Comunicarea Înaltpreasfințitului Mitropolit al Kithirelor și Antikithirelor, susținută la conferința ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare”, organizată de Sfânta Mitropolie a Pireului în colaborare cu următoarele Mitropolii: a Gortinei și Megalopolei, a Glifadei și a Kithirelor, la Stadionul ” Pace și prietenie”,  

Sala „Melina Mercuri”, Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

Întâi de toate, simt nevoia să mulțumesc Comisiei organizatorice a prezentei Conferințe Teologice, pentru că m-a invitat să particip ca vorbitor și, de asemenea, pentru că s-a îngrijit de abordarea unor subiecte profunde, teologice, eclesiologice și canonice, care se referă la ordinea de zi a ”Sfântului și Marelui Sinod” ce urmează a se întruni, și pentru desăvârșita organizare a conferinței.

Înainte ca, prin harul și puterea lui Hristos, să trec la prezentarea și dezvoltarea subiectui atribuit mie, cu titlul ”Probleme eclesiologice și pastorale care decurg din neparticiparea tuturor episcopilor ortodocși la Sfântul și Marele Sinod”, un subiect sensibil și profund, doresc să expun motivul prezenței mele aici și poziția mea în adunarea și conferința aceasta.

Ca episcop al Bisericii noastre Elene aparțin, cum e și firesc, Trupului Cinstitei Ierarhii a Bisericii Greciei, mă raportez și depind de aceasta, înaintea căreia și înfățișez orice smerit cuvânt al meu pe teme teologice, eclesiologice și pastorale. În plenul Sfântului Sinod al Bisericii noastre, într-o ședință ordinară din octombrie anul trecut, dar și într-o ședință extraordinară întrunită în urmă cu 15 zile mi-am prezentat prin viu grai pozițiile și propunerile, precum și într-un memoriu în care îmi prezint neliniștea cu privire la subiectele care privesc convocarea Sfântului și Marelui Sinod, care vor fi dezvoltate în continuare.

Consider că în acest moment mă aflu în Trupul viu al Bisericii, al fraților arhierei, preoți, ieromonahi, monahi și monahii și al creștinilor binecredincioși și ortodocși. Patru (4) sfinte mitropolii: a Pireului, al Glifadei, a Gortinei și a Kithirelor co-organizează această mare Sinaxă a noastră, alcătuită din cler și popor de pe tot cuprinsul Greciei.

Forța motrice a acestei conferințe teologice este ”Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, care funcționează sub responsabilitatea unor distinși profesori universitari din rândul clerului și nu numai. Nu este vorba de vreo organizație parasinagogală sau parabisericească, după cum probabil o consideră și o definesc unii, ci de adunarea unor membri conștienți și de bază ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, care au o cultură, instruire și o sensibilitate deosebite în probleme ale credinței și mărturisirii ortodoxe, ale Tradiției și Moșternirii Ortodoxe.

Era de dorit ca o asemenea conferință să fi fost organizată la inițiativa Sinodului Bisericii Greciei, pentru a fi informat îndeajuns și cu responsabilitate sfințitul cler și poporul cu nume creștin cu privire la propunerile și discuțiile legate de subiectele ”Sfântului și Marelui Sinod”. Întrucât, însă, nu a fost programată o asemenea Sinaxă în vederea informării clare și concret legată de situația actuală a pliromei bisericești ortodoxe, așa cum s-a întâmplat în Biserica Ciprului, în afară de convocarea extraordinară a cinstitului Sinod al Bisericii din prima jumătate a lunii martie, participăm cu toții la prezenta conferință cu atenția încordată și interesul viu față de toate cele ce, cu sobrietate, cu intenția de prezentare exhaustivă și obiectivitate, fără teamă și fără patos, ci cu frica lui Dumnezeu, cu simțirea responsabilității și iubire de adevăr, se vor face auzite.

Și acum, după lămurirea și declinarea poziției mele prezentate mai sus, trec la prezentarea subiectului.

