Momentul istoric al întreruperii pomenirii Arhiepiscopului ecumenist al Tesalonicului de către Părintele Theodoros Zisis

By pr. Matei Vulcănescu -
6 ani ago

Iata ce spune Parintele Theodoros Zisis în declarația de oprire a pomenirii:

„Din categoria episcopilor ecumeniști faceți parte și Înaltpreasinția Voastră Arhiepiscop al Salonicului domnule Antim, așa cum v-am explicat în scrisoarea pe care v-am trimis-o, răspunzand la scrisoarea părintească, în ghilimele, și învătătoreasca în care îmi spuneți să încetez a vorbi împotriva ecumenismului și a Sinodului din Creta, pentru ca sa nu rascolesc constiinta oamenilor, a pleromei Bisericii.
Mi-ați arătat în modul cel mai clar(cu capul descoperit) identiteatea Dumneavoastră cu erezia ecumenistă, prin primirea laudativă a Sinodului din Creta prin pozitia pe care ați avut-o în Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei din 23-26 Noiembrie 2016 și prin ordinul de citire a mincinosul text intitulat „Catre popor” în toate Bisericile din Salonic.
Oricât ați încerca Dumneavoastră și toți ecumeniștii ca să justificati Sinodul din Creta, nu aveți sorți de izbândă, pentru ca acesta nu e nici Sfânt, nici Mare, nici Sinod, așa cum rezultă din marturia pleromei Bisericii.
Pentru că am cazul episcopului care învață cu capul descoperit erezia, așa cum arată Canonul 15 de la I-II Constantinopol de pe timpul Sfantului Fotie cel Mare, rezumând toată tradiția apostolică și patristică a Bisericii, deaceea INTRERUP POMENIREA NUMELUI DUMNEAVOASTRĂ la toate Sfintele Slujbe, începând de astăzi, simbolică fiind ziua aceasta, anume Duminica Ortodoxiei!
Nu poate să rabde conștiința mea preoțească, ca astazi Biserica Sfintilor Parinți și a Sfintelor Sinoade să condamnamne toate ereziile și pe iconomahi și în același timp să recunoască pe eretici ca biserici și să accepte că suntem împreună cuprinși cu (oferim eclezialitate) iconomahii, protestanții, papsitastașii și cu
„Consiliului Mondial al Bisericilor”.
Pomenind numele Dumneavoastră ar însemna că(prin pomenire) aș declara ca aș fi și eu ecumenist, cum ca aș avea aceeași credință cu Dumneavoastră și aș minți pe Hristos Dumnezeu care se află pe Sfânta Masă(în momentul pomenirii în Sfânta Liturghie), asa cum mințiți Dumneavoastră acum, și foarte mulți din Mitropoliții Greciei de Nord și Greciei de Sud, cum că Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Sinodul Greciei ar „Drept invata Cuvantul Adevarului Tau( a lui Dumnezeu)”.
M-aș bucura foarte mult dacă și Dumneavoastră ați respecta canonul 15 de la I-II Constantinopol, adică veți lăuda lupta mea pentru Dreapta Credinta sau macar mă veți lasa să continui lucrarea mea învătătorească și Sfintele Slujbe în Biserica unde slujesc, și anume Sfantul Antonie.
Eu nu părăsesc Biserica Sfantul Antonie, (slujesc aici fara a vă pomeni,și nici nu voi pomeni vreun alt episcop in loc).
Aseară am fost sunat de un mitropolit care m-a rugat să nu opresc pomenirea pentru că se va face mare tulburare.

A venit timpul să se facă tulburare, să se trezească oamenii din somnul ecumenist!!!”

traducere preot Matei Vulcanescu, Mitropolia Pireului

nota mea: sa ne dea Dumnezeu parte cu Parintele Theodoros Zisis, luptatorul prin excelentă împotriva ereziilor al secolului acestuia.
Mulțumim lui Dumnezeu ca ne-a dat un astfel de luptator model pentru noi toți în această epocă lipsită de modele autentice.

Show Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

We don’t spam! Read more in our privacy policy

Biserica Ortodoxă este universală - Blog personal al Părintelui Matei Vulcanescu