De cine ne este frica, de Hristos sau de oameni? De cine sa ascultam, de Hristos sau de oameni? Despre sfanta si binecuvantata neascultare!

By pr. Matei Vulcănescu -
12 ani ago

Daca ne este frica de oameni atunci sa nu strigam la arhierei atunci cand spun erezii in public. Sa nu scriem nimic,sa stam ascunsi in cochiliile noastre asteptand moartea sufleteasca si trupeasca. Hristos insa ne va intreba: De ce ai tacut? Esti responsabil prin tacerea ta de raspandirea ecumenismului, de secularizarea societatii, etc.

Suntem fiecare dintre noi responsabili pentru Biserica de maine! Daca noi vom fi lasi, indiferenti si fricosi, generatia de dupa noi va pierde Biserica locala.

Cineva spunea: “Cum sa vorbim, ca imediat suntem taiati!” Daca sunteti taiati de oameni ce predica erezia, bucurati-va, veti lua Cununa!  Daca apostrofezi pe drept, si constiinta iti este curata, atunci poti fi anatematizat de toate Sinoadele, tu primesti binecuvantare de la Dumnezeu. Sa nu uitam ca Sfantul Ioan Damaschin a primit doua anateme din partea sinodului iconoclast. Una din anateme era: “Anatema lui Mansur(Ioan Damaschin)inchinatorul lemnului”

Exista o sfanta si binecuvantata neascultare: neascultarea de erezie. Atunci cand episcopul te invata erezii, esti obligat sa nu il asculti! Aceasta e spre binecuvantarea ta. Chiar daca te afuriseste, bucura-te! Nu esti afurisit de Dumnezeu, ci de oameni! Multi sfinti au fost afurisiti de Sinoade intregi, de Biserici intregi, si acele Biserici au cazut, iar sfintii au ramas!

Daca un episcop ar aduce pe papa sau pe papistas in biserica, sau ti-ar da ascultare sa aduci pe unii ca acestia in biserica pentru a te ruga impreuna cu ei,  mai faci ascultare? Nu! In acest caz avem tot dreptul sa protestam, sa nu participam, sa scriem si sa denuntam erezia! Aceasta insemna marturisire! Nu sa stam sa asistam la toate neroziile adogmatice si anticanonice! Cand e vorba de erezie, crestinii ortodocsi devin din oameni blanzi – luptatori, pentru ca se pune in pericol mostenirea data de Hristos!

Sfantul Ioan Hrisostom spune ca “atunci cand este in pericol credinta nu ai voie sa spui in sine: Cine sunt eu sa ridic glasul? Eu sunt un biet cioban, olar, tapiter” Esti madular al Bisericii lui Hristos si ai tot dreptul si obligatia de a ridica glasul!

preot Matei Vulcanescu

ps. sa nu creada cineva ca sunt impotriva dialogului cu eterodocsii, atata timp cat acesta este facut pe baze ortodoxe.  Slava Domnului ca Sinodalii greci nu sunt ecumenisti decat in foarte mica masura. Majoritatea lor se spovedesc la parinti Atoniti.

Show Comments (0)

0 thoughts on “De cine ne este frica, de Hristos sau de oameni? De cine sa ascultam, de Hristos sau de oameni? Despre sfanta si binecuvantata neascultare!”

