ORTODOXIA CATHOLICA
Blog ortodox al Părintelui Matei Vulcănescu
Sfântul Sobor al Bisericii Rusiei trebuie să ia în considerare cu seriozitate și să țină seama că schisma ucraineană nu poate fi rezolvată fără a corecta mai întâi abaterile eclesiologice care au dus la acordarea unui Tomos de Autocefalie constructului schismatic ucrainian, care este mai rău decât o simplă schismă.
Cea mai mare problemă este că așa-numitul „Sfânt și Mare” Sinod din Creta a subminat sinodalitatea Bisericii Ortodoxe, luând ca model eclesiologic modelul papist; aceasta falsă eclesiologie constituie erezia Patriarhului Constantinopolului, după cum vom arăta mai pe larg în cele ce urmează.
Biserica Rusiei ar trebui să-și rectifice oficial învățătura de credință despre ecleziologie, distanțandu-se de poziții ecleziologice precum teoria „Bisericilor incomplete” (în documentul adoptat de Soborul rus în 2000) și de recunoașterea Succesiunii Apostolice a Harului Duhului Sfânt la romano-catolici (în documentul de la Havana din 2016, asociat cu binecuvântarea comună a Patriarhului și Papei). Biserica Rusiei va putea astfel să-l condamne pe Patriarhul Bartolomeu; altfel, Patriarhul Constantinopolului va fi în măsură să acuze Biserica Rusiei de aceleaşi erori eclesiologice. Și, într-adevăr, putem spune că Patriarhia Rusiei este în aceeași situație (desigur, nu la același nivel) prin primirea de vechi schismatici și eretici (romano-catolici și alții) fără Sfântul Botez, Mirungere și Hirotonire (pentru preoți). Spre exemplu, este binecunoscut cazul ieromonahului romano-catolic Gabriel Bunge, care a fost primit ca preot în Biserica Ortodoxă a Rusiei fără Botez, fără Mirungere și fără Hirotonie și acum slujește ca ieromonah; procedură prin care Biserica Rusiei a recunoscut tainele ereticilor romano-catolici.
Mai jos există o oarecare elaborare teologică cu privire la eroarea eclesiologică care a condus de fapt la recunoașterea schismei ucrainene. Această eroare este teoria așa-numitelor „Biserici incomplete” care a fost adoptată de așa-numitul „Sfânt și Marele Sinod” din Creta în 2016.
Pentru referință, acestea sunt erorile eclesiologice pe care Biserica Rusiei le-a adoptat prin copierea erorilor Patriarhiei Ecumenice:
„1.15. Biserica Ortodoxă, prin gura Sfinților Părinți, afirmă că mântuirea poate fi obținută numai în Biserica lui Hristos. În același timp, totuși, comunitățile care s-au îndepărtat de ortodoxie nu au fost niciodată privite ca fiind complet lipsite de harul lui Dumnezeu. Orice ruptură de la comuniunea cu Biserica duce inevitabil la o erodare a vieții umplute de har, dar nu întotdeauna la pierderea completă în aceste comunități separate. Iată de ce Biserica Ortodoxă nu primește pe cei care vin la ea din comunitățile neortodoxe numai prin taina Botezului. În ciuda rupturii unității, rămâne o anumită părtășie incompletă care servește drept garanție pentru o întoarcere la unitate în Biserică, la plinătatea catolica și unitate.
1.17. Existența diferitelor rituri de primire (prin Botez, prin Mirungere, prin pocăință) arată că Biserica Ortodoxă se raportează la diferitele confesiuni neortodoxe în moduri diferite. Criteriul este gradul în care credința și ordinea Bisericii, precum și normele vieții spirituale creștine, sunt păstrate într-o anumită confesiune. Prin stabilirea diferitelor rituri de primire, însă, Biserica Ortodoxă nu evaluează măsura în care viața plină de har a fost fie păstrată intactă, fie distorsionată într-o mărturisire neortodoxă, considerând că aceasta este un mister al providenței și al judecății lui Dumnezeu.”
