Preafericite Parinte Patriarh,

Inaltpreasfintiti Parinti, Preasfintiti Parinti si

Preasfintite Parinte Episcop Sofronie, Episcop al Oradiei,

 

Ne adresam Sinodului Sfintei noastre Biserici Ortodoxe din Romania, ca fii si madulare ale celei Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica a Mantuitorului Iisus Hristos. Am citit si noi cu mult interes textele sinodale de la „Sfantul si Marele Sinod din Creta” asa cum este numit el de catre organizatori.

Aceste texte le-am gasit pe siteul oficial al Patriarhiei Romane basilica.ro[1]. In calitate de membri ai aceluiasi Trup al lui Hristos care este Biserica Ortodoxa, am incercat sa intelegem, punand inainte gandul cel bun, toate aceste texte care au fost ratificate la Sinodul din Creta.

In primul rand ne punem intrebarea legitima, daca acest Sinod este unul Panortodox sau este o etapa pentru pregatirea unui Sinod Panortodox, asa cum afirma Patriarhia Rusa, Patriarhia Antiohiei sau personalitati cunoscute ale Bisericii, cum ar fi Mitropolitul Kallistos de Diokleea si alti ierarhi si teologi; aceasta datorita faptului ca din 15 Biserici Autocefale au participat doar 10, Orthodox Church of America nici macar nu a fost invitata, iar Patriarhia Bulgara, Georgiana, Antiohiana si Rusa au refuzat sa participe.

Domnul profesor de la catedra de Dogmatica Ortodoxa din Salonic, Dimitrie Tselenghidis numeste Sinodul din Creta in Scrisoarea sa catre Sinodul Bisericii Greciei: Conferinta- Congres, nicidecum Sinod[2].

O alta problema a Sinodului este tocmai lipsa de sinodalitate. Inca inainte ca ierarhii sa se intalneasca in Creta s-au tras semnale de alarma asupra organizarii acestei intalniri. Suspiciunile au planat foarte mult asupra felului in care s-a stabilit sa aiba loc votarea documentelor, astfel incat ierarhii participanti sa nu isi poata exprima opinia in intreg sinodul, totul reducandu-se la faptul ca fiecare Biserica Autocefala avea doar un vot. Din acest motiv unii ierarhi si teologi au numit intrunirea din Creta ca fiind o sinaxa largita a patriarhilor prezenti acolo deoarece cei care au ratificat textele au fost doar intaistatatorii (patriarhii), ceilalti chiar daca nu au semnat un text, sau altul, sau au avut comentarii de facut, nu au influentat ratificarea textelor.

Avem exemplul Mitropolitului de Nafpaktos, Herotheos Vlachos (participant la Sinod) care a scris o ampla scrisoare in care explica de ce nu a semnat textul „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine” si care numeste acest Sinod: „Sinod largit al Intaistatatorilor”. Tot el afirma: „Vreau să atrag atenția că textul în întregul său are lipsuri și este contradictoriu din punct de vedere eclesiologic, pentru că nu definește cine face parte și cine nu face parte din Biserică, ce sunt cei care s-au rupt de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, și care sunt hotarele dintre Biserica Ortodoxă și erezie. Acesta este un motiv fundamental, între altele, pentru care nu am semnat textul final. Am făcut-o în mod deliberat.”[3]

Am inceput cu textul pe care il consideram cel mai important si anume: „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii crestine”

Chiar titlul ne deruteaza, in primul rand ca in limba greaca si engleza in siteul oficial al Sinodului[4] nu  apare cuvantul „ansamblu” ci apare cuvantul „restul” lumii crestine.

Cuvantul „ansamblu” are o alta conotatie decat cuvantul „restul”, iar intr-o astfel de lucrare sinodala, ar trebui sa se pastreze acrivia termenilor, fara nici o interpretare care poate schimba sensul sau sa dea loc la interpretari.

In cele ce urmeaza ne vom opri asupra catorva paragrafe ale celui mai controversat document:

Paragraful 1

„Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei eclesială profundă, că ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.”

