ORTODOXIA CATHOLICA
Blog ortodox al Părintelui Matei Vulcănescu
Raspunsul la aceasta intrebare este pe cat se poate de simplu: paraseste biserica si pe preotul care face astfel de lucrare, nu inaite de a da marturia cea buna, adica, trebuie spus preotului cum ca greseste, conform canoanelor nu are dreptul sa aduca papistasi sau protenstanti sau alti eretici in Biserica, si mai ales sa predice, sau sa boteze prin stropire, sau sa predice de la amvon ecumenismul!!!
Trebuie mustrat preotul si aceast lucru se poate face si in scris, publicat pe internet sau unde se poate.
Daca preotul nu ne asculta, atunci sa mai aducem marturia ortodoxa a unui preot sau doi conform Sfintei Scripturi si daca nici de acestia nu asculta sa faci o scrisoare de plagere episcopului locului, iar daca nici de episcop nu asculta (bineinteles in cazul in care episcopul este ortodox si nu ecumenist si atunci il va lauda) atunci sa iti fie tie ca un pagan si ca un vames si sa nu primesti binecuvantare, nici aghiasma, nici Sfanta Impartasanie din mana lui, nici sa te spovedeti, nici sa primesti vreo Sfanta Taina din mana lui, nu pentru ca Tainele savarsite de el nu ar fi valabile, dar ca protest impotriva ereziei.
Comunitatea parohiala trebuie sa fie anuntata si ea, astfel incat sa se stie ca preotul are o problema serioasa, si nu il parasiti doar dintr-un capriciu. Comunitatea poate fi anuntata prin tiparirea unei scrisori inmanate fiecarui credincios in Biserica, ca sa stie toti care sunt motivele plecarii dvs.
Asa au procedat intodeauna Sfintii Bisericii. E suficient sa citim viata Sfantului Maxim Marturisitorul, sau Santul Nicolae, sau Sfantul Ioan Hrisostom, si sa ne lamurim ca acesta a fost modul de manifestare in fata ereziei. Noi urmam sfintilor.
preot Matei Vulcanescu
adaugire ref la Botezul prin stropire:
conditia de baza a Botezului este ca cel care boteaza sa fie crestin ortodox(preot sau mirean), apoi ca botezul sa fie facut in numele Sfintei Treimi (prin tripla afundare).
Dar daca nu se indeplinesc conditiile pentru tripla afundare, si se face prin turnare, botezul este perfect valabil. Acest lucru se intampla prin iconomie.
Nu putem privi botezul in chip magic, de aceea nu atat forma e importanta(dar are totus importanta ei) cat Dreapta Credinta a celui care o savarseste si marturisirea celui care o primeste! (Crezul ortodox). Adica Botezul sa fie savarsit in Biserica Ortodoxa de catre preot ortodox sau daca nu este preot de catre un mirean ortodox.
Biserica Ortodoxă este universală - Blog personal al Părintelui Matei Vulcanescu
Interesant… Devenim nu doar propria noastră instanţă de judecată, dar ne putem erija chiar şi în judecători ai celorlalţi. Şi nu orice fel de judecători: nu dintr-aceia care încearcă să vorbească cu “greşnicul”, ci dintr-aceia care au dat deja verdictul înainte de a-l asculta pe împricinat. Şi, chiar şi de l-am asculta, mai bine ne facem judecători fără pic de dragoste pentru aproapele (ba, în cazul de faţă, părintele nostru, om, care poate greşi, e-adevărat…), păzitori ai Legii, care nu sîntem “ca vameşii” netrebnici, noi, cei plini de virtuţi, noi, cei cu adevărat următori ai lui Hristos, noi, care stăm la pîndă cu binoclul şi cu telescopul, doar-doar om descoperi paiul sau pleava din ochiul fratelui nostru. Pe ei, fraţilor ortodocşi! Nu-i lăsaţi să scape! Nu-i lăsaţi pînă la unul! Nuuuu, nu care cumva să vă începeţi inchiziţia printr-o rugăciune pentru fratele şi părintele nostru despre care noi avem încredinţarea că a greşit. Nuuuu, asta ar fi o dovadă de slăbiciune, nu-i aşa?
