Preafericite Patriarh Ecumenic, stimate domnule Prim-ministru, este istorică această vizită a celor doi mari lideri ai noştri, al Bisericii şi al patriei, la Sfântul Munte – inima Bisericii Ortodoxe.
Este istorică, pentru că epoca pe care o traversăm este critică, marcată de evenimente care se petrec într-un ritm alert şi cu urmări serioase.
Pe de o parte Ecumenismul, iar pe de alta Globalizarea, cele două forţe vrăjmaşe care vor să stăpânească Biserica Ortodoxă şi patria noastră elenă.
Noi, Aghioriţii, care ne rugăm aici cu durere pentru toată lumea şi mai cu seamă pentru Biserică şi patrie, vă implorăm să nu vă însoţiţi cu aceste forţe ale întunericului.
S-au făcut deja multe greşeli, şi din partea conducerii Bisericii prin compromisuri şi deschideri către Papa eretic, semeţ şi nepocăit, care a distrus Biserica creştină apuseană şi a condus-o la ateism, întuneric şi fărădelege. Şi s-au făcut greşeli şi din partea guvernanţilor patriei, prin supuşenia lor faţă de puterile străine, întunecate, antihristice şi distrugătoare, greşeli de pe urma cărora suferă atât turma Bisericii, care se sminteşte, cât şi cetăţenii greci foarte nedreptăţiţi şi împovăraţi peste puterile lor.
De asemenea, vă rugăm, respectate Patriarh al nostru, ca atunci când veniţi în „Grădina Maicii Domnului”, care, aşa cum toţi mărturisesc, este „Vistierul Ortodoxiei”, să aveţi respectul cuvenit pe care l-au arătat toţi predecesorii Voştri. Să veniţi în Sfântul Munte ca „să primiţi şi nu să impuneţi”, pentru că ceea ce aţi spus în Sinaxa reprezentanţilor şi a stareţilor Sfintei Kinotite că, citez: „nu aveţi părere şi cuvânt şi că trebuie să vă adresaţi doar Episcopului vostru”, înainte de toate anulează statutul special al Sfântului Munte, care se autoadministrează. Această rânduială ne este dată Dumnezeu şi statornicită prin hrisoave patriarhale şi împărăteşti, aşa încât Sfântul Munte să aibă puterea să păzească Tradiţia Bisericii şi să nu fie nevoit să se supună acelor capi bisericeşti care, aşa cum s-a văzut de-a lungul istorie, au apostaziat de la credinţa ortodoxă. Apostat s-a vădit şi Patriarhul Ioannis Vekos[, care a prigonit Părinţii Athoniţi pentru că nu primeau unirea cu Roma n.tr.], în timpul căruia s-arătat martiri şi mărturisitori dintre aghioriţi, câtă vreme el şi-a scris cu litere mari numele în istorie. Pentru aceasta Îl rugăm stăruitor pe Dumnezeu să Vă lumineze, să nu călcaţi pe urmele Patriarhului Vekos, nici Preafericirea Voastră, nici Primul nostru ministru.
În al doilea rând: ştiut este că Sfântul Munte Athos a dat atâţia Sfinţi, încă şi bătrâni contemporani care au fost luminaţi de Dumnezeu şi care sunt pilde pentru întreaga Biserică Ortodoxă. Ştiut este că în orice problemă serioasă toată lumea întreabă „ce spune Sfântul Munte?”, iar Preafericirea Voastră spuneţi acum că Sfântul Munte „n-are părere, nici cuvânt”? Prima oară auzim aşa ceva, asta răstoarnă şi terfeleşte întreaga valoare şi moştenire a Sfântului Munte.
Preafericirea Voastră, în cuvântul Vostru v-aţi referit la soluţionarea problemei instalării noii obşti canonice a Mănăstirii Esfigmenou şi a înlăturării ocupanţilor necanonici ai ei. Cum este canonică noua obşte, de vreme ce potrivit statutului Sfântului Munte trebuia ca Stareţul ei să fie tuns călugăr în Sfântul Munte şi să fie votat de obştea mănăstirii? Şi cum de sunt anticanonici şi ocupanţi părinţii esfigmeniţi în mănăstirea lor?
Această reaşezare a rânduielii legitime, în viziunea Voastră, aduce după sine în Sfântul Munte neorânduieli inedite cu scandaluri şi terfelire în presa internaţională. Şi toate astea, pentru că ei nu vă pomenesc. Noi, Părinţii Aghioriţi, suntem mâhniţi că fraţii noştri esfigmeniţi sunt rupţi de trupul Sfintei Kinotite. Însă, atunci când Preafericirea Voastră provocaţi prin demersuri ecumeniste, cum să aibă părinţii zeloţi comuniune cu Preafericirea Voastră şi cu Sfânta Kinotită care Vă urmează? Încetaţi Preafericirea Voastră activităţile filopapiste, despre care atâţia teologi specialişti mărturisesc că păgubesc Biserica Ortodoxă, ca să se realizeze unitatea noastră în Hristos Iisus,
Căruia se cuvine slava şi puterea în veci. Amin.
Cu respect deplin faţă de instituţia Patriarhiei Ecumenice
şi cu rugăciuni neîncetate pentru Biserică şi Patrie,
Părinţi Aghioriţi
sursa: http://graiulortodox.wordpress.com/2011/11/11/83-observatii-critice-ale-parintilor-aghioriti-catre-patriarhul-ecumenic/
Biserica Ortodoxă este universală - Blog personal al Părintelui Matei Vulcanescu