Cum este definit Sinodul convocat? Va fi ecumenic sau panortodox? Care este sensul definiției de Sinod Sfânt și Mare? Ce Sinod este caracterizat de Dreptul Canonic și de Sfintele Canoane ale Bisericii noastre ca Sfânt și Mare? Dacă nu este ecumenic sau panortodox, care va fi prestigiul sau autoritatea Sfântului și Marelui Sinod?

Răspunsul corect la întrebările-cheie de mai sus va preconiza și va condamna anticipat rezultatul; adică, dacă vor exista sau nu probleme eclesiologice sau pastorale ce decurg din neparticiparea tuturor Episcopilor Ortodocși la Sfântul și Marele Sinod.

Este tuturor cunoscut că atât Conferințele Panortodoxe Presinodale, cât și Comisiile Speciale Interortodoxe, dar și, în general, ”Mișcarea Ecumenică” definesc Sinodul programat să aibă loc în iunie nu ca ”ecumenic”, ci ca ”Sfânt și Mare”. Potrivit reprezentantului Bisericii Greciei la dialogul ecumenic cu romano-catolicii, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Mesiniei, Hrisostom: ”însăși ordinea de zi, așa cum a fost ea stabilită la nivel panortodox și prin unanimitate, și scopul convocării Sfântului și Marelui Sinod definesc și caracterul acestui Sinod nu ca ecumenic, ci ca Sinod Sfânt și Mare al Bisericii Ortodoxe Sobornicești”[1].

Însă ce Sinod este caracterizat de Sfintele Canoane ale Bisericii ca ”Sfânt și Mare”?

O cercetare a Sfintelor Canoane numai de la cele șapte (7) Sfinte Sinoade Ecumenice, dovedește că Sfântul Sinod Ecumenic este numit când ”Sfânt și Mare Sinod”, când ”Mare Sinod”, când ”Sinod Sfânt și Ecumenic” și alteori ”Sfânt Sinod”, și ne furnizează următoarele date: Cinci (5) Sfinte Canoane ale Sinodului I Ecumenic și unul (1) al Sinodului IV Ecumenic (8, 14, 15, 17 și 18 ale Sinodului I Ecumenic și 3 al Sinodului IV Ecumenic) folosesc caracterizarea de Sfânt și Mare Sinod. Trei (3) Sfinte Canoane (2, 3 și 6) ale Sinodului I Ecumenic folosesc denumirea de Mare Sinod. Trei (3) canoane ale Sinodului III Ecumenic (1, 3 și 8), unul al Sinodului IV (10) și două (2) ale Sinodului 5-6 (3 și ΝΑ’) consemnează denumirea de Sinod Sfânt și Ecumenic. Și un (1) canon al Sinodului I Ecumenic (20), un (1) canon al Sinodului II (6), șapte (7) ale Sinodului III (1, 2, 4, 5, 6, 7 și 8), nouă (9) ale Sinodului IV (3, 5, 10, 12, 14, 19, 23, 25 și 27), doi (2) al Sinodului 5-6 (2 și 55) și unul (1) al Sinodului VII Ecumenic (19) tratează termenul Sfântul Sinod.

Schimbarea denumirii și a termenului Sinoadelor, potrivit celor de mai sus, nu înseamnă referirea la un alt tip de Sinoade (de exemplu, locale și eparhiale), ci doar la sfintele Sinoade Ecumenice ale Bisericii noastre, în conformitate cu interpretarea pe care o dă Sfintelor Canoane Sfântul Nicodim Aghioritul, consemnată în Sfântul Pidalion al Dumnezeieștilor și Sfintelor Canoane ale Bisericii noastre[2].

Și aici se impune întrebarea: De ce, dat fiind că Dumnezeieștile și Sfintele Canoane ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe înțeleg foarte clar și trimit în mod foarte precis la Sinod Ecumenic atunci când folosesc termenul de Sfânt și Mare Sinod, de ce ”Sfântul și Marele Sinod” convocat nu recunoaște dintru început caracterizarea de ”ecumenic”, de vreme ce are pretenția ca prestigiul ei să fie de aceeași valoare și putere cu a Sfintelor Sinoade Ecumeice? Desigur, se afirmă că nu este convocat ca Ecumenic, pentru că nu vor participa creștinii apuseni care s-au rupt de Biserică. Însă, practica și Tradiția Bisericii noastre nu trece cu vederea faptul că din secolul I d.Hr. și până azi au existat și există ereticii și schismaticii care s-au rupt de Biserică de-a lungul timpului (de exemplu, nicolaiții, arienii, nestorienii, monofiziții etc.), dar acest lucru nu a împiedicat niciodată Biserica lui Hristos să se întrunească în Sinoade Ecumenice.