Prima parte a textului este foarte clara: Biserica Ortodoxa este Biserica Una, Sfanta, Soorniceasca si Apostoleasca. Pana aici e foarte corect si se evita formularea Conciliului II Vatican care spune ca „Biserica cea Una rezida in Biserica Romano-Catolica”

Dar mai departe avem o dilema. Fraza nu mai este clara, si naste intrebari serioase. Ce fel de unitate promoveaza Biserica Ortodoxa? Ce insemna „unitatea crestina”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxa insemna un singur lucru, si anume revenirea ereticilor la Ea prin Taina Botezului si lepadarea (anatematizarea) invataturilor eretice asa cum se facea inainte ca Biserica Ortodoxa sa fie membra in Consiliul Mondial al Bisericilor[5] (CMB). Daca se intelege ca Biserica Ortodoxa promoveaza o unitate de tip ecumenist, asa cum se poate observa din urmatoarele paragrafe, atunci acest paragraf este condamnabil de Sinoadele Ecumenice si de Sinoadele Locale si de Pleroma Bisericii (Parinti, Profesori, Patriarhi, Episcopi, Mireni, Monahi, etc.)

Biserica niciodata nu a permis ambiguitati in textele sale dogmatice, iar aici avem de a face cu o afirmatie eclesiologica, deci dogmatica. O afirmatie neclara, am putea spune vicleana, care starneste confuzii si derute.

Paragraful 3

„Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum şi misiunea ei universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală.”

Daca legatura dintre dreapta credinta si comuniunea sacramentala este indisolubila, asa cum corect se afirma aici, in ce mod cauta Biserica Ortodoxa sa refaca „unitatea” pierduta? Daca Biserica este Una si Unica, si nu se poate diviza, ce unitate sa refaca? Este ca si cum cineva ar spune ca are o haina dintr-o bucata, ce nu se poate sfasia, si in acelasi timp sa spuna ca el cauta sa-si coase haina, ca sa fie din nou intreaga… Nu cumva asistam la o schizofrenie[6]teologica? Ori avem Unitatea, ori nu o avem. Iar daca o avem de ce trebuie sa „o refacem” din moment ce o avem? Sinoadele nu au fost niciodata intruniri lumesti, ci au fost locul unde Parintii luminati de Duhul Sfant au grait lucruri clare, au clarificat situatii grele, nu le-au incurcat si nici nu au debusolat credinciosii.

Caracteristica principala a Bisericii nu este numarul de membri si nici organizarea administrativa, ci invatatura de credinta. Aceasta credinta Biserica Ortodoxa o are intreaga, nu s-a rupt de la ce a invatat Mantuitorul si ucenicii sai, Sfintii Apostoli. A pastrat invatatura intreaga, nedivizata, astfel incat nu are ce sa mai completeze sau sa refaca, nu are ce sa mai uneasca. In acelasi timp ii asteapta pe toti care au schimbat, in timp, aceasta invatatura, sa revina in staulul din care s-au rupt. Pentru a se aplica mai bine acest lucru, propunem sa se reintroduca in molitfelnice randuielile de lepadare a ereziilor pentru cei ce vin (sau se intorc) la ortodoxie, asa cum era in molitfelnicele vechi.

Paragraful 4

Confuzia este si mai mare ca in cel de mai sus: „Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat«pentru unirea tuturor», a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, cu cei de aproape şi cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică inca de la aparitia acesteia, contribuind la formarea si dezvoltarea ei ulterioara…”

Iarasi vedem acelasi limbaj ecumenist, neortodox „refacerea unitatii”. Biserica se roaga pentru unirea tuturor in aceeasi credinta ortodoxa. Cu alte cuvinte se roaga „pentru unitatea sfintelor lui Dumnezeu Biserici” care sunt Bisericile ortodoxe canonice (a Romaniei, a Greciei, a Rusiei, a Antiohiei, a Georgiei, a Bulgariei etc.). Nu se roaga pentru unirea cu ereticii.

Apoi se vorbeste de dialog. Chiar nu stiti, preasfintiile voastre, ce fel de dialog ne spune Evanghelia ca trebuie facut. In primul rand ca Evanghelia nu vorbeste de „dialog” ci de Evanghelizare si invatare.

„De omul eretic, dupa prima si a doua mustrare, departeaza-te” (Tit, 3, 10).

Nu dialog ci Evanghelizare, invatare si mustrare.

