Ecleziologia Sfântului Chiril al Kazanului la care se face referire în acest text este următoarea:
,, …Tainele săvârşite de către serghianişti care sunt hirotoniţi în mod canonic şi nu au interdicţia de a sluji ca preoţi, sunt fără îndoială Sfinte Taine mântuitoare pentru cei care le primesc cu credinţă, în simplitate, fără deliberări şi îndoieli cu privire la validitatea lor, şi care nu suspectează nimic incorect la caracterul serghianist al Bisericii. Dar în acelaşi timp, ele slujesc pentru judecata şi osândirea chiar a celor care le săvârşesc şi a celor care se împărtăşesc de ele înţelegând bine neadevărul pe care se întemeiază serghianismul, şi prin lipsa lor de împotrivire dau dovadă de o nepăsare aducătoare de moarte faţă de felul în care este maimuţărită Biserica. Pentru aceasta este esenţial pentru un episcop (cu adevărat) ortodox să se reţină de la comuniunea de rugăciune cu serghianişti. Acelaşi lucru este de mare importanţă şi pentru mirenii care au o atitudine conştientă cu privire la toate amănuntele vieţii bisericeşti…” Nu sunt necesare prea multe comentarii, găsim că sunt suficientele observaţiile autorului textului.
Biserica Ortodoxă este universală - Blog personal al Părintelui Matei Vulcanescu