ORTHODOX CHRISTIAN CHURCH OF SAINT EDWARD THE MARTYR
AND SAINT PARASKEVI OF ROME

Mitropolia Creștin Ortodoxă Antiohiană a Insulelor Britanice și a Irlandei

Înaltpreasfinției Sale Mitropolitului Siluan
Arhiepiscopia Creștin Ortodoxă Antiohiană 
a Insulelor Britanice și a Irlandei

17 Decembrie 2023

Înaltpreasfinția Voastră, 

Cu toată smerenia și ascultarea, aș dori să aduc ca răspuns la scrisoarea Eminenței Voastre către clerul Arhiepiscopiei noastre, datată în 16 decembrie 2023, că tot ceea ce am scris în legătură cu botezul fiecărui eretic care vine în Biserica Ortodoxă, în scrisoarea deschisă către Preafericirea Sa Patriarhul Ioan al X-lea și către Sfântul Sinod [1], a fost făcut în concordanță cu și în ascultare față de Canonul 8 al deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Antiohiei din Iulie 1933, ce afirmă că “orice eterodox care intră în Ortodoxie trebuie să fie botezat” [2]. Acest canon sinodal a adoptat ultima declarație oficială Inter-Ortodoxă cu privire la primirea ereticilor, și anume cea a Sinodului Patriarhilor Răsăriteni din 1755, ținut la Constantinopol, prin care se cere ca toți ereticii să fie botezați.[3]

Din ce știm până acum, decizia sinodală din 1933 este ultima decizie oficială și nu există alte decizii ulterioare ale Sfântului Sinod al Antiohiei cu privire la primirea ereticilor. Înaltpreasfinția Voastră, dacă există alte decizii ulterioare, vă rog cu smerenie să mi le aduceți la cunoștință.

Cu privire la clericii și credincioșii mitropoliei noastre care au fost primiți doar prin Mirungere în trecut, sub omoforul predecesorului Înaltpreasfinției Voastre, smerenia mea nu este în poziția de a judeca. Cu toată dragostea mea în Hristos și cu durere în inimă, aduc în atenția Înaltpreasfinției Voastre această ultimă hotărâre sinodală a Bisericii Antiohiei cu privire la primirea ereticilor, de dragul mântuirii multor suflete, pentru ca niciunul dintre credincioşi să nu fie lipsit de harul Sfântului Botez. 

Înaltpreasfinția Voastră, 

Oricine se numește pe sine Creștin consideră Sfintele Scripturi Scripturile sunt revelate şi conţin cunoştinţe despre Dumnezeu şi despre modul în care oamenii ar trebui să interacţioneze cu El. În ciuda acestui fapt, unele comunităţi aderă simultan la convingeri care contrazic Scripturile. Astfel de convingeri sunt numite, de către Biserica Sfinţilor Apostoli (Ortodoxă) erezii, de la termenul grecesc αἵρεσις (airesis), însemnând „alegere”, întrucât provin din alegeri particulare, ale unor indivizi şi grupuri care au optat pentru deviaţii de la Adevărul împărtăşit de către pleroma Bisericii universale. Corespunzător, aderenţii acestor credinţe false se numesc eretici. Termenii, după cum se vede, nu fac decât să descrie în mod adecvat o stare de fapt. Nu reprezintă insulte, sau etichete derogative, după cum au ajuns să fie adesea percepuţi, în eroare.

Conform Sfintelor Scripturi, Taina care deschide calea spre mantuire este Botezul, așa cum se mărturisește în Evanghelia după Marcu: “Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.’”[4]

A se observa însă că după însuşi cuvântul Mântuitorului, botezul autentic, mântuitor, este indisolubil legat de credinţa autentică, aflată în acord cu Evanghelia propovăduită de către Sfinţii Apostoli şi, de la aceştia până astăzi, de către Biserica Ortodoxă. 

Referința menționată mai sus din Evanghelia după Marcu este simfonică cu Evanghelia după Matei: “Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă,şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”[5], care insistă şi mai mult asupra legăturii dintre botez şi dreapta credinţă.

