Documentul datorita caruia a iesit Biserica Georgiei din “Consiliul Mondial al Bisericilor”

By pr. Matei Vulcănescu -
11 ani ago

Iubitorii de Hristos din Biserica Georgiei nu s-au mulţumit să se vaite că fac parte dintr-o Biserică aflată în ghearele apostaziei, ci au luat atitudine. Datorită lor, Biserica Georgiei a rupt legăturile cu monstruosul trup al Consiliului Mondial al Bisericilor. E de dorit ca şi în România să existe o luptă similară, întrucât adevărul este acelaşi – şi în Georgia, şi în România, ba chiar şi la Constantinopol… (Nota mea – D.V.)

Scrisoare deschisă către Patriarhului Ilia al Georgiei

de la Obştea Mănăstirii Sfântul Shio din Mghvime

„Hristos Domnul a numit acea Biserică care păstrează mărturisirea cea adevărata şi mântuitoare Biserica Sobornicească. Pentru această mărturisire l-a numit pe Petru binecuvântat, când a declarat că «pe această piatră [adică, a dreptei credinţe] voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui» (Mat. 16, 18)” – Sfântul Maxim Mărturisitorul (Migne PG 90, 132A)

„Am ajuns orfani, fără de tată” – Plângerile lui Ieremia

„Cine citeşte să înţeleagă” – Mat. 24,15

În vechea Sodomă trăia dreptul Lot cu familia sa. Dumnezeul cel îndelung-răbdător, aşteptând convertirea, schimbarea inimilor sodomiţilor, le-a dăruit tot ceea ce aveau de trebuinţă: apă, aer, hrană…viaţa însăşi. Lot era pentru ei o pildă de virtute, un model de îndreptare. Dar în zadar. Măsura fărădelegii şi a păcatului era dincolo de orice limită; Domnul a scos afară familia lui Lot şi a distrus cetatea prin foc, luând acea viaţă pe care le-o dăruise. Ca şi Sodoma se preface acea Biserică în care grozăvia învăţăturilor eretice îşi află un loc de cinste. Îndelung-răbdător şi mult-milostiv este Domnul şi, precum distrugerea Sodomei a fost întârziată de dragul dreptului Lot, la fel, de dragul drepţilor Săi slujitori din vremea aceasta, El nu îşi va îndepărta harul Sfântului Duh de la Biserica aceea care a rătăcit spre bezna ereziei, care Îi este atât de vrăjmaşă. Dar pentru câtă vreme? Unde este limita dincolo de care fărădelegea întrece îndelung-răbdarea şi milostivirea Sa? Dacă vremea pentru un exod precum cel al lui Lot a venit, atunci această vreme înseamnă sfârşitul perioadei [îngăduită pentru pocăinţă], este vremea pentru îndeplinirea judecăţii lui Dumnezeu, vremea pentru mânia cea dreaptă, vremea pentru luarea de la noi chiar a Sfântului Duh. Plecarea din mijlocul păcatului a adevăraţilor fii ai Bisericii slujeşte drept semn al morţii duhovniceşti a ierarhiei Bisericii Locale. Şi doar atunci când Domnul îi va chema la El pe toţi cei credincioşi Lui – adevărata Sa Biserică – harul Sfântului Său Duh va părăsi cu desăvârşire adunarea acelora care vor rămâne în urmă.

Lot i-a avertizat pe ginerii lui asupra judecăţii lui ce avea să vină în curând, însă aceştia au râs de el. Şi ginerii săi au ars împreună cu sodomiţii.

Avem şi exemplul ninivitenilor. Ninivitenii s-au pocăit şi judecata lui Dumnezeu nu s-a mai arătat. Dar cel al Sodomei? Era Sodoma în stare să se schimbe? Sodoma, în care nu exista nici măcar conştientizarea nevoii de îndreptare?

