În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă și credem ortodox suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, adică a Trupului lui Hristos. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului lui Hristos.

În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, arătăm şi respingem în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.

Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci și pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia și celorlalți membri prin cuvânt și prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează și pe credincioși. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu învețe erezia. Dacă păcatele morale îl despart pe om de Dumnezeu, cu atât mai mult erezia. Datoria episcopului este să învețe drept Cuvântul Adevărului, iar sfințenia este legată organic de Adevăr („Sfințește-i pe ei întru Adevărul Tău, iar Cuvântul Tău este Adevărul”– Ioan 17, 17). Hristos e calea adevarul si viata. Erezia este minciună și blasfemie la adresa Cuvântului Întrupat, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Ea se naște ca înșelare duhovnicească, devenind o ideologie contrară Adevărului, tăind posibilitatea sfințeniei și a mântuirii.

La fel cum o boală nu afectează numai organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia, otrăvind pe unii membri ai Bisericii, provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce amenința Trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice și Locale care au anatematizat erezia și pe ereticii ce o susțineau, adică au tăiat din Trupul Bisericii învățătura eretică și pe cei ce o promovau.

Sfântul Apostol Pavel la Romani 12, 4-6 spune: „Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare, așa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos, și fiecare suntem mădulare unii altora, dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat.” iar în epistola I Cor 12, 21-22 spune : „Și nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuință de tine; sau, iarăși, capul să zică picioarelor: N-am trebuință de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt mai trebuincioase. ” arătând în continuare că „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.” (I Cor 12, 26-27).

Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:

– rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, „Vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în Bisericile Ortodoxe în „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, în care sunt invitați eretici să predice din fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu;
– participarea la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii și arătăm ca erezie şi respingem în mod public ecumenismul, cu toate manifestările sale:

a) prezența Bisericii Ortodoxe Române și a celorlalte Biserici Ortodoxe Locale în «Consiliul Mondial al Bisericilor».

b) erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din Biserică.

c) erezia conform căreia toate confesiunile creștine ar fi ramuri ale Bisericii celei Una.

d) erezia conform căreia Biserica Ortodoxă ar fi o Biserică între multe alte «familii de Biserici» care împreună ar forma Biserica cea Una.

e) erezia conform căreia unitatea Bisericii s-ar fi pierdut; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Una și Unică, deoarece Capul Ei este Unul Domn Iisus Hristos, iar unitatea Bisericii se exprimă prin unitatea de credință și prin supunerea credincioșilor față de ierarhia Ei, atâta timp cât ierarhia păstrează unitatea de credință.

f) erezia conform căreia Biserica «ar fi divizată în confesiuni creștine» și noi ar trebui «să refacem unitatea Ei» prin «minimalismul dogmatic», adică prin a accepta ca bază a unirii Ortodocșilor cu celelalte confesiuni (denominațiuni) credința minimală, adică credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelale Dogme ale Bisericii, inclusiv preoția sacramentală, icoana, Harul Necreat, cinstirea sfinților, etc.

g) erezia conform căreia ar exista o «unitate nevăzută» a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, urmând să se înfăptuiască și o «unitate văzută» prin unirea confesiunilor (unitate în diversitatea dogmelor și a tradițiilor).

h) erezia conform căreia ar fi suficient să crezi în Sfânta Treime și în Domnul Iisus ca Dumnezeu și Mântuitor ca să faci parte din Biserică (Biserica fiind văzută ca o adunare a tuturor confesiunilor creștine).

i) erezia conform căreia Biserica Ortodoxă și adunarea romano-catolică (papo-filioquistă) ar fi «Biserici Surori» sau «cei doi plămâni ai Bisericii».

j) erezia conform căreia între Biserica Ortodoxă și romano-catolicism (papo-filioquism) nu ar exista nici o diferență dogmatică, afirmând că singura diferență ar fi Primatul Papal.

k) acordurile neortodoxe semnate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe în cadrul dialogului intercreștin, dialog cu care suntem de acord atâta timp cât este facut pe baze ortodoxe, pentru a-i aduce pe eretici în Biserica Ortodoxă prin Taina Botezului, a Mirungerii și a Sfintei Împărtășanii.

l) acceptarea sinodală de către Biserica Ortodoxă Română a dialogului de la Chambesy, în care ereticii anticalcedonieni monofiziți, așa-zișii miafiziți, urmași ai ereziei lui Sever de Antiohia (Monofiziții/Miafiziții învăța că Hristos are, după Întrupare, o singură fire, compusă, şi nu două firi neamestecate și neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite într-o Persoană, fiecare fire având voința și energia ei. De asemenea, nu acceptă învățătura Sinoadelor IV, V, VI și VII Ecumenice, rămânând în rătăcire și în afara Bisericii.) sunt recunoscuți ca ortodocși și afirmarea că anatematizarea lor ar fi fost cauzată de o simplă neînțelegere terminologică, și că, prin urmare, nu ar exista nici o diferență dogmatică între Biserica Ortodoxă și grupările eretice monofizite (Copți, Armeni, Siro-iacobiți, malabarieni, Etiopieni).

m) acordul de la Balamand, în care reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romano-catolicilor, acord care a fost respins de către reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale întruniți la Baltimore, în anul 2000.

n) erezia conform căreia Filioque (purcederea Duhului Sfânt «și de la Fiul») ar fi doar o simplă neînțelegere terminologică, iar nu o alterare a Dogmei Sfintei Treimi – dogmă pe care Însuși Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Hristos Întrupat ne-a descoperit-o (Ioan 15, 26).

o) așa-zisa «ridicare a anatemelor» asupra romano-catolicilor (papo-filioquiștilor), dar și asupra ereticilor monofiziți, monoteliți și monoenergiști, anateme date la Sinoadele Ecumenice; conform învățăturii ortodoxe, o anatemă dogmatică nu se poate ridica în mod magic, fără ca motivele anatematizării să fie înlăturate.

p) erezia conform căreia ar exista Har Mântuitor în afara Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești și că ar exista botez valid și Har lucrător al preoției în afara Ei (simpla prezență istorică a unei succesiuni de la Apostoli și simpla rostire a formulei Sfintei Treimi nu validează «tainele» ereticilor).

