ORTODOXIA CATHOLICA
Blog ortodox al Părintelui Matei Vulcănescu
„Şi noi îl socotim pe papă ca pe unul dintre patriarhi, dar şi aceasta, dacă este ortodox” (347 – Epistola către ortodocşii de pretutindeni, PO 17, p. 320).
Aşa binevesteşte dumnezeiescul Părinte tuturor ortodocşilor de pretutindeni. Şi afirmă răspicat: „Iată, eu, Marcu păcătosul, vă spun că cel ce-l pomeneşte pe papă ca arhiereu ortodox vinovat este, că împlineşte tot latinismul chiar până la tăierea bărbii, şi latino-cugetătorul va fi judecat împreună cu latinii şi ca un călcător al credinţei va fi socotit” (348 – Către Teofan din Euripos, p. 343).
Preoţii catolici nu sunt preoţi, fiind sub incidenţa hotărârilor canonice ale sinoadelor ecumenice. „Episcopii voştri [ai latinilor] şi clericii nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade, iar mirenii sunt sub anatemă şi afurisenie” (349 – Despre adăugirea din Simbolul de credinţă, PO 17, p. 282).
Pentru a nu crede că Sfântul era prea dur în afirmaţiile sale şi că atitudinea lui era dictată de resentimente etnice sau de stereotipuri monahale şi zelotiste, iată ce spune despre patriarhul unionist al Constantinopolului: „Nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum părtăşia cu el sau cu cei ce sunt împreună cu el, nici după moarte, după cum [nu primesc] nici unirea ce s-a făcut şi dogmele latineşti pe care şi el le-a primit, şi cei ce sunt cu el, şi pentru apărarea cărora [dogmelor latine] i s-a făgăduit [mai dinainte] cârmuirea aceasta, cu preţul distrugerii dogmelor celor drepte ale Bisericii. Căci sunt încredinţat cu deamănuntul că pe cât mă depărtez de acesta [de patriarh] şi de unii ca aceştia, mă apropii de Dumnezeu şi de toţi sfinţii, şi pe cât mă despart de aceştia, pe atât mă unesc cu adevărul şi cu Sfinţii Părinţi, cu teologii Bisericii. După cum şi sunt încredinţat că cei ce sunt de acord cu aceştia se depărtează de adevăr şi de fericiţii dascăli ai Bisericii. Şi de aceea zic: după cum în toată viaţa mea am fost despărţit de ei, aşa şi în vremea ieşirii mele, şi încă şi după plecarea din viaţă mă lepăd de părtăşia şi de unirea cu ei şi, legând cu jurământ, poruncesc ca nimeni dintre ei să nu se apropie, fie la înmormântarea mea, fie la parastasele pentru mine, însă nici la [înmormântarea sau pomenirile] făcute pentru vreun altul din ai noştri să nu li se îngăduie să se adune sau să liturghisească împreună cu ai noştri” (352 – Ultimele cuvinte ale lui Marcu Eugenicu al Efesului, PO17, p. 349).
Motivaţia care stabilea comuniunea lui cu alţii era dreapta credinţă.
Din cuvântarea către papa Eugeniu se vede că nu avea, precum poate majoritatea bizantinilor din acea epocă, nici o pornire preconcepută şi mizantropă faţă de pontiful roman.
De ce i-am despărţit? Oare fiindcă ţin dreapta credinţă sau pentru că au dat la iveală în chip drept adaosul la Crez? Cine ar spune aceasta, afară numai dacă este foarte zdruncinat la creier? Nu, ci pentru că cugetă lucruri absurde şi rău-credincioase şi fiindcă au făcut adaosul fără temei.
Par cuvinte dure şi foarte tăioase, dar aşa cum am spus această atitudine împotriva ereticilor este comună întregii patristici, pentru Sfinţii Părinţi aveau foarte clar în minte faptul că fără dreapta credinţă nu există nici dreaptă vieţuire şi deci nici mântuire.
Cine i-a făcut aşa de uşor ortodocşi? Aurul, dacă vrei să spunem cele adevărate, şi câştigurile tale. Ba mai degrabă nu i-a făcut aurul pe aceia ortodocşi, ci, făcându-te pe tine asemenea lor, te-a aruncat în partea ereticilor (359 – Epistola către ortodocşii de pretutindeni, p.315-315).
din opera Sfântului Marcu Eugenicul,
lucrare tradusă de pr. Cristian Chivu
preluat de pe http://apologeticum.wordpress.com/2013/01/24/sf-marcu-evghenicul-despre-papa-si-statutul-catolicilor/#more-18307
Biserica Ortodoxă este universală - Blog personal al Părintelui Matei Vulcanescu
Probabil,termenul de Uniaţie şi Uniat- în sensul de Amestecare cu Catolicii- ar fi mai potrivit,decat Unire şi Unionist – Termeni cu o pozitivă conotaţie pentru Întreaga Romanitate Ortodoxă. Mă rog,de mă iertaţi,şi Domnul să vă întărească în toată Fapta Bună.