Şi, ca nu cumva să intrăm sub incidenţa apostrofării biblice, hai să mai găsim vreo doi-trei înverşunaţi, ca să avem cuvînt de îndreptăţire în cazul în care cineva ne-ar atrage atenţia că stăm pe buza prăpastiei schismatice şi să ne zicem nouă înşine “Biserică”, fiindcă — nu-i aşa? — noi cunoaştem ce este Ortodoxia, şi canoanele, şi miezul Liturghiei, şi — mai cu seamă — fiindcă avem încredinţare de la Duhul să facem aşa: să ne rupem de (cei pe care noi îi numim) eretici.
Ce poate fi mai dulce, fraţi creştini, de a fi noi membri ai Divanului care împarte dreptatea şi judecata aici, pe pămîntul acesta putred, anticipînd judecata Celui Atotdrept? Vă daţi seama, fraţilor? Să fim noi, noi cei aleşi, noi purtătorii dreptăţii, noi împărţitorii de etichete… Hristos Se va bucura că Îi vom fi făcut noi înainte treaba. El nu mai are ce judeca, L-am scutit de o povară, de vreme ce am aplicat noi de dinainte verdictul. El va fi doar executorul. Da, executorul sentinţei pronunţate de noi….
Pe ei, nu-i lăsaţi, nu-i slăbiţi! Piară carele lui Faraon, piară pînă la unul! Iar noi, cei drepţi, să ne ridicăm cu slavă — slava lui Dumnezeu — asupră-le, iar lumea — o, daaaa! — lumea ni se va închina nouă, fiindcă noi sîntem — nu-i aşa? — propovăduitorii dreptei credinţe. Şi ne va spune: iată-i pe slăviţii cinstitori de Dumnezeu!
[Iertaţi că nu m-am putut abţine!]
Am pus modelul Nou Testamentar al acestui fapt.
Vreti sa spuneti ca daca preotul predica erezii trebuie sa il lasam incontinuare si sa nu luam atitudine?
Pai este total necrestineste! Din contra folosim modelul Biblic, altfel suntem in alta religie, probabil budism, unde non manisfestarea este o virtute.
Dar noi fiind crestini credem ca manifestarea, si mai ales marturisirea credintei este o virtute.
Aici nu e vorba de descoperirea paiului din ochiul cuiva ci de predicarea “cu capul descoperit” a ereziei ecumenismului.
Ca sa intelegeti mai bine: daca preotul spune la predica ca toate religiile sunt bune, ca si romano catolicii au Har, ca si Tainele lor sunt valabile, etc atunci avem tot dreptul chiar sa oprim predica si sa il apostrofam! Sa strigam Erezie! asa cum faceau crestinii sanatosi din Bizant! 🙂
pr matei
Exista o diferenta intre judecarea cuiva si constatarea unei greseli. Asa trebuie sa procedam, cum scrie in articol. Si asta nu inseamna ca-l judeci, ci constatand greseala lui este normal ca si credincios sa iei atitudine. Si sa avertizezi si pe altii despre aceasta, din contra mi se pare o atitudine la fel de ortodoxa, pt ca prin asta iti arati dragostea fata de ei prin faptul ca-i avertizezi pentru a nu cadea in erezie.
Ceea ce încerc să spun este că nu-mi amintesc ca Hristos să ne fi invitat la o astfel de atitudine [asta este a Lui, a Judecătorului], ci ne-a îndemnat să ne pocăim de propriile noastre păcate şi neputinţe, nu să-i pocăim pe alţii. Nu ştiu ce înţelegeţi prin “creştinii sănătoşi din Bizanţ”, dar eu, citind din Paterice, din Filocalie şi din literatura patristică, în general, n-am întîlnit nimic de genul: “Săriţi, fraţilor! Uite erezia!” Asta o făceau doar aceia, puţini la număr şi anume mandataţi de Dumnezeu, pe care Biserica i-a confirmat ulterior drept Sfinţi, dar care înainte de a zice “Săriţi, hoţii!”, duseseră o viaţă de pocăinţă şi de comuniune cu Duhul lui Dumnezeu.