q) erezia conform căreia Sfinții Părinți nu mai pot fi azi în actualitate, erezie ce neagă prezența Duhului Sfânt în Părinții de la Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, însăşi continuitatea existenței Bisericii ca instituție divino-umană.

r) erezia care afirmă că nu putem cunoaște care sunt granițele Bisericii și erezia conform căreia toată omenirea ar fi încorporată într-o «Biserica nevăzută»; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Biserica Istorică, vizibilă, cu succesiune apostolică, ce a păstrat Dreapta Credință (Dogmele formulate la Sinoadele Ecumenice și anatemele ce delimitează Adevărul Dogmatic de minciuna eretică) și o duce mai departe până la sfârșitul veacurilor, și anume Biserica Ortodoxă.

s) erezia conform căreia și ereticii ar fi încorporați într-un anume fel în Biserică.

t) ideea conform căreia numărul de credincioși ar fi criteriul Adevăratei Biserici; conform învățăturii ortodoxe criteriul Adevăratei Biserici este criteriul păstrării Adevărului Revelat în mod nealterat.

u) transformarea pogorământului (iconomiei) în Dogmă sau regulă; conform învățăturii ortodoxe, pogorământul este o derogare de la regula credinței, pentru neputințe omenești, în circumstante excepționale, având ca scop aducerea oamenilor la Dreapta Credință în ciuda piedicilor obiective. Pogorământul se aplică doar în cazuri de forță majoră, pentru atingerea unui scop bun în circumstanțe adverse. Pogorământul, prost înțeles, nu urmează rânduiala în absența unor circumstanțe excepționale, constituind, astfel, nu adaptare înțeleaptă ci sfidare a așezămintelor sfinte, ducând la nesocotirea Dreptei Credințe.

v) așa-numitele «căsătorii mixte» între ortodocși și neortodocși, pentru că nu se pot uni cele de neunit, condiția principală a Tainei Căsătoriei fiind ca cei doi soți să fie creștini ortodocși botezați. Taina Căsătoriei este Taina dragostei și a unirii în Dreapta Credință. Nu se poate acorda această Taină numai unui singur membru, celui ortodox. De aceea căsătoria mixtă este lovită de nulitate, și în același timp contituie rugăciune în comun cu eterodocșii.

w) negarea egalității Persoanelor Sfintei Treimi; conform învățăturii ortodoxe, Tatăl nenăscut și nepurces, Fiul născut și Duhul Sfânt purces, arată modul de existentă al fiecărei Persoane, Ele fiind egale în slavă și cinste, posedând aceeași Ființă;

x) erezia conform căreia Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol ar fi fără-de-egal pornind de la erezia care neagă egalitatea persoanelor Sfintei Treimi.

y)erezia conform căreia celelalte confesiuni creștine ar fi biserici nedepline, unele mai aproape de deplinatate, altele mai depărtate, și că Biserica ar cuprinde intr-un fel toate confesiunile desparțite de Ea.

z)  minciuno-sinodul din Creta care distruge defapt sistemul sinodal, transformandu-l într-o sinaxă a întâistatatorilor dupa modelul papistaș, care a ratificat

  1. desfășurarea dialogului dintre Biserica Ortodoxă și erezii pe criteriile platformei protestante (CMB n.n.) și nu pe Mărturisirea Ortodoxă, aşa zisa «restaurare a unităţii creştinilor» şi denumirea istorică de „biserici”pentru eretici.
  2. Constituţia aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» ca bază a dialogului cu ereticii – minimalismul dogmatic.
  3. Declaraţia de la Toronto din 1950 care afirmă că: 1. există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii Ortodox; 2. Biserica lui Hristos este mai mult decât confesiunea fiecărui membru al aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» în parte; 3. a fi membru al Bisericii lui Hristos este mai mult decăt a fi membru al propriei Biserici (confesiuni).

Biserica Ortodoxă este Ecumenică (universală), nu ecumenistă, și de aceea așteptăm de la membrii Ei să practice și să predice ortodoxia la toată făptura, aducând pe mulți în Corabia Mântuirii care este Biserica Ortodoxă, Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească (Catholică) și Apostolească, așa cum mărturisim în Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan. De aceea, ne disociem de poziția tuturor celor care învață sau practică ereziile numite mai sus, fie că sunt sinoade panortodoxe, sinoade locale, patriarhi, ierarhi, preoți, diaconi, ipodiaconi, citeți, monahi, monahii sau credincioși.

Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă la mustrarea fraților spre îndreptare şi arată că este o îndatorire a adunării de credincioși să întărească mustrările, atunci când acest lucru se impune: „De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul” (Matei 18, 15-17).

Canonul 75 apostolic nu deosebeşte între mireni şi clerici, ca martori ai abaterilor episcopului: «La mărturia cea împotriva episcopului, eretic să nu se primească, dar nici credincios numai unul, că pe gura a doi sau a trei martori va sta tot graiul.» Sfântul Ioan Gură de Aur accentuează și asupra îndatoririi membrilor Bisericii de a mustra clerul care învaţă neortodox: „Trebuie a asculta de învăţători şi de preoţi, şi a nu-i judeca, chiar de ar avea o viaţă urâtă; dacă însă credinţa le e greşită, atunci nu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci şi să fugim de ei, şi să-i judecăm” (Omilia a II-a la Ep. II Timotei).
De aceea, ne disociem de poziția celor care învață neortodox şi, cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor, pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu, îi mustrăm:

• pe reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Locale care fac compromisuri dogmatice și afirmă erezii eclesiologice la dialogul intercreștin și interreligios,

• pe Patriarhul Ecumenic care s-a rugat împreună cu Papa Francisc I la Sfântul Mormânt călcând în picioare Canoanele Sfinților Apostoli care interzic sub pedeapsa caterisirii rugăciunea în comun cu eterodocșii, pe ierarhii diferitelor sinoade locale, printre care și pe ierarhii ce au fost trimiși ca reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, ca să-l felicite pe Papa Francisc I la întronizarea sa ca șef al ereziei romano-catolice, papo-filioquiste, precum și pe Sinoadele care i-au trimis.

• pe ierarhii, preoții, diaconii, ipodiaconii, citeții, monahii, monahiile și credincioșii Bisericii Ortodoxe ce au participat la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine și care au făcut gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii sau s-au împărtășit cu ereticii.

