Show Comments (9)

9 thoughts on “Părintele Sava Lavriotul despre situația Sfântului Munte și “Sinodul” din Creta”

  1. Aici au picat multi crezand ca minunile le arata dreapta credinta : „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau săvârşeşte semne şi minuni, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor” (Sf. Ignatie Teoforul).

  2. Cuvantul (notiunea) BISERICA a fost insusit (furat) in decursul istoriei de secte pentru a avea credibilitate in ratacirea lor.

    Ingaduinta aceasta din partea Bisericii din ultimele doua secole, a dat nastere la aceste confuzii contemporane care par o penibilitate sa mai poata a fi schimbate. Dar trecand peste acuzele, ironiile si corectitudinea lumii de astazi, cred ca nu e inca prea tarziu sa se faca corect dreapta deosebire. Sunt marturii despre explicatia cuvantului – biserica – la Sfintii Parinti, care nici macar crestini nu-i mai numesc pe cei s-au ratacit de la dreapta credinta. (Sf. Ignatie Briancianinov, Sf. Paisie Velicicovski, Sf. Iustin Popovici – acestia dintre cei mai actuali)

    Mantuitorul Iisus Hristos a spus clar ca in vremurile de apoi (nu vor fi progrese spirituale), dimpotriva vor aparea hristosi mincinosi, referinta la cei de astazi care cred gresit in Hristos.
    ”Nu in numele Tau am proorocit, nu in numele Tau am facut minuni… ? – Adevarat zic voua, nu va cunosc pe voi!” (Matei 7, 22-23)
    Locurile unde se aduna celelalte confesiuni ar trebui sa se numeasca: case de toleranta spirituala.
    Daca tot suntem atat de corecti in exprimarea civilizata…

    Mucenicii nu numeau ”biserici idolesti” capistile persecutorilor unde erau fortati sa se inchine !

    Daca acceptam denumirea de biserici si pentru alte confesiuni religioase, motivam la pacat si pe cei care hulesc acest cuvant, pentru ca unii s-ar putea dezvinovati zicand ca ei nu-si injura biserica lor, ci pe-a altora.

    Daca Romania in ultimii ani este recunoscuta de straini ca fiind tara tiganilor (romilor) e pentru ca nu s-au luat masuri clare de diferentiere si deosebire a natiunilor si etniilor.

    Unii sectari, vicleni prin excelenta, evita sa spuna din ce adunare eretica fac parte si isi zic eronat sau ironic ortodocsi.

    Nu putem oprin dreptul fiecaruia de a-si insusi un cuvant ?
    Atunci NOI sa nu recunoastem asta, zicand ca ei din asa zisul respect civilizat.
    In felul asta s-a ajuns astazi sa nu se mai faca deosebirea dintre bine si rau sau dintre pacat si virtute.

    Daca acceptam denumirea de biserica celorlalte confesiuni pentru ca asa isi spun ei, tot la fel am putea spune ca sunt si in adevar, pentru ca ei asa se considera.
    Si facand asa, mai suntem noi ortodocsi ?

    Sf. Fotie cel Mare (cel care a anatemizat pe papa Nicolae I in 863 pentru erezia filioque), Sf. Grigorie Palama, Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Marcu Evghenicul si multi altii nu i-au numit pe catolici biserica, greseala aceasta ingaduita sa-i zic, incepand de fapt abia prin sec. XVIII, odata cu adaptarea credintei la vremurile noi, diplomatice si moderne.

    1. Corect spre lămurire! Biserica Ortodoxă Română cenzurează în privința Sfintelor Sinoade și a canoanelor! Cea mai recentă cenzură este legată de documentele semnate în Creta. De nu ar fi fost internetul, nu ne-am fi lămurit! Doamne ajută la luminarea neștiutorilor!

      1. Așa este, Dumnezeu prin toate mijloacele, inclusiv prin internet, îi luminează pe cei care vor să se lămurească. Iar cine nu, nu — internetul este plin și de dezinformări și sminteli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

We don’t spam! Read more in our privacy policy

Biserica Ortodoxă este universală - Blog personal al Părintelui Matei Vulcanescu