Iar dacă noi, avînd această certitudine că sîntem suficient de curaţi (în adîncul inimii noastre, cel pe care-l cunoaşte cu adevărat doar Dumnezeu), vedem că cineva ar cădea într-o greşeală, prima mişcare nu este să strigăm: “Erezie!”, ci să arătăm dragoste şi să ne rugăm pentru acela. Doar că cine are încredinţarea despre sine că este fără greşeală, astfel încît poate lua piatra ca să o arunce strigînd “Desfrînata!” sau “Erezie!” (în fond, totuna, din perspectiva acuzatorului), atunci mă tem că nu prea se află în bună cunoaştere de sine.
Ba da, in privinta ereziei da! Cititi legat de Ava din Pateric: Ava esti curvar! Da sunt, zice Ava, Ava esti hot! Da sunt, Ava esti eretic! Nu, nu sunt eretic! Erezia ma desparte de Dumnezeu! Aste scris in Scriptura: De omul eretic dupa prima si a doua vorbire sa te departezi, ca unul ce este de sine osandit! (citat din memorie)
unii s-au sfătuit cum să îl tulbure și îi aduceau aceste jigniri, la care el rămânea smerit. nu riposta. însă când a fost numit eretic a răspuns cu hotărâre că nu e eretic.
Pai atunci va recomand sa citit Sf Maxim Marturisitorul, Sfantul Ierarh Nicolae, Sf Vasile cel Mare, Sf Ioan Hrisostom, Sfantul Grigorie de Nisa, Sfantul Nectarie de Eghina, etc Cam aceasta a fost atitudinea acestor marturisitori in fata ereziei.
E suficient sa cititi viata Sfantului Maxim Marturisitorul si o sa va lamuriti. Este important sa va formati o intelegere obiectiva asupra a ceea ce insemna erezie si care se deosebeste de pacatul moral, deosebire pe care observ ca nu o faceti.
Dacă fac sau nu deosebire între păcatul moral şi erezie sînt de părere că nu este relevant, fiindcă discuţia se purta nu asupra statutului de erezie, respectiv de păcat moral (sincer, mi se pare străină însăşi această sintagmă…), ci asupra posturii sau imposturii de judecător. Acela care este în măsură să fie judecător al ereziei este în măsură să fie judecător şi al păcatului.
Deci, dacă cineva se simte indreptăţit sau chemat (cu chemare lăuntrică şi duhovnicească, nu cu “Ia uite ce scrie în textele sfinte!”) să judece, să o facă! Eu, personal, zic “pas”. Şi nu zic “pas” fiindcă aş cocheta cu erezia sau aş răbda-o — Doamne apără-mă de aşa o rătăcire! –, ci fiindcă mă simt departe, prea departe, de a putea judeca eu erezia.
De ce am reacţionat deci la postarea Dumneavoastră? Fiindcă propuneţi un reţetar pentru tot omul credincios laic. Un reţetar cu o metodologie foarte strictă, din care altceva decît “judecată” şi “dreptate” nu răzbate. Nu m-ar mira dacă, în curînd, vom găsi pe piaţă un “Îndreptar de spovedanie” în care să fie trecut şi acest păcat (nu ştiu dacă moral sau nu; poate intră chiar la capitolul “erezie”), şi anume: “Cînd am văzut că preotul a invitat în Sfîntul Altar pe ereticul x, eu nu am luat atitudine: nu am părăsit biserica şi nu am dat mărturia cea bună…” Iar de aici pînă la “Cine nu-i cu noi e împotriva noastră” nu mai e decît un pas. Deci, o nouă Inchiziţie poate porni în Biserica noastră Răsăriteană, şi aşa mult prea răvăşita de ispitele ideologiilor.
Nu-mi mai amintesc bine: De ce fiul cel mare iese prost din toată povestea cu fiul risipitor?
Vă spun sincer: îmi este mult mai teamă, pentru Biserica lui Hristos, de “cei drepţi” ai ei, decît de ereticii care se scoală împotriva ei.
Conform Sfintilor Parinti nu aveti dreptate, pacatul moral nu il judecam, in schimb erezia avem datoria de a o infiera.
In privnta fiului cel mare din Parabola Fiului risipitor, comparatia nu este valabila, pentru ca fiul risipitor se inoarce pocait la Tatal, pe cand atunci cand un eretic e invitat sa isi predice erezia de la amvonul Bisericii Ortodoxe, acela nu se pocaieste de erezia lui, ci si-o trambiteaza din “locul cel de cinste”. Deci comparatia nu se sustine.