• pe cei care spun că în Biserica Ortodoxă Română nu mai este Harul Duhului Sfânt, datorită faptului că unele mădulare ale Ei sunt căzute în rătăcirea ecumenistă, ca și cum Harul s-ar retrage în mod automat din Biserica lui Hristos; nu noi suntem salvatori ai Bisericii, ci Biserica ne salvează pe noi.

Ne disociem de acțiunea Patriarhiei Ecumenice de a chema la Fanar pe pseudo-episcopul Romei Benedict XVI, dar și pe pseudo-episcopul Francisc I, și, de asemenea, de pomenirea la Te Deum a acestuia, de pseudo-binecuvântările papei date în Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Fanar și de rostirea Rugăciunii Domnești de către acesta.

Ne disociem și de acțiunea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu de a-l invita la Ierusalim pe pseudo-episcopul Romei Francisc I pentru a sărbători împreună mincinoasa ridicare a anatemelor date la 1054, precum și de toate acțiunile de pseudo-unire cu papalitatea eretică.

Declarăm public faptul că așa-zișii reprezentanți care fac compromisuri dogmatice și gesturi liturgice condamnate de Canoanele Bisericii se reprezintă doar pe ei înșisi, nu ne reprezintă pe noi, credincioșii Bisericii Ortodoxe și nici Biserica în plinătatea (pleroma) Ei, şi că ne disociem de toate acțiunile lor ecumenist-sincretiste, așteptând să dea semne de pocăință publică, la fel cum manifestarea lor eterodoxă eretică a fost publică.

Ne disociem și respingem așa numitul Sfînt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, care este mai degrabă o sinaxă largită a unor Întâistatatori, care a aprobat dialogul pe platforma protestantă numită Consiliul Mondial al Bisericilor pentru refacerea unei așa zise unitați pierdute și Declarația de la Toronto care vorbește despre existența Bisericii(sub formă incompletă sau ca elemente ale „Bisericii Adevarate”) înafara granițelor Bisericii Ortodoxe. Se relativizează eclesiologia Bisericii Ortodoxe, numindu-se biserici ( incomplete însă) ereziile, punîndu-se bazele prin acest  “sinod” a unei viziuni eretice asupra dialogului cu eterodocșii și asupra sistemului sinodal, s-au acceptat, deasemenea, căsatoriile cu eterodocșii pe baza minimalismului dogmatic. Pe langă acestea a fost observată lipsa de definire a termenilor și lipsa de claritate și de logică a frazelor.  

Într-o Biserică Vie, atunci când un episcop învață o învățătură străină Bisericii Ortodoxe, preoții acelei eparhii pot întrerupe pomenirea episcopului ce învață erezia în public până la judecata Sinodului, conform canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol .

De aceea, noi, cler și popor, prin mărturisirea de faţă, îi mustrăm pe preoții, episcopii, patriarhii și credincioșii ce învață erezia, cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor, pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu, precum şi pe cei care nu caută să-şi îndrepteze fraţii căzuți în înșelarea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, pe care Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treilea tip de ateism, după ateism și erezie.

Așa să ne ajute Dumnezeu Cel în Treime Slăvit și Închinat!

Amin.

Canonul 15 Sinod I-II (861) Constantinopol (Pidalion, pg. 85): Cele rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți se potrivesc cu mult mai vârtos pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot, episcop sau mitropolit ar îndrăzni, să se îndepărteze de împărtășirea cu patriarhul său și nu ar pomeni numele lui, așa cum este hotărât și rânduit, la Dumnezeieștile Taine, mai înainte de înfățișarea Sinodului și condamnarea lui definitivă (a patriarhului ce ar greși în ceva – nota noastra) face schismă. Sfântul Sinod a hotărât ca acesta să fie străin de toata preoția, în caz că se va vădi de acest nelegiuit lucru. Acestea s-au pecetluit pentru cei care învinuiesc și se îndepărtează de întâistătătorii lor, fac schismă și rup unitatea Bisericii. În schimb, cei care se despart de împărtășirea cu întâistătătorul lor, pentru oarecare erezie condamnată de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, aceia care predică eresul în public și cu capul descoperit îl învață în biserică, unii ca aceștia nu numai că nu sunt supuși certării canonice, îngrădindu-se pe sine de împărtășirea cu numitul episcop, înainte de cercetarea Sinodului, ci și de cinstea cuvenită Dreptmăritorilor se vor învrednici, că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și învățători mincinoși (nu se referă la pierderea sau nu a Harului, ci la faptul ca aceștia învață minciuna, deci sunt minciuno-episcopi – nota noastră) Și (cei care întrerup pomenirea lor – nota noastră) nu au rupt unitatea Bisericii, prin schismă, ci, s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și de dezbinări.

Nota noastră: Preoții care nu mai pomenesc pe episcopul lor pentru ca acest episcop invață erezia in public (in biserică, presă, în spovedanie, etc) nu numai ca nu fac schismă dar primesc si cunună de la Dumnezeu!Este cazul Sfântului Munte Athos si al Sfantului Paisie Aghioritul,dar și a unor mitropoliti si multi preoți care nu au mai pomenit la Sfânta Liturghie pe patriarhul Atenagoras pentru declarațiile și gesturile lui ecumeniste, intrerupând in felul acesta comuniunea cu el.

Foto copertă: Blândul Păstor (Mausoleul Galla Placidia din Ravenna, mozaic)

Semnatari: 

Ieromonahul Iulian Prodromitul, Duhovnicul Schitului Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos
Gheron Sava Lavriotul, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
Gheron Evstratie Lavriotul, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
Protoprezbiter Theodoros Zisis, Profesor Emerit al Facultații de Teologie din Salonic
Protoprezbiter Gheorghios Metallinos, Profesor Emerit al Facultații de Teologie din Atena
Dimitrie Țelenghidis, Profesor al Facultații de Teologie din Salonic
Arhimandrit Atanasie Anastasiu, Proegumen al Sfintei Mănăstiri a Marelui Meteor (Meteora-Grecia)
Arhimandrit Sarandis Sarandi, Biserica Adormirea Maicii Domnului, Amarusion, Attikis
Arhimandrit Grigorie Haginicolau, Egumen al Mănăstirii Sfânta Treime, Ano Gazeas, Volos