Nici ”Panortodox” nu este numit ”Sfântul și Marele Sinod” convocat, pentru că, de bună seamă, este exclusă din start participarea tuturor Episcopilor Ortodocși. Însă, în acest punct rezidă problema eclesială, în mod vădit, cea mai importantă, a Sfântului și Marelui Sinod ce urmează a se întruni și întrebăm:

 

1. Este posibil, potrivit celor de mai sus, să se întrunească un Sfânt și Mare Sinod fără prezența și participarea tuturor Episcopilor Ortodocși?

 

Cu smerenie sunt de părere că, pe criterii canonice, răspunsul la întrebarea aceasta este negativ, întrucât, așa cum s-a spus, Sfânt și Mare Sinod, potrivit Sfintelor Canoane, este doar Sinodul Ecumenic. Și un Sinod Ecumenic, potrivit Sfântului Nicodim Aghioritul[3], trebuie să aibă patru trăsături caracteristice: 1) Să se întrunească prin ordin împărătesc (acest lucru, desigur, era valabil doar când exista Imperiul Bizantin unitar, căruia îi erau subordonate administrativ toate eparhiile Patriarhiilor, Arhiepiscopiilor și Episcopiilor Ortodoxe, câtă vreme acest lucru este imposibil de realizat acum, pentru că puterea seculară nu este exercitată de un singur regat secular, ci de mai multe; din acest motiv, și inițiativa convocării Sinodului Ecumenic poate veni de la Patriarhul Ecumenic, primul între egali în Ierarhia Bisericească Ortodoxă. b) Să aibă loc o ”dezbatere pe teme de credință” și, în continuare să se expună o hotărâre și un text dogmatic la fiecare dintre Sinoadele Ecumenice[4]. c) Dogmele expuse de acesta și canoanele să fie întotdeauna ortodoxe, binecredincioase și conforme cu Sfintele Scripturi și Sinoadele Ecumenice precedente. (Și citează aici axioma devenită de-acum proverbială a Sfântului Maxim Mărturisitorul ”spusă pentru astfel de situații”, ”Regula evlavioasă a Bisericii le-a recunoscut drept sinoade sfinte şi aprobate pe cele pe care le-a judecat ca atare corectitudinea dogmelor”[5] și d) Și să fie de acord și să fie acceptate cele stabilite și rânduite de Sinoadele Ecumenice de către toți Patriarhii și Arhiereii Ortodocși ai Bisericii Universale, fie prin prin prezența reprezentanților acestora, fie prin locțiitorii lor sau, în cazul în care lipsesc și aceștia, prin scrisorile lor. Și subliniază în plus că ”acordul acesta al Patriarhilor și Arhiereilor din toată lumea reprezintă caracterul constitutiv și distinctiv al Sinoadelor Ecumenice”.

Cu privire la a doua trăsătură caracteristică se impune obiecția că Sfântul și Marele Sinod la care ne referim nu va discuta subiecte de credință, nici nu va expune vreo hotărâre sau termen dogmatic, din acest motiv nici nu are dreptul de a fi caracterizat ca ecumenic. Și cu toate acestea, deși în proiectul de text aprobat de a V-a Conferință Presinodală Panortodoxă a Sfântului și Marelui Sinod Bisericii Ortodoxe, Sinodul acceptă și mărturisește credința sa în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească (art. 1), totuși declară că ”Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a tuturor Bisericilor și Confesiunile Creștine, care nu se află în comuniune cu aceasta” (articolul 6). Aici se pune o mare problemă eclesiologică și dogmatică, dat fiind că în mod flagrant are loc o transcendere a dogmei eclesiologice despre Biserica cea Una (și Unică), Sfântă, Sobornicească și Apostolească, fapt pentru care și convocarea Sfântului și Marelui Sinod, cu toate trăsăturilor și specificațiile unui nou Sinod Ecumenic devine necesară și imperativă.