In privinta ideii de pacat: “Nu am luat atitudine atunci cand am vazut ca preotul spune erezii”, sa stiti ca da, este pacat, cu adevarat. Atitudinea, nu este una violenta (desi Sfantul Nicolae a dat o palma lui Arie) ci una de marturisire a adevarului in fata ereziei la care asistam. Aceasta este inchizitie? Adica marturisirea Adevarului cu dragoste? Daca vezi ca pe strada o batranica e jefuita de talhari si batuta nu te duci sa o aperi, sa o ajuti? Daca treci indiferent, nu ai pacatuit oare? Si in cazul in care Biserica lui Hristos este batjocorita, tu ca si membru al Ei nu trebuie sa iei atitudine? – politicos, ferm- dupa Evangelie: intre tine si el, apoi cu martori, apoi il spui episcopului, si apoi il parasesti aratand pericolul si fratilor din Biserica respectiva. Nimeni nu e “drept”, toti suntem pacatosi, dar avem datoria de a marturisi Adevarul indiferent cat de nevrednici ne-am socoti. Asa spune Sfantul Ioan Hrisostom. Va rog sa citit Sfintii Parinti si apoi o sa va lamuriti.
Că trebuie să fim următori Părinţilor Bisericii — de acord. Apropo, referitor la punctul de vedere al celui care judecă / înfierează / ia atitudine, erezia şi păcatul au fost deopotrivă înfierate de Părinţii Bisericii. Bunăoară, îmi amintesc de invectivele foarte virulente ale Sf. Ioan Gură de Aur la adresa păcatului şi chiar a persoanelor care păcătuia; îmi amintesc, iarăşi, de Sfîntul Ilie la adresa lui Ahav şi a Izabelei, îmi amintesc, de asemenea, de Sf. Ioan Botezătorul, care a luat atitudine împotriva păcatului (cum l-aţi numit, moral…).. Deci, din această perspectivă, Părinţii Bisericii au dat dovadă de atitudine atît împotriva ereziei, cît şi împotriva păcatului (ne-eretic). Incontestabil ca fapt şi incontestabil ca justeţe.
Ceea ce este însă contestabil este capacitatea tuturor (credincioşilor laici, la care aţi făcut apelul în titlul postării) de a fi judecători sau, mă rog, de a avea o atitudine justă. Păi, eu, Octavian, nu-mi cunosc bine nici măcar propria persoană (nici trupul nu mi-l ştiu pe dinafară, ca să nu mai vorbesc de suflet), nu-mi cunosc bine ortodoxia mea, nu-mi cunosc bine credinţa şi sînt chemat, alături de mii şi mii de alţi credincioşi (ajută, Doamne, acestei necredinţe!) să “fac un bine”, înfierînd ceea ce cred eu (apropo, ar trebui să avem binecuvîntarea duhovnicului cînd ne decidem să înfierăm deraierile din Biserică? Sau să-l ascultăm doar dacă ce zice el consună cu ceea ce credem şi ştim noi, bazîndu-ne pe textele Canoanelor? [şi iarăşi o paranteză: nu trebuie să fii specialist în dreptul canonic pentru a afla că multe canoane, aplicate tale quale, se află în contradicţie unele cu altele, ceea ce arată caracterul non-juridic al canoanelor Răsăritului, faţă de cele ale Apusului, bunăoară]), ei bine, înfierînd ceea ce cred eu că este erezie / păcat?
Cine sînt eu? Sau cine sîntem noi să arătăm cu degetul? Asta-i întrebarea.
Şi iată cuminţenie de Pateric:
L-a primit Patriarhul Teoctist pe Papa Ioan Paul al II-lea? L-a primit? Pricină de sminteală în Biserica dreptslăvitoare? Mai mult ca oricînd. Mai mult chiar decît ca un oarecare preot de parohie (mică, dar) săracă să-l invite în Sfîntul Altar pe un eventual vizitator apusean.