Ieroschimonahul Paisie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Ieromonahul Damaschin Popa, Iconomul Schitului Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos
Ieromonahul Damaschin Răuș Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Ieromonahul Ioil Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Ieromonahul Visarion Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Serafim Vaduva Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Efrem Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Nifon Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Macarie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Varsanufie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Marcu Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Tarasie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Nazarie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Isaak Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Nazarie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Flavian Pandelea, Xiropotamu, Sfântul Munte Athos
Monahul Vlasie Vigliotul, Pustia Viglei, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
Monahul Gheorghe Vigliotul, Pustia Viglei, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
Monahul Iosif Vigliotul, Pustia Viglei, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
Monahul Gheorghe Mugur, Mănăstirea Nicula, Jud. Cluj
Parintele Profesor Doctor Docent(Univ. Frieburg) Mihai Valica
Frații din Schitul Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos:
Fratele Cristinel Prodromitul
Fratele Mihai Prodromitul
Fratele Nicolaie Prodromitul
Fratele Marian Prodromitul
Fratele Dumitru Prodromitul
Fratele Alexandru Prodromitul
Fratele Mircea Prodromitul
Fratele Flavian Prodromitul
Fratele Ioan Prodromitul
Fratele Cristian Prodromitul
Fratele Octavian Ovidiu Prodromitul
Ieromonahul Antim, Mănăstirea Bistrița, Neamț
protosinghel Serafim Bădilă cu obstea, Manastirea Cășiel, jud Cluj
Ieromonahul Dorotei cu obștea, Sfânta Mănăstire Sfântul Apostol Filip, Adamclisi
Ieromonahul Filotei Dabu cu obștea, Schitul Brădet, Argeș
Ieroschim.Sava,Manastirea Sf.Nectarie(Birnarel),localitatea Vatra Dornei,judetul Suceava
Ieroschimonahul Irineu cu obstea, Manastirea Sfantul Nectarie, Ponor
Ieromonah Gabriel Tudor Coman Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, Elvetia
ierom. Teofan Jurca cu obstea, Manastirea Izvorului Posaga, Alba
Ieromonah Ghervasie – Manastirea Frasinei, jud. Valcea                                                                                Ieromonah Xenofont Horga, Manastirea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, Petru-Voda, jud. Neamt

Ieromonah Tihon, Manastirea Sf Arhangheli Mihail si Gavriile, PetruVoda, Targu Neamt

arhidiacon Anastasie A. Robu, Sfanta Manastire Putna, Romania

ieromonah Pangratie, Sfanta Manastire Frasinei
monah Calinic, Sfanta Manastire Frasinei
monah Partenie, Sfanta Manastire Frasinei
monah Metodie, Sfanta Manastire Frasinei
monah Ieronim, Sfanta Manastire Frasinei
monah Ghedeon, Sfanta Manastire Frasinei
Monahul Atanasie, Schitul Lacu Frumos, Valcea
Monahul Chiriac, Schitul Lacu Frumos, Valcea
Monahul Paisie, Schitul Lacu Frumos, Valcea


Rasofor Damaschin – Manastirea Frasinei, jud. Valcea
Rasofor Calistrat – Manastirea Frasinei, jud. Valcea

Maica Iustina cu obstea, Manastirea Paltin, Petru Voda

Monahia Anastasia Manda, Manastirea Dalhauti, Vrancea
Preotul Dumitru Bostan, paraclisul Izvorul Tămăduirii, Statul Major al Forțelor Navale, București

Preot Matei Vulcănescu, cleric în Mitropolia Pireului, parohia cu slujire in limba romana Panaghia Odighitria, Grecia
Pr. Coman Adrian, Parohia Cernicari, loc. Tecuci, jud. Galati
Preot Vasile Marius Borhidan,  spital negresti oas,  protopopiatul oas
Preot Seiche Fabian, loc. Rugășești, jud Cluj
Preot Mihai Cantor, Zalau
Preot Evghenie Televka, Parohia Prod, Protopopiatul Medias, Arhiepiscopia Sibiului
Preot Ciocan Paul – Marius, Presedinte ProVita Teleorman
Preot Oros Emanuel, Parohia Mesteacăn, Protopopiatul Oas
Preot Urzica Virgilius Sacele Brasov
Preot Gheorghe Oprea,preot misionar pe seama Paraclisului cu hramul Sf.Împărați Constantin și Elena și al Sf. Luca al Crimeei din Institutul Național de Endocrinologie C.I.Parhon din București
Preot Iovita Vasile Parohia Ortodoxa Sanmihaiu-Almasului Judetul Salaj
Preot Petru Ignat, cleric al Arhiepiscopiei Cretei, Grecia
preotul Sorin Munteanu , Cordoba , Spania si Ramona Munteanu , Cordoba Spania, medic
preot Malanca Marcel, Negresti Oas, jud. Satu Mare
preot Gherasim Fratila, Fagaras                                                                                                   preot Ioan Ungureanu din Schit Oraseni, com. Cristesti, jud. Botosani

preoteasa Violeta Ungureanu din satul Schit Oraseni, de profesie profesor invatamant primar
Maica Iustina, Staretia Manastirii Paltin, Petru Voda
monahul Averkie Capra, M-rea Petru Voda, j.Neamt
Laura Vulcanescu, preoteasă, Pireu, Grecia
Giannis Kotzampassis,Veria, Grecia, autorul cartii “Din Tibet in Sfantul Munte la parintele Paisie”
Prof. Drd. Teolog Marian Maricaru, București
Alexandru Iftime, biolog, Bucuresti
Oana Iftime, Biolog, Bucuresti
Manuela Harabor, actor, Bucuresti
Dinu Tigoianu, Ramnicu Sarat, jud Buzau
lect. dr. arh. Ana Botez, Bucuresti
Stancu Costin Andrei, Pitesti, judecator.
Stancu Dana Iuliana, Pitesti, judecator.

