III.1 Rezoluția în legătură cu problema “Vaticanul și Biserica Ortodoxă”

Sinodul întâistătătorilor și a reprezentanților Bisericilor Ortodoxe autocefale, după ce a ascultat cu atenție referatele “Papalitatea și Biserica Ortodoxă”( papalitatea dar nu romano catolicismul) “Atitudinea Vaticanului față de bisericile ortodoxe în ultimii 30 de ani “ , “Vaticanul și Biserica Ortodoxă” și “ Biserica Romei și Unitatea Bisericii Creștine” hotărăște următoarele: Curia romană, în frunte cu episcopul Romei, sub influența “înfumurarii trufașe lumești”, după cum scriau odinioară părinții Sinodului African către papa Celestin și din alte motive pur omenești, a denaturat în decursul veacurilor adevărata doctrină evanghelică primită de la Domnul prin Sfinții Apostoli, aceste “Trâmbițe ale Duhului Sfânt”( Canonul întâi al Sinodului 7 Ecumenic)

Sfidând porunca categorică a părinților Sinodului II Ecumenic “de a păzi neatinsă de inovații credința care ne-a fost predată de înșiși martorii oculari și slujitori ai Cuvântului, Apostolii cei aleși de Dumnezeu”( Canonul întâi al Sinodului VI Ecumenic, Canonul întâi al Sinodului VII Ecumenic), episcopii Romei au călcat curăția învățăturii Ortodoxiei vechi ecumenice prin introducerea dogmelor noi, ca “Filioque”, “Imaculata concepție a Sfintei Fecioare” și, îndeosebi, o învățătură cu totul anticreștină despre primatul papei în Biserică și infailibilitatea lui.

Din cauza acestor inovații potrivnice, episcopii Romei au adus un mare rău unității Bisericii ecumenice creștine și în general lucrului Mântuirii oamenilor pe pământ. 

Părinții Sinodului VI Ecumenic (prin canonul întâi al Sinodului VI Ecumenic), prevăzând că inovațiile dogmatice vor aduce foarte mare rău pentru Biserică “au hotărât în chip desăvârșit nici să se adauge, nici să se scoată ceva”, în privința dogmelor stabilite de cele șase Sinoade ecumenice,( Canonul întâi al Sinodului VII Ecumenic). Și, de aceea, nu noi, ci gurile cuvioase ale Părinților Sinoadelor Ecumenice rostesc acum condamnarea papalității romane pentru toate dogmele noi pe care le-a introdus, care nu sunt decât pure născociri omenești, care nu-și au baza nici în Sfânta Scriptură, nici în Sfânta Tradiție, nici în literatura patristică sau în istoria bisericească.

 Această hotărâre a noastră, prin care se osândește papalitatea, nu este ceva întâmplător, ci rezultă din înseși principiile de bază ale Ortodoxiei ecumenice, exprimate în formula cunoscută a lui Vicențiu de Lerini:” id teneamus, quod semper, quod ubique, quod ab omnibus creditum est” (să păstrăm ceea ce se crede totdeauna pretutindeni de către toți).

  Hotărârea noastră nu este ceva nou, ci repetă doar mărturisirea patriarhilor din Răsărit. In anul 1723 ei scriau: “ Preavenerabililor Arhiepiscopi și Episcopi din Marea Britanie:<< Dogmele noastre și doctrina Bisericii de Răsărit sunt cercetate de mult, sunt stabilite și întărite cu dreptate și bună cucernicie de către Sfintele Sinoade Ecumenice și anume: Nu este îngăduit a se adăuga sau a se scoate ceva din ele>>”( Epistola Patriarhilor Bisericii Răsăritene Catolice Despre Credința Ortodoxă). (comentariu Pr. Matei Vulcanescu: când spunem Epistola Patriarhilor Bisericii Răsăritene Catolice trebuie să înțelegem că până până în anul 1900 Biserica Ortodoxă era numită catolică – de aceea se spunea Biserică Răsăriteană Catolică – Deci noi ortodocșii suntem adevărații catolici, așa numiții romano-catolici sunt de fapt papistași – așa trebuie să-i numim)

 In epistola enciclică cu prilejul apelului făcut de papa Leon al 13 lea referitor la Unirea Bisericilor (1894), Patriarhii Orientului cu o claritate și mai mare confirmă fidelitatea lor către tradițiile Bisericii Ortodoxe ecumenice: (comentariu Pr. Matei Vulcanescu: când spune biserică Ortodoxă Ecumenică nu se referă la o Biserică Ortodoxă ecumenistă ci la faptul că Biserica Ortodoxă este universală, este pentru toți)” noi vom transmite Sfânta credință și generațiilor viitoare așa cum am primit-o, fără nicio modificare, pentru ca și aceștia, asemenea nouă, să poată vorbi fără rușine și fără mustrări despre credința strămoșilor lor”. 

Faptul că Vaticanul a dat uitării tradițiile Ortodoxiei ecumenice a împins Corabia așa numitei Biserici Romano Catolice spre vârtejul papismului anticreștin, străin pentru Biserica lui Hristos.