Ce-au făcut atunci Părinţii noştri? Ce-au făcut Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Teofil, chiar Părintele Iustin (care, se ştie, e mai vehement în aceste privinţe decît confraţii săi întru sfinţenie)? Au luat vreo atitudine de felul celei recomandate în prezenta postare? Şi dacă da, au mers pînă la capăt, adică au arătat lumii întregi că ne paşte nu-ştiu-ce primejdie? Mă tem că nu.
Şi atunci cum să-mi îngădui mie, celui plin de neputinţă, necunoaştere şi nedragoste, să iau eu atitudine, să mă erijez în stîlpul şi ocrotitorul Ortodoxiei?
[@Irina, ce înseamnă “să constaţi” o greşeală? Spre asta sîntem chemaţi? O, da! Sîntem chemaţi să constatăm, să înfierăm şi ne sfîşiem pieptul pentru greşelile noastre. Dar oare pentru ale altora? Haideţi, fraţilor, deci să constatăm existenţa paiului din ochiul fratelui nostru!]
PS: tot ce am scris mai sus (ca şi în alte postări) nu reprezintă convingeri ale mele, ci doar păreri; dacă am dat cumva impresia că sînt convins de tot ce scriu, vă rog să mă iertaţi; în realitate, nu sînt convins. Pe Dumneavoastră însă, cei care aveţi convingeri, nu sînt sigur dacă să vă fericesc sau nu.
Pai atunci cu atat mai mult trebuie infierata erezia! Daca pacatul moral a fost infierat de Parinti, Parintii au infierat si mai cu osardie erezia.
Atitudinea impotriva pacatului trebuie sa luam, daca este public pacatul, ca in cazul imparatilor despre care aduceti aminte. Era pacat public, deci si mustrarea era publica. Daca cineva gandeste eretic dar nu isi exprima public erezia, nu e un motiv ca sa incepem sa il luam la goana, sa il aratam cu degetul. Dar daca devine activist ecumenist, atunci e o problema care ne afecteaza pe toti.
De ce ne afecteaza? De ce trebuie sa luam noi atitudine? Cine suntem noi sa ne permitem asa ceva?
Iata cine suntem! Suntem Fii lui Dumnezeu dupa Har! Suntem madulare vii ale Trupului lui Hristos! Suntem membri deplini ai Bisericii cea Una. Prin Taina Botezului, a Mirungerii si a Sfintei Impartasanii am primit Darurile Duhului Sfant si ne-am unit cu Hristos. Suntem preotie imparateasca, neam sfant conform Sf Ap Petru. Avem toate drepturile! Protestez ca membru deplin al Bisericii lui Hristos ! Fiecare membru are alta funcitie, unii sunt invatatori, altii conducatori, altii au darul facerii de minuni, altii darul felurimii limbilor conform Sf Pavel. Dar toti sunt Membri ai Bisericii, fie ca sunt pastori sau invatatori sau preoti, sau episcopi sau simpli credinciosi, ca madulare ale aceluias Trup sunt toti egali in fata Trupului si Sangelui lui Hristos.
A fi convins de anumite lucruri atunci cand convinderea este buna, este un lucru bun.
Parintele Arsenie Papacioc spunea ” daca as avea o putere as desfiinta romano catolicismul” (interviu cu parintele Arsenie) Eu nu pot sa le cer socoteala parintilor, pentru faptul ca nu au infierat erezia, dar stiu ca tot Sfantul Munte Athos a venit la Atena pentru a protesta impotriva venirii papei. Stiu ca parintii Athoniti nu mai primeau o vreme preoti romani pe motivul ca nu au protestat la venirea papei in Romania. Stiu ca parintele Teodoros Zisis a spus ca “venirea papei in Romania este ca o plaga” si stu de binecuvantarea pe care parintele Iustin Parvu a dat-o petitiei “NU Venirii Papei in Romania”! Sa nu uitam ca generatia parintilor ce au suferit in inchisorile comuniste nu era neaparat cunoscatoare a Dogmelor credintei, ba unii mai faceau si greseli dogmatice, dar smerenia lor sa aratat atunci cand tineri teologi le-au aratat care este problema si au inteles si au luat atitudine. La inceput nici pr. Arsenie, nici pr Iustin nu stiau prea multe despre subiect, dar cand au inteles, prin explicatiile teologilor tineri imediat au luat atitudine! Iata smerenia parintilor! Ca unul care am luat ultimul interviu cu pr Arsenie Papacioc pot sa va spun ca a zis: “Trebuie sa scoatem sabia!” ” Sa le aratam ca e ascutita” adica sabia cuvantului, a protestului. Parintele a protestat atat cat a putut si a lasat un Testament Ortodox!
vedeti fratilor ca Mantuitorul spune “sa iubesti pe vrajmasul tau” si NU pe vrajmasul lui Dumnezeu. Am gasit observatia la parintele Adrian Fageteanu.
