la linkul de mai jos aveti un punct de vedere putin diferit (sau asa cred eu): http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/08/11/deasa-impartasanie-spovedanie/
subiectul Sfintei Împartasaniei fiind de foarte mare importanta, v-as ruga sa comentati dupa ce cititi aticolul Parintelui Calciu
cu multe multumiri,
Cunosc articolul Sfantului marturisitor Gheorghe Calciu, din pacate greseste, si e influenta epocii.
Atata timp cat nu est epe linia Sfintilor Parinti, dar are circumstante atenuante, lipsa de informatie patriastica de la acea data.
Este foarte trist că la noi, în loc să se difuzeze articolul Părintelui Roman Braga, s-a difuzat articolul Părintelui Gheorghe Calciu, pe “Război întru cuvânt”/”Cuvântul ortodox” şi nu numai.
Pr Roman Braga era pe linia cea buna, ortodoxa in privinta Sfintei Impartasanii, din pacate Marturisitoru Gheorghe Calciu nu era… dar, asa cum am spus, necunoasterea Sfintilor Parinti este cauza
pe problema Sf Imartasanii sau pe problema asa zisului sinod? Pe problema Impartasaniei continue va recomand sa cititi “Impartasirea continua cu Sfintele Taine” socasa de Sibiu, O culegere din toti Sfintii Parinti ai Biserici, marii Parinti care explica de ce suntem obligati sa ne impartasim la fiecare Sf Liturghie, altfel ne blestemam singuri, lipsindu-ne de Dar!
despre Sfanta Impartasanie nu avem ce sa discutam pana nu cititice spun Sfintii parinti ai Bisericii nu parinti marturisitori care nu au avut acces la Autenitc! Sa nu uitam ca Sfantul Gheroghe Calciu a avut deviatiile lui …
multumesc, o sa caut cartea, cred ca am vazut-o, e de culoare verde, scrisa de un diaco, Ica Jr cred, din Sibiu, din pacate nu am luat-o, dar o s-o caut. Parinte, va rog sa stergeti din mesajul meu precedent adresa mea skype (sau tot mesajul la nevoie), ca nu vreau sa fie publica… poate vorbim totusi si pe skype, macar de sinod…
Parinte Matei , acea carte pe care o recomandati mai sus , la capitolul Marturiile Traditiei ‘TOMA DIN KEMPEN, Indemn cucernic spre Sfanta Cuminecare (Despre imitarea lui Hristos IV)’. Toma de Kempen un asa zis sfant catolic invata acolo tot felul de erezii.
Iata insa ce ne invata Sfantul Ignatie Briancianinov despre cartea „Urmarea lui Hristos” a lui Thomas von Kempen:
„Ca pilda de carte ascetica scrisa in acea stare de inselare numita „parere” putem da lucrarea lui Toma de Kempis, numita „Urmarea lui Hristos”. Ea rasufla o patima subtire a dulcetii si o cugetare semeata, care naste in oamenii orbiti si plini pe deasupra peste masura de patimi, o desfatare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericitii si intunecatii ! Ei nu pricep, ca adulmecand damful subtire al patimilor care traiesc in ei, se indulcesc de el, socotindu-l in orbirea lor, mireasma a harului ! Ei nu inteleg ca de desfatarea duhovniceasca sunt in stare doar sfintii, ca inaintea desfatarii duhovnicesti trebuie sa mearga pocainta si curatirea de patimi, ca desfatarea duhovniceasca nu sta in puterea pacatosului, ca el trebuie sa se cunoasca pe sine ca fiind nevrednic de desfatare, sa o alunge, daca aceasta va incepe sa-i dea tarcoale, sa o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vadita si pierzatoare amagire de sine, ca pe o miscare subtire a slavei desarte, a cugetarii semete si a patimii dulcetii. In pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alii nevoitori ai latinilor (dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. „Atunci cand Francisc a fost rapit la cer” spune scriitorul Vietii acestuia, „Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului dupa har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire ![…]
Ucenicul: Spui ca lucrarea „Urmarea lui Hristos” a fost scrisa din amagire de sine; totusi, ea are o multime de admiratori chiar printre fiii Bisericii Ortodoxe !