În textul sinodal menționat mai sus al Bisericii Ruse putem observa existența ereziei eclesiologice a Bisericilor incomplete, teorie care a fost adoptată de Papalitate la Conciliul Vatican II (această teorie a fost prelucrată și transmisă de teologii iezuiți Congar și Rahner).
Sfintele Canoane care în anumite ocazii istorice au permis primirea unor eterodocși doar prin Mirungere sau pocăință reprezintă doar „oikonomia” (iconomie, dispensa sau relaxare) spre deosebire de „akribeia” (strictețea) Bisericii. Biserica, prin glasul Sfinților Părinți, nu a folosit iconomia pentru a formula o Dogmă a Bisericii. Nicaieri nu găsim în scrierile Sfinților Părinți ideea că ereticii nu sunt complet lipsiți de Harul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, prin Anatemele Bisericii la Sinoadele Ecumenice ereticii au fost complet lipsiți de Harul lui Dumnezeu.
Greșeala de a dogmatiza pe baza anumitor Sfinte Canoane ale iconomiei – primirea ereticilor în Ortodoxie prin relaxarea „akribeiei” – este susținută în principal de Ioannis Ziziulas, mitropolitul de Pergam, și a fost derivată din conceptul eclesiologic al Conciliului Vatican II , care vorbește despre o gradare ecleziastică variabilă a „bisericilor” sau de ideea de biserici incomplete (Biserica completă fiind cea în comuniune cu Papa, iar apoi celelalte aflându-se în diferite stadii bisericești – ca unele cercuri concentrice – și anume ortodocsii, monofiziții, protestanții, neoprotestanții și chiar ateii care fac fapte bune).
Învățătura ortodoxă contestă o asemenea teorie, ereticii fiind lipsiți de Harul mântuitor. Desigur, Dumnezeu, în marea Sa iubire, are grijă de ei, dar nu îi mântuiește atâta timp cât acestia rămân în afara Bisericii.
Recunoscutul teolog pr. Ioannis Romanides, precum și profesorul de Dogmatică domnul Dimitrios Tselenghidis – referitor la teoria Bisericilor incomplete – spun că nu putem vorbi despre o femeie ca fiind „un pic însărcinată”. Botezul nu poate fi valabil trimestrial, nici Preoția, nici Euharistia, nici Căsătoria. Euharistia – trupul lui Hristos – nu poate fi jumătate din trupul lui Hristos. Dacă o Taină este cumva validă la adunările eretice, ar fi validă în virtutea unei preoții active; și aceasta înseamnă că ar fi validă și în Euharistie și în botezul eretic. Altfel, conform Canoanelor Apostolice, botezul eretic este nelucrător.
Faptul că, în unele cazuri, Părinții au primit persoane în Biserică prin oikonomie (în funcție de forma botezului lor eretic anterior) nu ratifică un botez valid în afara Bisericii. Deși s-a introdus obiceiul ca un laic ortodox să poată boteza (în împrejurări extreme) și atunci cel botezat nu primește decât Mirungerea, acest botez extraordinar (cu nisip, de exemplu) este săvârșit din nou de către preot. Iar Sfântul Simeon al Tesalonicului spune că cel botezat de mirean să fie botezat de preot. Teologul Christian Felmy în „Dogmatica ecleziastică” spune că este greșit faptul că unii au tras concluzii doctrinare din iconomia Bisericii.
Preafericitul Părinte Damianos al Bisericii Autonome din Sinai și Raithu, Egumenul Mănăstirii Sfânta Ecaterina, a formulat o declarație de Credință prin care respinge aceste concluzii doctrinare false, legate de facto de declarația sinodală a Bisericii Ruse menționată mai sus.
(Respingem) erezia conform căreia ar exista har mântuitor în afara Bisericii Unice, Sfinte, Catolice și Apostolice (Biserica Ortodoxă) și că ar exista botez valabil și preoție lucrătoare în afara Bisericii (simpla prezență istorică a unei succesiuni Apostolice și simpla zicere a formulei Sfintei Treimi nu validează „tainele” ereticilor).