Ecumenismul este erezie! Aceasta este limpede. Mai mult decât atât, este erezia ereziilor.
Dintre toate erorile aşa-numitului „ecumenism”, eroarea fundamentală şi cea mai profundă este cea referitoare la natura Bisericii înseşi. Aceasta este o erezie ecleziologică. Este contrară mărturisirii de credinţă niceo-constantinopolitane, căci susţine că nu există vreo „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”
Aşa-numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor” chiar în denumirea sa conţine o contradicţie a doctrinei creştin-ortodoxe referitoare la Biserică. Şi în a sa „Teorie a Ramurilor” respinge într-un mod desăvârşit această dogmă. Iar „Consiliul” se străduieşte să împlinească această respingere fundamentală prin practica sa militantă a „pluralismului religios”.
Biserica Ortodoxă, participând la activităţile mai sus numitului „Consiliu Mondial al Bisericilor”, îşi declară consimţământul faţă de toate învăţăturile şi activităţile sale [ale CMB]. Chiar prin acest mijloc ea devine parte a minciunii şi a tuturor greşelilor Consiliului. Ea devine eretică în măsura în care Consiliul însuşi este eretic.
Această erezie pătrunde şi mai adânc în trupul Bisericii prin participarea ierarhiei în diverse forme de împreună-celebrări liturgice oficiate de instituţiile Consiliului în decursul activităţilor ei obişnuite.
Biserica Ortodoxă Georgiană (BOG) a fost un membru activ al CMB un răstimp destul de îndelungat (din 1962). Această participare intensă, manifestată în activităţile ierarhilor din treptele superioare, este calea de cădere în erezie sau, mai degrabă, este în fond deja în erezie.
Atât în numeroasele apariţii publice, cât şi ex cathedra, ierarhii din treptele superioare ale BOG s-au arătat a fi apologeţi şi propovăduitori ai ereziei ecumenismului. La Sinodul Local din 1995 participarea în această mişcare a fost înregistrată în documentele oficiale şi confirmată de autoritatea ecleziastică. Prin acest mijloc, erezia a fost clar inserată în trupul Bisericii Locale Georgiene
Când Biserica începe în orice grad să accepte învăţături eretice, atunci harul mântuitor slăbeşte întru ea. Odată ce Biserica, luată în întregime, acceptă erezia, atunci harul mântuitor părăseşte comunitatea, deoarece mântuirea pentru membrii ei devine imposibilă, chiar dacă ei şi-ar da vieţile pentru convingerile lor.
Există doar două căi de scăpare din situaţia care a apărut în BOG: fie Biserica renunţă la greşeala sa, fie cei care îşi doresc mântuirea părăsesc adunarea celor necredincioşi
Respingerea de către Biserică a ereziei ecumenismului trebuie să fie exprimată prin plecare sa din CMB. Nu există altă cale.
Aceasta poate fi făcută doar de către ierarhii din treptele superioare ale BOG – acesta este prerogativa lor. Însă ierarhii refuză să facă astfel.
Unii dintre ierarhi consideră că un asemenea pas ar fi discordant faţă de progresele contemporane de integrare globală. În propriile lor concepţii subordonând viaţa Bisericii simplelor legi prin care funcţionează societatea, ei îi ameninţă pe creştini cu dificultăţi economice, politice, religioase, cu izolare culturală şi o multitudine asemănătoare de orori imaginare.
Un asemenea mod de gândire se bazează pe lipsa de credinţă în purtarea de grijă dumnezeiască a Creatorului şi Întemeietorului Bisericii pentru aceasta. Ceea ce este necredinţă, este veritabil ateism, ce captivează mintea şi conştiinţa. Ei nu îşi dau seama că Domnul nu îi părăseşte pe adevăraţii Săi slujitori. Ochiul Său nu doarme; şi puternică este mâna Sa cea dreaptă.
Alţi ierarhi, neavând o conştiinţă creştină adevărată şi nedorind să înţeleagă însăşi esenţa dogmelor Bisericii lui Hristos, socotesc că a fi membru al CMB nu este un păcat atât de mare. Unii ca aceştia caută prin diverse compromisuri să înşele şi pe Dumnezeu, şi pe ei înşişi.
Aşa că ce îi rămâne de făcut unui creştin ortodox care îşi caută mântuirea, care este sigur că această mântuire nu este posibilă fără o adevărată credinţă, liberă de monstruozitatea ereziei?
„…iar ei au plecat din faţa sinedriului, bucurându-se că s-au învrednicit, pentru numele Lui, să sufere ocară”. ( Fapte 5, 41)

