Pornind de la ipoteza că Dumnezeu doreşte ca toate făpturile create să trăiască împreună în pace şi unitate (Efeseni 1), se deplânge mai întâi starea lumii şi a omenirii care trăieşte în tensiune, în mijlocul nedreptăţilor sociale şi economice, a ameninţărilor de război, a sărăciei , foametei, violenţei, lăcomiei şi terorismului. Se acuză ,,folosirea greşită a creaţiei’’, criza ecologică şi efectele schimbării climei, drept semne ale dezordinii în relaţiile omenirii cu Dumnezeu, omenire care ,,nesocoteşte darul vieţii’’. Se avansează apoi ideea că aceleaşi tensiuni se resimt şi în viaţa bisericilor , dar se semnalează faptul că există deja semne ale reînvierii comunităţilor creştine şi ale apropierii lor întru diversitate. Solidaritatea creştinilor ,,de diferite tradiţii’’ creşte ,,în slujba păcii şi a dreptăţii’’, încurajată de ,,mişcarea ecumenică’’. ,,Tot mai mult, recunoaştem (noi creştinii adicătălea) că suntem chemaţi să împărtăşim şi (mai ales) să învăţăm de la cei de alte credinţe, să conlucrăm cu ei în eforturi comune pentru dreptate şi pace şi pentru păstrarea integrităţii minunatei dar rănitei creaţii a lui Dumnezeu. Aceste relaţii adâncite ne aduc noi provocări şi ne lărgesc cunoaşterea’’ (iată ispita Satanei!). ,,Suntem mâhniţi din cauza existenţei unor experienţe dureroase în care diversitatea se transformă în diviziune şi în care nu recunoaştem de fiecare dată chipul lui Hristos în celălalt.’’, zise lupul oii momind-o cu vorbe dulci. Vai, ,,nu ne putem aduna împreună în jurul Mesei în comuniune Euharistică’’ pentru că ,,din păcate, Euharistia este o proclamare a credinţei’’ ca să-l cităm exact pe mitr.Nifon al Târgoviştei! ,,Prea uşor ne retragem în tradiţia noastră proprie şi în comunitatea noastră, refuzând să fim provocaţi şi îmbogăţiţi de darurile pe care ni le oferă ceilalţi’’. Of, câtă îngustime, chipurile, la ăştia care se ţin departe!

Cu câtă viclenie şi linguşire insinuează ereticii şi necredincioşii care au încă mâinile mânjite de sângele mucenicilor Bisericii, că uite, ni se întinde o mână pentru a fi una, dar noi, ortodocşii, desigur, refuzăm să venim la unitate. ,,Uneori părem a îmbrăţişa viaţa creatoare a credinţei şi totuşi nu îmbrăţişam pasiunea pentru unitate şi nu tânjim pentru tovărăşia cu alţii. Asta ne face mai dispuşi să tolerăm nedreptatea şi conflictele dintre bisericile noastre. ‘’. Documentul continuă cu o autocritică asumată în care ne auto-învinovăţim de exploatarea creaţiei şi de eşecul de a nu afla unitatea.

Dar oare ce legătură are Biserica lui Hristos cu nedreptăţile lumii şi cu dezbinările din lume? Te afli oare în adevăr dacă îi pretinzi Ei a veni la unitate cu erezia şi cu necredinţa? Ea, care este fără de pată, fără zbârcitură, ci Sfântă şi fără de prihană Mireasă a lui Hristos, trebuie oare să iasă din sine şi să ,,accepte provocări şi să-şi îmbogăţească cunoaşterea’’ prin primirea ,,darurilor’’ oferite de lumea cea căzută în păcat care ,,zace sub puterea celui rău’’ (1 Ioan 5,19)?