 Se știe că miezul papismului se cuprinde nu numai în denaturarea Ortodoxiei ecumenice adevărate prin introducerea unor astfel de dogme noi , ca doctrina despre supremația papei în Biserică și infailibilitatea lui. 

Întreaga istorie a papismului strigă înaintea judecății drepte dumnezeiești împotriva denaturării învățăturii Noului Testament despre Biserica lui Hristos de către papistași. Din trupul mistic al lui Hristos din “Stâlpul și întărirea adevărului”, din “Biserica Dumnezeului celui viu”(1 Timotei 3, 15) papistașii au făcut o organizație terestră politică. În cursul multor secole și până în zilele noastre papismul a căutat cu ajutorul războaielor sangeroase și a asupririlor de tot felul, să convertească pe ortodocși la papism, fie de a dreptul, fie prin uniație, ca de exemplu, pe românii din Transilvania în anul 1700, pe bulgarii din Turcia în anii 1859-1860 iar în timpul ultimului război – 240 000 de sârbi, albanezi, croați precum și ortodocși din Cehoslovacia, Polonia, Ucraina și Belarus.

 Pentru episcopii Romei, acești regi ai statului universal (“Patrimoniul sancti Petri”) politica totdeauna a fost suprema lex. Totdeauna ei erau de partea celor puternici “ai lumii acesteia” și erau împotriva celor slabi și exploatați.

 Și acum activitatea Vaticanului se îndreaptă împotriva intereselor celor ce muncesc. Vaticanul reprezintă centrul intrigilor internaționale împotriva intereselor popoarelor, îndeosebi a popoarelor slave, precum și centrul fascismului internațional.

 Or, esența moralei creștine constă în chemarea Mântuitorului spre dragoste (Ioan 12 34-35) pe când Vaticanul, dimpotrivă, apare ca incendiator al celor două războaie imperialiste și în prezent participă în mod activ la incendierea unui nou război și în general luptă pe cale politică contra democrației mondiale.

 Urmând tradițiile predecesorilor săi, papii din secolele al XIX lea și al xx lea s-au încadrat în curentele lumești, încât nu se mai sfiesc să apară în fața opiniei publice creștine universale în calitate de activiști politici.

 (comentariu Pr. Matei Vulcanescu: Da ceea ce vedem și astăzi ce face acest Papa Bergolo) Chiar cei mai devotați admiratori ai gloriei papale, anumiti scriitori catolici, îl numesc pe Papa Pius al XII lea “diplomat foarte abil” și “papă politic” (Gabriel Louis Jarais, “Sanctitatea Sa Pius al XII lea, Epistolele păcii în timpul războiului”, Paris, 1945).

 Așadar, cel mai mare merit al “infailibilului vicar al lui Dumnezeu pe pământ” papa Pius al XII-lea, în ochii admiratorilor lui, constă în activitatea politică, participare în provocarea războiului fratricid, în lupta împotriva democrației și în apărarea fascismului.

 Întreaga lume creștină și toți adevărații catolici credincioși trebuie să-și dea seama spre ce prăpastie îi împinge papalitatea contemporană.

Toți creștinii, indiferent de naționalitate și confesiune nu pot să nu înfiereze politica Vaticanului, ca o politică anticreștină antidemocratică și antinațională.

 Noi ne rugăm fierbinte Mai marelui păstorilor, Domnului nostru Iisus Hristos, ca să lumineze cu lumina învățăturii Sale dumnezeiești ierarhia catolica si să-i ajute ca să înțeleagă tot adâncul căderii în păcate în care ei au aruncat Biserica apuseană prin învățăturile născocite de ei despre supremația și infailibilitatea papei și prin faptul că folosesc biserica lor în interesele luptei politice.

(comentariu Pr. Matei Vulcanescu: Deci iată dragii mei că Biserica Ortodoxă la anul 1948 era ortodoxă, avea o mărturisire ortodoxă culmea în timpul comuniștilor în timpul lui Stalin. Dumnezeu a rânduit ca o minune , aceasta este o minune dumnezeiască acest Sinod care s-a ținut în Rusia comunistă dar nu poate fi decât rodul lucrării dumnezeiești adică să se facă un astfel de Sinod care să condamne papismul și acuma o să vedeți că condamnă mișcarea ecumenică.)

III.2 Rezoluția în legătură cu problema “Mișcarea Ecumenică și Biserica Ortodoxă”

Noi am ajuns la deplina și armonioasa înțelegere că în ultimul timp asupra Bisericii Ortodoxe se exercită influențele eterodoxiei care pornesc din două tabere.

 Pe de o parte papistași așa zișii romano catolici în persoana papei pierzând oarecum simțul credinței mântuitoare că nici porțile iadului nu vor putea birui biserica lui Hristos și în grija pentru păstrarea autorității sale pământești pășind pe calea utilizării legăturilor sale politice cu cei puternici ai lumii acesteia încearcă să ispitească Biserica Ortodoxă ca să ajungă la o înțelegere cu ea. Urmârind acest scop, papalitatea tindea să-l atingă prin crearea unui șir de organizații unioniste.