Miza aici este o mare și serioasă chestiune de credință, de vreme ce este zdruncinată în felul acesta învățătura dogmatică a Simbolului de Credință despre Biserica cea Una (și Unică), Sfântă, Sobornicească și Apostolească. În timp ce adaosul de la articolul 6, ”dar și crede (Biserica Ortodoxă) că relaţiile ei cu acestea (celelalte ”Biserici și Confesiuni Creștine”) trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre taine, har, preoţie şi succesiune apostolică”, în nici un caz nu soluționează, ci doar complică marea problemă eclesiologică. Nu au nici o valoare și relevanță teologică clarificările și explicațiile ”celorlalte Biserici și Confesiuni creștine” despre învățătura lor cu privire la Taine, har, preoție și succesiune apostolică, dacă mai întâi nu îmbrățișează eclesiologia ortodoxă a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești și credința și tradiția cea sfântă și neprihănită a Bisericii Ortodoxe, care izvorăște din Sfânta Scriptură și Dumnezeiasca Învățătură a Dumnezeiescului Ziditor al Preasfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, a Sfinților  Apostoli și a Sfinților Părinților noștri. Pentru că, dacă stăruie în ereziile și cacodoxiile lor și, prin urmare, nu au comuniune în credință și dragoste cu Sfânta Biserică cea Una și Unică a lui Hristos, atunci nici Taine, nici preoție, dar nici succesiune apostolică nu au. Toate acestea se zdrobesc și se destramă, atunci când există necurăția și boala duhovnicească a ereziei și a schismei, a cacodoxiei și a înșelării. Biserici creștine în afara Preasfintei Biserici cea Una și Unice nu pot fi luate în considerație, nici nu este posibil să existe, potrivit criteriilor teologice și ale Duhului Sfânt. De bună seamă, dimpotrivă, este de neînțeles și blasfemiator să fie considerate acestea drept… ”anexe” ale Bisericii celei Una și Unice a lui Hristos.

Și a treia (3) trăsătură caracteristică, pe care o citează Sfântul Nicodim Aghioritul, este foarte importantă și demnă de atenție. Toate dogmele și canoanele expuse de Sinodul Ecumenic să fie ortodoxe și binecredincioase și întocmai cu Sfintele Scripturi și cu Sinoadele Ecumenice care au precedat. Asta înseamnă că și Sfântul și Marele Sinod care urmează a se întruni, dacă într-adevăr vrea să poarte denumirea canonică de Sinod Ecumenic, este chemat să se alinieze întru toate tradiției dogmatice și canonice a Bisericii Ortodoxe și dumnezeieștilor porunci ale Sfintei Scripturi și Sfintelor Canoane ale Sinoadelor Ecumenice precedente.

2. Întrucât, potrivit Sfințitului Pidalion al Bisericii noastre, termenul de Sfânt și Mare Sinod este echivalent cu termenul de Sinod Ecumenic, rezultă și îndatoririle corespunzătoare ale acestuia, ca să aibă și acesta prestigiul cerut și premisele recunoașterii lui ulterioare ca Sfânt și Mare Sinod. Numai dacă nu cumva, auzind denumirea de ”Sfânt și Mare Sinod”, va trebui să înțelegem doar convocarea unui Sinod extins al Întâi-stătătorilor Ortodocși și nimic mai mult.