Mai departe, documentul insinuează că ,,bisericile’’ ,,sub îndrumarea Duhului Sfânt’’ ar avea aceeaşi înţelegere a Scripturilor, reducând planul de mântuire a lumii la o sumă de comportamente morale care includ, desigur şi ,,dreptatea şi pacea’’. Se pare că prin moartea sa pe cruce, Mântuitorul a ,,dărâmat zidurile separării şi ostilităţii’’ ,,deschizând tuturor uşa unui nou fel de a vieţui în comuniune unii cu ceilalţi întru dragostea lui Dumnezeu’’. Într-adevăr ,,Iisus s-a rugat pentru unitatea ucenicilor săi’’ dar nu cum se continuă aici vicleneşte ,,de dragul lumii’’ ci dimpotrivă ,,ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis’’ , ,,Eu pentru aceştia Mă rog, nu pentru lume’’, pentru aceştia pe care ,,lumea i-a urât pe ei, căci nu sunt ei din lume, precum Eu nu sunt din lume.’’ ,,Ei din lume nu sunt, precum şi Eu din lume nu sunt’’. (Ioan 17). Ei dar iată că ,,încă de la început, comunitatea celor credincioşi trăia laolaltă, credincioşi învăţăturii şi tovărăşiei apostolice, frângând pâinea şi rugându-se împreună, îngrijind de cei săraci, aducând veşti bune şi totuşi luptaţi de unele împărţiri şi diviziuni’’. Cine? Comunitatea credincioşilor, a celor ce erau ucenici ai lui Hristos şi mărturisitori ai Credinţei celei adevărate, fraţilor, nu toţi ereticii şi necredincioşii! Nu ,,tuturor’’ este deschisă calea mântuirii, ci doar celor ce vin la Tatăl prin Fiul, prin credinţa cea adevărată, doar celor vrednici a se numi fii ai Lui, prin Iisus Hristos! Toate aceste texte vicleneşti insinuează nici mai mult nici mai puţin ca toţi sunt în Biserică, şi credincioşi, şi eretici, şi păgâni, şi atei, şi că aceştia sunt cei ce trebuie să vină la unitate! Mare minciună! Mai bine am asculta ce zice Duhul prin Sfinţii Apostoli şi nu ne-am repezi la orice unire! Căci zice ,,nu vă înjugaţi întru alt jug cu cei necredincioşi; că ce împărtăşire are dreptatea cu fărădelegea! Sau ce împreunare are lumina cu întunericul? Sau ce unire are Hristos cu veliar? Sau ce parte este credinciosului cu cel necredincios? Sau ce însoţire este bisericii lui Dumnezeu cu idolii?’’… ,,pentru aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de necurăţie să nu vă atingeţi; şi eu voi primi pe voi. Şi voi fi vouă Tată, şi voi veţi fi mie fii şi fete, zice Domnul Atotţiitorul’’ (Corinteni 2, 6, 14-18) Va să zică nu oricui îi e Dumnezeu tată, şi nu unire cu necredinţa şi cu fărădelegea, ci ,,osebire’’ ca să fim ,,fii şi fete’’ ale Domnului Atotţiitorului! Ce duh patroneaza unirea ecumenistă întru neadevăr? Nu Duhul lui Dumnezeu, ci duhul minciunii, care omoară sufletele oamenilor!

Mărturisind vicleneşte că Biserica, ca Trup al lui Hristos întrupează unitatea lui Iisus care reconciliază lumea pe cruce, că în centrul vieţii de comuniune stă crucea şi învierea, iată că ,,ne rugăm ca Dumnezeu să înnoiască toată creaţia’’, Dumnezeu fiind mereu înaintea noastră în pelerinajul nostru prin lume, mereu uimindu-ne, chemându-ne la pocăinţă, iertând greşelile noastre şi dându-ne darul unei noi vieţi’’. Sună adevărat deşi nu este decât un limbaj viclenesc pentru că se presupune că Domnul e şi cu ereticii, iartă mereu greşelile oamenilor, chiar şi a celor ce nu se pocăiesc şi reînnoieşte creaţia pe lumea şi în veacul acesta.

Documentul continuă cu acelaşi limbaj dublu, la prima vedere mărturisire a credinţei celei adevărate, omiţând tot timpul ce înseamnă adevărata pocăinţă, adevărata credinţă şi adevărata Biserică. Pentru că după vorbele goale sunând fals a credinţă, se afirmă iar că e nevoie de adunările acestea ,,conciliatoare’’, adică nu de revenirea ereticilor la credinţă, iar despre Biserică se insinuează că încă-şi caută şi nu prea-şi dibuieşte rolul şi rostul în lume, după două mii de ani. Încă nu,,discerne’’ Ea prea bine, chipurile, voia lui Dumnezeu, şi anume aceea de a ,,servi nevoilor altora şi ale lumii’’. Cică unitatea Bisericii trebuie să dea loc ,,creativităţii’’ şi ,,diversităţii’’. Şi ne întrebăm, ce fel de creativitate şi diversitate nu au putut pătrunde până acum în Biserică? A refuzat Biserica cuiva să vină la Ea ca un fiu prin pocăinţă şi prin primirea adevărului credinţei? A ţinut Ea departe pe vreun om tânăr, bătrân, bolnav, sănătos, grec, român, american, negru, etc? NU! Aici este vorba tocmai despre ,,creativitatea’’ de a aduce idei străine de Credinţă şi de ,,diversitatea’’ ideilor şi confesiunilor religioase! O singură diversitate ar trebui respinsă se pare, potrivit autorilor documentului, şi anume aceea care ,,ne înstrăinează’’ şi ne face ,,vrăjmaşi unii altora’’ adică aceea care până acum a păstrat Credinţa curată, şi pentru care s-a stârnit vrăjmăşia atât de acută a celor din afara Bisericii, încât a fost nevoie de vărsarea sângelui mărturisitorilor Bisericii în toate veacurile! Cine poate suporta oare un discurs atât de viclean şi de criminal? Noi nu putem! Care dintre sfinţi şi mucenici ar rămâne mut şi surd la asemenea hule şi viclenii? Niciunul pentru că ei aveau adevărata dragoste faţă de toţi oamenii aducându-le credinţa cea curată şi chemându-I la pocăinţa cea adevată şi la mântuire! Dar iată că ,,ierarhii’’ oficiali nu au nici o problemă în a primi şi chiar a rosti aceste hule şi a aproba şi semna astfel de documente! Şi iată că se află şi mulţi care le urmează întru pierzarea lor veşnică, considerându-i încă ,,păstori ortodocşi’’, inclusiv dintre ,,marii duhovnici ai neamului’’ preocupaţi mai mult să readucă naţionalismul şi legionarismul decât adevata credinţă. Cu adevărat a venit vremea marii apostazii şi nimeni nu o mai poate opri ,,cu mâinile lui slabe’’, după cum profeţea Sfântul Ignatie Briancianinov!