1. “A fi convins de anumite lucruri, atunci cînd convingerea este bună, este un lucru bun”. Fireşte. Întrebarea este cine îmi confirmă că convingerea mea este bună. Eu însumi?
2. Sîntem, pe drept cuvînt, mădulare depline ale Bisericii lui Hristos, unele mai bolnave, altele mai sănătoase. [Eu sînt mădular bolnav şi mă bucur că pentru mine a venit Hristos în lume] Dar nu-mi amintesc ca Hristos şi Părinţii să ne fi vorbit de “drepturi” de membru. În schimb, de îndatoriri de membru au vorbit. Şi s-ar putea ca tocmai aici să fie clenciul: cu ce întemeiere înfierăm erezia? Cu temeiul dreptului pe care-l avem? Apoi, din puţinul pe care-l ştiu, Apostolul Neamurilor vorbeşte despre o împărţire a darurilor şi, în consecinţă, a rolurilor în Biserică. Nu toţi avem căderea să înfierăm erezia. Iar cei care au această cădere am încredinţarea că au o chemare lăuntrică a Duhului, nu au o îndatorire (sau drept) parafat(ă) prin statutul de “creştin ortodox”. Prin urmare, dacă Dumneavoastră aveţi această încredinţare duhovnicească, vă puteţi plasa în postura Sfîntului Nicolae, a Sfîntului Grigorie Teologul, a Sfîntului Maxim Mărturisitorul sau a Sfîntului Filotheos. Dar mă îndoiesc că ar trebui, pentru atare lucru, să chemaţi la oaste pe tot creştinul ortodox, ca şi cum aceasta ar fi îndatorirea fiecăruia. Măcar asta putem învăţa din istoria de veacuri şi milenii a Bisericii: că Dumnezeu, în atare cazuri, de rătăcire, n-a venit cu mulţimea multă a credincioşilor pentru a contracara o plagă, ci a trimis: ba pe Moise, ba pe Ilie, ba pe Isaia, ba pe Ioan Botezătorul, ba pe Sfîntul Nicolae, ba pe Sfîntul Spiridon ş.a.m.d. Ei bine, toţi aceştia au avut o chemare de la Duhul lui Dumnezeu să se ducă şi să înfiereze erezia (şi / sau păcatul), nu au urmat o “pravilă”. Desigur că s-au folosit de canoane pentru a arăta unde ereticii greşesc, dar nu canoanele i-au făcut să ia atitudine, ci o trimitere anume (şi personală) din partea lui Dumnezeu. Dacă Dumneavoastră aveţi această trimitere anume (şi personală) din partea lui Dumnezeu, atunci faceţi ce este de făcut, iar poporul cel drept al lui Dumnezeu vă va urma fără să fie nevoie de bloguri şi nici de chemări la oaste. Eu unul nu numai că nu am această trimitere duhovnicească, dar am semne cum că mai degrabă trebuie să stau retras, văzîndu-mi de păcatele mele. [Chiar cu referire la discuţia de faţă; de aceea, dacă nu voi mai interveni în vreun fel — mai ales că cred că mi-am exprimat destul de limpede opinia, chiar dacă există riscul să fiu înţeles pe dos –, vă rog să nu o luaţi ca pe vreo lipsă de respect].