(Respingem) transformarea iconomiei în dogmă sau regulă; conform învățăturii ortodoxe, oikonomia este o derogare de la akribeia, de la regula credinței, din cauza neputinței omenești, în împrejurări excepționale, având ca scop aducerea oamenilor la dreapta credință, în ciuda obstacolelor obiective. Iconomia se aplică numai în cazuri de forță majoră, pentru a atinge un scop bun în circumstanțe nefavorabile. Când însă, în lipsa unor împrejurări excepționale, continuarea aplicării iconomiei tulbură și ocolește rânduiala canonică, atunci adaptarea nu este o măsură înțeleaptă, ci o sfidare a Sfintelor Așezăminte, care duce la neascultarea de Ortodoxie.
Canoanele care prescriu diferite moduri de a primi diferiți eretici nu pot fi folosite pentru a compune o doctrină, o filosofie a eclesiologiei. O Taină a Bisericii nu completeaza un asa-zis existent har (sau jumătate de har) al ereticilor. În declarația Bisericii Ruse avem Canoanele corecte, dar interpretarea greșită a Canoanelor – asta duce la ideea că ereticii au “puțin har” sau “ceva har”.
„În timp ce suntem adunați în Sinod, preaiubiți frați, citim scrisorile trimise de voi, cu privire la cei dintre eretici și schismatici care se pretind că sunt botezați, care vin la Biserica catolică (ortodoxă), care este una, în care suntem botezați și renascuti. Decretând acum și prin vot ceea ce ținem ferm și sigur pentru totdeauna, declarăm că nimeni nu poate fi botezat în afara Bisericii Catolice (Ortodoxe), existând doar un singur Botez, și acesta existând doar în Biserica (Ortodoxă) Catolica.„
După cum am arătat mai sus, vom expune acum baza teoretică pentru recunoașterea schismei ucrainiene care este așa-numitul „Sfânt și Marele Sinod” din Creta din iunie 2016. Pentru a fi mai ușor de citit, o vom prezenta pe capitole.
Schisma ucraineană nu este doar o chestiune de natură administrativă sau jurisdicțională, este o chestiune eclesiologică și dogmatică de o mare importanță.
Ceea ce a fost introdus în Biserica Ortodoxă prin această schismă este noua ecleziologie a Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, a cărei fundație teoretică a fost pusă de „Sinodul” reunit la Creta în 2016.
Acolo a început totul, anume desființarea propriu-zisă a Sinodalității Bisericii Ortodoxe și înlocuirea acesteia cu un model papist și cu principiile de origine papistă: un Papă (Patriarhul Bartolomeu de Constantinopol) și – mutatis mutandis – nouă „cardinali” (cei nouă Întâistătători) ai Bisericilor Autocefale) au fost singurii factori de decizie din Creta. Niciun alt episcop nu a avut dreptul de a influența în procesul decizional (nici chiar dacă formau o majoritate, așa cum a fost cazul reprezentanților Bisericii Sârbe), deciziile finale au fost, așadar, luate doar de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale.
Teoria Arhiepiscopului Elpidophoros al Americii conform căreia Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol este „primul fără egal” la nivel universal se bazează pe Scrisoarea Enciclică a „Sfântului și Marelui Sinod”, unde se afirmă că „Biserica este o comuniune divino-umana si chipul Sfintei Treimi”. Dar aceasta este în mare contradicție cu Tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii, care spun că nu putem găsi nicio analogie între Creație și Persoanele Sfintei Treimi. Pentru Sfinții Părinți, Biserica este Trupul lui Hristos.
În Sinodul din Creta, această teorie eretică a fost folosită pentru a legitima primatul Patriarhului Ecumenic: că Dumnezeu Tatăl este cauza existenței Fiului prin naștere și cauza existenței Duhului Sfânt prin purcedere (διά τῆς ἐκπορεύσεως).