  1. Din pacate, suntem profund contaminati de mentalitatea apuseana. Unii dintre ierarhii nostri (dar si dintre preoti) au ajuns sa se poarte aidoma “printilor bisericii” catolice, cu ifose de seniori feudali, contactul cu poporul desfasurandu-se intr-o atmosfera artificiala, de adulatie penibila, stereotipa, respectiv de incantata de sine balacire in acest context nefiresc din partea pastorilor. [N-am reusit niciodata sa inteleg ce placere iti poti gasi in “protocol”, in calitate de persoana importanta, stiind ca nu esti intampinat cu drag, ci cu un fel de frica murdara si meschina, si ca ai o asemenea faima incat cei care acum ti se inchina vor spune despre tine toate relele din lume, odata iesit pe usa.]
    La autosuficienta “senoriala” se adauga, din nefericire, si raspandita ignoranta teologica si amorteala a reactiilor, nefericite amprente ale scolilor de profil prin care au trecut clericii nostri, dar si ale degradarii generale a constiintei ecleziale. Atentie, fenomenul ne priveste pe toti- acesti oameni nu cresc in pom, ci provin dintr-o societate generalmente bolnava de orgoliu si de derizoriu, si careia nu prea ii mai pasa de cele sfinte (cu adevarat si in cunostinta de cauza, nu mergand la biserica pentru a pleca fruntea la “cei chemati, capetele voastre Domnului sa le plecati”, de te minunezi cati catehumeni mai sunt pe acolo, si facand gesturi rituale “fiindca asa se face” si ca sa “ne mearga bine”).
    Una peste alta, aspiratiile la senioria pe model apusean par sa conduca, printr-un firesc mecanism duhovnicesc (nasul pe sus nefiind o componenta utila a ortodoxului) la transformarea celor care le manifesta nu in seniori, nu in boieri, ci in ciocoi clericali, suferind de sindromul tiganului ajuns imparat. Relatia preot-episcop a ajuns sa fie modelata pe calapodul penibil al relatiilor sef dictatorial-angajat las, existente in societatea laica. Iar poporul, in loc sa exercite mecanismul de reglaj care ii revenea, in mod traditional (vezi Bizantul), ori habar nu are ce se petrece si nici nu-l intereseaza, ori le cauta in coarne tuturor acestor personaje, fie tot din lasitate, impanata, eventual, cu gandire magica, fie facand nobila, dar in acelasi timp tragica figura a unor copii care au incredere in parintii lor, oricat de detracati ar fi acestia.
    Este hulit Dumnezeu, batjocorita invatatura de credinta (prin ecumenism si nu numai) si nimeni nu zice nimic, sau, daca zice, ciocoii clericali il ameninta, eventual, ca ii vor lua caii de la bicicleta… Uitand ca pentru cine marturiseste pe Fiul inaintea oamenilor va marturisi si Fiul inaintea Tatalui. Dar, se vede ca intunecarea mintii omului infatuat si cu iluzia puterii merge pana intr-acolo incat se crede mai presus de Dumnezeu si capabil de a “pedepsi” el pe cineva pe care il mangaie Insusi Hristos, odata ce omul acela si-a pus obrazul pentru El. Penibil, trist, jalnic.
    Iar lasitatea se numeste, desigur, in limba acestei noi lumi -nu brave, ci bolnave- “smerenie”!
    Sfantul Ioan Damaschinul numea pe episcopii care propagau erezia “episcoti”, adica “cei inconjurati de intuneric” si s-a luptat cu ei. “Cata lipsa de smerenie! Vai! Vai!”, ar zice unii (multi) contemporani. Si, apropo, a primit patru anateme, nu doua, din partea episcotilor. Numai Hristos a fost de alta parere, primind intre sfinti pe acest cvadruplu anatematizat lipsit de lasita…pardon, de “smerenie”, si pierzand, in schimb, amintirea luptatorilor lui.
    Pacat, mare pacat. Societatea laica avea de invatat ceva de la Biserica, de-abia ca au invatat oamenii Bisericii “ceva” de la ea (sau mai bine zis s-a luat, ca o boala contagioasa). Pacat, deoarece, cu siguranta ca majoritatea acestor personaje, sinistre, la prima vedere, tragice, la o privire mai profunda, ar putea oricand sa (re)devina oameni buni, oameni nobili, episcopi buni si nobili, preoti buni si nobili, care sa fie primiti cu drag pe unde merg, precum parintii intelepti de catre copiii lor. Se poate oricand, cu bunavoirea omului si ajutor de la Dumnezeu. Trebuie doar sa vrei, sa refuzi sa te uiti pe tine balacindu-te in mizeria asta. Sa-ti amintesti ca Dumnezeu te-a facut bun si nobil, ca te-a facut boier, nu ciocoi. Ca oricand poti iesi din coconul asta blestemat, in care te-a amortit satana, pentru a deveni un superb fluture, care sa zboare catre lumina, fie si cu riscul de a-si arde aripile, numai sa zboare, zborul fiindu-i firesc, parte din sine. Lucruri valabile si pentru poporul care sta si se uita cu nepasare cum sunt date margaritarele porcilor, de fiecare data cand se mai comite un act de ecumenism, sau alta batjocorire a celor sfinte.