Întâi de toate, are prioritate recunoașterea celor două (2) Sinoade acceptate și recunoscute ca Ecumenice de conștiința dogmatică veghetoare a pliromei Bisericii Ortodoxe, mai întâi a celui care a avut loc sub Fotie cel Mare în anul 879-880 d.Hr., și apoi a celui de sub Sfântul Grigorie Palama din anul 1351 d.Hr. Și, în continuare, urmând tradiției Sfintelor șapte (7) Sinoade Ecumenice, va trebui să pună în aplicare cele stabilite și poruncite de acestea, adică:

1. Punerea Sfintei Evanghelii în poziția centrală a Sfântului și Marelui Sinod, așa cum se întâmpla demult la Sinoadele Ecumenice, și așezarea de o parte și de alta, potrivit întâietăților cinstirii și a rânduielii în vigoare, a Întâistătătorilor și a celorlalți participanți la Sinod.
2. Participarea tuturor Episcopilor Ortodocși, în afara celor care, din pricina bătrâneții sau a bolii vor cere de la cei responsabili exceptarea lor. Pentru că altfel este exclus și eliminat dreptul canonic al tuturor Episcopilor Eparhiali Ortodocși activi (în afara numărului limitat de 24 de Episcopi din fiecare Biserică Locală) de a participa cu drept de vot la Sfântul și Marele Sinod, așa cum se întâmpla la fiecare dintre Sinoadele Ecumenice, care au și au avut titulatura canonică de Sfânt și Mare Sinod. Nici un episcop care păstorește o Turmă Ortodoxă (desigur, nefiind osândit canonic) nu a fost vreodată exclus de la vreun Sfânt Sinod Ecumenic, decât dacă a fost împiedicat din diferite motive să participe, în ciuda celor menționate în document sinodal cu nr. 755/351/16-2-2016, care se referă la convocarea Sfântului și Marelui Sinod. Tradiția este cât se poate de clară, Sfântul Nicodim Aghioritul, categoric în Sfințitul Pidalion, potrivit celor ce am spus, și pururea pomenitul Profesor de Drept Canonic, Amilkas Alivizatos remarcă limpede că: ”În Biserica Răsăriteană, în timp ce corpul principal administrativ este corpul clericilor și mai ales cel al Episcopilor, nu este exclus însă corpul mirenilor din administrație, prin alegerea lor de către clerici, prin vot, și despre necesitatea colaborării în formarea «conștiinței Bisericii», a autorității supreme a acesteia în Biserică. Pe baza acestui principiu, treapta administrativă supremă a ierarhiei și administrației este Sinodul Ecumenic, care este întrunit în special din plenul episcopilor activi și ale cărui hotărâri care au fost acceptate definitiv de către conștiința Bisericii, constituie cea mai mare autoritate în Biserica Ortodoxă”[6].
3. Discutarea și examinarea în comun a tuturor subiectelor Sfântului și Marelui Siod. Să-și exprime poziția asupra acestora în mod liber, fără constrângeri și cuprinzător sfițiții participanți la Sinod și să fie supuse votului subiectele dezbătute, așa încât să fie valabilă prevederea canonică ”să aibă tărie votul celor mai mulți”. Principiul în vigoare la Sfântul și Marele Sinod, potrivit căruia fiecare Biserică Locală va avea un vot și își va fi asigurat unanimitatea membrilor în privința tuturor subiectelor nu se bazează pe Dumnezeieștile și Sfintele Canoane. Este flagrant că subiectele au fost pregătite și hotărâte în prealabil de Comisiile Presinodale, fără ca reprezentanții fiecărei Biserici Locale să fie împuterniciți în acest sens (vorbesc în special despre Biserica noastră Elenă) de către plenul cinstitei noastre Ierarhii pentru fiecare subiect, cu privire la ce anume vor susține ca poziție și hotărâre a Sinodului nostru, în ce puncte vor fi de acord și în ce puncte nu vor fi de acord, și fără ca Cinstita Ierarhie și prin aceasta fiecare episcop să cunoască cealaltă parte (altera pars) și desfășurarea și evoluția lucrărilor Conferințelor Presinodale. Această situație se află la polul opus Tradiției Ortodoxe. Amintește de regimul monarhic sau și oligarhic al lumii religioase apusene, la modele apusene, iar nu la regimul sinodal al Răsăritului Ortodox. Sfânta Biserică a lui Hristos nu acceptă, nici nu va accepta vreodată monarhia sau oligarhia, și cu atât mai mult nu-l va accepta pe Papă în Răsărit. În Tradiția noastră Ortodoxă sunt pregătite anticipat subiectele de pe ordinea de zi, dar nu sunt hotărâte anticipat. Hotărârile sunt luate în Duhul Sfânt (”părutu-S-a Duhului Sfânt și nouă”, Fapte 15: 28, s-a spus la Sinodul Apostolic de la Ierusalim) în timpul consfătuirilor. Sfințiții participanți la Sinod se exprimă liber și neconstrânși, fără presiuni și amenințări, având luminarea Duhului Sfânt, dialoghează sau își exprimă dezacordul mișcați de harul luminător al Mângâietorului și hotărăsc în Duhul Sfânt. ”Și unde este Duhul Domnului acolo este libertatea” (II Corinteni 3:7), și
4. Poziția patristică și canonică a Sfântului și Marelui Sinod față de cei care, din motive de conștiință sau de fidelitate față de hotărârile dogmatice și de Sfintele Canoane ale Bisericii noastre Ortodoxe, nu se vor conforma unor eventuale hotărâri incompatibile și contrare Tradiției Ortodoxe (dogmatice și canonice). Coeziunea și deplina acceptare a hotărârilor Sfântului și Marelui Sinod va depinde de respectul ei absolut, fără inovații și scăderi, față de conținutul sfintei și neprihănitei noastre credințe, învățături și tradiții. Va depinde de măsura în care se va conforma față de principiul ”a nu schimba hotarele veșnice pe care le-au așezat Părinții”.