Baciu Emil Viena-1130, Diabeligasse, nr. 3/4/2 – Austria
Cristian Nicolae Bucuroiu, Bucuresti
Ana Veronica Ion, Bucuresti, doctor in matematica, cercetator
Raglean Grigore Cristian Sacele,Jud. Brasov

Marcel Bouros, Constanta                                                  

Stanca Constantin, Techirghiol, jud Constanta
Burcea Traian, economist, Bucuresti
Sorin Rotaru, inginer, Ramnicu Valcea
Patrahau Marinela-Neuburg Donau-Germania
Paul Bacosca, Psihilog, Traducator autorizat, Piatra Neamt, jud Neamt
Iustina Antoanela Bacosca, Psiholog, Piatra Nemt, jud Neamt
Ianiga Mariana, Valea Seaca jud. Satu Mare, profesia profesor psiholog
Ianiga Simion, Valea Seaca Jud. Satu Mare, profesia constructor

Bone Rudolf,Conferentiar universitar, Oradea
Apavaloaie Bogdan Marius
Ioana-Roxana Paunescu, Bucuresti, medic rezident
Laurentia Stelea, consultant in calculatoare, Snagov, Romania
Gheorghe Ciubuc, Bucuresti ,informatician
Iulia Dumitrascu, Bucuresti, biochimist
Grosar Lucica, Suceava, director adjunct, profesor
Ignea Constantin, pensionar, Cordun, jud. Neamt
Gavrila Valentin, Focsani, informatician
Ionut Stanciu- Prof de religie, Scoala Gimnaziala Nr. 1 Rabagani, Jud. Bihor
Zsoldos Calin-Ioan, Oradea, economist
Tabacaru Gheorghe medic pensionar
Tabacaru Casandra Olga medic pensionar
Tabacaru Oana Cristina medic de familie
Tabacaru Andreea Maria medic de familie
Domiciliul comun: com Manastirea Casin, jud. Bacau

Cristina Cotfasa – Edmonton, Alberta, Canada – Contabil
Boicu Sorin,com.Lipnita,jud,Constanta
Zavoianu Alexandru Constantin, Loc. Baraganul Jud. Braila, Cantaret Bisericesc
Vitsalaru Kristina, Cluj-Napoca, studenta

Cehan Dan Stefan, Vaslui,student
Simion Radu,Calarasi,elev
Doandeș Daniel, Targu-Jiu,jud.Gorj, Profesor de matematică
Hulea, Adrian Gabriel, Arad(jud.Arad), librar ortodox/bibliotecar
Gabriela Radulescu – profesoara, Bucuresti
Aurora Radulescu, Bucuresti, profesor psiholog
Octavian Athanasiu, Inginer/inspector Bucuresti
Cristina Dobre, Prahova – jurnalist
Radu Dobre, Prahova – pensionar
Maria Dobre, Prahova – pensionara

Mironescu Iordana din Focsani, consultant asigurari de viata
Ghera-Rotariu Darius Claudiu, Timisoara, cantaret bisericesc
Dancea Gabriela Aurelia, Cluj-Napoca, inginer de sistem
Radu Dragulete, medic, Bucuresti
Vasile Romeo, Ramnicu Sarat
Mateescu Elena Maria, pensionara, Ploiesti
Popescu Lia Maria, pensionara, Ploiesti

Butnariu Sergiu Razvan, loc Adancata, jud Suceava
Butnariu Georgiana Raluca, loc Adancata, jud Suceava

Ciobanu Bogdan, Bucuresti, economist
Scortanu Tatiana, prof.dr., Bacau Hanu Ana – profesor istorie, pensionar
Baltag Lică, București, bibliotecar
Botezatu Gheorghina Gratiela, profesor chimie, Bucuresti
Chindea Claudiu Teofil, comuna Harman, jud. Brasov, licentiat in management
Radu Costina -Tecuci – contabil sef
Prescornitoiu Geta- Focsani – lenjereasa
Prescornitoiu Valentina -Focsani- croitoreasa
Monahia Serafima Prescornitoiu- Manastirea Recea Vrancea

Dragos Magureanu ,rm valcea, economist
Radu Silviu Cristian,cercetator universitar-dr.in matematica, Enns-4470,Brauergasse 6 -AUSTRIA
Radu Luminita Gabriela, Enns-4470, Brauergasse 6- AUSTRIA

Tatiana Petrache, teolog, Atena
Petrescu Silvia-profesor Brasov
Stanescu Suzana – Ploiesti – Functionar
Niculae Antochi, Bucuresti, asistent social
Preot Calugaru Cristian Ionut, sat Harpasesti, comuna Popesti, judetul Iasi
Bordeus Maria ,inginer electronist,Austria
Bordeus Sebastian ,electrician,Austria
VADUVA marius valentin, Bucuresti, Jurist
Vaduva annemarie, Bucuresti, Psiholog

Melinte Ramona Simona, Sighisoara, invatatoare
Octavian Handrabura/sculptor lemn/Grădiştea,Ilfov
Birceanu Alina – Strehaia – psiholog

Cantor Roxana,preoteasa din judetul Salaj
TEGHENI DARIUS-CAMELIU , jurist,jud.Cluj
TEGHENI SORINA , jurist,jud.Cluj

Alexandru Bala, psalt
Gornistu Geta, Constanta
Mihai Daniel Buruiană – Piatra Neamț – programator
Pristavu Geovana Florentina Bucuresti, inginer
AnaMaria Pandey, Master in development economics, Director Hana Gallery,Singapore
FLORESCU DOINA, AVOCAT, BRAŞOV
Serbicean Ion, Republica Moldova, Chisinau, specialist descktop publishing
Mihaela Mihai – enonomist, Bucuresti
Popescu Octav Razvan, Bucuresti, profesor de religie ortodoxa pensionar
Sorina Halaicu,Bucuresti,inginer,profesor

Razvan Constantin Gradinaru,medic stomatolog,Piatra-Neamt, jud.Neamt
Dan Misailescu Panu, programator, București
Chiriac Vladut,com.Branistea Jud.Dambovita,elev
Lancuzov Alexandrina-Bucuresti-pensionara
Toma Ovidiu,moreni,inginer
Haiduc Ioan, Viena profesia economist
Alina Adam, Miercurea Sibiului.jud.Sibiu, asistent medical
Tudorache Dumitru,pensionar,loc.Slatina.jud.Olt
Mathe-Kiss Ionela-Bianca, Sighisoara, cadru militar
Pascu C. Marius, dr. inginer, Bacau, Romania
Iuliana Mihut, consilier in produse medicale, Alsbach-Hähnlein, Hessen,Germania
Eduard Costache, elev, Germania