Nu cautari desarte de refacere a ceva ce nu se poate, decat prin intoarcerea ereticilor la Ortodoxie. Atunci cand spunem „restaurare a unitatii” afirmam ca ceva s-a stricat si trebuie reparat, pe cand Biserica nu s-a divizat, nu s-a stricat si nu trebuie refacuta pentru ca nu si-a schimbat credinta. Doar ereticii au cazut din Ea. Aceasta fraza este o blasfemie pe care preasfintiile voastre o aduceti la adresa Bisericii, ceea ce in acest cadru reprezinta erezie. Erezia consta in schizofrenia teologica, ambiguitatea si viclenia textelor.

Blasfemia continua prin urmatoarea afirmatie din acelasi paragraf: „participarea ortodoxă la mişcarea  pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu este deloc împotriva naturii şi istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinţei şi a tradiţiei apostolice în condiţii istorice noi.”

Iarasi limbajul de lemn ecumenist «restaurarea unitatii» prin participarea la miscarea de restaurare a unitatii (CMB) nu ar fi impotriva naturii si istoriei Bisericii Ortodoxe. Mitropolitul Herotheos Vlachos spune: „Participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor, ca membru, iar nu ca observator, este un motiv de îngrijorare. Pentru că nu mi-l pot imagina pe Athanasie cel Mare sau pe Vasilie cel Mare participând la un consiliu al arienilor, al eunomienilor, al macedonienilor din vremea lor. Nici nu pot să mi-l imaginez pe Sfântul Grigorie Palama alăturându-se unui consiliu din care făcea parte Varlaam, cu Achindin, Grigoras și acoliții lor, pentru a rezolva diferite problemele sociale ale epocii lor.”[7]

Paragraful 5

In acest paragraf se face o afirmatie in acelasi duh (necurat) ca si textul de la paragraful 4:

Se vorbeste de o „unitate pierduta” lasand sa se inteleaga ca unitatea nu sta in dogme, in invatatura de credinta, ci in apartenenta istorica sau administrativa a unei confesiuni.

Paragraful 6

A fost cel mai dezbatut paragraf al textului sinodal.

„Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi tulburată.” Aceasta este o fraza ortodoxa, intradevar, Biserica nu se poate diviza, Ea ramane mereu Una, chiar daca grupuri sau persoane o parasesc si devin schismatici si eretici, deci nu se mai gasesc in interiorul Bisericii.

„Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii…”

Este adevarat ca in anumite texte din patrimoniul patristic ereticii au fost numiti „sinagoga satanei”, „biserica nelegiuitilor”, „biserici blestemate” etc., dar nu „biserici surori” sau „biserici nedepline” asa cum unii ierarhi ecumenisti le numesc azi. Si se poate spune ca termenul de „biserica” a fost folosit ca terminus tehnicus, nu in sesul propriu al definirii a ceea ce insemna Biserica. Dar ce cauta un astfel de terminus tehnicus intr-un oros sinodal? Aici, cand prin Sinod (daca e Sinod) se exprima invatatura clara, nealterata a Bisericii, putem sa ne jucam cu termeni tehnici, putem fi duplicitari? Iata ca acest „Sinod” arata mai mult a Sinodul Ferara Florenta, sau a Henoticonul lui Heraklie, sau a altor Orosuri, a Sinoade mincinoase si talharesti. Aici se potriveste foarte bine expresia de „desfranare duhovniceasca”. Un barbat are o sotie cu care este cununat legal, dar mai are si alte femei (ibovnice) care nu sunt sotia, dar ca sa le dea un soi de legalitate le numeste si pe ele sotii (pentru ca traieste de mult cu ele, si istoric pot fi numite sotii). Iata ca, asa cum spunea Sfantul Paisie Aghioritul despre Patriarhul Atenagoras, ca a iubit o alta femeie, mai cocheta (adunarea papistaseasca) la fel si acum prin acest Sinod avem o oficializare a „curviei spirituale” care se petrecea, oricum si pana acum, dar fara o ratificare in mod oficial. Prin documentele semnate in Creta se incearca si ratificarea.

Paragraful 8

„…(Biserica -n.n.) cunoaşte obstacolele ce se ridică în calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare şi nădăjduieşte că Sfântul Duh, care constituie întreagă instituţia Bisericii (stihira vecerniei Rusaliilor), va plini pe cele cu lipsă…”

Aici se observa in mod subtil ideea de Biserica deplina in raport cu Bisericile nedepline (dar nu le numim asa, ca sa nu ii jignim), idee de la Conciliul II Vatican. Prin a-i considera pe catolici sau pe protestanti „biserica nedeplina” l-i se acorda eclesiologie, ceea ce nici un sinod ortodox sau vreun Sfant Parinte nu a facut niciodata. Prin aceasta expresie, semnatarii din Creta ofera recunoastere eclesiologica ereticilor si schismaticilor, ceea ce, din punct de vedere teologic, este foarte grav.