Staretul: Tocmai ca acestia, fiind extaziati de valoarea ei, isi dau cu parerea despre aceasta valoare fara sa aiba nici o pricepere. In inainte-cuvantarea traducatorului rus la cartea „Urmarea lui Hristos” – editia din anul 1834, tiparita la Moscova – se spune: „Un foarte luminat barbat – rus, ortodox – obisnuia sa spuna: „Daca mi s-ar cere parerea as indrazni sa asez scrierea lui Kempis indata dupa Sfanta Scriptura”. Aceasta sentinta atat de hotarata da unui scriitor de alta lege deplina intaietate asupra tuturor Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, iar cel ce se rosteste, pune parerea sa mai presus de asezamintele intregii Biserici, care, la Sfintele Sinoade, a recunoscut scrierile Sfintilor Parinti ca fiind de Dumnezeu insuflate, randuind citirea lor nu numai spre zidirea sufleteasca a tuturor fiilor sai, ci si ca indreptar pentru dezlegarea problemelor bisericesti. In scrierile Parintilor se afla pastrata o mare comoara duhovniceasca, crestina si bisericeasca: predania dogmatica si morala a Sfintei Biserici. Este vadit ca „Urmarea lui Hristos” este cea care l-a adus pe sus-pomenitul barbat intr-o asemenea stare care sa-l faca a se rosti intr-un fel atat de indraznet, atat de gresit, atat de trist.
Aceasta este amagirea de sine ! Aceasta este inselare ! Ea a luat fiinta din pareri mincinoase; parerile mincinoase au luat nastere din simtirile gresite impartasite de cartea cu pricina. In aceasta carte traieste si din aceasta carte rasufla ungerea duhului celui viclean, care ii linguseste pe cititorii ei, imbatandu-i cu otrava minciunii, otrava indulcita cu mirodeniile subtiri ale semetei cugetari, slavei desarte si patimii dulcetii. Cartea ii poarta pe cititorii sai drept spre partasia cu Dumnezeu, fara a-i curati, mai inainte, prin pocainta: de aceea si starneste o deosebita aplecare spre ea in oamenii patimasi, care nu au batut cararea pocaintei, care nu au fost preveniti cu privire la amagirea de sine si la inselare, care nu au luat povata din invatatura Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, cum sa vietuiasca dupa legea duhovniceasca. Cartea lucreaza cu putere asupra sangelui si nervilor, ii atata – si de aceea ea place cu osebire oamenilor robiti simturilor: de aceasta carte poti sa te indulcesti fara a te lepada de despartirile grosolane ale simturilor. Cugetarea semeata, subtirea patima a dulcetii si slava desarta sunt infatisate de aceasta carte ca lucrare a harului Dumnezeiesc. Adulmecandu-si dezmatul in forma subtire a lucrarii sale, oamenii trupesti cad in extaz de atata betie, de desfatarea capatata fara de osteneala, fara lepadare de sine, fara pocainta, fara rastignirea trupului cu patimile si poftele” ( 1 Galat.5, 24), prin lingusirea starii de cadere. Manati de orbirea si de trufia lor, ei trec cu veselie din patul iubirii dobitocesti in patul unei iubiri si mai nelegiuite, care domneste in casa de desfranare a duhurilor lepadate. O oarecare persoana, apartinand, dupa starea ei pamanteasca, societatii inalte si cultivate, iar la aratare Bisericii Ortodoxe, s-a rostit in urmatorul fel despre o luterana raposata, socotita ca sfanta de catre aceasta persoana: „Il iubea pe Dumnezeu cu patima; se gandea numai la Dumnezeu; Il vedea numai pe Dumnezeu; citea numai Evanghelia si „Urmarea”, care este o a doua Evanghelie.