„…Cei ce se despart pe sineşi de împărtăşirea cea către întâiul şezător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Sfinţii Părinţi, de acela adică care eresul în public îl propovăduia, şi cu capul descoperit îl învăţa, unii ca aceştia nu numai canoniceştii certări nu sunt supuşi, îngrădindu-se pe sineşi despre împărtăşirea numitului episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci şi de cinstea cea cuvenită celor dreptslăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi de împărţiri.” (Canonul al XV-lea al Primul/al Doilea Sinod local de la Constantinopol)

În comentariul său asupra Canonului al XIV-lea al Celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic, Zonara scrie: „Sunt de asemenea eretici şi cei care chiar şi numai parţial sunt în dezacord cu învăţătura Bisericii sau care doar o distorsionează uşor”.

Mănăstirea Dreptului nostru Părinte Shio din Mghvime (cel ce s-a nevoit într-o peşteră) rupe comuniunea cu Preafericitul Părinte Patriarh Ilia al II-lea, Catholicos al Întregii Georgii, din cauza ereziei ecumenismului.

Arhimandritul Gheorghe, Stareţul Mănăstirii
Arhimandritul Ioan

Ieromonahul Nicolae
Monahul Chiril

Fratele Visarion

Fratele Guram

14/27 aprilie 1997

Mănăstirea Betania rupe comuniunea cu Preafericitul Părinte Patriarh Ilia al II-lea Catholicos al Întregii Georgii din cauza ereziei ecumenismului.

Stareţul Mănăstirii, Ieromonahul Agheu

Monahul Eutihie
Monahul Gavriil

18 aprilie / 1 mai 1997

Stareţul Mănăstirii Zarzma, Arhimandritul Gheorghe, rupe comuniunea cu Preafericitul Părinte Patriarh Ilia al II-lea, Catholicos al Întregii Georgii şi cu Episcopul Serghie de Akhaltsikhe din cauza faptului că au căzut în erezia ecumenismului

Arhimandritul Gheorghe

2/15 mai 1997

Către Preafericitul Părinte Patriarh Ilia al II-lea, Catholicos al Întregii Georgii,
şi Sfântului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Georgiene

Preafericirea Voastră, Preasfinţiţi Episcopi,

Cu smerenie vă aducem la cunoştinţă că având binecuvântarea episcopului în funcţie al Eparhiei de Shemokmedi, Episcopul Iosif, o întrunire a clerului din Guria a fost ţinută pe data de 6/19 mai, anul curent. La această întrunire am discutat despre situaţia care a apărut în sânul Bisericii Mamă, mai cu seamă declaraţiile obştilor Mănăstirilor Sfântul Shio din Mghvime, Betania, Sfântul David din Garedzhe. Cu smerenie vă rugăm să nu sfâşiaţi cămaşa Bisericii lui Hristos prin schismă.

În numele dragostei, hotărâţi-vă să părăsiţi Consiliul Mondial al Bisericilor.

În caz contrar, vom subscrie deciziei obştilor mai sus menţionate şi vom rupe comuniunea cu Sfinţiile Voastre.

1 ) Stareţul Mănăstirii Sfântul Nicolae din Shemokmedi, Arhimandritul Nicolae
2) Părintele duhovnic al Mănăstirii Dzhikheti, Arhimandritul Andrei
3) Preotul paroh al Catedralei din Shemokmedi, Protopopul Vasile

4) Preotul paroh al Bisericii Sfinţii Iulita şi Chiric, Preotul Matei

5) Preotul paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe din Dvabchu, Preotul Constantin
6) Diaconul Catedralei din Shemokmedi, Pr. Chiriac

Show Comments (0)

0 thoughts on “Documentul datorita caruia a iesit Biserica Georgiei din “Consiliul Mondial al Bisericilor””