Paragrafele 16 si 17

In aceste paragrafe (si in altele) se vorbeste despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit „Consiliul Mondial al Bisericilor” (CMB) si alte organisme (neortodoxe) care „promoveaza unitatea crestina in lume” Iarasi ne intrebam ce unitate crestina promoveaza un organism eretic sau pan eretic? Despre aceasta am amintit si mai sus.

Paragraful 18

In acest paragraf se spune ca „…(Biserica Ortodoxa -n.n.) nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci şi al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă.”

Dupa care insa acest paragraf se contrazice flagrant cu paragraful 19 care afirma pe fata de data aceasta ca „pot fi membri (ai CMB) numai cei care cred în Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-constantinopolitan.” Adica aici este acceptat ca baza a „dialogului” minimalismul dogmatic, si in mod subtil observam raportul de Biserica deplina cu biserici nedepline (cele ce cred in Sf Treime si in Iisus Hristos); atentie! „ca Dumnezeu si Mantuitor”, nu ca Dumnezeu si Om! Ce facem in aceasta situatie ca si catolicii si protestantii cred in Sfanta Treime si in Iisus Hristos, avand insa erezii foarte grave pe care semnatarii documentului din Creta le ignora cu desavarsire. De ce?

Tot aici se vorbeste de Declaratia de la Toronto ca baza a participarii la corpul eretic numit CMB: „…Nici o biserică nu este obligată să îşi modifice eclesiologia, după accederea la Consiliu… Mai mult, din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului (Declaraţia de la Toronto, §2).”

Nu se aminteste din Canoanele Bisericii, in schimb ni se argumenteaza din declaratiile lumesti sau regulamente facute de anumiti ierarhi, cum e cazul de fata: „Declaratia de la Toronto”.

Deci ereticii sunt multumiti ca li se acorda recunoastere eclesiologica, nu e nevoie sa ii recunosti ca „biserici depline”, fiindu-le suficient si denumirea de „biserici nedepline”. Oricum, dar sa fie recunoscuti de catre Biserica lui Hristos ca fiind si ei tot „biserica”. Iata teoria eclesiologica eretica ce sustine ca exista Biserica deplina (Ortodoxa) si Biserici nedepline (catolici, monofiziti, protestanti, etc., „biserici” ce s-au abatut de la adevarata credinta). Prin acest act se promoveaza o erezie ecleziologica teribila, care relativizeaza definitia Bisericii. Aducem aminte de cuvintele parintelui Dumitru Staniloae, care avertiza despre caderea in erezie a unor ierarhi: „Eu nu prea sunt pentru ecumenism; socotesc ca ecumenismul este produsul masoneriei; iarasi vor sa relativizeze credinta adevarata. A avut dreptate Biserica: nu prea suntem uniti. Ecumenismul este panerezia timpului nostru.”[8] Astfel, in ultima perioada se incearca inlocuirea termenilor de „secta” sau „schisma” cu cel de „biserica”.

Pentru ortodocsi nu mai este clar prin ce se caracterizeaza Biserica, calcandu-se in picioare Simbolul de Credinta Niceo- Constantinopolitan. Biserica s-a delimitat de eretici prin anateme, iar acum in acest text nu mai exista nici eretici, nici anateme, ci toti sunt „biserici”. Iata cum diavolul a adus tulburare si intunecarea mintii unora care din motive lumesti (ranguri, venituri, cariera, aprecieri in mediile de varf ale sistemului, etc) au uitat de juramantul[9] prin care se obliga sa apere turma, depus la hirotonia in preot sau arhiereu.