În aceste condiţii, putem, oare, vorbi despre botez mântuitor la cei care nu împărtăşesc dreapta credinţă? Unii spun că anumiţi eretici care sunt botezați în numele „ Sfintei Treimi” au botez valid. Dar întrebarea este În ce fel de “sfântă treime” cred aceştia?  

Romano-catolicii (papistaşii), de exemplu, cred că Duhul purcede şi de la Fiul, şi nu doar de la Tatăl, cum învaţă Însuşi Mântuitorul, conform Evangheliei după Ioan.[6]

Papistaşii (dar şi protestanţii) nu cred în lucrarea lui Dumnezeu în lume prin energiile necreate, aşadar nici în lucrarea Duhului Sfânt prin Sfânta Taină a Botezului. Este evident faptul că atât credinţa catolică, precum şi cele protestante, sunt eretice, conţinând imagini grav deformate faţă de referinţele reprezentate de Scriptură şi de Tradiţie asupra lui Dumnezeu şi a modului interacţiunii Sale cu omul. Separarea acestor comunităţi de Biserica (Ortodoxă) este cât se poate de justificată, deoarece ele nu împărtăşesc credinţa autentică a Scripturii şi a tuturor Sfinţilor. 

Pentru Biserică a fost dintotdeauna limpede faptul că, deoarece ereticii contrazic în fel şi chip Scripturile şi predania Duhului, din Sfânta Tradiţie, aşadar nu împărtăşesc acea credinţă pe care Sfinţii Apostoli au fost trimişi să o înveţe, credinţa Bisericii lui Hristos, tainele lor nu au cum fi lucrarea Duhului, iar botezul lor nu este valid. Botezul ereticilor este, de drept şi de fapt, la fel de fals precum întreaga lor credinţă, care, din păcate, defăimează Sfânta Treime, spunând mulţime de lucruri neadevărate despre Dumnezeu şi relaţia Sa cu creaţia.

Canoanele, începând cu cele apostolice prescriu, prin urmare, botezarea ereticilor, ca unii care nu au botez adevărat şi caterisirea clericilor care consideră valid botezul ereticilor sau orice altă “taină” săvârşită de către aceştia [7]. Având în vedere aceste fapte simple, care ţin de înseşi fundamentele credinţei noastre, şi despre care nimeni nu poate spune că sunt greu de prezentat, sau de înţeles, ar trebui să fie clar că orice eretic trebuie botezat, pentru a deveni parte din Biserica lui Hristos cea Una, spre lucrarea mântuirii sale şi a celorlalţi. 

Cu toate acestea, unele Biserici Locale îi “ primesc pe eretici în Biserică” doar prin Mirungere. Totodată, unele Biserici Locale botează categorii de eretici pe care alte Biserici Locale doar îi mirung, astfel încât unii au ajuns să spună că existenţa acestei neuniformităţi, în Biserică, arată că nu este clar cine trebuie botezat şi cine trebuie doar miruns. Iar din aceasta extrag argumentul pentru păstrarea practicii curente, în care unii botează, alţii doar mirung.

Dar chiar şi acest fals argument este dărâmat, în mod punctual, de Tradiţie! Cu toate acestea, această afirmație este total inadecvată și inacceptabilă pentru Biserica lui Hristos. Canoanele spun că, atunci când nu este clar dacă o persoană a fost botezată, aceasta se botează, pentru a nu o lipsi de arvuna mântuirii. Este alegerea rezonabilă, bazată pe maxima precauţie, pe care, şi dacă nu o prescriau în mod explicit canoanele, ar fi trebuit să ne-o indice bunul simţ şi grija privind mântuirea aproapelui. 