Frunza Ludmila,profesor,Roma
Marioara Toader (pensionara) si Liliana Toader (profesoara),Timisoara
Prisacaru Alin Ionut, Ilfov – Peris – Anton Pann – nr 9, Decorator
Mitran Ionut Radu Dumitru, Sat Tărtășești, Com. Tărtășești, Jud. Dambovita,pictor
Popandron George Mircea, Bistrita ,jud.BN
Anton Gheorghe Cristian,orasul Buhusi,Jud. Bacau, electrician
Solcanu Cristian – Radauti – electromecanic
Roland Marian, macelar, Bucuresti
Andrei Nicoleta Alina, 1 Decembrie, Ilfov, educatoare
BADEA ADRIANA, asistent universitar, BUCURESTI
Dragoi Andreea Madalina, inginer, Arges
Curca Florin, functionar public, Targu Jiu jud. Gorj
Mihăilă Vasilica, Economist – contabil, Bucuresti
Zehan doru-Cluj-Napoca-Opera romana -artist
Berbec Valentin Ionuț, Giurgiu, teolog absolvent
Berbec Roxana Ioana,București, profesoară de religie

Elena Costache, Teleorman, jurist
Petrescu Iorgu, Bucuresti, biolog
Horia Grama din Bucuresti, programator
Stoica Mariana, București, bibliotecar
Tomescu Mircea, Bucuresti, Inginer Programator
Grama Madalina-Andreea, psiholog, Bucuresti
Curca Florin, functionar public, Targu Jiu, jud. Gorj
Cătălin Vasile, mun. Galaţi, cadru militar activ;
Anda – Oana Vasile, mun. Galaţi, economist;
Vasile – Gabor Atena, mun. Galaţi, pensionar;
Vasile – Gabor Mirel, mun. Galaţi, pensionar;
Ecaterina Rusu, Panciu, pensionar;
Polixenia Rusu, Panciu, pensionar.

Epure – Gruia Nicolae, com Urechesti, Vrancea, programator technica de calcul
Babeanu Emanuel, Ploiesti student
GRAMA BOGDAN, BUCURESTI, ECONOMIST
Buga Eugen, teolog, Baia Mare
MONICA PREDESCU ,economist, Ramnicu Valcea
Balcu Florin, Bucuresti, inginer, Bucuresti
Balcu Cristina Carmen, grafician, Bucuresti

Rusu Elena din Sighisoara, pensionara
Dorneanu Valentin, Bârlad
Mihaela Vogt, profesoara de limba germana, Germania
Focsaneanu Catalina, Bucuresti, inginer geolog
Bogdan Popescu, Bucuresti, economist
Atanasoaie Dumitru, caporal in Legiunea Straina,Marsilia,Franta
Stoica Vasile, Harman jud Brasov
Nely Simion , Dundee, UK
Anghel Mihail – Vulcan – Electrician
Nechifor- Iorgulescu Maria -Elena,Sibiu, eleva
Nechifor -Iorgulecu Mihai -Emanuel,Sibiu,elev
Nechifor-Iorgulescu Narcis,Sibiu,lucrator comercial

Olteanu Mircea, Bucuresti, Inginer
Nechifor-Iorgulescu Mihaela Sibiu Jud. Sibiu inginer
Stefan Veronica,Focsani,economist
Aurica Hera Negura, AUSTRIA VIENA STR: WURLITZERGASSE nr. 41/2/8
Iftime Ionut George, Paliano,Provincia Frosinone, Italia, electromecanic telecomunicatii feroviare
Ciuraru Mihaita, 37 de ani, Focsani, psiholog
Soare Liliana, Focsani, Economist in management
Chirchineț Elena, Focșani, jud. Vrancea, Profesor Învățământ Primar
Chirchineț Mioara, Focșani, jud. Vrancea, Supraveghetor de noapte
Chirchineț Violeta, Focșani, jud. Vrancea, pensionar
Gheorghiță Marița, Focșani, jud. Vrancea, Paraclisier

Rusu Dumitru, Brasov, Administrator
Vlase Mitica, RAMNICU SARAT, JUDETUL BUZAU – ECONOMIST
Marascu Costel Vulturu psalt
Mândru Paula Focşani jurist
Ghiran Maria Comuna Osorhei Jud Bihor,Pensionara
Dumitru Oana-Madalina – teolog, Bucuresti
Popescu Claudia, Bucuresti, eleva la “Colegiul National Iulia Hasdeu”
Romaniuc Raluca Florina, Slobozia, psiholog
Zapodeanu Mihai, absolvent al Facultatii de Teologie din Bucuresti,loc Bucuresti
Crisan Camil Emil, Oradea, Inginer
Duta Daniela, Cobadin, jud. Constanta, profesor
Luciana Nadina Vetrineanu-Bucuresti-teolog
Lezic Nicoleta, Viena, Austria
Stamati Adriana , Buhusi- Bacau ,pensionara

Vasile Gherasim – economist , Bacau
Drafta Radu, Onesti, student
Barau Rodica Medgidia jud Constanta -economist
Barau Adrian Medgidia Jud. Constanta-Inginer

Matei Ioana, Oradea, Educatoare
Liana-Dorothea Stefan medic pensionar Constanta
Bot Ana pensionara com. Osorhei jud Bihor
Verdes Sorin loc. Sinmartin jud. Bihor inginer, Student an III Medicina
Dumitrascu Viorica, Focsani
Horj Lelioara, pensionara, Dej
Muresan Elisabeta, pensionara, Dej
Pop Maria, sofer, Dej
Dumitrescu Aurelia, pensionara, Dej,
Monica Lassaren, farmacista, Dej

Găbureanu Maria, Bacău, învăţătoare
Gheorghe Maria si Gheorghe Ion, str Oilor, nr 6 Buzau
Adrian Ioan Bajenaru, Inginer Bucuresti
Ciocian Corina- Maria , localitatea Bobota, judetul Salaj, Studenta la Universitarea Tehnica Cluj- Napoca, Facultatea de Constructii
Romanescu Maria Alina, Bucuresti, Student
Nita Elena Cristina, Bucuresti, medic
Niţă Ioana-Alexandra, Bucureşti, medic rezident
Spiridon Daniel Tofan, loc. Arad, jud. Arad
Petru Zegheanu, mun. Arad, jud. Arad, traducator
Andrei Ignat, București, funcționar public

