Atragem atenția asupra unui text important apărut în mediul online din Grecia care aparține prof. Nicolae Manni. Acesta vine, într-un mod argumentat, în sprijinul convocării unui Sinod panortodox din partea Patriarhului Ierusalimului.

Mai mult decât atât, textul afirmă necesitatea organizării acestui Sinod în contextul actual marcat de:

• criza prin care trece Biserica Ucraineană și consecințele acesteia în întreaga lume ortodoxă
• pretențiile de supremație ale Fanarului în lumea ortodoxă care neagă sinodalitatea Bisericii și care astfel “se abate și se străduiește să imite Vechea Romă în căderea ei” (N. Mannis)

Textul a fost publicat în limba greacă pe portalul de știri romfea.gr

Mulțumim portalului theodosie.ro pentru traducerea în limba română a acestui text pe care o redăm în rândurile care urmează:

Și totuși Patriarhul Ierusalimului poate (și se impune) să convoace Sinod cu caracter panortodox!

După așteptata respingere a convocării Patriarhului Teofil al Ierusalimului atât din partea Patriarhului Bartolomeu [1] al Constantinopolului, cât și din partea Arhiepiscopului Ieronim [2] al Atenei, s-a mobilizat și dr. Anastasie Vavuskos [3], recent cinstit de k. Bartolomeu cu rangul de „Arhonte Asikrit”, cu scopul de a îndreptăți, din punct de vedere al dreptului bisericesc, această poziție de respingere.

Deci dl. Vavuskos, în articolul său recent cu titlul «Poate Patriarhul de Ierusalim să convoace sinod cu caracter panortodox?» [4], susține că Patriarhul Ierusalimului nu poate să convoace un astfel de Sinod.

La această opinie a ajuns după ce mai întâi a cercetat, precum el însuși scrie, «dacă din punct de vedere al tradiției bisericești este obiceiul sau cel puțin există vreun precedent să convoace Patriarhul Ierusalimului sinod și mai ales cu caracter panortodox».

În cercetarea sa, scrie, a localizat un Sinod, după cel apostolic din 48, și concret Sinodul din 1672 din Ierusalim, sub președinția cunoscutului Dositei al Ierusalimului, care, totuși, după cum foarte corect l-a evaluat dl. Vavuskos – și sunt de acord absolut cu dânsul – nu a fost cu caracter panortodox, ci «a) a fost local, b) a fost convocat nu la prima mână, ci ca o continuare al Marelui Sinod din Constantinopol, c) prin deciziile sale a urmărit să susțină și să întărească deciziile sinodului precedent din Constantinopol și nu să le pună la îndoială ».

Totuși propria mea cercetare, pe care o fac publică aici, a localizat nu unul, ci trei Sinoade cu caracter panortodox, pe care le-a convocat Patriarhul Ierusalimului, pe care le prezint îndată, încât să fie demonstrat dreptul canonic (și) al Patriarhului Ierusalimuului (dar și al oricărui al Întâistătător, când este primejduită Biserica) să convoace Sinod cu caracter panortodox:

a) Duminica Cincizecimii, anul 763, Patriarhul Teodor I al Ierusalimului (745-771) a convocat Sinod la care au participat Patriarhul Cosma al Alexandriei (727-755) și Patriarhul Teodor al Antiohiei (751-773), cu episcopii de sub ei, și care a avut caracter panortodox, condamnând iconoclasmul [5]. Faptul că Patriarhul Constantin II de atunci al Constantinopolului nu a participat la el – era un organ al fanatismului iconomah al împăratului Constantin Copronim și a fost anatematizat după moarte de Sinodul VII Ecumenic – nu cumva îi micșorează caracterul panortodox al acestui Sinod, a cărui mărturisire de credință împotriva iconoclasmului a fost recunoscută [6] și în actele Sinodului VII Ecumenic? Desigur că nu!

b) În aprilie 836, în a doua fază a iconoclasmului, perioadă în care pe tronul de Constantinopol se găseau în principal Patriarhi iconomahi, Patriarhul Vasile al Ierusalimului (820-838) a adunat «foarte mare mulțime pentru închinarea sfintelor icoane, fiind de față și Patriarhul Hristofor al Alexandriei (817-841) și Iov al Antiohiei (813-843), cu chip de Sobor general, adunându-se pentru ortodoxie» [7]. «S-au adunat cu ei și o sută optzeci și cinci de episcopi, o sută optzeci și unu de egumeni și o mie o sută cincizeci și trei de monahi» [8]. Sinodul a trimis o Scrisoare împăratului iconomah Teofil, pe care a scos-o la lumină neobositul Ioan Sakelion în ediția aferentă [9], în care iese în evidență importanța acestui Mare Sinod,  cu un caracter neîndoielnic – după cum poate să concluzioneze ușor oricine din cele de mai sus – panortodox!