Cât despre care anume eretici se mirung, doar ortodocşii care au lepădat dreapta credinţă, mergând la eretici, apoi se pocăiesc şi revin din erezie la ortodoxie sunt mirunşi. După mărturisirea păcatului ereziei şi lepădarea explicită de credinţele eretice, Taina Sfântului Mir reînnoieşte în aceştia darurile Duhului Sfânt (lucrare care se depărtase de la ei, odată ce îşi stricaseră relaţia cu Dumnezeu prin primirea învăţăturilor eretice) primite la prima lor Mirungere, cea făcută după Botezul lor ortodox. Imediat sunt şi împărtăşiţi, astfel apropiindu-se iarăşi de Hristos de care îi îndepărtase erezia.

În cazul ereticilor care nu au făcut niciodată parte din Biserică este evident că a-i mirunge nu are sens, fiindcă nu are ce se reînnoi, în afara Bisericii neexistând Sfinte Taine. Ei nu au fost niciodată mirunşi, după cum nu au fost niciodată botezaţi cu adevărat.

Iar a susţine că mirungerea ar putea, cumva, substitui botezul, sau completa botezul eretic dovedeşte o ignoranţă periculoasă în privinţa rolului fiecărei Sfinte Taine în viaţa persoanei şi a Bisericii. Taina Sfântului Mir împărtăşeşte celui botezat ortodox daruri ale Duhului, spre folosul persoanei şi al comunităţii. Ea nu restaurează firea omenească, nu substituie Botezul. Ar fi la fel de absurd să hirotonim în loc de a cununa sau să mirungem în loc de a liturghisi şi împărtăşi. 

 Sfintele Taine nu sunt interschimbabile. Nici măcar Împărtăşirea, unirea supremă cu Hristos, nu substituie celelalte Taine. Fiecare îşi are locul, timpul şi rostul său, de către Duhul predate.

Unii invocă, în sprijinul mirungerii fără botez a ereticilor, acel canon apostolic care interzice repetarea botezului (Apost. 47), omiţând faptul că unul şi acelaşi canon spune să se caterisească acel cleric care nu botează pe cel „botezat” de eretici! Altfel spus, după cum arată şi tâlcuirile, canonul interzice repetarea botezului autentic (valid) ortodox ca şi credinţă (în Sfânta Treime, aşa cum este această credinţă sintetizată în Crez) şi formă (prin întreita afundare).

Alţii spun că “primirea prin mirungere” a celor „botezaţi” eretic a devenit o practică larg răspândită şi de aceea trebuie acceptată. Dar, au fost vremuri în care erezia cuprinsese aproape întreaga Biserică, ceea ce nu a reprezentat, în nici un caz, un argument pentru înlocuirea veşnică a dreptei credinţe cu erezia. Din contră, Dumnezeu a încredinţat câtorva oameni lupta împotriva ereziei pe care i-a intarit, iar aceştia au biruit, fiindcă prin aceia puţini lucra Însuşi Duhul Sfânt, în timp ce cei mulţi rătăciseră de la Adevăr. 

De asemenea, numărul păgânilor este cu mult mai mare decât al ortodocşilor. Ar trebui să devenim păgâni, cedând la „argumentul majorităţii”? 

Un alt argument al celor care mirung pe eretici, în loc să-i boteze, aduce în discuţie iconomia, prin opoziţie cu acrivia. „Botezul” ereticilor ar fi acceptat prin iconomie, printr-o îngăduinţă a Bisericii. Dar ce înseamnă acrivie, respectiv iconomie, în Biserică? Acrivie înseamnă aplicarea întocmai a rânduielilor sfinte. Iconomie înseamnă îngăduinţă în sensul adaptării temporare, excepţionale, a rânduielii, la o situaţie concretă, în folosul duhovnicesc al unor persoane aflate în situaţii de excepţie. Se poate spune că iconomia este aplicarea la situaţii concrete pastoral misionare a acriviei, de către Biserica.

Acrivia este regula, iar iconomia excepţia, iconomia aplicându-se doar în cazuri de forţă majoră, pentru atingerea unui scop bun în circumstanţe adverse. Iconomia autentică are sens mântuitor şi aduce la dreapta credinţă, în ciuda piedicilor. „Iconomia” prost înţeleasă nu urmează rânduială în absenţa unor circumstanţe excepţionale, constituind, astfel, nu adaptare înţeleaptă, ci sfidare a aşezămintelor sfinte. Ea nu aduce la dreapta credinţă, ci îndeamnă la nesocotirea acesteia.