In aceste cuvinte a fost infatisata tocmai acea stare in care sunt adusi cititorii si cinstitorii „Urmarii”. Intocmai, in duhul sau, cu aceasta fraza este sentinta vestitei scriitoare frantuzoaice, dna de Sevigne, in le~atura cu vestitul poet francez, Racine cel batran. „Il iubeste pe Dumnezeu – si-a ingaduit sa spuna d-na de Sevigne – asa cum isi iubea mai inainte amantele.”
Vestitul critic La Garpe, fost mai inainte ateu si care a trecut mai apoi, la un crestinism prost inteles si schimonosit de catre el, incuviintand rostirea d-nei de Sevigne, a spus: „Cu aceeasi inima este iubit Creatorul cu care este iubita si creatura, desi urmarile acestor iubiri se deosebesc la fel de mult intre ele pe cat se deosebesc si obiectele lor.”
Racine a trecut de la desfrau la inselarea numita „parere”. Aceata inselare se vadeste cat se poate limpede in cele din urma doua tragedii ale poetului: in „Esthera” si in „Gotholia”. „Inaltele” cugetari si simtiri crestine ale lui Racine si-au gasit un loc larg in templul Muzelor si al lui Apollo*; in teatru – au starnit entuziasm, aplauze.
„Gotholia”, socotita drept cea mai reusita lucrare a lui Racine, s-a jucat de patruzeci de ori la rand. Duhul acestei tragedii este unul si acelasi cu duhul „Urmarii”. Noi credem ca in inima omeneasca se afla o pofta dobitoceasca, semanata in ea de cadere, si care se afla in legatura cu poftele duhurilor cazute; noi credem ca se afla in inima si o dorire duhovniceasca, dorire cu care am fost ziditi si prin care iubim in chip firesc si legiuit pe Dumnezeu si pe aproapele, care se afla in potrivire cu dorirea sfintilor ingeri. Pentru a-l iubi pe Dumnezeu, si pe aproapele in Dumnezeu, trebuie numaidecat sa ne curatim de pofta dobitoceasca. Aceasta curatire o savarseste Sfantul Duh in omul care arata prin vietuirea sa ca o voieste pe ea. De fapt, in intelesul duhovnicesc, inima se cheama pofta dimpreuna cu celelalte puteri sufletesti, iar nu inima ca parte din trup. Aceste puteri sunt stranse in inima trupeasca, iar numele a trecut, prin intrebuintarea obsteasca, de la partea trupului la suma puterilor sufletesti.
Fata de oamenii trupesti, barbatii duhovnicesti socot cu totul dimpotriva cu privire la aceasta carte: adulmecand miasma raului care se da drept bine, ei sunt cuprinsi, neintarziat de dezgust fata de cartea care raspandeste o asemenea miasma. Staretului Isaia monahul, care se linistea in Pustia Nikiforovsk (Eparhia Olonetk ori Petrozavodsk), barbat foarte sporit in rugaciunea mintii si invrednicit de adumbrirea harului, i s-a citit o bucata din „Urmarea lui Hristos”. Staretul a patruns de indata miezul cartii. El a inceput sa rada si a glasuit: „O ! Acestea au fost scrise din parere”. Nu-i nimic adevarat aici ! Totul este nascocit ! Toma a descris starile duhovnicesti asa cum i s-au nazarit si asa cum i s-au parut lui, nestiindu-le din cercare”. Inselarea infatiseaza, ca nefericire, o priveliste dureroasa; iar ca prostie, o priveliste caraghioasa. Arhimandritul manastirii Kirilo-Novoieversk (Eparhia Novgorod), barbat vestit pentru asprimea vietii sale si care se indeletnicea, din simplitatea inimii sale, numai cu nevointa trupeasca, iar despre nevointa sufleteasca stia cat se poate de putin – ei bine, la inceput el ii povatuia pe cei ce se sfatuiau cu el si se aflau sub calauzirea sa sa citeasca „Urmarea”; cu cativa ani, insa inainte de a trece la cele vesnice, a inceput a opri cu strasnicie citirea ei, zicand cu sfanta simplitate: „Mai inainte socoteam ca aceasta carte este folositoare de suflet, insa Dumnezeu mi-a descoperit ca ea este vatamatoare de suflet”. Ieroschimonahul Leonid*, vestit prin cercarea sa in lucrarea monahiceasca, cel ce a pus inceputul infloririi duhovnicesti in Pustia Optinei (Eparhia Kaluga) avea aceeasi parere despre „Urmarea lui Hristos”.
