Intreruperea comuniunii din motive de credinta este stabilita de Canonul 15 de la Sinodul I-II din anul 861: “cei ce pentru oarecare eres osandit de Sfintele Soboare, sau de Sfintii Parinti se despart de impartasirea cea catre intaiul statator al lor care predica eresul in public si cu capul descoperit l invata in Biserica, unii ca acestia din pricina ingradirii de sine de impartasirea cu numitul episcop inainte de cercetarea Sinodiceasca, nu numai ca nu sunt supusi certarii canonice, ci si de cinstea cea cuvenita dreptslavitorilor se vor invrednici, caci n-au osandit episcopi, ci mincinosi-episcopi si mincinosi-invatatori; si n-au rupt unitatea Bisericii prin schisma, ci s-au silit [astfel] a izbavi Biserica de schisme si dezbinari.” (vezi Pidalion).