    1. Sarutmana parinte! Da, cunosc faptul ca Sf Marcu primea pe ereticii papistasi prin mirungere, ceea ce arata ca ii considera eretici. Chiar el o spune la un moment dat: papistasii sunt eretici si de aceea ii primim prin mirungere. Dar aici sfantul a aplicat iconomia din motive lesne de inteles, si anume, conditiile istorice in care se aflau ortodocsii la acea perioada- si ca sa le inlesneasca venirea in Biserica aplica iconomia.
      Iconomia are baza atunci cand sub nici o forma nu se poate face botezul. Iconomia nu este lege, si nici nu se poate dogmatiza pe iconomie. Acrivia este expresia Dogmei, si de aceea in nici un caz nu se poate vorbi de ideea ca Sfantul ar fi acceptat ca valid botezul papistasilor. Pur si simplu conditiile istorice si duhovnicesti nu permintau altceva. Este clar ca botez este numai in Biserica Ortodox. De aceea astazi iconomia isi pierde sensul, pentru ca se face din motive diferite si anume, in ideea ca ar exista botez comun, ca am recunaoste taina botezului ereticilor, etc, ceea ce arata ca motivele pentru care astazi fac unii iconomie, primid pe papistasi prin mirungere sunt motive eretice, nu ortodoxe. Rolul iconomiei este de a ridica pe om la acrivie, nu de a-l pierde duhovniceste. Astazi iconomia nu isi are rostul in conditiile in care pe baza iconomiei se creeaza teologie. Ca pastori suntem datori sa folosim maxima precautie. Maxima precautie ne arata clar care este drumul de urmat. Maxima precautie imi spune sa botez pe toti ereticii. Aplicarea maximei precautii este sustinuta atat de canoane(Trulan 84) cat si de pastoratia din teren. Daca nu uesti sigur ca cineva e botezat trebuie sa il botezi, cu atat mai mult un eretic, care a primit niciodata taine valide. Nu putem pune in pericol de a pierde cineva sufletul prin faptul ca il oprim de la Taina Botezului, Taina data gratis de Hristos tuturor oamenilor care vor sa se mantuiasca. O Taina nu poate inlocui alta Taina, Botezul nu inlocuieste Mirungerea si Mirungerea sa inlocuiasca Botezul. Fiecare Taina are rolul ei. Botezul spala pe om, Mirungerea il “parfumeaza “cu Darurile Duhului Sfant si Impartasania il Hraneste cu Hristos. Deci daca aducem pe cineva murdar si il parfumam, va mirosi incontinuare urat, ba mai grav, va mirosi mult mai urat.

      1. Va multumesc mult pentru raspunsul foarte bine argumentat. ma nelinistete insa si ceea ce este scris despre sfantul Petru Movila si incerc sa inteleg cum a primit titulatura oficiala de sfant cu asa idei influentate de papistasi. Vorbeam cu un preot prof. caruia iam relatat ca am botezat o papistasa si indignat sa aratat foarte nemultumit zicand ca necesara era doar mirungerea deoarece botezul era valid. si atunci lam intrebat -am gresit facand asa? iar el mia raspuns ca nu am gresit dar nu era necesar. pai daca nu am gresit, potrivit mentalitatii lui trebuia sa ma fac vinovat de incalcarea canonului ce interzice rebotezarea. deci observ ca cei care trag in partea asta a unei iconomii exagerate (la limita cu erezia, asa cum invata patriarhia ecumenica in prezent)se prind in propriul lant deoarece nu au o pozitie bine argumentata dogmatic si canonic. Ma uimeste sa aud de cazuri in care preoti ortodocsi care primesc catolici la ortodoxie prin botez sunt mustrati canonic si mai ales din motivul ca botezul lor era deja valid. va urez cele bune…p.Cristian m.Adamclisi

        1. Nimenu nu te poate mustra canonic pentru ca botezi avand in vedere canoanele 46-47 Apostolice- care arata acrivia- toti ereticii trebuie botezati, indiferent de la ce erezie provin. Alte canoane aplica iconomia-iconomia are rolul de a duce la acrivie nu de a pierde omul in erezie. Taina Mirului nu inlocuieste Taina Botezului si cine zice ca exista botez inafara Bisericii Ortodoxe, el poate fi cercetat canonic pentru erezie, pentru ca a afirma existenta tainei botezului si a tainelor in general inafara Bisercii este erezie. Faptul ca in anumite circumstante, care azi nu mai exista, Parintii au facut iconomia nu insemna ca pseudobotezul eretic Parintii l-ar fi considerat valabil, doar ca au lasat in sema lui Dumnezeu avand in vedere cirsumstantele istorice in care se aflau conform Sfantului Nicodim Aghioritul.