Pe toti nevoitorii mai sus-pomeniti iam cunoscut fata catre fata. Un oarecare mosier, crescut in duhul Ortodoxiei, si care cunoscuse pentru o scurta vreme asa numita „lume mare”, adica lumea din paturile sale inalte, a vazut, odata, in mainile fiicei sale cartea ,.,Urmarea lui Hristos”. El i-a interzis acesteia citirea cartii, zicand: „Nu vreau ca tu sa urmezi modei si sa cochetezi inaintea lui Dumnezeu”. Iata cea mai buna judecata facuta asupra cartii. (Despre inselare)
Tocmai pe ereticul Toma de Kempis l-ai gasit? Dar de ceilalti Sfinti ce ai de spus? Faptul ca un eretic spune o chestiune buna il face mai putin eretic? In nici un caz! Faptul ca un eretic spune o chestiune buna face ca ceea ce spune bun sa nu mai fie bun? In nici un caz! Dar pana la ereticul Toma de ce nu citesti ce spun Sfintii din carte? Sau sfintii din carte sunt inselati, ca era Toma de Kempis inselat?
Ia vezi ce spune Neofit Kapsokalivitul, Sfantul Nicodim Aghioritul, Sfantul Vasile cel Mare, Cuviosul Teodor Studitul, Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Grigorie Palama, Calist si Ignatie Xanthopulos, Sfantul Simeon al Tesalonicului, Sfantul Nicolaie Cabasila si in primul rand Evanghelia si Sfintele Canonoane si Traditia Bisericii- insasi Sfanta Liturghie!
Azi papistasii se impartasesc mereu, dar cu ce se imaprtasesc ei? Cu Hristos? In nici un caz, ci asa cum spune Sfantul Nicodim Aghioritul, ei se impartasesc cu energii demonice ale ereziei papiste. De aceea Toma de Kempis inselatul pus in carte, nu e ortodox, ci eretic, deci problema lui nu e impartasirea deasa, ci cu cine se impartaseste, si anume se impartaseste des cu diavolul! Asta e diferenta fundamnetala intre ortodoxie si eretici.
Cu cine te imaprtasesti continuu? Daca te impartasesti continuu cu Hristos Ortodox traiesti, ai viata, dar daca te impartasesti incontinuu cu diavolul ce ai? Moarte!
Eu nu m-am legat de Sfintii Parinti ai Bisercii din acea carte. Am spus ca nu este normal ca intr-o carte sa fie amestecati Sfintii Parinti cu ereticii. diavolul spune lucruri bune?toma de kempis spune adevarul? In Pateric era o intamplare in care Maica Domnului nu vroia sa intre in chilia unui monah din cauza ca avea o carte eretica inauntru. Cartea despre care vorbiti este probabil buna , mai putin acel capitol. Editorii de la Deisis sunt in mare amagire daca publica si ereziile.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.OkPrivacy policy
Reblogged this on Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica.