Înclin să cred că Părinţii de care am pomenit (şi care nu au luat atitudine publică împotriva venirii Papei) nu au ieşit în public nu pentru raţiunile invocate de Dumneavoastră (mai puţina cunoaştere a dogmelor Bisericii; mă îndoiesc că nu le ştiau şi, chiar dacă nu le ştiau, îmi exprim încă o dată încredinţarea că Părinţii Bisericii nu acţionează pornind de la dogme, ei înşişi fiind adesea alcătuitori [în sensul de “exprimători”] de dogme, ci din bătaia înspre ei a suflării Duhului), ci fiindcă nu au simţit vreo trimitere (personală) şi o încredinţare (la fel de personală) de la Duhul lui Dumnezeu. [Nu sînt specialist în Părinţii Bisericii, dar, în puţinul pe care l-am citit, aceasta este o constantă].
Prin urmare, îmi permit să-i îndemn şi pe cititorii îndemnurilor Dumneavoastră: fraţi creştini ortodocşi, clerici, laici sau monahi, dacă nu aveţi o încredinţare personală de la Duhul că trebuie acţionat împotriva primejdiilor văzute sau nevăzute care privesc Biserica, e mai cuminte să cereţi / să cerem de la Dumnezeu mai degrabă duh de pocăinţă pentru noi înşine, decît să cerem duh de pocăinţă pentru ceilalţi.
Atentie, oricum trebuie in orice clipa sa cerem de la Dumnezeu duh de pocainta, aceasta nu exclude absolut deloc atitudinea energica impotriva ereziei, din contra o statorniceste.
1. Sfintii Parinti nu sunt “alcatuitori de Dogme” ! Dogmele sunt Adevaruri vesnice, descoperite de Dumnezeu in Biserica! La Sinoadele Ecumenice au fost doar formulate Dogmele, doar exprimate in scris. De exemplu Dogma Sfintei Treimi era cunoscuta de crestini din timpul Apostolic, ea a fost doar formulata de Parintii Sinodului I-II Ecumenic. Este o gresala teologica grava a considera ca Parintii compun dogme, apoi parintii contemporani nu sunt considerati Doctori ai Bisericii si nici repere absolute. De altfel nici un Parinte nu este luat in Biserica ca reper absolut. Doar Sinoadele Ecumenice au aceasta putere, ca exprimare a Bisericii.
2. Membrii Bisericii au si drepturi si obligatii, iar luarea de pozitie impotriva ereziei este o obligatie, nu un drept. La Sinodul de la Ferara Florenta atunci cand ierarhii au semnat unirea cu papalitatea eretica, tot poporul orasului Constantinopol a iesit in intampinarea corabiilor cu ierarhii ce veneau de la Sinodul Unionist Ferara si au zis: Daca a-ti semnat unirea in oras nu va lasam sa intrati! Au primit instiintare ca Marcu Eugenicul nu a semnat si TOTI ierarhii au trimis scrisoare poporului in care spuneau: “Taia-ni-s-ar mainele care au semnat! Ne lepadam de ceea ce am semnat la FeraraFlorenta!” si doar asa poporul i-a lasat sa intre in Constantinopol!
Exemplele sunt nenumarate! In imperiu cand episcopul spunea erezia de la amvon era gonit din Biserica! Poporul se manifesta ca Popor al lui Dumnezeu ce avea constiinta ca fara Dogma dreapta nu exista mantuire.
Acum inteleg faptul ca aveti o gandire magica in privinta iluminarii omului de catre Duhul Sfant, in care excludeti ratiunea. Omul este iluminat in momentul in care poate discerne Adevarul de minciuna, Dogma de erezie. Dumnezeu nu se dezice de ceea ce ne-a invatat pana acum. Adevarurile Lui sunt vesnice, asa cum si El este vesnic. Dogmele nu sunt convingeri umane, ce pot fi contestate maine, cand se mai descopera altceva. De aceea atitudinea noastra ramane constanta si de fiecare data cand cineva, mai ales preot sau episco invata erezia de la amvon sau cheama eretici in Sf Altar, ratiunea luminata de Duhul Sfant ne da capacitatea de bun simt de a reacctiona, de a protesta, fata de manjirea Adevarului cu copria eretica.
Daca duhovnicul iti spune ca nu e treba ta sa reactionezi la erezie, atunci insemna ca nu iti e bun duhovnic. Schimba-l!
Sfantul Ioan Damaschin (ar fi bine sa il cititi) le spunea episcopilor iconomahi “episcoti”. Cu siguranta nu a primit de la Dumnezeu instiintare “in vedenie ” sa ii numeasca asa. :))! Pur si simplu ratiunea luminata de Duhul Sfant ii dadea discernamantul de bun simt sa ii ironizeze in felul acesta: “episcot”- scotadi insemnand intuneric in greaca.