  1. Sarutmana Parinte!
    Ma numesc Alexandru-Catalin si v-am contactat ptc am o neliniste care ma macina de cativa ani buni in legatura cu botezul meu… Am fost botezat in 1988 in Duminica Tomii si,fiind o vreme foarte urata (lapovita,vant), iar eu fiind nascut prematur si avand un organism mai sensibil si fiind putin bolnav(din cate am aflat),bunicul meu a solicitat ca preotul sa nu ma scufunde ci doar sa ma stropeasca cu apa sfintita,ca la sectanti,desi toti ai mei au fost mereu ortodocsi cu numele si botezul era de rit ortodox …
    Ma intreb cat de valid poate fi considerat acest botez,avand in vedere ca nu a avut loc intreita scufundare.despre care am citit ca este esentiala – insusi simbolismul intreitei-scufundari fiind foarte adanc: moartea pentru viata traita in pacat pana atunci,ingroparea celui botezat impreuna cu Hristos si respectiv,prin iesirea din apa, invierea sa impreuna cu Hristos,pentru viata cea noua,intru Hristos.Intreb stiind ca semnificatiile sale nu sunt intamplatoare si neglijabile ,ci, la fel ca si in cazul Sfintei Euharistii,nu e vorba de un simbolism gol si nesemnificativ,ci complex si profund crestin.Poate ca insasi termenul de “simbol” e insuficient atunci cand vine vorba de Adevarul unic si absolut al crestinismului…
    Si atunci ma intreb:nu ar trebui sa fim,cum spuneati mai sus, mai precauti,mai tipicari in pastrarea si urmarea neschimbata a “ritualului” Sfintelor Taine si ierurgii?
    Concret,in cazul meu, sa constientizam mai des si mai profund ca taina botezului impune imperios o respectare intocmai a intreitei scufundari?In definitiv,e adevarat,o taina ramane impenetrabila,dar nu suntem datori atunci macar sa credem ca poate ca tocmai in asta consta o jumatate a Tainei Sf.Botez: in scufundarea de 3 ori,iar cealalta jumatate in puterea sacramentala a apei sfintite mai inainte de preot… ? adica: nu doar atingerea cu apa din cristelnita prin stropire ,ci efectiv actul intreit al scufundarii depline in apa sfintita?
    Va las pe Sfintia Voastra sa discerneti,am deplina incredere ca ma veti lumina si atfel o sa ma linistesc.Am mai intrebat si alti cativa preoti,dar toti 3 se grabeau foarte tare si nu am primit deci decat raspunsuri intocmite pe loc si oarecum identice:ca se face prin intreita scufundare sau stropire,nu conteaza; l-am vazut de curand pe PS Ambrozie botezand un copil de preot,am incercat sa-l abordez dar fara succes ptc “Nu e momentul!”…
    Un monah de la Athos mi-a propus sa repet doar intreita scufundare in mare,ca m-ar putea deci ajuta parintii de la Prodromu in acest sens,dar cand am fost era in aprilie si vremea era destul de mohorata…M-a surprins placut seriozitatea cu care a receptat nelinistea mea si ca a surprins bine gravitatea problemei in cauza…
    Astept raspunsul Sfintiei Voastre! Ma rog din suflet ca Domnul sa va lumineze in legatura cu ce e de facut in situatia mea! Doamne, ajuta!

    1. Sunt doua aspecte ale Tainei Botezului: 1. sa fie facut de catre un preot ortodox (nu eretic)
      2. sa fie respectata intreita afundare

      exista si botezul prin iconomie, atunci cand cineva care este bolnav este uns de trei ori pe tot corpul cu apa, ca si cum ar fi afundat.

      Daca forma Botezului nu a fost facuta si tu ai procese de constiinta(pentru ca ai nesiguranta cum ca ar fi fost botez ci stropire) in privinta acestui lucru conform principiului maximei precautii(Canonul 84 Trulan) ar trebui sa te botezi.

      pr matei

      1. Multumesc foarte mult!
        Joi va avea loc o slujire arhiereasca de hramul Schitului Strambu din jud. Giurgiu,ocazie cu care intentionez sa ma sfatuiesc si cu PS Ambrozie in legatura cu botezul,stiind ca adevarul se gaseste prin multa sfatuire,desi ma tem ca o sa-mi spuna ca botezul nu se poate repeta,indiferent de conditii…Ce as putea sa-i raspund in acest caz?
        Inteleg din spusele comentariului de mai sus al par. de la Man. Adamclisi ca exista si un canon ce stabileste ca rebotezarea este interzisa?
        Sunt in anul 1 la teologie mai nou si as fi vrut sa va rog sa-mi spuneti care e numele cartii ce cuprinde toate canoanele Sfintelor Sinoade si ma gandeam ca ar fi bine sa-l consult la biblioteca facultatii pana la intrevederea cu episcopul.