Gavrila Jenica Lucrator comercial Focsani/ Vrancea
Călin Cristea, sunt biolog de profesie, din com. Chiuieşti, jud. Cluj
Parau Oana Irina, Bucuresti, arhitect
Comanescu Anca , inginer Pitesti , jud Arges
Mihai Raiciu, doctor in economie al Academiei de Studii Economice Bucuresti, in prezent pensionar la Piatra Neamt, Romania
Stana Catalin, inginer automatist, Curtea de Arges
Stana Cristian, inginer agroalimentar, Curtea de Arges

Olah Radu Adrian, Oradea (Bihor) Student
Mirela Ecaterina Chelaru-de profesie tehnician chimist, Hauptst 10, 94363 Oberschneiding,Germania

Grigoriu Georgeta profesor universitar Bucuresti pensionar
Berbescu Lidia, Bucuresti, inginer
Duță Aurel, București, Artist fotograf liber profesionist
Cociorva Stela, economist Bucuresti
Niculina Stefan operator chimist Bucuresti
Grozea Florin-brasov-pensionar
Dinu Marieta, or. Chisinau, profesoara
Timofte Catalin, Liber profesionist, Vaslui
Neculau Toader-Marcel,asistent medical, Tulcea

Mihaela Crismari,orasul Calarasi,Republica Moldova,cintareata in Biserica Sf. Arh. Mihail si Gavriil

Cristina Bâscă, Braşov
Lica Ioana, pensionara Localitatea Braila
Luparu Viorica. Contabil. Loc Oituz
Sandu Alexandra, Bucuresti, medic rezident
Otilia Postolache, Canada

Viorel Balinisteanu, Austria,  Viena-Marzstrasse, 30
.Ana  Balinisteanu,    Austria, -Viena-Marzstrasse,30
 IOAN    BUCILA-Austria-Viena, camionagiu
 Costan Veronica, Codaesti, Vaslui, pensionara
 Costan  Elena,Codaesti, Vaslui, profesoara
 Costan Alexandru, Codaesti, Vaslui, student

Hânsa Nicolae-Adrian, Câmpia Turzii, psiholog
Stancu Alin-Constantin, Loc. Dragasani, jud Valcea, student
Toma Joita, Bucuresti, pensionara
fratele Nica Razvan Constantin, Manastirea Sihla
Φυντανάκη Ηλιάνα σύζυγος Κουπίδη Σοφοκλή , Βέροια.

Κουπίδης Σοφοκλής, Βέροια, Ιδιωτικός Υπάλληλος (βοηθός λογιστή)
marcela boca,sibiu,mama si bunica
Nicolescu Ioana, Bucuresti, medic stomatolog
Sima Floarea, traducator, Bucuresti
Husanu Domnica, asistent personal, Bucuresti
Camanaru Radu-Andrei, municipiul Bacau,judetul Bacau, elev seminarist.
Ciobotaru Veronica, pensionar,
Ciobotaru Radu Bogdan, tenhician dentar
Ciobotaru Andreea Mirabela, tehnician dentar
Afresa Ciobanu, Bacau

Pogor Stefan Adrian – Iasi, ΥΠ. ΓΡΑΦΕΙΟ
Pogor Nicoleta Oana – Iasi, casnica

Monahia Spiridona, Manastirea Polovragi, judetul Gorj
Dragos Postolica, Bucuresti, Inginer Software
Pîrlog Alexandr, Chișinău, magistru în drept
Botezatu Constantin – profesor matematica – Bucuresti, Romania
Banica Aurelian Bucuresti, Administrator Sc Nektarios Srl
Banica Elena Nicoleta Bucuresti Invatatoare
Alexandrina Serban; medic, Niedersachsen; Germania
Laura Brașov, județul Iași, medic stomatolog
dumitrascu adrian – constanta – militar
Mihailovici-Bălan Aurelia, cercetător București
Banisor Ionut, sunt din Bacau, psalt
Abrudan Maria, Romania, Oradea, Studenta
Chiraples Silvia cu familia jud Bacau badanta in Italia
Tepes-Bobescu Bogdan, Satu Mare, Romania, Economist
Carmen Tschiltsche, Bucuresti, fizician
Alina Pascu, Viena, traducator
Solocan Florentina, Bucuresti, Economist
Racea Aurelia, Sighisoara, str. Dumbravei 52,jud. Mures, profesoara
Grama Bogdan,Bucuresti, economist
Bodea Ioan Daniel ,Bucuresti,inginer
Cosma Roxana, Cluj-Napoca, economist
Carmen Tatiana Dionisie, pensionara, Iasi
Adrian Brasov,inginer, Iasi
Stefan Claudia Roxana, Bucuresti, Secretar redactie Editura Christiana
Filofteia Colțoș, București, traducător
Ghica Rodica – Slobozia, Ialomita, Romania 
Bucataru Petru Alexandru , Birlad , student
Popescu Ariana Victoria, Localitatea: Tg.Jiu, jud. Gorj
Onisoru Marius-Ionut , Magura Jud.Bacau, Economist
Iulian Dumitrache, Operator, Calarasi
Dinu Mircea Gelu,sat Tancabesti,com. Snagov.Jud Ilfov,Profesor de religie
Iuga Sofia,pensionara,Ineu
Popa Viorel Cernavoda, inginer
Ioan Vladuca, Matematician,Apologet, Director stiintific al Scolii Brancovenesti din Constanta  
Blana Mihaela, com.Topraisar, jud. Constanta, referent    
Badaca Nadia – Piatra Neamt – asistent medical      
Lăcătușu Dumitru Cristian, com. Bărăganu, jud. Constanța , student teologie                                                                                                                      
Popa Cristina Cernavoda, economist                                                                                                                                   Zavoianu Maria, Baraganu,jud. Braila ,agricultor

Νικόλαος Β. Σταυρόπουλος, Αθήνα, δικηγόρος

Toader Lucreția, Slobozia, Pensionară

Doroftei Liviu, localitatea Ovidiu din județul Constanța, profesia  agent de securitate 

Mintas Sergiu, Oradea, student la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Oradea

Albei Alexandru-Petrut, comuna Corbi, județ Arges, Psalt

Creangă Otilia, Sfantu Gheorghe, funcționar public, licențiat în științe administrative