Curentul impetuos al ecumenismului și mersul de nestăvilit al globalizării și al religiei universale nu trebuie pentru nici un motiv să influențeze sau să schimbe hotărârile Sfântului și Marelui Sinod. Se cere o mare atenție și duh veghetor pentru a nu se adeveri temerea și neliniștea purerea pomenitului Arhimandrit Epifanie Theodoropoulos, cel ce întru Sfinți se odihnește, un extraordinar canonist al Bisericii noastre, care în deceniul ’60 i-a transmis Patriarhului Ecumenic Atenagora următoarele cuvinte: ”De mii de ori este de preferat – îi scria – să se dezrădăcineze tronul istoric al Constantinopolului și să se instaleze în vreo insulă pustie a Egeii, și chiar mai bine să se scufunde cu totul în adâncurile Bosforului, decât să se facă fie și cea mai mică abatere de la linia de aur a Părinților, care strigă într-un glas: «Nu este loc de compromis în cele ale credinței…». Să nu doriți să creați schisme și dezbinări în Biserică. Încercând să le uniți pe cele despărțite, singurul lucru pe care îl reușiți va fi să le despărțiți pe cele unite și să creați fisuri pe terenuri până azi solide și compacte. Fiți înțelept și veniți-vă în fire!”.

Dumnezeieștile și Sfintele Canoane ale Sfintelor Sinoade Ecumenice și Locale (recunoscute) ”se răzbună”, potrivit expresiei obișnuite a pururea pomenitului părinte Epifanie, când are loc o încălcare și abatere de la ele. Sunt stabilite clar epitimiile pentru cei care le nesocotesc (caterisire, afurisire, oprirea pomenirii, oprirea de la slujire etc.). Cei ce încalcă Sfintele Canoane sunt judecați întâi de toate de grelele răspunderi pe care ei înșiși și le-au asumat în Biserică și de propria lor conștiință. Biserica Locală, căreia îi aparține cel ce nesocotește respectivul sau respectivele Sfinte Canoane, are răspunderea și îndatorirea de a impune, în urma unei proceduri legiuite și canonice, sancțiunile prevăzute.

Este trist și neliniștitor că, deși se observă încălcări flagrante ale Sfintelor Canoane ale Sinoadelor Ecumenice și ale celorlalte Sinoade ale Bisericii și chiar în problemele cruciale ale împreună slujirii cu eterodocșii, ereticii și cei care nu se mai află în comuniune cu Biserica și, chiar mai rău, cu cei de alte religii, fără să se manifeste sensibilitatea care se impune din partea celor competenți și responsabili din punct de vedere eclesial, cu toate acestea există o mare precipitare și intenția de a se impune grele epitimii de către Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni, cu justificarea evitării rupturilor și dezbinărilor, cu toate că acestea nu pot fi evitate cu ”biciul”, ci doar prin triumful și impunerea Dumnezeiescului Adevăr mântuitor. Pentru că, dacă se întâmplă contrariul, deși nu dorește să fie numit ecumenic și în mod vădit nu are prestigiul și autoritatea unui Sinod Ecumenic, neîndoielnic își va depăși competențele și va depăși limitele principiului sinodalității și ale libertății în Hristos, după cum și ale dreptului exprimării libere a celor participanți la Sinod, fapt care va aminti de triste epoci de violență și constrângere.

