ORTODOXIA CATHOLICA
Blog ortodox al Părintelui Matei Vulcănescu
Desigur, cei care nu cunosc Biblia și scrierile Părinților, se vor mira de preferința pentru denumirea de papist sau filioquist, în locul denumirii de „romano-catolic” (pe mulți oameni de bine, care nu cunosc teologie, patristică, istorie sau nu sunt la zi cu ultimele cercetări, îi scandalizează utilizarea termenului de papistaș, pe care îl consideră răutăcios; de aceea, îl și evită și îl vom evita și noi, însă, așa cum se va vedea, nici alte denumiri „clasice” nu sunt corecte dintr-un punct de vedere istorico-teologic sau filologic). Este un vechi obicei de a denumi o erezie sau pe adepții ei după numele celui care a promovat-o sau… după numele învățăturii lor greșite (putem instrumenta demonstrația folosind înseși cuvintele Mântuitorului către Sf. Ap. Ioan în Apocalipsă, când vorbește despre nicolaiți etc). Aceasta chiar dacă respectivii își dau singuri titlul de drept-credincioși (adică ortodocși sau „katholik” – la origine, ambii termeni presupunând dreapta credință, credința apostolică genuină și unitară propovăduită de către apostoli într-un pretutindenea al vremurilor antice, dar cu chemarea veșnic lucrătoarea a unui pretutindeni universal, precum și Adevărul iubirii este universal, în contrast cu erezia.). Deși, din dorința de a se distinge de restul, unii preferă să-și spună singuri după denumirea greșelii lor (dintre cei actuali: baptiști, adventiști, penticostali, mormoni, iehoviști etc). Nu este o noutate pentru nimeni faptul că mulți dintre ereticii notorii s-au crezut și se cred purtători ai adevărului și s-au numit pe sine adevărați. De aceea, pentru a nu se produce confuzii, este mai bine să folosim, fără a dori să jignim pe nimeni, termenii care descriu învățătura de credință ce îi separă de drepta credință, cea de sorginte apostolică…
Deci, papist, de la credința în primatul universal și infailibilitatea papei de la Roma (a nu se face confuzii cu titlul de papă pe care îl poartă canonic și Patriarhul Alexandriei), un om care crede că ar fi Vicarus Dei (locțiitorul lui Dumnezeu pe pământ) etc. Tot odată, papa de la Roma, ca funcție, este cel care este și născocitorul și promovatorul/păzitorul cu strășnicie al acestei erezii și a multor altora, după cum se va vedea și se vede.
Iar filioquism, de la erezia lui „Filioque”, principala erezie – prin implicațiile sale trinitar-subordinaționiste-, care îi separă de Dreapta Credință. Este de menționat faptul că, în vechime, înainte de 1054, adaosul „Filio que” a fost condamnat chiar de papi. Dacă este să facem referire la logica internă a conjugării acestor două erezii (papism și filioquism), ar trebui ca infalibilitatea papală, luată în serios de credincioșii ei, să arunce ca lucru anathematizat, adaosul ulterior „Filioque” din Crez/Simbolul Credinței. Mai ales că acest adaos a fost condamnat de mai mulți papi și, sinodal, prin Sinod Ecumenic (la care au participat și au semnat legați papali!) la anul 879 – așa cum au arătat atâția teologi ortodocși și cum s-a arătat și pe blogul de față.
Ar fi interesant și de vorbit despre înlănțuirea dintre erezia lui Filioque și cea a papismului sau infailibilității, despre cum au ajuns istoric să se justifice reciproc. Iar acest lucru ar întări opțiunea teologică, lipsită de filethism (care este o erezie), de a numi erezia ce și-a revendicat titlul incorect din punct de vedere dogmatic, istoric și didactic de „romano-catolic”, prin denumirea celor două elemente principale eretice asumate, și nu prin denumirea după limba, neamul sau cultul folosit (latini, franci, romani etc) – așa cum greșit o făceau unii în vechime (intrând în retoric latini, versus greci, care este falsă, de vreme ce „latinii” erau aproape curat germanici, fiind fie franci, fie stăpâniți de ei, ori tributari lor teologic, iar „grecii” erau Ρωμαιοι/romaioi, o amestecătură de latinitate, elenism, tracism, armeni, slavi etc și nicidecum „bizantini” – așa cum i-au denumit artificial tot „cercetătorii” apuseni hetordocși, la un secol după căderea Imperiului Roman de Răsărit). Însă nu este locul aici pentru această problemă. Am putea marca doar posibilitatea de a inversa termenii, pentru a începe cu erezia cea mai mare, cea legată de Sfânta Treime, cum este normal. De aici, ulterior, vine și fundamentarea infailibilității și primatului universal papal: Duhul Sfânt ar veni în lume prin papa de la Roma și, pe cale de consecință, numai celor ce intră în comuniune cu el și i se supun. Deci, mai corect vorbim de filoqpapism. Este un demers teologico-didactic și filologic, asemenea sintagmelor de papo-cezarism (cu referință tot la papa) respectiv de cezaro-papism (cu referință la pretențiile unor basilei răsăriteni eretici, în speță iconoclași) folosite fără resentimente de istorici. Desigur, fiecare persoană sau comunitate va folosi în continuare titulatura pe care și-o dorește, iar noi vom rămâne, cu ajutorul lui Dumnezeu, în Iubirea și Adevărul Său, după putere. Nu avem intenția de a jigni, ori de a lărgi disensiuni și distanțe, nici de a le anula prin confuzie relativistă ori nici de a fi reducționiști și superficiali, ci avem intenția de a discerne teologico-istoric, elcesiologic, duhovnicește și cultural.