Doamne ajuta Parinte !
la linkul de mai jos aveti un punct de vedere putin diferit (sau asa cred eu):
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/08/11/deasa-impartasanie-spovedanie/
subiectul Sfintei Împartasaniei fiind de foarte mare importanta, v-as ruga sa comentati dupa ce cititi aticolul Parintelui Calciu
cu multe multumiri,
Cunosc articolul Sfantului marturisitor Gheorghe Calciu, din pacate greseste, si e influenta epocii.
Atata timp cat nu est epe linia Sfintilor Parinti, dar are circumstante atenuante, lipsa de informatie patriastica de la acea data.
Părintele Calciu răspunde unui articol al Părintelui Roman Braga, pe care-l contrazice:
http://biserica.org/Publicatii/2003/NoVII/06_index.html
Este foarte trist că la noi, în loc să se difuzeze articolul Părintelui Roman Braga, s-a difuzat articolul Părintelui Gheorghe Calciu, pe “Război întru cuvânt”/”Cuvântul ortodox” şi nu numai.
Pr Roman Braga era pe linia cea buna, ortodoxa in privinta Sfintei Impartasanii, din pacate Marturisitoru Gheorghe Calciu nu era… dar, asa cum am spus, necunoasterea Sfintilor Parinti este cauza
multumesc Parinte ! am putea vorbi pe skype mai pe indelete ? eu locuiesc in Franta, sint deci cu o ora in urma;
pe problema Sf Imartasanii sau pe problema asa zisului sinod? Pe problema Impartasaniei continue va recomand sa cititi “Impartasirea continua cu Sfintele Taine” socasa de Sibiu, O culegere din toti Sfintii Parinti ai Biserici, marii Parinti care explica de ce suntem obligati sa ne impartasim la fiecare Sf Liturghie, altfel ne blestemam singuri, lipsindu-ne de Dar!
despre Sfanta Impartasanie nu avem ce sa discutam pana nu cititice spun Sfintii parinti ai Bisericii nu parinti marturisitori care nu au avut acces la Autenitc! Sa nu uitam ca Sfantul Gheroghe Calciu a avut deviatiile lui …
multumesc, o sa caut cartea, cred ca am vazut-o, e de culoare verde, scrisa de un diaco, Ica Jr cred, din Sibiu, din pacate nu am luat-o, dar o s-o caut. Parinte, va rog sa stergeti din mesajul meu precedent adresa mea skype (sau tot mesajul la nevoie), ca nu vreau sa fie publica… poate vorbim totusi si pe skype, macar de sinod…
Parinte Matei , acea carte pe care o recomandati mai sus , la capitolul Marturiile Traditiei ‘TOMA DIN KEMPEN, Indemn cucernic spre Sfanta Cuminecare (Despre imitarea lui Hristos IV)’. Toma de Kempen un asa zis sfant catolic invata acolo tot felul de erezii.
Iata insa ce ne invata Sfantul Ignatie Briancianinov despre cartea „Urmarea lui Hristos” a lui Thomas von Kempen:
„Ca pilda de carte ascetica scrisa in acea stare de inselare numita „parere” putem da lucrarea lui Toma de Kempis, numita „Urmarea lui Hristos”. Ea rasufla o patima subtire a dulcetii si o cugetare semeata, care naste in oamenii orbiti si plini pe deasupra peste masura de patimi, o desfatare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericitii si intunecatii ! Ei nu pricep, ca adulmecand damful subtire al patimilor care traiesc in ei, se indulcesc de el, socotindu-l in orbirea lor, mireasma a harului ! Ei nu inteleg ca de desfatarea duhovniceasca sunt in stare doar sfintii, ca inaintea desfatarii duhovnicesti trebuie sa mearga pocainta si curatirea de patimi, ca desfatarea duhovniceasca nu sta in puterea pacatosului, ca el trebuie sa se cunoasca pe sine ca fiind nevrednic de desfatare, sa o alunge, daca aceasta va incepe sa-i dea tarcoale, sa o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vadita si pierzatoare amagire de sine, ca pe o miscare subtire a slavei desarte, a cugetarii semete si a patimii dulcetii. In pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alii nevoitori ai latinilor (dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. „Atunci cand Francisc a fost rapit la cer” spune scriitorul Vietii acestuia, „Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului dupa har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire ![…]
Ucenicul: Spui ca lucrarea „Urmarea lui Hristos” a fost scrisa din amagire de sine; totusi, ea are o multime de admiratori chiar printre fiii Bisericii Ortodoxe !