Și pentru a finaliza și a întregi acest subiect voi reveni la tema de bază a comunicării mele, anume neparticiparea tuturor episcopilor ortodocși la Sfântul și Marele Sinod din iunie anul acesta, în Creta, redând constatările și semnalările în acest sens ce aparțin unor distinși profesori universitari, unul din vechea generație, domnul Hristos Yannaras, Profesor Emerit al Universității Pantio, și unul din noua generație,  Profesorul Hrisostomos Stamoulis de la Departamentul de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic.

Nu invoc pozițiile profesorilor universitari aici de față, pe care îi cinstesc în mod deosebit, ale părintelui Theodoros Zisis, ale părintelui Gheorghios Metallinos și ale domnului Dimitrios Tselenghidis, pentru că vom avea prilejul să le auzim în comunicările lor. Distinsul domn Yannaras, primul dintre cei amintiți de mine, scrie între altele și următoarele, referitor la subiectul nostru: ”Sinodul pe care l-au anunțat Bisericile creștine Ortodoxe din toată lumea pentru iunie anul acesta (2016) în Creta este caracterizat ca «Mare». Nu în ce privește numărul participanților, de vreme ce nu vor participa (așa cum la Sinoadele Ecumenice era de la sine înțeles) toți episcopii Bisericilor Locale. Probabil pentru prima oară un sinod bisericesc se bazează pe principiul rațional al «reprezentării» ce are în vedere eficiența; va fi întrunit de «reprezentanți» ai administrațiilor bisericești naționale, iar nu de întregul slujitorilor «paternității» episcopale.

În Biserică este de neconceput «sistemul reprezentării» (după cum și în «cetatea» greacă antică era de neconceput «democrația reprezentativă»). Pentru foarte simplul motiv că nu pot fi reprezentate, în nici o formă de sinodalitate, păreri, opinii, idei, propuneri. În Sinod este depusă mărturia experienței și adevărul acestei mărturii este judecat după măsura în care mărturia respectivă «este comună, este împărtășită» (adeverită, mărturisită) de experiența tuturor. S-a întâmplat în istoria Sinoadelor ca mărturia unui episcop fără titluri academice dintr-o episcopie nesemnificativă ca număr de populație (de exemplu, a Trimitundei, a Ciprului) să definească «termenul» – hotărârea Sinodului – și să fie ignorate poate strălucite discursuri retorice ale unor patriarhi și arhiepiscopi vestiți”[7].

Iar profesorul Hrisostomos Stamoulis observă următoarele:

”… Am simțirea că marea și binecuvântata ocazie are de-a face mai ales cu temelia, cu poporul Bisericii, un popor lipsit de informare și, prin urmare, de participare la toate cele care îl privesc în mod direct, dar care au ajuns să fie, așa cum nu trebuia, obiect al demersurilor exclusive ale conducerii de vârf… Dacă se constată, deci, deficiența aceasta în informarea poporului, în informarea mirenilor, dar și a clericilor atât din primele trepte preoțești, cât și a episcopilor Bisericilor locale, înseamnă că se uită sau se trece cu vederea faptul că «Sinodul nu se întrunește pentru el însuși, ci se întrunește pentru întregul popor al lui Dumnezeu, pentru toată lumea», de vreme ce «este din trup», «în trup», «prin trup».