Iar Ioan Damaschin fusese anatematizat in mod oficial de “Biserica” iconoclasta; “Anatema lui Mansur (acesta era numele Sfantului Ioan Damaschin) inchinatorul lemnului (adica icoanelor si Sfintei Cruci)!”
si daca episcopul e ecumenist?? daca el predica ecumenismul din amvon, ce facem, strigam la el din biserica: ereticule?
daca ai zis ceva, esti taiat ca un lemn stricat…
Cine te taie? Afurisirea pentru ca spui adevarul nu prinde! Cititi in site istoria lui Serafim Larsen care a fost afurisit de arhiepiscopul Gabriel de Comane pentru ca a primit botezul ortodox desi fusese miruns fara botez. Iar acest om a simtit experienta spirituala a intalnirii cu Hristos in apa botezului, crezi ca ii mai pasa ca a fost afurisit de oameni?? Daca episcopul, patriarhul spune erezii de la amvon striga tare: ereticule! Scrie scrisoare catre Sfantul Sinod, catre enoriasi, etc. Aplica principiul evanghelic: intai spune-i ca a gresit, a spus o erezie, daca nu te asculta, adu marturia altor Sfinti Parinti, iar daca nici de acestia nu asculta spune-l Sinodului, iar daca nici de Sinod nu asculta, sau daca Sinodul nu baga problema in sema, atunci sa iti fie tie ca un pagan si ca un vames!Sa nu te mai impartasesti din mana lui, sa nu mai mergi la slujbele lui, sa scrii scrisoare deschisa ca sa inteleaga toti credinciosii de ce nu mai esti in comuniune cu el.
Daca esti preot atunci mergi in alta eparhie! Daca esti prigonit pentru credinta, caterisit, etc bucura-te! Esti ca Sfantul Nectarie de Pentapole, Sf ioan Gura de Aur, Sf Grigorie, etc.
botezul daca nu a fost facut prin afundare trebuie facut din nou !! asa e legea ! ca nu conteaza exteriorul ? putem face cruce cum vrem ? sau sa aiba preotul haine de discoteca ? Cine este cel ce spune ca exteriorul nu conteaza? sa citeasca legea bisericeasca !! Toate bune !
1. Suntem datori să ne cunoaştem bine propria religie, creştin-ortodoxă. Nu putem emite opinii pertinente când cunoaştem parţial dogmele, teologumenele, Scriptura, Sf. Tradiţie, istoria Bisericii creştine ,explicaţiile lăsate nouă de Sfinţii Părinţi.
2. A nu ,,judeca” pe creştinul aflat în eroare nu înseamnă a trece prin viaţa bisericii cu capul ascuns între umeri şi ochii acoperiţi. Aici ,mulţi dintre noi nu discernem când e cazul să luăm atitudine şi cand se cuvine să nu luăm seama la o greşala a unui frate. De asta avem duhovnic, ca să ne sfătuim in asemenea situaţii.
3. Rugăciunea împreună cu cei de alte credinţe, heterodocsi sau eretici şi schismatici este condamnată de Sfinţii Părinţi în sinoadele ecumenice, aşa încât nu mai este nimic neclar. Nu ii invităm să ne rugăm împreună, nu pentru că vrem să-i punem la zid şi să-i executăm, ci pentru că nu avem acelaşi Duh, Crez şi dogme. Ne putem ruga pentru luminarea lor de către Dumnezeu, să vină înapoi la dreapta credinţă.
4. Dacă preotul din biserica de enorie la care mergem , are alunecare ecumenista, putem vorbi cu el, ii explicăm dezacordul nostru, ca doar este om nu zeu ! Nu înseamnă că-l ,,judecăm” , când îi spunem : părinte, iertaţi dar aţi făcut tulburare şi sminteală aducând un eretic să sljească/ predice în biserică. Dacă va înţelege că a greşit şi nu va mai invita heterodocşi la slujire, nu trebuie să-l părăsim pe preot. Aşadar, nu văd nici o atitudine ,,inchizitorială” aici.