Staretul: Tocmai ca acestia, fiind extaziati de valoarea ei, isi dau cu parerea despre aceasta valoare fara sa aiba nici o pricepere. In inainte-cuvantarea traducatorului rus la cartea „Urmarea lui Hristos” – editia din anul 1834, tiparita la Moscova – se spune: „Un foarte luminat barbat – rus, ortodox – obisnuia sa spuna: „Daca mi s-ar cere parerea as indrazni sa asez scrierea lui Kempis indata dupa Sfanta Scriptura”. Aceasta sentinta atat de hotarata da unui scriitor de alta lege deplina intaietate asupra tuturor Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, iar cel ce se rosteste, pune parerea sa mai presus de asezamintele intregii Biserici, care, la Sfintele Sinoade, a recunoscut scrierile Sfintilor Parinti ca fiind de Dumnezeu insuflate, randuind citirea lor nu numai spre zidirea sufleteasca a tuturor fiilor sai, ci si ca indreptar pentru dezlegarea problemelor bisericesti. In scrierile Parintilor se afla pastrata o mare comoara duhovniceasca, crestina si bisericeasca: predania dogmatica si morala a Sfintei Biserici. Este vadit ca „Urmarea lui Hristos” este cea care l-a adus pe sus-pomenitul barbat intr-o asemenea stare care sa-l faca a se rosti intr-un fel atat de indraznet, atat de gresit, atat de trist.
Aceasta este amagirea de sine ! Aceasta este inselare ! Ea a luat fiinta din pareri mincinoase; parerile mincinoase au luat nastere din simtirile gresite impartasite de cartea cu pricina. In aceasta carte traieste si din aceasta carte rasufla ungerea duhului celui viclean, care ii linguseste pe cititorii ei, imbatandu-i cu otrava minciunii, otrava indulcita cu mirodeniile subtiri ale semetei cugetari, slavei desarte si patimii dulcetii. Cartea ii poarta pe cititorii sai drept spre partasia cu Dumnezeu, fara a-i curati, mai inainte, prin pocainta: de aceea si starneste o deosebita aplecare spre ea in oamenii patimasi, care nu au batut cararea pocaintei, care nu au fost preveniti cu privire la amagirea de sine si la inselare, care nu au luat povata din invatatura Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, cum sa vietuiasca dupa legea duhovniceasca. Cartea lucreaza cu putere asupra sangelui si nervilor, ii atata – si de aceea ea place cu osebire oamenilor robiti simturilor: de aceasta carte poti sa te indulcesti fara a te lepada de despartirile grosolane ale simturilor. Cugetarea semeata, subtirea patima a dulcetii si slava desarta sunt infatisate de aceasta carte ca lucrare a harului Dumnezeiesc. Adulmecandu-si dezmatul in forma subtire a lucrarii sale, oamenii trupesti cad in extaz de atata betie, de desfatarea capatata fara de osteneala, fara lepadare de sine, fara pocainta, fara rastignirea trupului cu patimile si poftele” ( 1 Galat.5, 24), prin lingusirea starii de cadere. Manati de orbirea si de trufia lor, ei trec cu veselie din patul iubirii dobitocesti in patul unei iubiri si mai nelegiuite, care domneste in casa de desfranare a duhurilor lepadate. O oarecare persoana, apartinand, dupa starea ei pamanteasca, societatii inalte si cultivate, iar la aratare Bisericii Ortodoxe, s-a rostit in urmatorul fel despre o luterana raposata, socotita ca sfanta de catre aceasta persoana: „Il iubea pe Dumnezeu cu patima; se gandea numai la Dumnezeu; Il vedea numai pe Dumnezeu; citea numai Evanghelia si „Urmarea”, care este o a doua Evanghelie.
