Preoţia şi celelalte Taine

Preoţia în cadrul Bisericii este preoţia lui Hristos, din moment ce Însuşi Hristos slujeşte Tainele Bisericii Lui prin intermediul episcopilor şi preoţilor.

Preoţia presupune continuitatea apostolică neîntreruptă, succesiunea apostolică. Mai întâi şi mai întâi, preoţia presupune ca Dumnezeu-Omul Hristos să fie slujitor în Trupul Său, Biserica. Într-o expresie finală, preoţia lui Hristos trece prin Biserică şi este oferită de Însuşi Hristos prin Biserica Lui şi însăşi Bisericii Lui. Preoţie autonomă şi taine autonome faţă de Biserică nu pot exista.

Preoţia, precum toate celelalte taine, constituie o vădire a lucrării Bisericii (o dezvăluire liturgică, căci Biserica „se înfăţişează pe sine prin taine”, zice Sfântul Nicolae Cabasila). Acest lucru înseamnă că, pentru a exista taine, trebuie să existe în prealabil Biserica. Tainele sunt ca ramurile unui copac. Ramurile vii, care înfloresc şi aduc rod, pot exista doar dacă se găsesc în prelungirea firească a copacului, atunci când sunt legate ontologic de corpul copacului.

Din punct de vedere teologic, este de neconceput susţinerea afirmaţiei că eterodocşii, romano-catolici sau protestanţi, ar avea vreo taină, măcar una, de exemplu, Botezul. Întrebarea esenţială care trebuie pusă aici este următoarea: Cine a slujit taina Botezului? Unde a dobândit preotul slujirea ? Cine i-a dat slujirea, din moment ce aceasta se găseşte doar în Biserică ? Şi unde se găseşte Biserica la eterodocşi, dacă aceştia, datorită credinţei lor eronate au căzut în afara Bisericii ?