Hulele continuă moralizator în legătură cu ce ar trebui să facă creştinii şi Biserica, insinuând şi motivele pentru care nu au putut încă realiza unitatea, nu au putut încă fi ,,mărturisitori adevăraţi ai posibilităţii unei vieţi reconciliante pentru toţi oamenii, pentru toată creaţia’’. Biserica e cumva doar un semn slab, palid, al unităţii la care este chemată omenirea. ,,Cu puterea Duhului, Biserica este chemată să aducă vestea cea bună într-un fel în care să trezească răspuns în contexte diferite, de la limbi şi culturi diferite, să urmărească dreptatea lui Dumnezeu şi să lucreze pentru pacea lui Dumnezeu’’. De aici înţelegem deci că Biserica are nevoie după două mii de ani să I se spună toate acestea de către CMB şi ereticii lui, pentru că până acum nu ar fi făcut-o, ci chiar ar fi eşuat lamentabil. Ce hulă! Ce îndrăzneală diabolică! Cu adevărat a venit vremea când mulţi îşi îngăduie să spună multe ,,hule şi semeţii’’ de se cutremură pământul şi cerul de aşa îndrăzneală! ,,Creştinii sunt chemaţi să servească unei cauze comune cu cei de alte credinţe sau de nici o credinţă de câte ori este cu putinţă, pentru bunăstarea pământească a întregii omeniri şi a creaţiei’’. Vedeţi de ce nu este bine în lume? Din cauza creştinilor astora încăpăţânaţi, separatişti şi dezbinaţi. Ce ziceţi creştinilor? Vă place acuza ce se ridică asupra voastră?

Şi iată ce nu au înţeles Sfinţii Părinţi în ,,săracia lor cu duhul’’ , că ,,unitatea Bisericii, unitatea omenirii şi unitatea întregii creaţii sunt interconectate’’. ,,Hristos ne îndeamnă să lucrăm împreună pentru dreptate şi pace în lumea lui Dumnezeu’’. ,,Planul lui Dumnezeu’’ este acela de a uni toate în Hristos ,,şi cele din ceruri şi cele de pe pământ, întru dânsul’’ (Efeseni, 1, 9-10). Desigur că omit să spună că ,,întru Hristos’’, Cel ce nu a venit să aducă pace, ci sabie. Cum se potriveşte oare discursul ecumenist despre unitate cu cuvintele Mântuitorului? ,,Să nu socotiţi că am venit să pun pace pe pământ; nu am venit să pun pace, ci sabie. Că am venit să despărţesc pe om de tatăl său şi pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa. Şi vrăjmaşii omului, casnicii lui.’’ (Matei 10, 34-36). Pentru că adevărul se desparte de minciună iar dragostea adevărată ,,se bucură de adevăr’’. Când apucăm pe calea credinţei mântuitoare şi rupem legăturile cu patimile şi cu lumea, deodată ni se scoală împotrivă şi cei mai apropiaţi! Iar Sfinţii ne avertizează şi ei că ,,atunci mai cu seamă este pace, când se taie ce este bolnav, când e îndepărtat ceea ce dă naştere la răzvrătire’’ (Sfântul Ioan Gură de Aur). Pentru acest motiv Biserica a excomunicat dintotdeauna pe eretici şi a anatemizat erezia, precum scoate chirurgul puroiul din trup pentru ca să nu moară tot trupul. Oare mult va dura până vor trage ecumeniştii concluzia că unele versete din Evanghelie nu sunt ,,actuale’’ şi trebuie înlăturate? Oare mult le va trebui până vor trage concluzia că cei ce ţin la adevărul Evangheliei şi al lui Hristos sunt duşmanii unificării ecumeniste a omenirii şi duşmani ai ,,dreptăţii şi păcii’’, vrăjmaşi ai binelui obştesc? Iată ce profeţea Sfântul Ignatie Briancianinov despre ,,unitatea omenirii’’ din veacul din urmă:

“pentru sfinţii lui Dumnezeu va veni o încercare cumplită: viclenia, făţărnicia, minunile prigonitorului, se vor sili să-i amăgească şi să-i înşele; prigoanele şi strâmtorările rafinate, calculate şi disimulate cu o vicleană inventivitate, puterea nelimitată a prigonitorului îi vor pune într-o situaţie cât se poate de grea; micul lor număr va părea infim în faţa întregii omeniri, şi pe seama părerii lor se va pune o deosebită neputinţă; dispreţul obştesc, ura obştească, clevetirea, prigoana, moartea silnică vor deveni soarta lor. Numai printr-o osebită împreună-lucrare a harului dumnezeiesc, sub călăuzirea lui, aleşii lui Dumnezeu se vor putea împotrivi vrăjmaşului lui Dumnezeu, Îl vor putea mărturisi înaintea lor şi a tuturor oamenilor pe Domnul Iisus” . Înainte de a-şi arăta faţa de prigonitor al credinţei, Antihrist îşi va pune masca dragostei şi a bunăvoinţei. “Bunăstare materială… Scăpare de griji şi de necazuri… Împlinirea unui vis milenar al omenirii…”

Probabil că şi visul de unitate li se va părea că se împlineşte. Iată că ecumeniştii nu dau doi bani pe Scripturi şi nu cred în profeţiile Apocalipsei dar pretind că s-au adunat în numele lui Hristos.

