Succesiunea apostolică
De credinţa apostolică se leagă nedespărțit succesiunea apostolică. Succesiunea apostolică este valabilă doar în trupul Bisericii, presupunând, neapărat, credinţa apostolică.
Prin succesiunea apostolică înţelegem continuarea neîntreruptă a conducerii Bisericii de către Apostoli. Această continuare are un caracter harismatic şi este asigurată prin transmiterea autorităţii duhovniceşti a Apostolilor către Episcopii Bisericii, şi, prin intermediul acestora, preoţilor.
Modul de transmitere a autorităţii duhovniceşti apostolice Episcopilor se face prin punerea mâinilor (hirotonie). Dacă, prin urmare, vreun episcop dobândeşte hirotonia în mod canonic, bisericesc, şi se găseşte în continuare, în afara Bisericii datorită credinţei lui eronate, el încetează în mod esenţial să aibă succesiune apostolică, din moment ce aceasta are sens doar în cadrul tainic al trupului lui Hristos, Biserica.
În consecinţă, dacă vreun episcop sau vreo Biserică locală – indiferent de numărul de membri – cad din credinţa Bisericii aşa cum a fost aceasta exprimată infailibil de Sinoadele Ecumenice, ei încetează să mai aibă succesiune apostolică pentru că se găsesc deja în afara Bisericii. Şi, din moment ce succesiunea apostolică este întreruptă în mod esenţial, nici nu poate fi vorba de dobândirea sau continuarea succesiunii apostolice celor deja căzuţi în afara Bisericii.
Pe baza celor de mai sus, însuşi papa, dar şi toți episcopii romano-catolici sunt lipsiţi de succesiune apostolică, pentru că, fiind lipsiţi de credinţa apostolică, se găsesc în afara Bisericii. În consecinţă, a vorbi despre succesiune apostolică în afara Bisericii este un lucru fără vreo temelie ştiinţifică, adică neteologic.
Biserica Ortodoxă este universală - Blog personal al Părintelui Matei Vulcanescu