Iubite părinte Matei întru Hristos Domnul, într-adevăr, dacă nu există dreaptă credinţă, nu poate exista nici dreaptă vieţuire şi nici nădejde de mântuire pentru cei care încalcă sfidător, indiferent de rangul lor văzut, fără nici o frică de Dumnezeu, Sfânta Predanie, fiindcă în privinţa Dogmelor Ortodoxe nu există pogorământ, iar celor cărora mult li s-a dat, mult li se va cere…
De asemenea, trebuie să avem mare grijă de “cei prea mici” ai Mântuitorului Hristos, dintre care mulţi nu au decât o cateheză sumară, dar au dovedit pilduitor o trăire ortodoxă atât de vie şi puternică, încât aceasta i-a purtat direct în ceata Sfinţilor Mucenici, Cuvioşi sau Mărturisitori!
Mă gândesc acum, în mod special, la Noul Mucenic întru Hristos, Evghenie ostaşul, căruia musulmanii i-au tăiat gâtul cu fierăstrăul în secolul XX. Deşi avea numai 19 ani şi-a dat viaţa pământească, mărturisindu-L cu un curaj dumnezeiesc impresionant, pe Fiul lui Dumnezeu!
Aproape sigur sunt că nu auzise de Sfântul Marcu Eugenicul, dar avea sădit, adânc în inima sa feciorelnică, harul muceniciei, iar acest har l-a condus direct în Rai, pentru ca noi, păcătoşii, să vedem ce înseamnă în mod real credinţa ortodoxă, trăită în duh şi adevăr. Sfântul Evghenie ostaşul, e unul dintre dascălii mei de curaj, de credinţă, de smerenie, de lepădare de sine şi de dragoste nebiruită pentru Dumnezeu, căci dacă dragoste nu avem, nimic nu suntem…
Trăim vremuri foarte grele (şi e abia începutul!) în care unii dintre păstori, cu comportament de lupuţi, şcoliţi pe la Bossey, s-au îmbrăcat fără ruşine în blană de mieluţi, încercând să rătăcească şi să piardă turma cuvântătoare, dar am constatat cu tainică umilinţă că proniator, doar prin puterea lui Dumnezeu, unii mieluţi (ucenici ai unor mari duhovnici!) au îmbrăcat pentru o vreme, o blană de lupuţi, reuşind să-i vădească pe lupii cei mari care sfârtecă turma lMântuitorului Hristos, ca pe adevăraţii vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, ai Bisericii Ortodoxe, ai sufletelor noastre şi vai, de trei ori vai, ai sufletelor lor, căci plata păcatului este moartea şi multe sunt bătăile păcătoşilor…
Mă veţi ierta nădăjduiesc pentru puţinătatea înţelegerii duhovniceşti şi vă veţi ruga şi pentru un bătrân prostănac, care mărturiseşte, la o măsură modestă, ce simte când reciteşte, cu o bucurie negrăită, “Imnul Dragostei” al Sfântului Apostol Pavel şi cum se bucură de când ştie, cu serioase temeiuri, că Dumnezeu are deja pregătite vasele Sale alese, pentru a-i călăuzi nemincinos şi nerătăcit pe toţi cei chemaţi la Taina mântuirii, dintre care nu se vor pierde decât cei care nu vor vrea să se mântuiască, precum ne zice atât de luminat, smerit şi încurajator Sfântul Stareţ Siluan Athonitul! Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Amin.
Ioan Gându
Doamne, Iisuse Hristoase, precum vrei şi precum şti, mântuieşte-mă şi pe mine, păcătosul, dimpreună cu toţi cei pentru care mă rog, cu care mă rog şi care se roagă pentru mântuirea întregii Tale zidiri, chemate la Taina mântuirii. Amin.
Ioan Gându
In viziunea mea,problema asta e lupta celor mari si tari,dar aspectul s-ar putea transa a proasta,adica foarte simplu,nu judecand dupa coduri de lege,ci prin experiente propriu-zise ,spre exemplu a i se aduce si Sfantului Parinte Benedict,si Sfantului Parinte Daniel,,un rand de zece bolnavi,si un rand de zece morti,in clipa in care unul dintre Sfintii Parinti Intaistatatori ar reusii sa rezolve cazul ,sub privirea unei comisii,in secunda doi,toti dobitocii(asa ca mine)ar vedea cu adevarat care Intaistatator,detine adevarul,si e pe cararea cea dreapta,si care e in offside
cand spun a rezolva cazul ma refer,a invia pe cei morti,si a vindeca bolnavii
Nu ar fi greu de rezolvat problema asta. Dar ar fi mai indicat sa vina cineva care nu gandeste ecumenst, un parintele Iustin Parvu, etc
Si in vechime de multe ori sa procedat asa. Iata spre exemplu istoria Catedralei Alba Iulia, care era in posesia papsitasilor si Mihai Viteazu cand a intrat in cetate, si papsitasii si ortodocsii o revendicau, asa ca Mihai Viteazu a cerut ca si papsitasii si ortodocsii sa faca fiecare aghiazma mare si a cui se va strica a cela va parasi Catedrala. A doua zi, dupa ce au sigilat Catedrala, un sfant a avut un vis ca e timpul sa se deschida usa catedralei, aghiasma papistasilor era plina de viermi si imputia, iar a ortodocsilor era ca apa de izvor.