„Biserici surori”

De la început, termenul de „Biserici Surori” a fost nepotrivit şi inadmisibil. Este nepotrivit din punct de vedere teologic atunci când este folosit pentru a exprima relaţia dintre Bisericile Ortodoxe locale. Şi este absolut inadmisibil, din punct de vedere teologic, atunci când este folosit pentru a determina caracterul ontologic al Bisericii Ortodoxe şi al romano-catolicismului.

Termenul „Biserici surori” nu este un termen bazat scripturistic, nici nu este legitim. Atunci când Apostolul Pavel se referă la diversele Biserici locale, el nu le denumeşte „surori”, nici nu subînţelege existenţa vreunei Biserici „mame” ale vreunor Biserici locale. El are conştiinţa că Biserica este Una şi că ea are un caracter universal, în sensul unei deplinătăţi a adevărului şi vieţii Ei, şi al cărei cap, ne informează Apostolul, este Însuşi Hristos. Astfel, atunci când se adresează vreunei Biserici locale, foloseşte expresia stereotipă: „Bisericii care este în Corint”, de exemplu. Acest lucru arată că prezenţa întregii Biserici  poate fi în orice loc, acolo unde există comunitatea euharistică a credincioşilor sub Episcopul ei.  Este, desigur, de la sine înţeles faptul că unitatea acestor Biserici locale este asigurată de comuniunea lor întru credinţă, viaţă şi rânduială ecclesiastică. Unitatea Bisericilor locale este garantată în practică de Sinodul Episcopilor lor.

Din cele expuse mai sus reiese clar faptul că, din moment ce nici Bisericile locale aflate în acelaşi cuget în cadrul Ortodoxiei nu se justifică, din punct de vedere teologic, să fie numite „surori”, cu atât mai mult nu există vreun substrat teologico-ecclesiologic pentru a numi Biserica Ortodoxă şi Romano-catolicismul „Biserici surori”. De altfel, Romano-catolicismul nu poate fi numit, în sensul strict al cuvântului, Biserică, după anul 1014, pentru că de atunci acţionează asupră-i anatemele Sinoadelor Ecumenice, consecinţa fiind tăierea de la Trupul divino-uman.

Aici trebuie făcută observaţia că suspendarea anatemelor nu poate fi efectuată de nici o persoană oficială a Bisericii , indiferent de înălţimea poziţiei în ierarhia ecclesiastică, ci doar de un Sinod Ecumenic. Şi acest lucru se poate face doar în cazul în care, în prealabil, sunt îndepărtate motivele dogmatice pentru care a avut loc efectiv tăierea romano-catolicismului de Biserică.

Este, aşadar, limpede faptul că, oficial, romano-catolicismul nu mai este Biserică din 1014. Practic, acest lucru înseamnă că nu are credinţa apostolică corectă, nici succesiune apostolică. Nu are Harul necreat şi, prin urmare, nu are tainele dumnezeieşti care aduc trupul divino-uman al Bisericii într-o „comuniune îndumnezeitoare” cu omul. Şi, pentru că Biserica nu poate decât să fie şi să rămână până la sfârşitul veacului UNA şi nedespărţită, orice comunitate creştină aflată în afara Bisericii Ortodoxe este, pur şi simplu, eretică.

Traducere din limba greaca de Preot Matei Vulcanescu