Paragraful 22

„Biserica Ortodoxa condamna orice tentativa de dezbinare a unitatii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul pastrarii sau a unei presupuse aparari a ortodoxiei autentice. Dupa cum marturiseste intreaga viata a Bisericii Ortodoxe, pastrarea credintei ortodoxe autentice este asigurata numai prin sistemul sinodal, care constituie din totdeauna, in sanul Bisericii, cea mai inalta autoritate in aspecte de credinta si reguli canonice (can. 6, Sin I Ec)”

Acest articol arata ca organizatorii (si semnatarii) se asteptau ca documentele semnate de ei sa fie contestate de pleroma Bisericii, motiv pentru care si-au luat masuri de protectie. Acest paragraf se refera la clerici care vor lua atitudine impotriva continutului documentelor folosind expresia „presupuse aparari a ortodoxiei”. Stiind ceea ce semneaza, se pare ca, semnatarii documentelor din Creta se asteptau la reactii de impotrivire. Practic, prin acest articol, semnatarii si-au creat o protectie, prin care, in mod abuziv si dictatorial, sa impuna intregii Biserici Ortodoxe noile decizii ecumeniste.

Intrebarea noastra este: Prin ce anume se distruge unitatea Bisericii? Criteriul ortodoxiei este afirmarea Adevarului Ortodox si combaterea ereziilor. Unitatea Bisericii nu o distrug cei care contesta si condamna ecumenismul si toate ereziile ce sunt vehiculate azi in Biserica Ortodoxa, ci din contra, schisma este facuta de cei care accepta ecumenismul si Sinodul acesta Apostat si eretic, despartindu-se de invatatura Bisericii Ortodoxe, dupa cum se arata in analiza multor teologi si ierarhi (IPS Serafim de Piure, IPS Hieroteos Vlachos, PS Longhin Jar, Metallinos, Tselneghidis, Theodor Zisis, etc).

Despre condamnarea ereziei Filioque la Sinodul I-II de la Constantinopol (861) de catre Parintii Rasaritului si de catre Papa de la Roma[10], considerat de catre multi teologi a fi sinodul VIII Ecumenic, nu se mentioneaza nimic in documentele finale din Creta. De asemenea nici despre canonul 15 al aceluiasi sinod, care arata felul in care pot fi mustrati ierarhii care au cazut in eresuri. Pentru a se valida anumite documente controversate s-a recurs la falsificarea unor semnaturi, la presiuni, calomnii si amenintari aduse unor ierarhi care, din motive de constiinta, au refuzat sa semneze documentele finale. Astfel de gesturi pun la indoiala faptul ca in acest sinod ar fi lucrat Duhul Sfant. Daca organizatorii s-au gandit sa condamne reactiile celor care vor fi nemultumiti de deciziile lor, cu atat mai mult trebuiau sa condamne mijloacele necrestinesti prin care s-a facut validarea documentelor.

A se vedea si Rezolutia de la Chisinau in privinta Sinodului din Creta, dar si Rezolutia Clericilor si monahilor din Grecia.

Prin acest paragraf in care se socoate criteriu ultim – sistemul sinodal –, acest sinod se ridica pe sine la rang de papism in Biserica, prin insusi faptul ca deciziile pe care le-a adoptat le considera infailibile, fara a da posibilitatea unei dezbateri teologice.

Sistemul Sinodal nu asigura in mod magic Dreapta Credinta si criteriul creditei revelate, ci numai atunci cand cei care se intrunesc in Sinod sunt luminati de Duhul Sfant, sunt sinceri si nu ratifica texte prefabricate. Nu am luat aici in discutie decat acest text, asta nu insemna ca celelalte texte sunt bune, nicidecum, ci contin calcari grave ce canoane, sociologii umaniste ieftine, erori teologice grave, etc.

Concluzia pe care o tragem este ca acesta nu este un sinod ortodox, ci un sinod eretic, deoarece erezia nu insemna numai alterarea adevarului de credinta ci si alterarea prin omisiune si lipsa de definire a termenilor si lipsa de claritate. Sinoadele au rolul de a clarifica invatatura de credinta, atunci cand apare o erezie, in schimb acest numit „Sinod” nu numai ca nu clarifica ci creeaza confuzii si nu spune nimic concret, foloseste un limbaj duplicitar si induce in eroare, tocmai in aceasta consta erezia ecumenista.