Lacramioara Bors, asistent medical generalist si psiholog, Suceava, Romania

Prezbitera Nicoleta Borhidan  negresti-oas

AnaMaria Pandey, Master in development economics,Director Hana Gallery,Singapore

Radoi Petre profesor pensionar Vedea, Teleorman
Radoi Floarea invatatoare pensionara Vedea, Teleorman
Lujerdean Cristina-Ionela economist Sibiu
Lujerdean Andrei elev Sibiu
Lazur Calin, Satu Mare, Inginer
Teaca Maxim; Republica Moldova; orasul Falesti; citeț la soborul din oras Sf. Ap. Petru si Pavel
Axinia Marian, onesti,jud. bacau, electrician
Boşog Eduard Daniel, Constanţa, student teologie
Valentin Ghibaltovschi-   Chisinau ,Republica Moldova ,actor
Picos Mihaela Ara, profesor de religie Scoala Gimnazila Nr.28, Galati, Romania
Adin Lucian Roman, teolog, comuna Simand,judetul Arad,Romania,numarul 835
Irimiea Vasile, Lunca Cetatuii, Iasi
Dumitru Ursu, Loc. Brusturi, Jud. Neamt, Advisor in Communication and Public Relations
Teodor Suteu, pensionar, loc. Viisoara, jud. Cluj
Maria Suteu, pensionara, loc. Viisoara Cluj
Ileana Campian, pensionara, loc. Campia Turzii, jud. Cluj
Gheoarge Campian, muncitor, loc. Campia Turzii, jud. Cluj
Stefania Campian, inginer, loc. Campia Turzii, jud. Cluj
Cristina Corpodean, inginer, loc. Turda, jud. Cluj
Camelia Vesa, profesoara, loc. Turda, jud. Cluj
Carmen Ghiorghita, Roma, Italia
Vatafu Gabriel – Ing de sunet Loc Mangalia
 Petrovici Georgiana, localitatea Iasi, functia profesor
 Frusina Ciometti, inginer Bucuresti
Grigoras Octavian -pensionar, Prahova;

Grigoras Elena – pensionar, Prahova;

Grigoras Anamaria -profesor de Religie ortodoxa, Prahova;

Grigoras Alexandru – economist, Prahova

Matei Nicoleta Linette, Focsani, jud Vrancea, jurist
Gutu Victor Mihai, Iasi, constructii
Hertea Anca Ileana,Bucuresti, profesor Colegiul Natioanal’Dinu Lipatti’
Marius Oprea, Bucuresti, software
Chijer Codrut Adrian,Brasov, inginer
Ovidiu Brăduleţ funcţionar public,Piatra Neamţ
Mocanu Stefan Razvan Curtea de Arges,comert
Laurentia Mihaela Andronache,medic
Ionescu Stefan -inginer electrotehnist, Bucuresti
Brăduleț Ovidiu,Piatra Neamț
Draghici Ionut,RamnicuSarat,elev
Luminița Felicia Ristea medic oftalmolog, doctor în medicină, manager, Buzău
Ilie Tudorel,Romania, Braila,electrician
Grigoras Amalia-Eva, sat Someseni, comuna Apa, judetul Satu-Mare, profesor/traducator
Chirosca ANA-MARIA, Galati, licensed ENGLISH-FRENCH (appliances), mother of 5 children
Petru Patriar,Manager proiecte, transport , Bucuresti
Florina Oana – Florist, Bucuresti
Darău Ioan-Cristian, sat Ucea de Jos, programator IT
Mihaela Ciobotaru,  Zenting, Angajat domeniul public 
Hanga Ion,monah,manastirea Runc,Bacau
Toma Ovidiu,Ploiesti,inginer pensionar
Iuga Sofia,Medic Pensionar,Arad
Tataru Melania Simona,Loc.Busteni,Jud.Prahova,Profesor
Ionescu Iulia Cristina – Bucuresti – eleva
Elena Simona Voican, profesor limba germana, Buzau

Ana Voican, pernsionara, Buzau

Pană Cristina-Mariana, București, doctor în Științele educației, inspector
Anda si Lucian Barbulescu ingineri, Bucuresti
Parvan Alexandru Andrei, sunt din Bucuresti, am 32 de ani, calificarea economist
Ardelean Alin Grigore, Baia Mare, jud Maramures, Romania
 Burghiu Gina, Bucuresti, Economist
Burghiu Catalina economist, Bragadiru, jud.Ilfov
 Orza Marin,economist,Rm.Valcea
Grancea Ionuţ Ciprian ,agent de pază
Stan Cosmin-Eduard, student
Grișco Tatiana, Chișinau, Republica Moldova, pensionară
Carstea-Tiu Sorin,  Bucuresti, inginer
Lazar Iustin, Glen Cove, NY, USA, inginer
 

Giurgiu Vasile, Lugoj, Timiș, Subofițer MApN
Ciobanu Alin Ștefan,Arad,Casier
Breban Pavel- Baia Sprie-inginer
Breban Maria-Baia Sprie-administrator
Breban Maria Liana -Baia Sprie-student
Podina Paul Emanuel- Baia Sprie
Cehan Dan Stefan, Romania, Vaslui, student
Sandu Aurel ,rezident via Petrarca 29 , Como, Italia

 
 
 
 
 
Marturisire impotriva ereziei
Preoții care nu mai pomenesc pe episcopul lor pentru ca acest episcop invață erezia in public (in biserică, presă, în spovedanie, etc) nu numai ca nu fac schismă dar primesc si cunună de la Dumnezeu! Este cazul Sfântului Munte Athos si al Sfantului Paisie Aghioritul,dar și a unor mitropoliti si multi preoți care nu au mai pomenit la Sfânta Liturghie pe patriarhul Atenagoras pentru declarațiile și gesturile lui ecumeniste, intrerupând in felul acesta comuniunea cu el.

Trimiteți numele, prenumele, localitatea și funcția/profesia la adresa de email [email protected] sau Oficiul Postal Constanta 2,ghiseul exterior 1,cp 469

Declaratia de la Toronto: http://www.wcc-coe.org/wcc/who/morges-01-e.html

Marturisirea a fost semnata de Arhiepiscopul Damianos al Sinaiului si Raithului

Fiecare credincios ce o semnează și-o asumă ca mărturisire personală.
MĂRTURISIREA A FOST ADOPTATĂ DE CĂTRE SINAXA CLERICILOR Și A MONAHILOR DIN GRECIA cu denumirea de NOUA MĂRTURISIRE DE CREDINȚA http://www.impantokratoros.gr/dat/storage/dat/C5E5C0FD/nea_omologia_pisteos.pdf