Prin aceasta, sinodul întrunit în Creta a fost de acord cu adoptarea unei explicații pseudoteologice, care a fost critică pentru instalarea practicii primatului Patriarhului Ecumenic în Biserică.
Mai mult, următoarele puncte eclesiologice false au fost promovate în Creta:
În concluzie, falsul Sinod din Creta are consecințe care atacă chestiuni dogmatice vitale! Sper că Biserica Rusiei a observat acest lucru și îl va condamna public așa cum este: „Sfântul și Marele Sinod” reprezintă într-adevăr fundația pusă pentru a susține schisma creată de Patriarhul Bartolomeu.
Prin falsul „Sfânt și Mare” Sinod din Creta din 2016, structura sinodală a Bisericii Ortodoxe a fost înlocuită cu autoritatea unui singur primat (folosind un model de origine papistă) în probleme de recunoaștere a autocefaliei si diverse alte chestiuni la nivel ecumenic.
Acesta este motivul pentru care „Sinodul” din Creta a fost văzut de mulți ca o sinaxă extinsă a unora dintre întâistătătorii Bisericilor locale. Mai mult, Arhiepiscopul Anastasios al Albaniei a mărturisit că un astfel de „sinod” nu urmează tradiția tuturor Sinoadelor istorice ale Bisericii Ortodoxe și că reprezintă un nou tip de sinod, unul care nu a existat niciodată în istoria Bisericii noastre.
Întâistătătorii diferitelor Biserici Locale îndeplinesc doar un rol administrativ, nu se deosebesc cu nimic de vreun episcop al celei mai mici eparhii din Biserica Ortodoxă. Ei nu au dreptul de a lua decizii în numele întregii Biserici, ci doar ca parte a unui Sinod. Adică împreună cu toți episcopii Bisericilor Locale.
Datorită rolului pe care l-au avut cei zece Întâistătători participanți la Creta, dar și datorită excluderii episcopilor din procesul de luare a deciziilor, „Sinodul” din Creta a contribuit de fapt la eradicarea Sinodalității Bisericii Ortodoxe. În schimb, a promovat o structură organizatorică care este caracteristică papalității: un „papă” și nouă „cardinali”, ei fiind singurii care pot lua decizii. Fiecarei Biserici Locale i-a fost rezervat un singur vot și tuturor Întâistătătorilor participanți li s-a acordat întreaga putere de decizie fără consultarea episcopilor, preoților, teologilor sau mirenilor. Tuturor acestor participanți li s-a interzis să joace rolul așteptat într-un sinod pan-ortodox.
Așa a fost demontată Sinodalitatea Bisericii: prin producerea unei fracturi organice între cei zece Întâistătători participanți ai Bisericilor Locale și întreaga Pleromă a Bisericii noastre (episcopi, preoți, diaconi, mireni). Se poate numi doar clericalism. Acest model elitist de luare a deciziilor este anti-evanghelic, anti-episcopal și anti-ierarhic.
Unul din efectele Sinodului de la Creta este acordarea Autocefaliei unor schismatici (lipsiti de succesiune apostolica) din Ucraina, de către Patriarhul Constantinopolului. Pe lângă aceasta, stabilește ideea desființării granițelor Bisericii prin crearea unei conștiințe false si blasfemiatoare: aceea că Biserica lui Hristos este mai mult decât Biserica Ortodoxă, este o Biserică care va fi recompusă prin restaurarea unei “unități“ pierdute.
În baza hotărârilor Sinodului din Creta acest lucru este acum posibil, în condițiile în care documentele sale recunosc că există și Biserică în afara Bisericii Ortodoxe, o Biserică care nu este completă, dar există, și deci poate fi recunoscută, poate sa i se acorde autocefalie, poate fi declarată ortodoxă fără pocăință și fără a renunța mai întâi la schismă și erezie, fără o reprimire corespunzătoare în Biserica lui Hristos.