Organizatorii acestui sinod l-au numit „Mare” desi sunt cateva patriarhii ortodoxe care nu-l recunosc nici macar ca fiind pan-ortodox; s-a numit de la sine „Sfant” fara a accepta o comparatie cu invatatura sinoadelor recunoscute de intreaga Biserica Ortodoxa sau dreptul de a i se aduce contestatii, in plan teologic, de catre cler si popor, motiv pentru care a creat si acest articol 22. Acest paragraf este specific sinoadelor talharesti care incearca sa isi impuna deciziile in forta, fara a accepta dezbateri teologice.

Domnul Dimitrie Tselenghidis (Grecia), ca dogmatist al Bisericii Ortodoxe, are adânca convingere că ecumenismul este cea mai mare erezie eclesiologică, dar și cea mai riscantă poli-erezie care a apărut vreodată în istoria Bisericii. Și aceasta deoarece ecumenismul, datorită caracterului său sincretist, recomandă cea mai insidioasă contestație a credinței Bisericii lui Hristos, dar și cea mai gravă falsificare a ei. Tocește într-un grad inacceptabil conștiința dogmatică a pleromei Bisericii și generează confuzie în jurul identității credinței noastre. În mod viclean golește integritatea credinței mântuitoare a Bisericii – lucru care are consecințe soteriologice grave – cu considerația că toate credințele religioase sunt soteriologic valabile (adica au putere mantuitoare), atunci când susține că toate credințele eterodoxe și ale celorlalte religii sunt căi care conduc la aceeași mântuire.

Declaratia de la Chisinau spune foarte clar ca acceptarea fără proteste a acestui text eclesiologic din Creta sau respingerea lui neoficială conduce la pătrunderea panereziei ecumenismului direct în Biserică, conduce cu alte cuvinte la coexistența a două tradiții dogmatice (eclesiologice) contradictorii: cea care este mărturisită în Simbolul de Credință despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și cea a unei Biserici fără precedent în istorie, străine și eretice, o Biserică a multelor „biserici eterodoxe”.

Declaratia de la Chisinau ne mai spune ca Trupul lui Hristos, Biserica, este prezentata de Sinodul din Creta in chip  „schizofrenic”, iar nu având ”mintea lui Hristos”, ci un Hristos cu multe „păreri”, adică cu credințe dogmatice diferite. Și, cu toate că Biserica este mijlocul prin care „înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri a devenit cunoscută acum începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”, ea se prezintă acum în acest text de la Kolimbari (Creta) ca fiind lipsită de însușirea fundamentală a Cincizecimii, adică de unitate, în virtutea căreia „Duhul Sfânt […] a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită”.

Enciclica

Conform profesorului Tselenghidis si Enciclica acestui sinod prezinta neconcordante teologice. In paragraful 20 al enciclicii se menționează în mod caracteristic următoarele: „Dialogurile inter-creștine au funcționat ca oportunități pentru Ortodoxie, de a arăta respectul față de învățătura Părinților și de a da o mărturie credibilă a tradiției autentice a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Dialogurile desfășurate de către Biserica Ortodoxă nu au însemnat niciodată, nu înseamnă și nici nu se pune problema să însemne vreodată un compromis în materie de credință. Aceste dialoguri sunt mărturia despre Ortodoxie…”. Profesorul Tselenghidis ne spune ca această afirmație, însă, este contrazisă de către documentele comune semnate și de către Ortodocși, așa cum sunt cele de la Balamand, Porto Alegre, Ravenna și Pussan. Și Enciclica Sinodală se încheie astfel: „Acestea se adresează în sinod către fiii din lume ai Preasfintei noastre Biserici și către întreaga lume, urmași fiind Sfinților Părinți și așezămintelor sinodale, întru păzirea credinței încredințată de Părinți”. Însă, Biserica Ortodoxă „următoare Sfinților Părinți și așezămintelor sinodale” nu a recunoscut niciodată în trecut, ca biserică, pe eretici, așa cum a încercat să facă această „Adunare a arhiereilor” în Creta.