Trecând la o doua problema anunțată din titlul articolului, după ce veți citi scurtul articol de mai jos, în limba engleză, vezi observa că ai noștri deja, la mai bine de o sută de ani după 1054, nu le mai recunoșteau botezul ca lucrător celor în comuniune cu Roma și că și botezau ortodox. De asemenea, că resfințeau bisericile ortodoxe unde cei pe care îi putem pe drep numi filioqpapiști își ținuseră slujbele! Francii, care sunt principalul vector al căderii în erezie a Romei Ortodoxe începând cu secolul al IX-lea (când au pus mâna pe Roma), sunt cei care au adâncit și pecetluit și la nivel uman Marea Schisma (de fapt, din păcate, Marea Cădere din Biserica a Apusului), prin masacrarea ortodocșilor – considerați a nu mai fi creștini, deci, asemenea păgânilor, deci, omorârea lor fiind un lucru fără de importanță (iată o nouă erezie, de fapt păgânătate, care prevestea zorii Inchiziției de mai târziu!). Deci, în aceasta consta prejudecata.
Urmăriți și răspunsurile interesante date de teologul John (Ioannis) Sanidopoulos la commenturi, pe care le vom și atașa la sfârșitul articolului! Observați cum ecumeniștii relativiști (sau, poate necunoscătorii, pe care necunoașterea îi duce în relativism!) consideră că tocmai ortodocșii sunt cu adevărat vinovați, pur și simplu pentru verticalitatea lor creștină de a ține Adevărul revelat… Se pare că, din păcate, unii ar acționa și astăzi asemenea cruciaților cu noi, de vreme ce le iau apărarea și nu înțeleg cuvântul Cuvântului către Tatăl: „Sfințește-i pre ei întru Adevărul Tău” (Ioan), sau cuvântul Domnului, citat și de Sf. Ap. Pavel: „ieșiți dintre ei și vă osebiți…”. Ortodocșii nu-i omorau pe apuseni, ci mai degrabă le dădeau viață, prin Sf. Botez cel adevărat. Hristos omora în aceia pe omul cel vechi din ei. Doar atât. Apusenii, însă, au făcut atâția și atâția mucenici ortodocși. Să nu uitîm că astăzi, 22 Septembrie, sunt prăznuiți și călugării athoniți martiri uciși prin foc de așa zișii „romano-catolici” și „creștini” care năvăliseră în Sf. Munte tot în secolul al XIII-lea…
Sî avem rugăciune lor și puterea blândă a verticalității credinței în iubire!
Binecuvântați și iertați, iar de am greșit ceva, vă rog să îndreptați!
Marian Maricaru
(© MM, via Blog de dogmatică empirică; se poate prelua doar menționând autorul și sursa)
+++++
An Example of Latin Prejudice That Led to the Sack of Constantinople in 1204
Odo of Deuil (1110 – April 18, 1162) was a French monk who participated in the Second Crusade (1147–1149), and served as the chaplain of Louis VII on the expedition. His narrative of the Crusade is titled De profectione Ludovici VII in Orientem (On Louis VII’s Journey to the East), which relates the progress of the crusade from France to Antioch.If our priests celebrated mass on Greek altars, the Greeks afterwards purified them with propitiatory offerings and ablutions, as if they had been defiled. All the wealthy people have their own chapels, so adorned with paintings, marble, and lamps that each magnate might justly say, “O Lord, I have cherished the beauty of Thy house.” … But, O dreadful thing! We heard of an ill usage of theirs which could be expiated by death; namely, that every time they celebrate the marriage of one of our men, if he has been baptized in the Roman way, they rebaptize him before they make the pact. We know other heresies of theirs, both concerning their treatment of the Eucharist and concerning the procession of the Holy Spirit. … Actually, it was for these reasons that the Greeks had incurred the hatred of our men, for their error had become known even among the lay people. Because of this they were judged not to be Christians, and the Franks considered killing them a matter of no importance and hence could with the more difficulty be restrained from pillage and plundering.
I mean in no way to defend the Franks, but from the except quoted it would seem that contrary to the indication in your title, there was as much Greek prejudice as there was Latin.
There’s a difference between theological differences, which the Greeks had, and wanting to kill over those differences, like the Franks described.
It’s interesting to me that Odo specifically mentions that the Franks, not Latins, had no problems with killing Greeks. I’ve read a little bit about the Franks taking over the western part of the Roman Empire, but I haven’t been found a good historical account of this. Do you of any place online or any books that deal with this?
Also, I was just reading about the Wikipedia entry on the Sack of Constantinople, and according to that, it gave me the impression that the Sack occurred as a reaction, at least in part to the Massacre of the Latins in 1182, which I had never heard of before today. Can you verify this?
For the Frankish usurpation of the papacy, one would need to primarily read the primary sources. Historians in the West have avoided researching it.
The Latin (Frankish) massacre of 1182 was definitely a justification for the sack of Constantinople. Many Greeks (Romans) saw their occupation of Constantinople prior to 1182 as a negative thing, and for political reasons they reacted. The Greeks (Romans) certainly were not free from having blood on their hands. But attitudes and texts like those of Odo circulating in the West were a further justification. The whole matter is very intricate and complicated to say it was only this or that which caused the sack. Many factors were involved. The great evil of the sack further wasn’t only the initial massacre, which can be argued was merely revenge, but the desecration of the churches and the long occupation of the city following the sack. It solidified the existing schism, with few exceptions.
“Latin prejudice”????? All you gave in the quotation was Greek prejudice. The Latins weren’t the ones rebaptizing people they were in communion with and purifying the altars after Liturgy was said in a different language. All Odo said in that quotation was that doing so is an error – and that is what you call “prejudice”?
Biserica Ortodoxă este universală - Blog personal al Părintelui Matei Vulcanescu