Canoanele îngăduie, spre exemplu, în mod iconomic, adăpostirea animalelor de povară în biserică, dacă acest lucru este necesar pentru a nu se primejdui oamenii (dacă este evident că animalele ar putea fi rănite sau ucise de furtună sau fiare). A băga, însă, animalele de povară în biserică în absenţa unor astfel de circumstanţe excepţionale reprezintă profanare.

Reprezintă iconomie, spre exemplu, administrarea botezului ortodox prin turnarea aghiasmei pe întreg corpul cuiva aflat la pat, incapabil, din pricina bolii, de a primi întreita afundare. Participă toate persoanele care este necesar să participe: Dumnezeu, clericul ortodox şi cel care se botează. Cadrul în care se întâlnesc aceştia a suferit, însă, o adaptare, pentru a se săvârşi, totuşi, Sfânta Taină a botezului, absolut necesară pentru ca bolnavul să nu moară, cumva, nebotezat şi sufletul său să nu se osândească. În schimb, a nu boteza cu acrivie o persoană neortodoxă, pe care nimic de natură obiectivă nu o împiedică să primească Taina săvârşită după rânduială nu reprezintă iconomie, ci neorânduială. Iar a proclama neorânduiala ca regulă este calea schismei şi a ereziei.

Indiferent în ce epocă trăim, ca ortodocşi trebuie să respectăm aşezămintele sfinte, să ascultăm pururea glasul Duhului, care a grăit în Scripturi şi în Sfânta Tradiţie.

Sfânta Treime nu se contrazice pe Sine şi nu ne-a lăsat mijloace ale mântuirii nedepline, sau revizuibile, astfel încât oamenii din epoci diferite să aibă mai multe sau mai puţine „şanse” de a se mântui. De Sfintele Taine depinde mântuirea omului, iar învăţătura Bisericii în privinţa Sfintelor Taine este clară şi nu poate fi revizuită şi adaptată, astfel de tentative arătând, în mod trist, fie ignoranţa, fie necredinţa celor care sugerează astfel de „revizuiri” şi „adaptări”. 

Canon 47 Apostolic afirmă: “Episcopul sau Presbiterul pe cel ce are Botez după adevăr de-l va boteza din început sau pe cel spurcat de către cei necinstitori de Dumnezeu de nu îl va boteza, să se caterisească. Ca unul ce-şi bate joc de Crucea şi de Moartea Domnului, şi nu osebeşte pe Ierei de către minciunoierei.” [8]

Canonul 72 de la Sinodul din Cartagina afirmă: “Canoniceştilor legiuri ale Părinţilor urmând, hotărâm şi pentru prunci, de câte ori nu se află martori adevăraţi, care fără îndoială să zică că aceştia sunt Botezaţi, şi nici ei pentru nevârstnicia, nu vor putea a răspunde cu îndestularea pentru sfinţita Taină cea dată lor, fără de vreo sminteală a fi dator a se boteza aceştia. Ca nu cumva acest fel de îndoire să-i lipsească pe ei de curăţirea cea de acest fel a sfinţeniei “.[9]

Prin urmare, dacă au fost sinoade care ar fi arătat că ereticii ( exceptând ereziile împotriva Sfintei Treimi) ar fi fost primiţi doar prin Taina Mirungerii trebuie să clarificăm trei lucruri conform punctelor de vedere ale unor teologi:

  1. Astfel de canoane se pare că se aplicau celor care erau deja botezaţi în credinţa ortodoxă dar au căzut în erezie şi apoi au revenit prin mărturisirea de credinţă şi Sfântul Mir.
  1. Dacă nu ar fi așa, Sfântul Vasile cel Mare arată că aceasta nu este acrivia Bisericii, că nici un Sinod Ecumenic nu poate impune un canon care este contrar Canoanelor Apostolice, care stipulează că fiecare eretic ar trebui să fie botezat. Canoanele ecumenice, pentru a-și revendica ecumenicitatea, nu trebuie să fie contrare canoanelor apostolice.
  2. Un canon, pentru a fi numit ecumenic, trebuie să exprime Dogma Bisericii. Sinodul Patriarhilor Răsăriteni, ținut la Constantinopol în 1753, sub conducerea Patriarhului Colivad Chiril și îndrumarea spirituală a Sfântului Auxențiu, Noul Făcător de Minuni (care a avut vedenie dumnezeiască  în această privință), decide să primească pe toţi ereticii prin Sfântul Botez.[10]

Iconomia este temporară. Rolul iconomiei este de a aduce la acrivie. Canonul 7 de la Sinodul II este iconomic. Biserica nu poate refuza botezul celor care îl vor, indiferent de la ce confesiune ar veni. Minimalismul dogmatic (combătut în mod explicit de Sfântul Maxim Mărturisitorul) din care face parte și „teoria baptismală” relativistă, prin care se afirmă faptul că dacă într-o erezie este botezat cineva în numele Sfintei Treimi botezul său ar fi valabil (deci respectivul ar fi membru al Bisericii) este împotriva cugetului patristic. O persoană nu poate fi și în Biserică, și în afara Ei în același timp. Botezul nu este un act magic cu efecte magice, deci simplul ritual al Botezului nu are efect haric dacă nu este făcut de un membru al Bisericii Drept Credincioase cu mărturisirea credinţei ortodoxe și lepădarea ereziei (dacă este cazul). Sfântul Nicodim Aghioritul ne spune că acei eretici au fost primiți prin Mirungere datorită unor probleme politice: pentru a nu se pierde popoare întregi au iconomisit aşa.[11]

Atunci primirea lor aşa a fost validă dar acum nu mai există acele motive. Majoritatea celor care trec prin mirungere cred că botezul lor era valabil și au o gândire sincretist ecumenistă, neînțelegând Ortodoxia.

Prin Canonul 2 de la Sinodul Trulan, Canonul 1 al Sf. Vasile Cel Mare și poziția Sf. Ciprian de Cartagina și a Sinodului său (255-256) care cer botezarea tuturor ereticilor, sunt ridicate la nivel ecumenic, adică au aplicabilitate universală în Biserică.[12]

Sfantul Ciprian de Cartagina a spus: “[..] când ne-am întâlnit, episcopi atât ai provinciei Africii, cât și ai Numidiei, în număr de șaptezeci și unu, am stabilit din nou această problemă prin judecata noastră, hotărând că există un singur Botez care este rânduit în Biserica Catolică; și că prin aceasta, cei care vin din apa adulteră și nesfințită nu sunt rebotezați, ci botezați de noi, pentru a fi spălați și sfințiți prin adevărul apei mântuitoare.”[13]

Așteptăm, cu nerăbdare răspunsul Înaltpreasfinției Voastre în legătura și cu celelalte probleme ridicate în scrisoarea deschisă datată în 12 Decembrie 2023. 

Cu toata dragostea în Hristos, 

Protopresbiter Matei (Ion-Valentin) Vulcanescu

Parohia Sfântul Edward Martirul și Sfânta Paraskevi Romana

Arhiepiscopia Creștin Ortodoxă Antiohiană a Insulelor Britanice și a Irlandei

Anexată: Scrisoare către Clerul Bisericii Creștine Ortodoxe Antiohiene a Insulelor Britanice și a Irlandei, 16 Decembrie 2023

The Response Letter of Father Matthew Vulcanescu to Metropolitan Silouan Oner’s Letter to Clergy December 2023 – Reception by Chrismation

Scrisoarea răspuns a Părintelui Matei Vulcanescu la Enciclica Mitropolitului Silouan Oner - 17 Dec 2023

Metropolitan Silouan Oner’s Letter to Clergy December 2023 – Reception by Chrismation