c) În 1443, Patriarhul Ioachim al Ierusalimului (1431-?) «a convocat un Sinod la care au fost de față Patriarhii Filotei al Alexandriei (1435-1459) și Dorotei al Antiohiei (1435-1452) și Mitropolitul Arsenie al Cezareei» [10]. Sinodul, care a avut caracter panortodox, a condamnat unirea mincinoasă de la Ferrara-Florența și totodată a condamnat la oprire de la slujbă (și afurisire pe cei care se opun deciziilor lui) pe Patriarhul latinofron Mitrofan II (1440-1443) împreună cu persoanele pe care le-a hirotonit el, care, după cum scrie același act sinodal, «pe care i-a trimis ca pe niște urâciuni ale Mitropoliilor și întinăciuni episcopale pretutindeni în dumnezeieștile și sfintele scaune ale Sfintei și Marii Biserici a Constantinopolului, ca și cum ar fi supuse teritoriului său» [11]!

Deci, pe baza acestor elemente neîndoielnice, Patriarhul Teofil al Ierusalimului poate fără îndoială să convoace Sinod cu caracter panortodox și nu numai cu Întâistătătorii chemați, ci în general cu Arhierei ai Bisericilor Ortodoxe și care Sinod este dator să ia poziție împotriva acuzațiilor împotriva Patriarhului Bartolomeu de Constantinopol (pentru opiniile eretice, acțiunile schismatice și depășirea granițelor) și să pună bazele pentru un Sinod Panortodox adevărat, la care prin regula Adevărului – și nu interesele SUA, ale Vaticanului sau ale altor puteri neortodoxe – trebuie să fie cercetate toate chestiunile care preocupă Biserica Ortodoxă în ultimul veac.

În acest mod, Patriarhul Teofil al Ierusalimului se arată vrednic de înaintașii săi arătați mai înainte și va demonstra că, deoarece respectă Ortodoxia, cunoaște perfect poziția și competențele Patriarhiei de Constantinopol, care nu constituie «suprabiserică» de tip Vatican, ci Biserică soră cu celelalte Patriarhii, care sunt datoare să revină la drumul drept (de vreme ce acesta, din păcate, se abate și se străduiește să imite Vechea Romă în căderea ei [12]), și să nu fie atrase și ele împreună cu ea.

Notele autorului:

[1] «Nu» din partea lui Bartolomeu către Teofil al Ierusalimului (https://theodosie.ro/2020/01/13/adeptii-schismei-ucrainene-refuza-dezbaterile-din-principiu-sau-de-frica/). Totuși prin această poziție îndeptățește absolut pe cei care-l acuză că se poartă ca un «Papă al Răsăritului», care nu dă socoteală nimănui…

[2] Nu este câtuși de puțin întâmplător că declarația Arhiepiscopului a venit după întâlnirea pe care a avut-o cu ambasadorul american la Atena, Geoffrey Payatt!

[3] https://www.voria.gr/article/to-offikio-tou-archonta-asikriti-ston-vavousko-apo-ton-patriarchi/

[4] https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/34626-mporei-o-patriarxis-ierosolumon-na-sugkalesei-sunodo-panorthodojou-xaraktira/

[5] Χρυσοστόμου Παπαδόπουλου, Ιστορία της Εκκλησίας Ιεροσολύμων, έκδ. β΄, Αθήνα, 1970, σελ. 329.

[6] Mansi, Sacrorum Conciliorum Nova Amplissima Collectio, Vol. 012, p. 1135.

[7] Χρυσοστόμου Παπαδόπουλου, ό.π., σελ. 361-362.

[8] Δοσιθέου Ιεροσολύμων, Ιστορία περί των εν Ιεροσολύμοις πατριαρχευσάντων, Βουκουρέστι, 1715, σελ. 694-695.

[9] Ιωάννης Σακκελίων, Επιστολή Συνοδική των αγιωτάτων Πατριαρχών της εώας λήξεως, Αθήνα, 1864.

[10] Χρυσοστόμου Παπαδόπουλου, ό.π., σελ. 483.

[11] Ibidem, p. 484.

[12] Νικολάου Μάννη, Η Νέα Ρώμη στα χνάρια της Παλαιάς; https://krufo-sxoleio.blogspot.com/2019/01/blog-post_17.html/

Foto copertă: pravmir.com