Prin urmare, continuă domnul profesor, obiecțiile care și aici au fost formulate de unii membri ai Bisericii Ortodoxe nu sunt fără fundament. Într-adevăr, procedura respectivă nu este atestată în istoria Bisericii. Într-adevăr, se pare că se ignoră uzanța istorică potrivit căreia fiecare episcop trebuie să aibă un vot. Într-adevăr, se pare că episcopul este înlocuit de către întâi-stătător și este retrasă particularitatea persoanei de dragul întregului Bisericii Locale… Și nu încape nici o îndoială că la toate cele de mai sus am putea să adăugăm și altele. Să spunem de pildă că prin acceptarea unanimității, dar și a votului unic este strivită eclesiologia sinodalității, este încălcată tradiția Bisericii și este marginalizată viața însăși…”[8].

Iubiții mei frați,

 

Consider că prin prezenta comunicare a fost înfățișat cuprinzător subiectul neparticipării tuturor episcopilor ortodocși la Sfântul și Marele Sinod ce urmează a avea loc și au fost scoase în evidență problemele eclesiologice, care evident vor rezulta din acesta. Cât privește însă problemele pastorale, oricine le poate prevedea. Doar un lucru vreau să subliniez: Există temerea ca credincioșii ortodocși, văzând că este marginalizată sau tăgăduită Tradiția Ortodoxă în anumite puncte-cheie și că sunt încălcate așezămintele canonice și învățătura dogmatică despre Biserică să se smintească și să nu mai asculte de Păstorii și Învățătorii bisericești și să apară tulburări și să nu mai domnească pacea și buna rânduială bisericească, fapt care va fi distrugător duhovnicește și nefolositor. ”Să stăm bine, să stăm cu frică. Să luăm aminte!”.

Cerându-vă iertare pentru că am depășit timpul acordat mie, voi încheia prezenta comunicare citându-vă dintr-o rugăciune de pomenire a dipticelor la proscomidie, pe care o citea la fiecare Dumnezeiască Liturghie purerea pomenitul Părinte duhovnicesc al meu și Mitropolit vestit al Hidrei, Spețelor și Eghinei, Ierotheos (și pe care a preluat-o de la răposatul său Părinte Duhovnicesc, Arhimadritul Ghervasios Paraskevopoulos). Spunea această rugăciune: ”Pomenește, Doamne, Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca Biserică de la un capăt la altul al lumii, spre destrămarea schismelor și a ereziilor și pentru biruința Ortodoxiei celei nepătate și neprihănite, aleasa Ta Mireasă”.

 

 

 

Sursa: http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/03/23-03-2016_28.html

Traducere: Tatiana Petrache (G.O.)

 

[1] Hrisostomos Savvatos, Mitropolitul Messiniei, comunicare susținută în plenul Sinodului, cu tema: ”Informare despre Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni”, p. 8, par. 2.

[2] Pidalion sau Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura Credința Strămoșească, 2007.

[3] Pidalion sau Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura Credința Strămoșească, 2007. Despre Sfântul Sinod I Ecumenic, Introducere, nota 1.

 

[4] Idem, nota.1, Δοσιθέου p. 633, Δωδεκαβίβλου.

[5] Μαξίμου τοῦ Ὁμολογητοῦ, Περὶ τῶν πραχθέντων ἐν τῇ πρώτῃ  αὐτοῦ ἐξορίᾳ 12,  PG 90, 148. [n.trad.]

 

[6] Amilkas S. Alivizatos, Profesor de Drept Canonic la Univeritatea din Atena, Οἱ Ἱεροί Κανόνες [Sfintele Canoane], 1997³, Editura Apostoliki Diakonia, Atena, p. 20.

 

[7] Hristos Yannaroas, Profesor Emerit al Universității Pantio din Atena, ziarul «Kathimerini», 13.03.2016,   «Marele Sinod», măsură a decadenței.

 

[8] Hrisostomos Stamoulis, Profesor al Universității Aristotelienie din Tesalonic, «Ἡ λειτουργία τῆς ὁμοφωνίας καί ἡ ποιητική τῆς ἑνότητας» [Funcționarea unanimității și poetica unității], Εἰσήγησις «Πρός τήν Ἁγία κάι Μεγάλη Σύνοδο» [Către Sfântul și Marele Sinod] (3-5 decembrie 2015).