Mitropolitul Antonie Plamadeala s-a lepadat (oarecum) in mod public de ecumenism conform marturiei sale din “Telegraful Roman” nr 37-38/ anul1992:
“Am crezut mult în ecumenism şi eu însumi m-am implicat ca puţini
alţii în el.Am tot sperat că vom fi înţeleşi şi că ecumenismul
urmăreşte cu adevărat refacerea unităţii bisericilor despărţite. Poate
că acest lucru se urmăreşte…. Dar metodele care s-au stabilit pentru
aceasta ne dezavantajează net, aşa încât unitatea începe să devină
doar acceptarea de către noi a punctelor de vedere ale celorlalţi,
mulţi, protestanţi şi neoprotestanţi. Suntem puşi în rând cu biserici
sau secte cu câteva mii de de credincioşi, la vot având toţi aceleaşi
drepturi şi participând la decizii, ca şi cum am avea şi noi câteva
mii de credincioşi…
Nimic din ce au cerut ortodocşii n-a pătruns în modul de lucru şi
în deciziile acestor organizaţii. Ni s-a părut că ni se se dă oarecare
atenţie, că spiritualitatea Ortodoxă începe să-i intereseze şi noi am
fost bucuroşi, dar când a fost vorba să-şi impună punctul lor de
vedere, au făcut-o cu cinism şi aproape cu cruzime, găsindu-şi motive
de a ne considera învechiţi, prea legaţi de Sfânta Scriptură, şi
practicând exegeze care, dacă au mers cândva, astăzi nu mai merg…
Fără o atitudine ortodoxă limpede, ecumenismul va continua tot aşa şi
va ajunge, probabil, la aberaţii apocaliptice… “
A participat la Chambesy, adica la dialog, dar ne punem serioase semne de intrebare daca a semnat si la acceptarea oficiala de catre BOR in 1994, asa cum se lasa sa se inteleaga din siteul Patriarhiei.
In al doilea rand Parintele Dumitru Staniloae trecuse la Domnul in 4 octombrie 1993, deci nu avea cum sa participe la adoptarea oficiala a documentului de la Chambesy. Una este participarea la dialog, si alta acceptarea oficiala de catre o Biserica locala. Sa nu uitam faptul ca si parintele Dumitru Staniloae nu a fost niciodata ecumenist si a marturisit clar inainte de trecerea la Domnul impotriva ecumenismului.
Eu nu văd în declaraţia asta lepădare de ecumenism. Episcopii ortodocşi care au semnat unirea cu papistaşii la Ferrara-Florenţa, s-au lepădat vădit printr-un document unde se enunţa: “să ni se taie mîinile ce au semnat unirea …”, cu multe alte blesteme asupra lor înşile în această viaţă (şi multe altele), ca să o poată căpăta pe cea veşnică. Faptul că ÎPS Antonie spune cum stau lucrurile cu ecumenismul, cu CMB sau alte instituţii eretice nu este o lepădare de acestea, chiar dacă spune adevărul despre ele, precum un mason care spune în public care sînt planurile reale ale masoneriei pentru omenire (dar fără a ieşi din masonerie sau a se lepăda de ea), nu înseamnă că se leapădă de masonerie; precum un episcop uniat care ar spune ce pacoste este sau a fost unirea cu papistaşii în mod real, cu prezentarea factologiei respective în date concrete, tot nu ar însemna că se leapădă de uniatism, doar dacă nu mărturiseşte cu aceeaşi gură că se leapădă vădit, făţiş de uniatism şi îi pare rău etc., etc., etc.
Asta înseamnă lepădare, dar nu răvaşul pe care l-aţi publicat. În plus, pocăinţa trebuie urmată de faptele pocăinţei pînă la moarte: adică, dacă s-ar fi lepădat, acesta trebuia cu tot ce îi stătea în puteri la moment să spună lumii, celorlalţi episcopi şi teologi sau să publice, sau să predice prin cuvînt scris sau viu grai ce rău aduce Ortodoxiei asocierea la Consiliul mondial al bisericilor şi participarea la ecumenism şi fiecare Biserică Ortodoxă locală trebuie să se lepede ca de lepră de orice contact cu ecumenismul sau cu acest organism eretic CMB. Or, tocmai pentru că nu se cunosc asemenea fapte sau asemănătoare lor (care ar putea fi fapte ale pocăinţei, lepădării de ecumenism), de la publicarea în 1992 a acestui articol (a aşa numitei “lepădări”) pînă la moartea ÎPS Antonie Plămădeală în 2005, de dispreţ şi lepădare de ecumenism, aceasta demonstrează simpatia sa faţă de ecumenism (cel puţin prin documentele ecumeniste pe care le-a semnat).