(a se vedea si lucrarea mea „Abordarea istorică a contextului dialogului cu neortodocșii, Declarația de la Toronto” prezentata in cadrul Conferinței interortodoxe organizate de Comitetul de inițiativă al Conferinței „Lecturile Sf. Ioan” a Bisericii Antice Sf. Gheorghe, The Rotunda, din Sofia, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh al Bulgariei, Neophytos, la Sofia, 9-10 iunie 2017 în acte adiționale).
Patriarhul Ecumenic declara: „Ca Biserică Mamă, este firesc să ne dorim restabilirea unității trupului eclezial divizat al Ucrainei, un popor credincios de zeci de milioane, botezat și luminat prin grija directă și activitatea misionara a Tronului Ecumenic”. (https://basilica.ro/patriarhul-ecumenic-este-logic-sa-dorim-restaurarea-unitatii-trupului-eclezial-divizat-din-ucraina/)
Deci, pentru Patriarhul Constantinopolului, ortodocșii și schismaticii formează împreună un corp eclesial… care este împărțit.
Unii Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe au venit cu ideea de a rezolva problema din Ucraina printr-o sinaxă a Întâistătătorilor (după modelul cretan). Cu alte cuvinte, se poate observa și aici aceeași mentalitate papistă: doar întâistătătorii trebuie să decidă, nu Biserica, nici Sinodul Ecumenic, nici Pleroma.
Din păcate, lipsa de sinodalitate la nivelul Sinoadelor Locale se reflectă și la nivel pan-ortodox, unde micii papi decid „soarta” Bisericii, după viziunea lor.
Această urgie a dictaturii Întâistătătorilor bântuie Biserica Ortodoxă încă de pe vremea dominației turcești, când Patriarhul Constantinopolului a fost numit Ethnarh de către sultan. O perioadă în care Biserica nu era în libertate. Acum, însă, această stare nu este justificată sub nicio formă.
Biserica Ortodoxă trebuie să scape din captivitatea babiloniană a ereziei ecumeniste și a papismului, iar sistemul sinodal trebuie să redevină funcțional. Mirenii, ca parte integrantă a trupului Bisericii, nu sunt oi fără voce, ci sunt o preoție împărătească, primesc harisme de la Duhul Sfânt și au un rol în Sinoade, au dreptul de a vorbi în Sinoade. Chiar și conciliile eretice papiste au fost mai democratice decât Sinodul din Creta.
În concluzie, ținând cont că putem demonstra cu ușurință că Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului este eretic, sau mai precis ereziarh, avem baza teoretică pentru viitoarea sa condamnare inter-ortodoxă și pan-ortodoxă. În primul rând, Biserica Ortodoxă Rusă ar trebui să-și revizuiască cu înțelepciune propriile probleme eclesiologice, astfel încât să formeze un avantaj moral și canonic pentru convocarea unui adevărat Sinod Ortodox și pentru a fi stabilită ca apărătoare a Ortodoxiei în această epocă. Pentru a convoca un Sinod inter-ortodox, Biserica Rusiei trebuie să fie conștientă că avem de-a face cu erezia papismului constantinopolitan, care a fost introdusă într-un mod viclean în conștiința mirenilor, teologilor, profesorilor, preoților, episcopilor, patriarhilor în toată Biserica Ortodoxă.
În acest fel, schisma ucraineană va fi vindecată, iar Biserica Ortodoxă se va realinia pe direcția trasată de Sfinții Părinți.
Protopresbiter Matei Vulcănescu,
Addenda: https://ortodoxiacatholica.com/blog/2017/06/14/historical-approach-to-the-context-of-the-dialogue-with-the-non-orthodox-the-toronto-statement-by- fr-matei-vulcanescu-conferinta-inter-ortodoxa-organizata-de-comitetul-de-initiativa-a-conferintei/?lang=en
Biserica Ortodoxă este universală - Blog personal al Părintelui Matei Vulcanescu
1 thoughts on “Scrisoare către Sanctitatea Sa, Patriarhul Kiril al Moscovei și al întregii Rusii”