  2. Nedreptatea, ticăloșia, slugărnicia față de stăpânii lumii acesteia nu țin de „mentalitatea apuseană” – toată firea geme de ele și Bizanțul n-a fost nici el scutit. E de-a dreptul hilar cum construiește imaginarul „ortodox” geografia culturilor și moravurilor! Dacă Sf. Maxim Mărturisitorul înțelegea să aplice la sine și la tagma sa mustrările Domnului către farisei, noi ne complacem să-l vedem pe celălalt (nu mă refer la „episcoti” cu privire la care vă împărtășesc punctul de vedere, ci la națiile „apusene”) ca dreptmăritorii iudei pe ereticii samarineni, Nu e vorba de adevărul dogmelor aci (care s-au păstrat cu mila lui Dumnezeu și mai puțin pentru meritul nostru în Ortodoxie), ci de calitățile și defectele general umane. Unde e rădăcina răului? Oare nu în inima mea? Unde-i bârna? Oare nu la mine în ochi? De unde începe judecata? Oare nu de la casa lui Israil?

    http://www.youtube.com/watch?v=0HGG0-9_iBs

    1. La multi ani tuturor!
      Da, tarele umanitatii sunt aceleasi peste tot, cel putin in potenta. Manifeste cu predilectie devin, insa, unele sau altele, ceea ce face, alaturi de darurile fiecarui grup etnic, deosebiri culturale evidente si creeaza o “geografie a moravurilor” cat se poate de reala, si nu inventata de “imaginarul” (meu) “ortodox”.
      Calatoriti prin Romania si paziti-va bine buzunarele, nu doar de hotii en titre, ci si de patronii de restaurante, hoteluri sau pensiuni, si pregatiti-va sa explicati in stanga si in dreapta ce cautati acolo, cu ce va ocupati, cati dinti aveti in gura si ce numar purtati la pantofi. Mergeti in Mongolia sau, mai aproape, in Turcia si veti avea sanse maxime sa nu fiti studiat, si cu atat mai putin furat, si sa fiti tratat intr-un mod cat se poate de firesc, desi aratati a turist, care reprezinta “ciudatenie”si “prada”in multe alte tari. Am spus “sanse maxime”, desigur ca exista hoti si in Mongolia, ba chiar si talhari la drumul mare, si exista hoti si escroci si in Turcia, dar acestia reprezinta exceptiile societatii respective. Dupa cum exista si in Romania turism cinstit si agreabil, dar care reprezinta, din pacate, exceptia. Si, da, calatoresc mult prin Romania si am fost si in Turcia si in Mongolia, asa ca vorbesc despre experiente la prima mana. La fel si pentru daruri- fiecare natie este cunoscuta mai ales pentru anumite inclinatii, talente, aptitudini. Despre asta se vorbeste, atunci cand se creioneaza o geografie a moravurilor (zisa si antropologie culturala), despre ce constituie trasaturile dominante si ce constituie exceptiile, intr-o cultura. In fine, nu cred ca are rost sa dezvolt aici tema generala a antropologiei culturale, puteti citi despre asta in orice carte de profil, sau pe net.
      Da, Bizantul nu a fost imun la rele, iar unii dintreimparatii binecredinciosi se asasinau unii pe altii, eventual in altarele bisericilor. Dar unul si acelasi Bizant a crestinat (ortodox) natii si in el au existat si numerosi imparati buni si intelepti. Si tot in Imperiul rasaritean poporul ii striga imparatului “minti, jur stramb, magarule”, cand acela (Iustinian, nu altcineva, minor) chiar se purtase ca un magar, iar patriarhului “da-l afara pe Sever acefalul” si facea revolutie pentru un ierarh stralucit, pe care era, iata, capabil sa-l identifice ca atare (Sf Ioan Gura de Aur). Tot acolo “plebea” se preocupa de teologie, o simtea, o dezbatea, ea nu era apanajul unei elite constituie pe model gnostic, dupa cum a fost in Apus si a ajuns sa fie si la noi.
      Nici nu cred ca are rost sa mai divagam, lucrurile se pot rezuma simplu- pana una, alta, de la Bizantul acela plin de rele am mostenit Traditia, in timp ce Occidentul tot ramifica la erezii, de peste o mie de ani incoace.