In aceste cuvinte a fost infatisata tocmai acea stare in care sunt adusi cititorii si cinstitorii „Urmarii”. Intocmai, in duhul sau, cu aceasta fraza este sentinta vestitei scriitoare frantuzoaice, dna de Sevigne, in le~atura cu vestitul poet francez, Racine cel batran. „Il iubeste pe Dumnezeu – si-a ingaduit sa spuna d-na de Sevigne – asa cum isi iubea mai inainte amantele.”
Vestitul critic La Garpe, fost mai inainte ateu si care a trecut mai apoi, la un crestinism prost inteles si schimonosit de catre el, incuviintand rostirea d-nei de Sevigne, a spus: „Cu aceeasi inima este iubit Creatorul cu care este iubita si creatura, desi urmarile acestor iubiri se deosebesc la fel de mult intre ele pe cat se deosebesc si obiectele lor.”
Racine a trecut de la desfrau la inselarea numita „parere”. Aceata inselare se vadeste cat se poate limpede in cele din urma doua tragedii ale poetului: in „Esthera” si in „Gotholia”. „Inaltele” cugetari si simtiri crestine ale lui Racine si-au gasit un loc larg in templul Muzelor si al lui Apollo*; in teatru – au starnit entuziasm, aplauze.
„Gotholia”, socotita drept cea mai reusita lucrare a lui Racine, s-a jucat de patruzeci de ori la rand. Duhul acestei tragedii este unul si acelasi cu duhul „Urmarii”. Noi credem ca in inima omeneasca se afla o pofta dobitoceasca, semanata in ea de cadere, si care se afla in legatura cu poftele duhurilor cazute; noi credem ca se afla in inima si o dorire duhovniceasca, dorire cu care am fost ziditi si prin care iubim in chip firesc si legiuit pe Dumnezeu si pe aproapele, care se afla in potrivire cu dorirea sfintilor ingeri. Pentru a-l iubi pe Dumnezeu, si pe aproapele in Dumnezeu, trebuie numaidecat sa ne curatim de pofta dobitoceasca. Aceasta curatire o savarseste Sfantul Duh in omul care arata prin vietuirea sa ca o voieste pe ea. De fapt, in intelesul duhovnicesc, inima se cheama pofta dimpreuna cu celelalte puteri sufletesti, iar nu inima ca parte din trup. Aceste puteri sunt stranse in inima trupeasca, iar numele a trecut, prin intrebuintarea obsteasca, de la partea trupului la suma puterilor sufletesti.
Fata de oamenii trupesti, barbatii duhovnicesti socot cu totul dimpotriva cu privire la aceasta carte: adulmecand miasma raului care se da drept bine, ei sunt cuprinsi, neintarziat de dezgust fata de cartea care raspandeste o asemenea miasma. Staretului Isaia monahul, care se linistea in Pustia Nikiforovsk (Eparhia Olonetk ori Petrozavodsk), barbat foarte sporit in rugaciunea mintii si invrednicit de adumbrirea harului, i s-a citit o bucata din „Urmarea lui Hristos”. Staretul a patruns de indata miezul cartii. El a inceput sa rada si a glasuit: „O ! Acestea au fost scrise din parere”. Nu-i nimic adevarat aici ! Totul este nascocit ! Toma a descris starile duhovnicesti asa cum i s-au nazarit si asa cum i s-au parut lui, nestiindu-le din cercare”. Inselarea infatiseaza, ca nefericire, o priveliste dureroasa; iar ca prostie, o priveliste caraghioasa. Arhimandritul manastirii Kirilo-Novoieversk (Eparhia Novgorod), barbat vestit pentru asprimea vietii sale si care se indeletnicea, din simplitatea inimii sale, numai cu nevointa trupeasca, iar despre nevointa sufleteasca stia cat se poate de putin – ei bine, la inceput el ii povatuia pe cei ce se sfatuiau cu el si se aflau sub calauzirea sa sa citeasca „Urmarea”; cu cativa ani, insa inainte de a trece la cele vesnice, a inceput a opri cu strasnicie citirea ei, zicand cu sfanta simplitate: „Mai inainte socoteam ca aceasta carte este folositoare de suflet, insa Dumnezeu mi-a descoperit ca ea este vatamatoare de suflet”. Ieroschimonahul Leonid*, vestit prin cercarea sa in lucrarea monahiceasca, cel ce a pus inceputul infloririi duhovnicesti in Pustia Optinei (Eparhia Kaluga) avea aceeasi parere despre „Urmarea lui Hristos”.