Tinand seama de cele spuse mai sus va aducem la cunostinta afirmatia SS Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului care sustine, de cateva decenii, modificarea canoanelor Bisericii Ortodoxe dupa planul globalizarii, in plan religios, la nivel mondial: „Nu mai pot fi puse în practică astăzi vechile dispoziţii canonice care reglementau relaţiile creştinilor ortodocşi cu eterodocşii şi cu cei de alte religii, ci trebuie modificate. Nu e cu putinţă ca Biserica să aibă dispoziţii canonice care opresc intrarea în biserici a eterodocşilor şi rugăciunea în comun cu aceştia, de vreme ce Biserica, prin reprezentanţii ei se roagă împreună cu eterodocşii pentru unirea definitivă întru credinţă, iubire şi nădejde. Mai multă dragoste trebuie să inunde multe dintre dispoziţiile noastre canonice pentru a le însufleţi. Unele dispoziţii canonice trebuie modificate pentru a deveni mai iubitoare de oameni şi mai realiste. Biserica nu poate şi nu trebuie să trăiască în afara spaţiului şi timpului”[11]

De aceea se vede imperios necesar convocarea unui Sinod Ecumenic care sa condamne asa zisul Sinod din Creta si sa proclame Dogma Eclesiologica impotriva ereticilor ecumenisti.

Pana la convocarea unui astfel de Sinod Ecumenic, cu smerenie si fiasca dragoste, va cerem ca in Sinodul BOR sa va deziceti de articolele smintitoare ale sinodului din Creta si sa reveniti la expresia initiala pe care Biserica Romana a avut-o inainte de acest sinod: „Confesiuni si comunitati eterodoxe”.

Daca nu se va petrece acest lucru, responsabilitatea se va muta de pe umerii vostri pe umerii nostri, si vom aplica in felul acesta canonul 15 de la Sinodul I–II Constantinopol (861).

In felul acesta vom feri Biserica de schisme si tulburari, pentru ca a accepta acest sinod insemna a intra in schisma cu Biserica lui Hristos, care nu cauta o unitate omeneasca, ci Unitate in Adevarul lui Hristos. Si chiar daca turma este mica, acolo in acea turma se pazeste Biserica cea Una, Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca.

Asteptam, cu smerenie si respect, raspunsul Preasfintiilor Voastre.

Anexam lista cu datele personale si semnaturile celor care sustin aceasta scrisoare.

*   *   *   *   *   *   *   *   *   *   *   *

Nota Redactiei.

Pana in Prezent au semnat credinciosi din Oradea si Beius. Lista de semnaturi ramane deschisa. Cei care doresc pot sa ne contacteze pentru a-si exprima opinia alaturi de noi.

Informatii la telefon:

Oradea: 0744.531.748

Beius:0766.868.892
e-mail: [email protected]

Impreuna cu un grup de preoti din judetul Bihor am adresat un set de intrebari preasfintitului Sofronie. Din pacate pana in prezent mesajul nostru a fost ignorat de conducerea episcopiei oradene. Detalii se pot vedea aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/07/la-oradea-preotii-au-fost-mintiti-de.html

Vedeti si scrisoarea moldovenilor catre IPS Teofan. Pana in prezent, din informatiile pe care le avem de la colaboratorii nostri din Iasi si Neamt, sunt peste 5.000 de semnaturi si lista ramane deschisa. Detalii se pot vedea aici: http://sinodultalharesc.tk/intreruperea-pomenirii-ierarhilor-reactia-pliromei-ortodoxe-din-romania-fata-de-sinodul-din-creta/

[1] http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/

[2] https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimitrios-tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod

[3] http://parembasis.gr

[4] https://www.holycouncil.org/

[5] Organizatie internationala religioasa, de tip sincretist, infiintata dupa cel de al Doilea Razboi Mondial din care fac parte mai multe secte (eretici si schismatici) care au invataturi de credinta ce se contrazic intre ele. Nici una dintre aceste secte nu renunta la invatatura lor, in schimb Biserica Ortodoxa le accepta si le acorda caracter de eclesialitate prin impreuna slujire si prin documentele semnate in Creta.

[6] Este o expresie intalnita la teologi greci

[7] https://bucovinaprofunda.wordpress.com/

[8] Rev. “Schimbarea la Fata”, (Bucuresti), nr.2, nov. 1997, p. 8;

[9] In ultima perioada, din juramantul preotului sau al arhiereului, a inceput sa se scoata expresiile care il obliga pe cleric la apararea credintei.

[10] Au fost mai multi papi care au condamnat erezia Filioque inainte de schisma din 1054. Aceasta erezie a aparut cu cateva secole in urma in Spania, dar a fost adoptata oficial in 1054 in toata Biserica Romei.

[11] ASTRADROM, 10 aug. 2016: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/08/de-la-athenagora-la-bartolomeu-pe-calea.html