      In acel Occident diploma face teologul, in acel Occident clericalismul este privit ca ceva firesc, in acel Occident se face o zeama lunga din toate religiile, in numele mentalitatii New Age, in acel Occident oamenii devin, din eretici, pagani, vazand cu ochii, sub influenta aceluiasi curent. Si de toate acestea am ajuns sa suferim si noi, in urma contactelor din ce in ce mai stranse cu Apusul.
      Avem o pleiada de teologi care bat campii, fabricand “lucrari” ca sa se cocoate in pozitii academice, fie ca au sau nu ceva de spus, inventand, eventual, teme si termeni si citand, eventual, din eretici la fel de academici, pentru a avea multe, multe referinte la respectivele lucrarele. Transformarea teologiei in ocupatie academica este tipica pentru Apus.
      Avem un popor intreg care a ajuns sa considere ca treburile Bisericii nu-l privesc si ca orice spune “parintele” e sacrosanct, si cu cat este mai “cotat”parintele cu atat este mai sacrosanct ceea ce spune. Mentalitatea unei biserici imbolnavite de sindromul lui “magister dixit” (si, mai nou, al uitatului in gura lui guru, si a “inteleptului” tribului, cu toatele la moda in Apus), patruns mai intai in societate in aspectele ei laice, si permeat si in cele bisericesti.
      Probabil ca trebuie sa ai de a face mai indeaproape cu “natiile vestului”, ca sa intelegi in ce masura snobismul, elitismul, inchinarea la patalamale domnesc acolo, permeand dintr-acolo inspre noi si inspre altii carora nu le erau, candva, proprii astfel de manifestari. Din acel Occident m-am intors cu mostre de intelepciune, teze despre care studentii mei se minuneaza cat pot fi de stupide, iar acolo congrese intregi de “specialisti” le audiau si admirau, pentru simplul fapt ca erau emise de personaje cu pozitii academice inalte. Acolo se publica articole stiintifice, in reviste cu mari cotatii, despre care iarasi, studentii mei in anul al doilea se minuneaza de cat pot fi de stupide.
      Desigur, ne putem revendica si direct de la farisei, saduchei, esenieni, zeloti- nicin grup nu a pierit, ci a lasat descendenta, avem pana in ziua de azi indivizi care dau zeciuiala din marar, dar calca peste semeni, materialisti care nu cred in inviere, indivizi disperati de sfarsitul lumii etc, etc, etc. Dar nu se poate nega nici contaminarea culturala cu Apusul, evidenta nu doar in Biserica, ci in toata societatea.
      Setea de “prosperitate” dobandita cu orice pret, care i-a facut pe apuseni sa subjugesi sa mulga de resurse o lume intreaga (situatiecare continua pana in ziua de azi) ne-a lovit si pe noi, mai acerb ca niciodata, de la Revolutie incoace.
      La un congres mi s-a luat microfonul, fiindca am comentat despre exploatarea resurselor tarilor sarace de catre statele bogate. A fost un comentariu simplu, nu o ditiramba, si cu atat mai putin una politica. Dar urechiusele prezidiului vestic nu au suportat sa auda. ACEASTA este democratia europeana. In schimb, turcul trimis sa-mi ia microfonul s-a facut ca se impiedica, iar colegi africani si sud-americani care nu fusesera de fata la discutie au venit sa ma caute, sa ma vada, ca exist cu adevarat, si sa-mi spuna ca da, asa se face si cu tarile lor (pusesem problema exploatarii lemnului romanesc de catre vestici care, in paralel, ne explica noua cum trebuie sa ne protejam padurile).
      Da, fiecare isi face alegerile bune sau proaste si toate societatile au tare general umane, dar proastele obiceiuri se mai si invata.
      Dar nu, noi nu mai vrem sa mai vedem toate astea, fiindca ne-am invatat sa ne inchinam la Occident, la marea civilizatie a Vestului.