De aceea chiar vă rog să aduceţi prin fapte şi date concrete că ÎPS Antonie Plămădeală s-a lepădat într-adevăr de ecumenism, pentru ca să mă pot şi eu pocăi pentru defăimarea ce i-am adus-o ÎPS-ului (în caz că se confirmă lepădarea de ecumenism a lui).
Ai dreptate nu este o lepadare propriuzisa ci o tentativa de lepadare! Dar, hai sa fim generosi! 🙂
mda… Cînd faceţi asemenea afirmaţii să vă gîndiţi ce ar spune în locul sfinţiei voastre Sfinţii Teodor Studitul, Vasile cel Mare, Irineu al Lyonului, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Marcu al Efesului şi cîţi alţii.
Mîntuitorul Şi-a vărsat Sîngele pentru mîntuirea noastră, iar noi dacă privim lepădarea de Jertfa Lui cu uşurătate – este o hulă şi o osîndă pentru noi înşine! Lepădaţii şi ereticii trebuie arătaţi cu degetul ca să ne ferim de ei, căci sînt lupi în piei de oi, mai ales dacă poartă straie ortodoxe, mai ales dacă sînt “episcopi” ortodocşi. Asta ne învaţă Sfinţii Părinţi, asta ne-a spus şi Mitropolitul Anastasie Gribanovski al ROCOR, fost Arhiepiscop al Basarabiei şi asta o spun toţi episcopii care mărturisesc drept cuvîntul Adevărului.
Hai parinte ca incet incet va dati arama pe fata
Dreaptă socoteală trebuie Părinte, e adevărat. Şi cred că ar fi drept să înlăturaţi nu numai titlul articolului, dar întreg articolul, pentru că ce nu este lepădare, este mincinos să-i spunem că e lepădare – asta ar însemna mai degrabă a manipulare, decît discernămînt. De asemenea este mincinos să atribuim fapte şi vorbe oamenilor (în genere) pe care nu le-au făcut şi spus vreodată.
Asa este, numai ca de multe ori unii exaltati taie in carne vie si pe unii episcopi care inca nu si-au definit o pozitie! Azi un ierarh poate sa gresasca si maine poate sa se poacaiasca sa isi revia. Daca insa niste exaltati incep sa rupa comuniunea inainte de vreme, atunci insemna schizma, pentru ca pana si Arie a fost chemat intai sa se pocaiasca si apoi a fost anatematizat. Deci? Sunt deacor cu tine ca sa aratm cu degetul pe ecumenisti si sa ii insinguram, sa ramana singuri. Dar e nevoie de discernamant!
Cred ca am spus ce am avut de spus! Singur nu sunt ci sunt cu Sfintii!
cine are simtirea lui Hristos in inima sa ajunge la aceeasi cunoastere a lui Plamadeala, Staniloae si a tuturor celorlalti care s-au asemanat in urmarea lui Hristos. oricat de bravi am fi, oricat am cunoaste, simtirea lui Hristos in inima e aceea care ne lumineaza.nu toate gandurile sunt ale noastre si nu toate gandurile sunt ale lui Dumnezeu. acesti oameni au stiut sa descopere gandurile lui Dumnezeu si sa puna de acord cu acestea gandurile lor proprii din care s.a nascut adevarata cunoastere, si statornicia in adevar. si adevarul este Dumnezeu. faptul ca nu si-au schimbat gandurile potrivit intereselor intunericului lumii acesteia, ci au acceptat suferinta in toate felurile, arata ca sunt in Dumnezeu. a fi in Dumnezeu, prima caracteristica a persoanei este aceea de afi statornica si a nu se schimba potrivit intereselor de moment care sunt untotdeauna meschine.