Veria, 16 septembrie 2013

Preafericite Părinte Patriarh Daniel,

În urmă cu ceva timp am trimis o scrisoare în care aminteam despre problema acceptării officiale în 1994 de către Biserica Ortodoxă Română a celor două texte de la Chambesy (întrunirea a II-a din 1990 și a III-a din 1993) în dialogul cu necalcedonienii.

Am scris această scrisoare deschisă către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane și către Preafericirea Voastră, atrăgând atenția asupra acestui subiect spinos, pentru că este de mare actualitate și implică Biserica Ortodoxă Română. Scrisoarea se bazează pe declarațiile din siteul oficial al Patriarhiei Române. http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html .

În al doilea rand, doresc să vă felicit pentru publicarea în limba română a unei cărți de excepție a domnului Jean-Claude Larchet, pe care eu o citisem în limba franceză și pe care o recomandasem în scrisoarea deschisă către Preafericirea Voastră și către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, și anume Persoană și natură, apărută la Editura Basilica a Patriarhiei Române. Am avut plăcuta surpriză ca Preafericirea Voastră să publicați la scurt timp după ce am trimis scrisoarea deschisă această carte exceptională, fapt care a confirmat deschiderea Preafericirii Voastre către lămurirea acestei probleme dogmatice dinainte de scrisoarea mea.

La 20 de ani de la decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române din 1994, având în vedere și faptul ca pleroma Bisericii Ortodoxe nu a acceptat deciziile de la Chambesy referitoare la necalcedonieni și așa-zisa “ridicare a anatemelor” (spre exemplu Chinotita Sfântului Munte la 14-27 Mai 1995 a protestat în mod direct împotriva deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind “străină de cugetareα Bisericii Sobornicești” [1], Sinodul Ortodox Georgian a respins cu tărie acordul cu necalcedonienii la 8 octombrie 1998, considerându-l total inacceptabil[2], iar Bisericile Greciei și Rusiei, la rândul lor, au avut reacții mai mult decât rezervate[3]), neexistand deloc un consensus ecclesiae dispersae pozitiv, este imperativ ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să reia discuția pe această temă și să revină la învățătura sănătoasă patristică. Prin aceasta ați rămâne în istorie ca un apărător și îndreptător al Credinței Ortodoxe.

Cunosc faptul că de-a lungul timpului, în dialogul cu miafiziții (monofiziții) au fost implicate personalități teologice de marcă din toată Ortodoxia, cum ar fi protoprezbiterul Ioannes Romanides[4] și părintele Dumitru Stăniloae, care a participat la dialogul neoficial cu necalcedonienii între anii 1971 și 1979, dar a trecut la Domnul în octombrie 1993, adică înainte de acceptarea oficială de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a celor două texte de la Chambesy. Dialogul cu eterodocșii în general nu este rău dacă este făcut pe baze ortodoxe.

Sub entuziasmul adogmatic al unor Biserici Locale («atitudinea optimistă….contextuală» așa cum scrie în nota Editurii Basilica la nota domnului Larchet din cartea sa menționată mai sus, p. 84)[5] și Sfântul Sinod al BOR a adoptat la acea vreme (1994) aceste declarații comune de la Chambesy, fapt care ne pune în discordanță cu hotărârile Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic și cu alte Sinoade Ortodoxe și Biserici Locale.

Vreau să vă asigur că mă doare sufletul ca Biserica Ortodoxă Română, pentru care atâția Sfinți Mucenici și-au dat viața, să fie umbrită de hotărâri adogmatice care aruncă o lumină proastă asupra Ei în lumea ortodoxă.

Sunt un fiu al Bisericii Ortodoxe care scrie toate aceste rânduri Preafericirii Voastre convis fiind că Preafericirea Voastră cunoaște în profunzime acest subiect, dar dragostea, conștiința și zelul pentru Biserică mă îndeamnă să scriu aceste rânduri și să vă fiu alături pentru această ocazie.

Consider că este o datorie a oricărui creștin ortodox care are conștiința dogmatică trează, dar mai ales a unui cleric, să ia atitudine în legătură cu temele dogmatice, având în vedere și faptul că ne confruntăm cu un fenomen care a luat amploare în ultimul timp, și anume părăsirea Bisericii Ortodoxe Române de către credincioși, în favoarea unor grupări ortodoxe în schismă cu Biserica oficială (grupări care au devenit din ce în ce mai numeroase și mai puternice în România), credincioșii fiind scandalizați de acest tip de acorduri bazate pe minimalismul dogmatic – condamnat de Sfinții Părinți- acceptate și practicate, din păcate, și de reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române.

Vă sărut dreapta,

Preot Matei Vulcănescu

Cleric în Mitropolia Veriei, Nausei și Campaniei

Parohia Sfanta Mucenita Paraskevi, Veria, Grecia.

Email: [email protected]

[1] A se vedea Punctul 10 din « Memoriul Sfintei Comunități a Sfântului Munte pe marginea Dialogului dintre ortodocși și anticalcedonieni » (14-27 Mai 1995) publicat în cartea «Sunt anticalcedonienii ortodocși ? » ed. Evanghelismos Bucuresti 2007, p. 42.

[2] http://www.angelfire.com/linux/viataortodoxa/sinod_gergia.html

[3] A se vedea p. 40-42 “Biserica Greciei și Biserica Rusiei nu au acceptat acordul cu necalcedonienii “ și nota de subsol 14, p. 175 din Sunt anticalcedonienii ortodocsi? ed. Evanghelismos, Bucuresti 2007, unde sunt menționate critici dure ale unor înalți ierarhi (printre care și Patriarhul Diodor al Ierusalimului), unii dintre aceștia fiind membri ai comisiei mixte.

[4] Poziția părintelui Romanides a fost contrazisă punctual de către arhimandritul Gheorghe Kapsanis, Starețul Mănăstirii Grigoriu din Sfântul Munte, v. revista Koinonia nr 2-3,1999.