  3. Noii farisei

    Διὰ τοῦτο καὶ τὴν ὑπόκρισιν ἡμῶν ἐλέγχων πόρρωθεν ἔλεγεν· “Ὁ λαὸς οὗτος, τοῖς χείλεσί με τιμᾷ· ἡ δὲ καρδία αὐτῶν πόρρω ἀπέχει ἀπ’ ἐμοῦ, μάτην δὲ σέβονταί με,” καὶ τὰ ἑξῆς.

    Καὶ ἅπερ δὲ ὁ Κύριος ἡμῶν ἔλεγε ταλανίζων τοὺς Φαρισαίους, περὶ ἡμῶν ἐγὼ ἀκούω, τῶν νῦν ὑποκριτῶν, τῶν τοσαύτης χάριτος ἀξιωθέντων, καὶ χείρω ἐκείνων διακειμένων.

    Ἢ οὐχὶ καὶ ἡμεῖς δεσμοῦμεν “φορτία” βαρέα καὶ “δυσβάστακτα,” καὶ ἐπιτίθεμεν ἐπὶ τοὺς ὤμους τῶν ἀνθρώπων, τῷ δὲ “δακτύλῳ” ἡμῶν οὐ θέλομεν κινῆσαι αὐτά; Ἢ οὐχὶ καὶ ἡμεῖς πάντα τὰ ἔργα ἡμῶν ποιοῦμεν πρὸς τὸ θεαθῆναι τοῖς ἀνθρώποις; Ἢ οὐχὶ καὶ ἡμεῖς φιλοῦμεν “τὴν πρωτοκλισίαν ἐν τοῖς δείπνοις καὶ τὰς πρωτοκαθεδρίας ἐν ταῖς συναγωγαῖς, καὶ καλεῖσθαι ὑπὸ τῶν ἀνθρώπων “Ῥαββί, Ῥαββί·” καὶ τοὺς ταῦτα ἡμῖν μὴ σφόδρα ἀπονέμοντας ἕως θανάτου πολεμοῦμεν;

    Ἢ οὐχὶ καὶ ἡμεῖς ἤραμεν τὴν κλεῖδα τῆς γνώσεως, καὶ κλείομεν “τὴν βασιλείαν τῶν οὐρανῶν ἔμπροσθεν τῶν ἀνθρώπων,” μηδὲ αὐτοὶ εἰσερχόμενοι, μηδὲ αὐτοὺς ποιοῦντες εἰσελθεῖν;

    Hristos însuși, mustrând fățărnicia noastră, zicea: „Poporul acesta cu buzele mă cinstește, iar inima lor departe este de mine. În zadar mă cinstesc” (Mt. 15, 9) și celelalte.

    Și toate câte Domnul le-a zis căinându-i pe farisei, eu le aud despre noi, fățarnicii de acum, care deși am fost învredniciți de atâta har, stăm mai rău decât aceia.

    Au nu legăm și noi sarcini grele și împovărătoare și le punem pe umerii oamenilor, iar noi nici cu degetul nu voim să le urnim? Au nu și noi facem toate faptele noastre ca să fim văzuți de oameni? Au nu și noi iubim locurile de cinste la banchete și pe cele din față în sinagogi și să ne zică oamenii „Rabbi, rabbi”? Iar dacă cineva ne refuză cât de puțin aceste onoruri ni-l facem dușman de moarte.

    Au nu și noi am luat cheia cunoștinței și încuiem împărăția cerurilor dinaintea oamenilor, nici noi intrând, nici pe ei făcându-i să intre? (Lc. 11, 46; Mt. 23, 6-7; 13)

    Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic, 37 (PG 90, 940)

  4. Sfânta Treime să ne ierte toate ale anului trecut şi să ne dea dragostea, înţelepciunea şi sporirea în cele bune în anul care vine ! La mulţi ani în Domnul, tuturor !

  5. Domnu Toma Pavelescu, aveti dreptate, numai ca acel mail se adresa anumitor persoane cu un anumit scop iar dvs a-ti scos din context! Nu stiti deste ce este vorba exact. Va dau intru totul dreptate in ceea ce spuneti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

We don’t spam! Read more in our privacy policy

Biserica Ortodoxă este universală - Blog personal al Părintelui Matei Vulcanescu