  2. Salut Alexandru

    Cartea se numeste Pidalion si o gasesti aici:http://www.mirem.ro/pdfuri/pidalionul.pdf
    Canonul care stabileste procedura de botezare e canonul 50 apostolic :”Daca vreun episcop sau prezbiter nu va savarsi trei afundari ale unei taine, ci o afundare intru moartea Domnului, sa se cateriseasca. Fiindca nu a zis Domnul: botezati intru moartea mea, ci mergand invatati toate popoarele botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”.
    Eu cred ca daca nu primesti un raspuns afirmativ de la PS Ambrozie,sa cauti un preot traditionalist care sa te ajute.Dar sa vedem ce zice si parintele Matei,care evident e preot si mult mai experimentat ca mine.

  3. As vrea sa va impartasesc si eu o problema similara legata de botezul ereticilor. Problema aceasta din pacate pleaca inca din facultatile de teologie, unde prea putin se explica despre validitatea/recunoasterea tainelor ereticilor. Si atunci de aceea devine ambigua in foarte multe cazuri. In special in Banat si in Ardeal, unde convietuim de secole cu ereticii, exista aceasta confuzie in randul ortodocsilor. “Cum, nu este Acelasi Dumnezeu?”…Si alte replici de genul acesta. Foarte multi ortodocsi nu cunosc si nu inteleg aceasta problema, minimalizand-o. Si din pacate si foarte multi preoti ortodocsi. Si daca preotii nu o inteleg, de ce credinciosi ce sa mai vorbim, cine sa le explice ?
    Am avut recent un caz in care un ortodox voia sa se cunune cu o catolica, dar ea nu a vrut sa auda de Botez, nici macar de Mirungere. Voia sa-si pastreze credinta ei. Si au preferat pana la urma sa nu mai vina, cine stie, s-or fi dus in alta parte, unde…se poate oricum !

    1. Am sa public in curand un articol detaliat pe aceasta problema. Un lucru este clar, inafara Bisericii (Una, Sfanta, Catolica si Apostolica) Biserica Ortodoxa, nu exista nici o Taina, nici Botez, nici Cununie, absolut nimic. Aceasta e invatatura Parintilor. Desigur ca am sa detaliez intr-un articol. Aceasta este acrivia Bisericii, iar rolul iconomiei este ca sa ridice pe cel neputincios la acrivie, nu sa il lase in gandirea lui gresita. Daca cineva crede ca ar fi valabil botezul eretic si vine prin mirungere la Ortodoxie, acesta ramane cu ideea eretica si dupa mirungere, ba aceasta idee se intareste in sufletul lui. Deci el nu are cum sa fie membru adevarat al Bisericii. Daca cineva este amenintat cu moartea daca se boteaza si este miruns rapid ca sa nu fie omorat dar crede ca botezul sau eretic este invalid, acela ramane la mila lui Dumnezeu.
      Acela crede corect si prin iconomie este membru al Bisericii. Vedeti diferenta! Cam asa se expica iconomia. Faptul ca Parintii au primit pe arieni sau monofiziti prin iconomie(fara botez) se explica doar prin conditiile grave care necesitau iconomia. Iconomia se face numai temporar si de catre un sinod. Daca iconomia ajunge lege, atunci nu mai e iconomie ci lepadare de Hristos. Azi creeaza ecumenistii din iconomie dogme. Parintii in schimb niciodata nu au dogmatizat pe baza iconomiei. Iconomia are rolul de a te trage din mocirla, nu de a te lasa acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

We don’t spam! Read more in our privacy policy

Biserica Ortodoxă este universală - Blog personal al Părintelui Matei Vulcanescu