Pe toti nevoitorii mai sus-pomeniti iam cunoscut fata catre fata. Un oarecare mosier, crescut in duhul Ortodoxiei, si care cunoscuse pentru o scurta vreme asa numita „lume mare”, adica lumea din paturile sale inalte, a vazut, odata, in mainile fiicei sale cartea ,.,Urmarea lui Hristos”. El i-a interzis acesteia citirea cartii, zicand: „Nu vreau ca tu sa urmezi modei si sa cochetezi inaintea lui Dumnezeu”. Iata cea mai buna judecata facuta asupra cartii. (Despre inselare)
Tocmai pe ereticul Toma de Kempis l-ai gasit? Dar de ceilalti Sfinti ce ai de spus? Faptul ca un eretic spune o chestiune buna il face mai putin eretic? In nici un caz! Faptul ca un eretic spune o chestiune buna face ca ceea ce spune bun sa nu mai fie bun? In nici un caz! Dar pana la ereticul Toma de ce nu citesti ce spun Sfintii din carte? Sau sfintii din carte sunt inselati, ca era Toma de Kempis inselat?
Ia vezi ce spune Neofit Kapsokalivitul, Sfantul Nicodim Aghioritul, Sfantul Vasile cel Mare, Cuviosul Teodor Studitul, Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Grigorie Palama, Calist si Ignatie Xanthopulos, Sfantul Simeon al Tesalonicului, Sfantul Nicolaie Cabasila si in primul rand Evanghelia si Sfintele Canonoane si Traditia Bisericii- insasi Sfanta Liturghie!
Azi papistasii se impartasesc mereu, dar cu ce se imaprtasesc ei? Cu Hristos? In nici un caz, ci asa cum spune Sfantul Nicodim Aghioritul, ei se impartasesc cu energii demonice ale ereziei papiste. De aceea Toma de Kempis inselatul pus in carte, nu e ortodox, ci eretic, deci problema lui nu e impartasirea deasa, ci cu cine se impartaseste, si anume se impartaseste des cu diavolul! Asta e diferenta fundamnetala intre ortodoxie si eretici.
Cu cine te imaprtasesti continuu? Daca te impartasesti continuu cu Hristos Ortodox traiesti, ai viata, dar daca te impartasesti incontinuu cu diavolul ce ai? Moarte!
Eu nu m-am legat de Sfintii Parinti ai Bisercii din acea carte. Am spus ca nu este normal ca intr-o carte sa fie amestecati Sfintii Parinti cu ereticii. diavolul spune lucruri bune?toma de kempis spune adevarul? In Pateric era o intamplare in care Maica Domnului nu vroia sa intre in chilia unui monah din cauza ca avea o carte eretica inauntru. Cartea despre care vorbiti este probabil buna , mai putin acel capitol. Editorii de la Deisis sunt in mare amagire daca publica si ereziile.
desigur! e o mare gresala ca l-au pus pe Kempis acolo