Din păcate, există o astfel de grupare eretică( prin jurăminte și ritualuri) – Oastea Domnului – în zona nepomenirii și luptei antiecumeniste. Prezența acestor grupări – Visarioniști și Ostași ai Domnului printre nepomenitori duce la deturnarea luptei antiecumeniste și împotriva pseudo-sinodului din Creta, amestecându-se aurul nepomenirii episcopilor eretici cu noroiul grupărilor compromise și înșelate. Această para sinagogă s-a implicat în lupta împotriva ereziilor pseudo sinodului din Creta, fără a-și asuma identitatea, înșelând buna credință a creștinilor care s-au implicat.
Figuri proeminente din rândul nepomenitorilor cum ar fi Înaltpreasfințitul Longhin de la Banceni sau Claudiu Buză sunt membri ai Oastei Domnului. Această afirmație este bazată pe fapte și martori. La Bănceni sunt găzduite reuniuni ale Oastei Domnului. De asemenea avem mărturia Înaltpreasfințitului Longhin care a afirmat că are relații strânse cu gruparea Oastea Domnului și a binecuvântat adunările de la Banceni. Au fost adunări la Banceni ale Oastei Domnului în 2013, 2016, 2017. În privința lui Claudiu Buză, el însuși deservește religios comunitatea Oastei Domnului de la Ivești. Pentru ca râvna acestor oameni să rodească în Biserica lui Hristos, ei trebuie să se lepede de această para sinagogă numită Oastea Domnului și cu juramintele pe care le-au făcut care nu au nimic din Duhul Evangheliei.
Această mișcare”Oastea Domnului” blasfemiază și maimuțărește Taina Botezului, adăugând un așa zis “legământ”. Dacă în Biserica Ortodoxă devine cineva Ostaș al Domnului Hristos atunci când primește Taina Botezului, în para sinagoga Oastea Domnului devine cineva ostaș atunci când depune jurământul și primește medalia, Taina Botezului fiind ceva ineficient pentru așa-zișii ostași. Sunt înfricoșătoare “pedepsele” celor care părăsesc mișcarea “Oastea Domnului” la fel ca la masonerie, pretinzând că aceștia își pierd mântuirea.
Numai de la această dată sufletul se va socoti ostaş deplin şi membru adevărat al Lucrării Domnului… Un ostaş fără legământ nu poate fi socotit un ostaş deplin. Nici el nu se ştie legat în totul de Domnul decât după depunerea acestui legământ sfânt, după cum un soldat nu se poate socoti de încredere şi devotat ţării decât în clipa când depune jurământul, care este legământul său unic şi definitiv.
Legământ
Prin acest jurământ Mișcarea “Oastea Domnului” este o mișcare similară cu masoneria.
Mai multe detalii se gasesc in articolul din 2019
Biserica Ortodoxă este universală - Blog personal al Părintelui Matei Vulcanescu
Părinte, e greu de întors fraţii din greşeală, dacă acesta credeţi că este cazul, prin astfel de intervenţii. Îndrăznesc să vă îndemn să recitiţi ceea ce aţi scris în trecut despre aceasta:
“Readucerea credincioșilor sinceri , care se afla în aceste înșelări în Biserica lui Hristos să se facă cu multă delicatețe, dragoste.”
Poate ar trebui cultivată mai mult delicateţea şi dragostea, prin fapte concrete, de apropiere reală de fraţi, înainte să apară denunţuri pe internet.
Totodată, ar trebui corobrate ideile sfinţiei voastre cu cele scrise de alţi părinţi sau duhovnici ai vremii despre ostaşi, caz în care şi tăcerea acestora poate fi concludentă. Cu atât mai mult cu cât niciunul nu a emis o astfel de analogie cu practicile masonice.
Iertaţi-mă. Doamne, ajută!