În fine, la ce se angajează autorii şi semnatarii documentului?

,,Afirmăm locul Bisericii în planul lui Dumnezeu şi ne pocăim de diviziunile dintre bisericile noastre, mărturisind cu părere de rău că dezbinarea noastră subminează mărturia noastră pentru vestea cea bună a lui Iisus Hristos şi face mărturia noastră mai puţin credibilă pentru acea unitate dorită de Dumnezeu pentru toţi’’. Ei bine, să vă pară rău, că nu sunteţi Biserică, pentru că Biserica lui Hristos nu are pentru ce să se pocăiască pentru diviziunile făcute de cei ce au căzut din Ea pentru erezie şi cei care nu sunt din Ea pentru necredinţă! Vă vădiţi ca biserică impostoare şi voi cei ce vă numiţi ,,ortodocşi’’, toţi cei ce mărturisiţi cele cuprinse în documentele CMB! Biserica lui Hristos nu şi-a asumat şi nu a semnat niciodată astfel de autoînvinovăţiri şi astfel de angajamente viclene cu fii celui mincinos şi ucigaş de oameni! Cine crede că e Biserică cea care a făcut acestea, huleşte!

,,Prin urmare, ne îndemnăm unii pe alţii să rămânem credincioşi scopului primordial al frăţiei bisericilor din Consiliul Mondial al Bisericilor: Acela de a ne chema unii pe alţii la unitatea vizibilă într-o credinţă şi într-o frăţie euharistică, exprimată prin slujire şi viaţă comună în Hristos, prin mărturie şi slujire în faţa lumii şi pentru a progresa către acea unitate necesară pentru ca lumea să poată crede’’. Întru care ,,credinţă’’ se face oare chemarea la unire? Este limpede că nu în credinţa cea mântuitoare pentru că nu se face referire niciunde la lepădarea ereziilor şi venirea lor la Ortodoxia cea adevărată, ci mai degrabă se contraface ortodoxia ca să se potrivească acestei uniri mincinoase! ,,Afirmăm unicitatea frăţiei noastre şi convingerea noastră de a urmări unitatea Bisericii celei văzute împreună, mulţumită diversităţii şi conştiinţei nevoii noastre de a creşte în comuniune’’. Deci nici o şansă de a se trezi şi a da înapoi, ci doar angajamente hotărâte de a merge pe acest drum până la capăt. Aceeaşi afirmare şi reafirmare a unei ecleziologii eretice cu privire la ,,realizarea progresivă a unităţii vizibile a Bisericii’’, prin alăturarea tuturor ereticilor şi păgânilor şi mult dorita şi aşteptata şi ,,meritata’’ participare a tuturor acestora la comuniunea euharistică. O unitate care nu se face, deşi aşa se pretinde, prin unitatea credinţei adevărate, ci prin apostazie de la aceasta.

Documentul se încheie cu o rugăciune care nu seamănă cu rugăciunile sfinţilor şi care nefiind spusă în ,,duh şi adevăr’’ nu este bineplăcută lui Dumnezeu, motiv pentru care nici nu considerăm necesar să ne aplecăm asupra ei şi să o comentăm în vreun fel.

,,La şedinţa plenară a celei de-a zecea adunări generală a CMB au fost invitaţi participanţii să reflecteze la idea de unitate şi la periplul spiritual al tovărăşiei întemeiate pe reflectare în rugăciune. Participanţii au fost îndemnaţi să exploreze relevanţa contextuală a mişcării ecumenice şi a angajamentului comun în direcţia unităţii potrivit rugăciunii lui Hristos ,,ca toţi să fie una’’ (Ioan 17,21). ‘’