 Pe de altă parte, protestantismul, cu toată multiplicitatea și fărâmițarea lui în secte și subdiviziuni pierzând credința că idealurile creștine sunt eterne și nezdruncinate, în disprețul său trufaș față de așezămintele apostolice și patristice, încearcă să iasă din impas pe calea rezistenței contra papismului roman. În această luptă, protestantismul caută să facă alianță cu Biserica Ortodoxă ca să poată câștiga pentru sine mai mult prestigiu ca forță de influență internațională.

 Aici ortodoxia se găsește în fața unei ispite și mai mari de a se abate de la căutarea împărăției lui Dumnezeu și să pășească pe un teren politic cu totul străin de țelurile ei. Aceasta este problema practică a mișcării ecumenice.

 Concomitent cu ortodoxia propriu zisă, aceleași și influențe se exercită și asupra altor așa zise biserici: monofizit armeno gregoriană , Siro iacobita, abisiniană, coptică și Siro chaldaică precum și Vetero catolicii care au afinități cu biserica ortodoxă.

 Având în vedere că:

•  scopurile mișcării ecumenice care s-au exprimat în organizarea Consiliului Ecumenic al Bisericilor cu ultima țintă de a organiza o “biserică ecumenică” în planul actual, nu corespund idealului creștin și țelurilor urmărite de Biserica lui Hristos așa cum le înțelege Biserica Ortodoxă 
• că îndreptarea tuturor eforturilor spre făgașul vieții sociale și politice și spre crearea unei Biserici Ecumenice ca o putere internațională influentă, ar fi ca o cădere în ispită care a fost respinsă de Hristos în pustie și s-ar prezenta ca o abatere a Bisericii spre carea pescuirii sufletelor omenești în mrejele lui Hristos cu mijloace necreștine
• că mișcarea ecumenică așa cum se prezintă momentan în planul de activitate al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, a renunțat la convingerea că este posibilă reunirea Bisericii – una sfântă sobornicească și apostolică și acest fapt nu este spre folosul Bisericii lui Hristos și cu totul inoportun; majoritatea protestantă a participanților la Conferința de la Edinburgh fie că au văzut insuccesul lor, fie că-l întrezăreau dar s-au grăbit să lichideze orice încercări în sensul reunirii harice în vederea conservării de sine, protestantismul a pășit pe calea rezistenței minimale pe calea unui unionism abstract pe teren socio-economic sau chiar politic. Această mișcare și-a construit și planul activității sale pentru viitor pe baza teoriei de a realiza un nou aparat exterior și anume “Biserica ecumenică” după tipul unui stat legat într un fel sau altul de influențe lumești.
•  în decursul ultimelor decenii (de la 1927 până la 1948) ideea reunirii bisericilor pe baze dogmatice și doctrinare în acest documentar nu se mai discută căci i s-a atribuit o importanță pedagogică secundară pentru generațiile viitoare. Astfel că mișcarea ecumenică actuală Nu asigură cauza reunirii acestor grupări pe calea harului lui Dumnezeu și cu mijloacele harului lui Dumnezeu 
• reducerea exigențelor la o singură condiție și anume recunoașterea că Iisus Hristos este Domnul nostru minimalizează doctrina creștină până la rangul acelei credințe care după cuvântul apostolului, este accesibilă și demonilor(Iacov 2,19 Matei 8,29 Marcu 5,7 ), și de aceea, Consfătuirea Întâistătătorilor și a reprezentanților Bisericilor Autocefale ortodoxe constatând starea de lucruri actuală și chemând prin rugăciune conlucrarea Duhului Sfânt a hotărât:

 Să se comunice Consiliu Ecumenic al Bisericilor ca răspuns la invitația primită de noi toți pentru participarea la Adunarea de la Amsterdam în calitate de membri, că toate Bisericile Ortodoxe locale, participante la consfătuirea de față, sunt nevoite a renunța la participarea în mișcarea ecumenică, în planul ei actual.

Urmează apoi semnăturile:

Smeritul Alexei, din mila lui Dumnezeu Patriarh al Moscovei și Întregii Rusii

Smeritul Calistrat,Catolicos-Patriarh al Georgiei 

Smeritul Gavriil, Patriarh al Serbiei 

Smeritul Justinian, din mila lui Dumnezeu Patriarh al României 

Smeritul Ștefan, Exarhul Bulgariei

Mitropolitul Ilie al Libanului 

Din partea Bisericii Antiohiei Mitropolitul Ilie al Libanului, Mitropolitul Alexandru al Emesiei, Din partea Bisericii Alexandriei, ibidem

Din partea Bisericii Autocefale Ortodoxe din Polonia , Smeritul Timotei, Arhiepiscopul Bielostocului

Din partea Bisericii Albaneze, Episcopul Paisie al Coritei

Exarhul Patriarhiei Moscovei din Cehoslovacia, Elefterie arhiepiscop al Pragai

Bibliografie:

Ioniță, Pr. Prof. Dr. Viorel Hotărârile Întrunirilor Panortodoxe din 1923 până în 2009, p. 151-154