Enciclica Mitropolitului Siluan Oner ca raspuns la scrisorile Pr. Matei Vulcanescu si Pr. John Patrick Ramsey - 16 Dec 2023

Metropolitan Silouan Oner’s Letter to Clergy December 2023 – Reception by Chrismation

Note

[1]  Vulcanescu, Open Letter to Patriarch John X and the Holy Synod.
[2] Lacombe, Échos d'Orient, vol. 33, no. 173, (Paris, 1934), p. 99. (in French); Orthodox Ethos, On the Reception of the Heterodox into the Orthodox Church, p. 299.
[3] Orthodox Ethos, On the Reception of the Heterodox into the Orthodox Church, p. 301, op. cit.; Metallinos I Confess One Baptism…, p. 34.
[4] Marcu 16:15-16
[5] Matei 28:18-20
[6] Ioan 15:26
[7]  Referinta la: Canoanele Apostolice 46, 47 și 68, Canonul 7 al Sinodului al II-lea Ecumenic, Canoanele 84 și 95 al Sinodului al-VI-lea Ecumenic, Primul Canon al Sinodului al III-lea de la Cartagina, Canoanele I, al II-lea, al 20-lea și al 47-lea ale Sfantului Vasile și Canonul al 15-lea de la Sinodul al VI-lea de la Cartagina.
[8] Referinta la: Canonul 47 Apostolic: Schaff, NPNF Vol. 14, p. 1093. Vezi și: Canoanele Apostolice 6 și 68, Canonul 7 al Sinodului al II-lea Ecumenic, Canoanele 84 si 95 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, Primul Canon al Sinodului al III-lea de la Cartagina.
[9]Canonul 72 de la Sinodul din Cartagina (419): NPNF Vol. 14, p. 894.
[10] Orthodox Ethos, On the Reception of the Heterodox into the Orthodox Church, p. 301, op. cit.; Metallinos I Confess One Baptism…, p. 34 op. cit.
[11] Interpretarea Canonului Sinodului de la Cartagina din timpul Sf. Ciprian: Agapios and Nicodemus, The Rudder, op. Cit.; Orthodox Ethos, On the Reception of the Heterodox into the Orthodox Church, pp. 98-99, op. cit.
[12] Ramsey, The Church: Deifying Relations, nota de subsol 295, p. 73.
[13] Scrisoarea 72 a Sfantului Ciprian de Cartagina: ANF Vol. 5, p. 902.

Bibliografie

  1. Agapios, Hieromonk & Nicodemus, Monk. The Rudder (Pedalion) of the Metaphorical Ship of the One Holy Catholic and Apostolic Church of Orthodox Christians. The Orthodox Christian Educational Society, 2005.
  2. Lacombe, J. Échos d'Orient, vol. 33, no. 173. (in French) Paris, 1934.
  3. Metallinos, George D., Protopresbyter. I Confess One Baptism… St. Paul’s Monastery, 1994. accessed 27 Oct 2023. <https://www.oodegr.com/english/biblia/baptisma1/perieh.htm>.
  4. Orthodox Ethos Publication. On the Reception of the Heterodox into the Orthodox Church: The Patristic Consensus and Criteria. Uncut Mountain Press, 2023.
  5. Ramsey, John Patrick, Hieromonk. The Church: Deifying Relations. CreateSpace Independent Publishing, 2018.
  6. Schaff, Philip. Ante-Nicene Fathers, Vol. 5: Hippolytus, Cyprian, Caius, Novatian. Christian Literature Publishing Co., 1900. (ANF Vol. 5)
  7. Schaff, Philip. Nicene and Post-Nicene Fathers, Vol. 14 The Seven Ecumenical Councils. Christian Literature Publishing Co., 1900. (NPNF Vol. 14)
  8. Vulcanescu, Matthew, Protopresbyter. Open Letter to Patriarch John X and the Holy Synod. 16 Dec. 2023, accessed 17 Dec. 2023. <https://ortodoxiacatholica.com/blog/2023/12/16/open-letter-to-patriarch-john-x-and-the-holy-synod/?lang=en>.