Mitropolitul Nifon al Târgoviştei a prezentat audienţei pestriţe din punct de vedere al vederilor religioase denumite ,,dragi prieteni întru Hristos Domnul nostru’’cărora li s-a adresat cu ,,onoare şi mare responsabilitate’’, nişte reflecţii despre ,,periplul unei tovărăşii: speranţe şi provocări pe parcursul drumului’’. După ce exprimă bucuria de a se ,,întâlni întru căutarea adevărului în credinţă şi în dragoste’’ şi afirmă nici mai mult nici mai puţin că Hristos se află în mijlocul celor adunaţi la adunările CMB ,,în numele lui Hristos’’, unde ,,dăm mărturie pentru credinţa noastră comună în prietenie şi caritate, care sunt semnele apostolatului şi uceniciei’’ şi unde ,,cautăm unitatea prin caritate şi toleranţă’’, continuă cu cea mai vicleană şi mai contrafăcută cu putinţă mărturie ,,ortodoxă’’: ,,Cea mai mare nădejde a noastră este că vom ajunge împreună la o mai bună înţelegere a propriei noastre credinţe rămânând în adevăr şi dragoste, în dialog şi unitate. Aceasta este o expresie a caracterului sinodal al adevăratei biserici, după cum au stat lucrurile de la bun început. Declaraţia de unitate, documentul oficial al acestei adunări înfăţişează, cred eu, o imagine corectă a omenirii de astăzi care se zbate între nădejde şi deznădejde. Decurge din ea necesitatea urgentă a unor acţiuni unite, pentru a salva planeta noastră de la dezastre ecologice iar pe oamenii ei de dramele medicale, economice, sociale şi politice. În această lumină, avem nevoie să ne reconsiderăm relaţiile reciproce, cu lumea înconjurătoare şi cu Creatorul nostru.’’ Cine? Biserica are nevoie să ,,reconsidere’’ relaţiile ei cu lumea şi cu creatorul? În numele cui vorbeşte ,,mitropolitul’’? ,,După cum declară justificat documentul, unitatea dorită de Dumnezeu nu include doar omenirea, ci întreaga lume (?!). Tradiţia ortodoxă răsăriteană, cu ale sale rânduieli şi practici din vechime reprezintă o sursă preţioasă de inspiraţie şi reînnoire în cadrul întâlnirilor ecumenice. Oricum, e nevoie de mai multă implicare şi aport din partea noastră.’’ Ce nonsensuri şi ce viclenii! Ce limbaj de lemn! Cu cine are ,,mitropolitul’’ credinţă comună? Şi cum de aşteaptă el de la cei din afara Bisericii o ,,mai bună înţelegere a propriei credinţe’’? Cu cine se conciliază şi cu cine dialoghează în mintea lui ,,adevărata Biserică’’, cu ereticii, păgânii şi necredincioşii? Ce implicare mai mare e nevoie în direcţia realizării unităţii?

Dar să vedem ce spune mai departe ,,ierarhul ortodox’’. Devine din ce în ce mai interesant.

