Scrisoarea Pr. Mihai Negrean către Preasfințitul Părinte Benedict, Episcop al Sălajului

7 ore ago

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!


Slavă Sfintei, Celei de o Ființă și de Viață Făcătoarei și Nedespărţitei Trinităţi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Către:
Preasfinţitul Părinte Benedict, Episcop al Sălajului

De la:
Prezbiter Mihai Negrean

Preasfinţite Părinte Benedict,

Vă aduc la cunoştința faptul că am încetat pomenirea numelui episcopului Petroniu Florea pentru că a participat şi a semnat documentele pseudo Sinodului din Creta (2016). Decizia de întrerupere a pomenirii, luată cu binecuvântarea părintelui meu duhovnicesc, cu multă rugăciune, cu lacrimi, durere şi dragoste, a fost proclamată oficial la data de 24 Martie 2024.

Am arătat atât în Mărturisirea mea de credinţă, cât şi în alte documente, că măsura nepomenirii la slujbe a episcopului care învaţă public o erezie condamnată fie de Părinți fie de Sinoade este o măsură firească întărită de canonul 31 apostolic, de canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol (861), de canonul 11 al Sinodului din Cartagina și de practica Bisericii de-a lungul secolelor. Eclesiologia “Sfântului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe” din Creta 2016 este străină Bisericii Ortodoxe cea Una si Unică, prin faptul că nu numai că nu au fost anatematizați ereticii despărţiţi de Ea ci, prin ratificarea Declarației de la Toronto din 1950 de către acest numit Sinod, au fost înglobați toți “creştinii” într-o aşa-zisă “Biserica nevăzută, Universală”, punându-i la un loc cu Biserica lui Hristos. “Când Fericitul Teodorit, episcopul Cirului, dorind să se îndreptăţească în privința învinuirilor aduse asupra lui, Sfinții Părinţi i-au cerut ca, mai înainte de toate, să-l dea anatemei pe ereziarhul Nestorie. Teodorit, care se lepădase de Nestorie, dar nu atât de hotărât cum o făcuse Biserica, a vrut să dea lămuriri. Părinții i-au cerut din nou să dea anatemei, cu hotărâre, fără alte explicații, pe Nestorie și învățătura acestuia. Văzând ezitarea lui, Părinţii l-au avertizat că, dacă nu va face acest lucru, îl vor socoti eretic. Atunci, Teodorit a rostit anatema asupra lui Nestorie și asupra tuturor învățăturilor eretice ale acelei vremi. Părinții au dat slavă lui Dumnezeu, l-au proclamat păstor ortodox, iar Teodorit nu a mai simțit nevoia de a se justifica, lepădând din suflet orice pricină de îndoială.”( PSB 44-Teodoret al Cirului, Istoria Bisericească)

Preasfinţite Părinte Benedict,

Cu toată smerenia si dragostea, doresc din toată inima să vă pomenesc la Sfintele Liturghii şi să vă urmez ca Părinte Duhovnicesc şi Apostol trimis de Dumnezeu în acest hotar. Pentru aceasta va întreb cu umilință şi cu inima de ucenic, dornic să învețe, deschis şi sincer către Adevăr: Anatematizați public mincinosul Sinod din Creta 2016 si textele lui cele eretice? Aceste texte consfinţesc aşa-zisa «restaurare a unităţii creştinilor» şi denumirea istorică de biserici pentru eretici, Constituţia aşa-zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» ca bază a dialogului cu ereticii – minimalismul dogmatic, Declaraţia de la Toronto care afirmă că există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii Ortodoxe şi că Biserica lui Hristos este mai incluzivă decât fiecare “biserică” membră a așa-zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» în parte, căsătoriile mixte (cu eretici) printr-o falsă iconomie şi conceptul lui Ioannis Zizioulas despre «persoana umană».

Cu dorința fierbinte ca anatema împotriva ereziei din Creta să o faceţi publică şi să vă pot săruta mâna,
Prezbiter Mihai Negrean

sat Lazuri
jud. Sălaj
13.10.2025

Show Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

We don’t spam! Read more in our privacy policy

Biserica Ortodoxă este universală - Blog personal al Părintelui Matei Vulcanescu