,,Mă voi referi acum foarte scurt la provocările cu care ne confruntăm dinlăuntru în legătură cu implicarea şi activitatea noastră ecumenică, şi apoi voi prezenta câteva direcţii de implicare care sunt şi speranţe ale noastre pentru o şi mai fructuoasă cooperare. Cea mai mare provocare a noastră vine din nefericire de la proprii noştrii membrii. Sunt voci care devin din ce în ce mai puternice care vorbesc împotriva mişcării ecumenice considerând-o o erezie la care Biserica Ortodoxă trebuie să se opună. Există temerea că tradiţiile şi învăţăturile noastre de veacuri sunt deformate prin învăţături străine. Această atitudine este într-o anumită măsură de înţeles în context ortodox unde schimbarea şi inovarea sunt percepute ca erezii şi se acordă prioritate păstrării doctrinelor, învăţăturilor şi rânduielilor ortodoxe aşa cum au fost primite şi date mai departe de-a lungul generaţiilor. Totuşi, această viziune este în principal rezultatul, trebuie să recunoaştem asta, al ignoranţei şi al abordării fundamentaliste a credinţei. Hristos i-a iubit pe toţi cei pe care i-a întâlnit, indiferent de religie sau apartenenţă.’’ Atenţie la mecanismele vicleniei şi ale minciunii, cum se începe de la nişte adevăruri parţiale spre a se deturna înţelesul către minciună. Desigur că Mântuitorul i-a iubit pe toţi, dar i-a mai şi mustrat, uneori cu cuvinte destul de dure, de tăioase, aceasta neînsemnând că nu-i iubea. Dimpotrivă, a spune adevărul şi a mustra pentru greşeli este o dovadă de dragoste. La fel şi chemarea făcută de Mântuitorul şi de Apostoli , şi de toţi Sfinţii, şi de Biserică, adresată tuturor să vină la credinţa cea adevărată, la pocăinţa adevărată şi să se lepede de erezii şi de păcate şi să păşească pe calea mântuirii. Desigur că toţi oameni sunt cumva ,,fraţi şi surori’’ pentru că împărtăşesc împreună aceeaşi fire , dar nu toţi merg pe calea mântuirii, iar cei buni ies din mijlocul celor răi, nu se unesc cu ei! ,,Toţi oamenii sunt fraţi şi surori. În alte cuvinte, prin lucrarea lui Dumnezeu care este Tatăl nostru al tuturor, prin baptism se întăreşte sacramental această înrudire este întărită şi ridicată la un nivel superior. Cum am putea noi nesocoti pe fraţii şi surorile noastre în Hristos care caută în mod activ adevărata unire? ‘’ Cum caută aceştia ,,adevărata’’ unire dacă nu vor să primească adevărata credinţă şi să intre în adevărata Biserică? E adevărat că sunt foarte activi în căutarea unei unităţi, având o râvnă cu totul diabolică, însă ei caută o unitate în afara Bisericii şi a adevărului! Şi pentru aceasta este nevoie ca mitropolitul să chinuiască în halul acesta învăţătura ortodoxă şi să o lărgească aşa fel încât Biserica să pară mult mai ,,extinsă’’ decât este de fapt, adică o turmă mică, într-o lume mare căzută. ,,Într-o lume globală care presupune imigrare masivă a populaţiilor ortodoxe în Occident, aceasta este o ruşine!’’ Ce este atâta de ruşinos? Se insinuează aici că ortodocşii nu ar fi suficient de prietenoşi şi de morali în comportamentul lor faţă de cei de alte credinţe? ,,Mulţi creştini ortodocşi trăiesc acum în ţări străine şi se bucură de ospitalitatea altor comunităţi creştine în Europa şi alte continente.’’ Ar fi multe de spus despre ,,ospitalitatea’’ pe care o îndură ortodocşii în mijlocul lumii occidentale, despre joburile mizerabile pe care le au, despre drepturile de libertate religioasă pe care nu le au, despre felul cum sunt discriminaţi şi desconsideraţi, despre presiunile făcute asupra lor să-şi schimbe rânduielile, despre concepţiile cu totul necreştine şi ,,toleranţele’’ care li se impun! Oh, câte ar fi de zis aici despre binele pe care-l primesc ortodocşii de la ,,fraţii lor de alte credinţe’’! ,,Pentru o mai bună înţelege a ceea ce înseamnă ecumenismul, trebuie să explicăm pe larg ce facem cu adevărat în cadrul întâlnirilor noastre, să-i asigurăm pe ai noştri că nimic din tradiţiile noastre preţioase nu se pierde, schimbă sau scufundă.’’ Adică ,,cei ce se opun nu înţeleg, sunt cam înguşti la minte’’ şi se tem de himere. Atunci cum se face de tăceţi mâlc în legătură cu isprăvile voastre ecumeniste şi vă e frică să daţi pe faţă toate fărădelegile pe care le comiteţi acolo? De ce trebuie să impuneţi cu forţa şi cu ameninţarea manifestările ecumeniste de tipul rugăciunilor în comun? De ce trebuie să minţiţi, să ascundeţi, să spuneţi adevăruri parţiale, să nu recunoaşteţi , dacă nu aveţi nimic urât de ascuns? ,,Le reamintim, şi într-adevăr trebuie să ne reamintim că apărăm întotdeauna valorile noastre morale tradiţionale, ca de pildă familia creştină ca valoare supremă (?!)’’ Cum apăraţi voi valorile creştine? Unindu-vă cu bisericile care hulesc fecioria Maicii Domnului, care acceptă homosexualitatea în societate şi în rândul clerului? Cu bisericile care au speriat lumea cu abuzurile sexuale ale mai marilor lor? Tăcând de câte ori guvernele schimbă legile în favoarea ,,toleranţelor’’ de tot felul? ,,E nevoie să explicăm cum se păstrează şi chiar se cere deosebirea şi trăsăturile specifice prin adunarea laolaltă şi realizarea comuniunii mult meritate a tuturor bisericilor. Taina Bisericii şi a unicităţii noastre se întemeiază pe unitatea şi deosebirea pe care le aflăm în Sfânta Treime şi în persoana lui Iisus Hristos care este divin şi uman totodată. Această taină acoperă trupul extins al lui Hristos care este Biserica.’’ Atenţie, aici e cheia, trebuie musai să ,,extindem’’ trupul lui Hristos ca să includă pe toţi, credincioşi şi necredincioşi, atei, eretici, păgâni şi alţi ,,liber-cugetători’’ care ,,caută activ unitatea’’ pentru binele omenirii şi care sunt, indiferent ce fac şi ce cred ,,fraţii şi surorile noastre’’ care ne întind o mână şi ne cheamă la acţiune comună şi bla bla. ,,Cât despre viaţa lumii, credem că viaţa Bisericii construieşte viaţa întregii lumi. Biserica este în învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul liantul Universului. Biserica este sfântă din pricina Capului Ei şi prin mijloacele ei sfinţitoare, în ciuda faptului că membrii ei sunt păcătoşi.’’ Atenţie! De acord, Biserica este sfântă chiar dacă membrii ei sunt păcătoşi, dar nu ERETICI! Erezia şi ereticii nu sunt în Biserică! Aici este cheia înţelegerii ecleziologiei ortodoxe, a înţelegerii sensului Bisericii şi acest adevăr incomod este întotdeauna omis din această ecleziologie ,,extinsă’’ care nu mai este ortodoxă, în ciuda sonorităţii ei aparent ortodoxe. Nu pentru aceasta au murit toţi mucenicii şi mărturisitorii, nu ca să dea mărtutie că erezia nu are ce căuta în Biserică, că este pierzător de suflet să ai părtăşie cu erezia de orice fel şi să te implicit cu ereticii în uniri şi activităţi comune de orice fel? Nu mărturisesc pentru aceasta toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii din toate timpurile? Mitropolitul continua cu a sa ecleziologie eretică ,,Nu există contradicţie aici. Biserica nu este doar o instituţie omenească, este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, iar prin tainele sale sfinţitoare, aş îndrăzni să spun că Biserica este la fel de puternică precum Dumnezeu.(?!) Cea mai mare nădejde a noastră şi semnul sigur al unităţii este mărturisirea credinţei noastre trinitare şi a credinţei Domnului nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor după cum se exprimă şi în constituţia şi principiile CMB.(oare?) Una dintre cele mai importante contribuţii ale ortodoxiei în lumea noastră, marcată de păcatul violenţei, terorismului, dezbinării şi egoismului este spiritualitatea koinoniei1 despre care am aflat în atât de multe documente ale CMB.’’ Minciuni sfruntate! CMB nu are nimic în comun cu credinţa ortodoxă şi cu vieţuirea ortodoxă în comuniune! Dacă ar avea, CMB ar fi ortodox, dar nu este! ,,A fi creştin înseamnă a trăi pentru şi prin koinonia divină. O viaţă autentic creştină este o viaţă în comuniune cu Iisus Hristos prin Duhul Sfânt pentru slava Tatălui. Ca imago trinitas2, fiinţele omeneşti au deja o legătură ontologică cu Treimea, care este la fel de însemnată pentru viaţa lor ca şi respiraţia. Credinţa în Sfânta Treime aparţine fundamentelor esenţiale ale creştinismului. Sfânta Treime este izvorul vieţii celei noi. Programul nostru social, orientarea noastră pentru transformarea continuă a omului din lume. Paradigma perihorezei3 trinitare, ca paradigmă a dragostei desăvârşite şi a comunicării desăvârşite nu justifică nici oprimarea, nici discriminarea în cadrul societăţii.’’ Iar se insinuează că a fi ortodox înseamnă ,,să nu discriminezi pe cei de alte credinţe’’, adică să-i primeşti să se împărtăşească din acelaşi potir cu tine şi să recunoşti că şi ei se mântuiesc, doar că pe altă cale, neavând nevoie de credinţa cea adevărată. La ce bun, oameni buni, să mai fii ortodox? Iar dacă nu se insinuează aceasta atunci ce? Că ortodocşii sunt sursa unor discriminări bazate pe sex, rang, rasă, etc? La ce bun să spui aceasta despre ortodocşi? ,,Dragi prieteni, cea mai mare provocare a noastră rămâne ecleziologia. Care este Biserica cea adevărată născută la Ierusalim şi răspândită în toată lumea? Cum de s-a ajuns să avem atât de multe Biserici care au atât de multe dar totodată uneori atât de puţine în comun, avânt abia o slabă asemănare unele cu altele? Ne place sau nu, situaţia în care căutăm o nouă viziune pentru koinonia Bisericii este una dominată de dezbinare şi separare. Toată chestiunea unirii depinde de o tensiune între unitate şi dezbinare. Trebuie să facem tot ce putem ca să acceptăm tensiunea aceasta şi să continuăm împreună pe drumul cel lung către unitatea vizibilă care va birui în final.’’ Nu citim în Scripturişi nici la Sfinţii Părinţi despre o biruinţă a unităţii omenirii, ci despre o unire în rău a omenirii în vremurile din urmă, o împuţinare şi o retragere în pustie a Bisericii şi despre o prigoană de dimensiune nemaiîntâlnită vreodată. Deci, la ce fel de unire vă angajaţi şi grăbiţi cu atâta râvnă? ,,Unitatea Bisericii s-a pierdut! (ce enormitate!). Sarcina noastră nu e să creem o nouă biserică, ci să restaurăm Biserica cea una în a sa continuitate neîntreruptă şi în a sa plinătate sacramentală.’’ Păi ori e întreruptă continuitatea ei, ori nu e! şi cum? Şi-a pierdut Biserica şi ,,plinătatea sacramentală’’? ,,Timpul ce defineşte forma finală pe care biserica cea una odată restaurată o va lua nu a sosit încă. Între timp, deşi oricare dintre noi îşi poate imagina fără dubiu tot soiul de forme noi de tovărăşii, este prematur şi (ne)realist (?) să ne pierdem vremea schiţând imagini ideale ale bisericii viitoare. Trebuie să aşteptăm momentul când vom avea posibilităţi reale, prin urmare trebuie să fim realişti şi să ne uităm înapoi la momentele critice din istorie când s-au făcut dezbinările şi să lucrăm astfel chiar la rădăcina problemelor.’’ Care este ,,rădăcina problemelor’’? Nu cumva erezia? ,,Schimbarea e contrară firii neschimbătoare a lui Dumnezeu. Hristos Care este Dumnezeu şi om şi este acelaşi ieri, azi şi totdeauna. Adaptarea şi ,,inculturation’’ (ce-o fi vrut să zică?) este una, schimbarea este altceva. În primul caz, esenţa Bisericii rămâne neschimbătoare, iar în al doilea caz, se transformă în altceva. Din perspectiva noastră, deşi chemarea de a fi una în Hristos este imperativă, nu putem fi încă una. Din păcate, Euharistia este o proclamare a credinţei! (cum adică ,,din păcate’’???) întemeiată pe afirmaţiile teologice despre dumnezeirea şi omenitatea lui Hristos, despre lucrarea sa de mântuire şi de îndumnezeire sau de sfinţire a creştinilor, după cum cunoaşteţi deja acest limbaj specific teologiei ortodoxe răsăritene. A împărtăşi acelaşi potir cere unitate eclezială, fundamentată pe mărturisirea comună a credinţei. E gratis să-ţi rezervi un loc la masa lui Hristos şi nu există oprelişte cu privire la cine poate veni, dar se poate cere o anumită ţinută. Se cere veşmânt de lumină, o credinţă că ceea ce consumăm este trupul şi sângele lui Hristos sau doar un simbol al acestora? De aici, e nevoie de mai mult dialog despre formatul ecleziastic al banchetului. Liturgica, teologia şi practica pastorală sunt arii de însemnătate extremă pentru identitatea noastră creştină.’’ Plictiseală mare în sală. ,,Reînvierea slujirii liturgice inspirată din liturghiile din vechime este tot mai încurajatoare. Recurgerea la învăţăturile Părinţilor Bisericii din primul mileniu este o resursă valoroasă pentru cercetarea academică cu implicaţii în înţelegerea adevăratei sarcini a teologiei, anume să vorbim despre Dumnezeu pe care-l cunoaştem mai degrabă practic decât teoretic. Părinţii Bisericii sunt călăuze sigure şi pilde autentice pentru trăirea credinţei noastre. Asemenea lor, privim în urmă citind semnele vremurilor noastre.’’ Unii tradiţionalişti de pe la noi ar numi acest discurs chiar ,,mărturisitor’’. Dar iar o dă în bălării. ,,întâlnirile ecumenice şi documentele pe care le generează aduc la lumină învăţăturile şi rânduielile noastre pentru a le testa.’’ CMB îşi permite să ,,testeze’’, adică să pună la încercare învăţăturile şi rânduielile Bisericii? ,,O arie de posibile discuţii pentru noi este relaţia dintre teologie şi credinţa trăită. O abordare maximalistă de felul celei propuse de biserica răsăriteană, anume că scopul vieţii creştine este sfinţirea sau îndumnezeirea noastră, să ne facem ca aurul, prin harul Lui. Sunt chemări la sfinţenia vieţii. Ţelurile întregii teologiei sunt şi ţelurile vieţii creştine. Sfinţii din vechime şi de azi sunt poate cei mai în măsură să arate vocaţia noastră creştină prin viaţa lor de sfinţenie. Sfinţenia este cu siguranţă unul dintre cei mai puternici factori unificatori. ,,adânc pe adânc cheamă’’ după cum spune Psalmul 42. O abordare liberă a teologie nu poate transforma existenţa omului. Cu cât teologia e mai înaltă, cu atât mai înaltă este vieţuirea omului. Relaţia dintre ortodoxie şi ortopraxie, între dreapta învăţătură şi dreapta vieţuire, este prin urmare de maximă importanţă, după cum buna rânduială a Bisericii este întemeiată pe o teologie fără cusur. Pe măsură ce avansăm în emiterea declaraţiilor noastre teologice comune, după ani de strădanie ecumenică, străluceşte de la distanţă lumina deplinului acord teologic.’’ Da, dacă mai lărgiţi puţin ecleziologia, dacă mai extindeţi puţin ,,trupul lui Hristos’’, veţi ajunge la acord nu doar cu ereticii, ci şi cu celelalte religii, paganism, satanisme ş.a.m.d. ,,Lucrarea următoare pe care avem nevoie s-o facem este să punem teologia în practică. Ar trebui să ne aducem aminte că la ce-a de-a 5-a adunare a CMB din Nairobi s-a subliniat însemnătatea spiritualităţii pentru unitatea ecumenică a Bisericii. Tânjim după o nouă spiritualitate care să se întrepătrundă cu planificările, gândirea şi acţiunile noastre. Suntem chemaţi la lucru să depăşim barierele confesionale (adică să dărâmăm împrejmuirile Bisericii, lăsând lupii înlăuntru să sfâşie oile) şi să promovăm acţiunile în comuniune cu biserica slujitoare cea una. Din partea noastră, sprijinim strădania pentru unitate chiar şi în faţa scepticismului, a indiferenţei şi a ostilităţii dinlăuntru şi din afară.’’ Înţelegem de aici că antiecumeniştii sunt nişte sceptici ignoranţi şi fundamentalişti, nişte indiferenţi şi chiar ostili binelui comun. Desigur că în curând vor trebui chiar disciplinaţi cu tărie dacă se încăpăţânează în ignoranţa şi fundamentalismul lor. ,,Răbdarea, pasiunea şi hărnicia puse în slujba cauzei noastre ne vor aduce cu siguranţă mult dorita unitate în Hristos Domnul şi Dumnezeul nostru. Iar acum pentru că am depăşit cu doar două minute timpul alocat mie, nu pot să închei fără a vorbi despre suferinţa fraţilor şi surorilor noştri din Orientul Mijlociu, şi în special din Siria şi Egipt. Schimbările de acolo par a nu ajuta pe creştinii de acolo care sunt strămutaţi, prigoniţi şi ucişi pentru faptul că sunt creştini.’’ A se vedea plictiseala publicului format din ,,fraţi şi surori care caută activ unitatea’’ cu noi. ,,În căutarea noastră pentru unitate, nu trebuie să-I uităm pe cei care suferă cel mai mult. Să ne rugăm pentru ei, şi să facem tot ce putem pentru a-I ajuta să afle o soluţie paşnică. Vă mulţumesc pentru atenţie’’.

Ne oprim deocamdată aici şi vom continua cu alte documente, declaraţii şi manifestări de la BUSAN 2013, inclusiv cu mesajul lui Bartolomeu ecumenicul.

1 comuniune

2 imaginea Treimii

3 Modul de impreuna-locuire a celor trei Persoane ale Sfintei Treimi . unitatea si Treimea in Dumnezeire

surse :

https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/assembly/2013-busan/adopted-documents-statements/unity-statement