< Previous50 „Sfântul şi Marele Sinod” număr de populaţie (de exemplu, a Tri mi tundei, a Ciprului) să definească «termenul» - hotă râ rea Sinodului – și să fie ignorate poate strălucite discur- suri retorice ale unor patriarhi și arhiepiscopi vestiţi” 7 . Iar profesorul Hrisostom Stamoúlis observă ur mă toarele: „... Am sentimentul că marea și binecuvântata ocazie are de-a face mai ales cu temelia, cu poporul Bisericii, un popor lipsit de informare și, prin urmare, de participare la toate cele care îl privesc în mod direct, dar care au ajuns să fie, cum nu trebuia să fie, obiect al demersurilor ex clu si ve ale conducerii de vârf... Dacă se constată, deci, defici en ţa aceasta în informarea poporului, în informarea mi renilor, dar și a clericilor atât din primele trep- te preoţești, cât și a episcopilor Bisericilor locale, înseamnă că se uită sau se trece cu vederea faptul că «Sinodul nu se întrunește pentru el însuși, ci se întrunește pentru întregul popor al lui Dumnezeu, pentru toată lumea», de vreme ce «este din trup», «în trup», «prin trup». Prin urmare”, continuă domnul profesor, „obiecţiile care și aici au fost formulate de unii membri ai Bisericii Ortodoxe nu sunt fără fundament. Într-adevăr, procedura respectivă nu este atestată în istoria Bisericii. Într- adevăr, se pare că se ignoră uzanţa istorică potrivit căreia fiecare episcop trebuie să aibă un vot. Într-adevăr, se pare că episcopul este înlocuit de către întâistătător și este re tra să particularitatea persoanei de dragul între- gului Bisericii Locale... Și nu încape nicio îndoială că la toate cele de mai sus am putea să adăugăm și altele. Să spunem, de pil dă, că prin acceptarea unanimităţii, dar și a votului unic es te strivită eclesiologia sinodalităţii, este încălcată tradi ţia Bisericii și este marginalizată viaţa însăși...” 8 . Iubiţii mei fraţi, Consider că prin prezenta comunicare a fost înfăţișată cuprinzător pro- blematica neparticipării tuturor episcopilor or todocși la Sfântul și Marele Sinod ce urmează a avea loc și au fost scoase în evidenţă problemele ecle- siologice, care evi dent vor rezulta din acesta. Cât privește însă proble me le pastorale, oricine le poate prevedea. Doar un lucru vreau să subliniez: exis- tă temerea ca, văzând că este marginalizată sau tăgăduită tradiţia ortodoxă în anumite puncte-cheie și că sunt încălcate așe zămintele canonice și învă- ţătura dogmatică despre Bi se ri că, credincioșii orto docși să se smintească și 7 Hristos Yannarás, Profesor emerit al Universităţii Pantio din Ate na, ziarul «Ka- thimerini», 13.03.2016, «Marele Sinod», măsură a decadenţei. 8 Hrisostomos Stamoúlis, Profesor al Universităţii Aristotelienie din Tesalonic, «Ἡ λειτουργία τῆς ὁμοφωνίας καί ἡ ποιητική τῆς ἑνότητας» [Funcţionarea unani- mităţii și poetica unităţii], Εἰσήγησις «Πρός τήν Ἁγία κάι Μεγάλη Σύνοδο» [Comu- nicare cu titlul „Către Sfântul și Marele Sinod] (3-5 dec. 2015). Între providenţă şi eşec 51 să nu mai asculte de păstorii și în vă ţătorii bisericești și să apară tulburări și să nu mai dom nească pacea și buna rânduială bisericească, fapt care va fidistrugător duhovnicește și nefolositor. „Să stăm bine, să stăm cu frică. Să luăm aminte!”. Cerându-vă iertare pentru că am depășit timpul acor dat mie, voi în- cheia prezenta comunicare citându-vă din tr-o rugăciune de pomenire a dipticelor la proscomidie, pe care o citea la fiecare dumnezeiască Litur- ghie purerea po me nitul Părinte duhovnicesc al meu și Mitropolit vestit al Hidrei, Speţelor și Eghinei, Ierótheos (și pe care a prelua t-o de la răposa- tul său Părinte duhovnicesc, Arhimadritul Ghervasios Paraskevópoulos). Spunea această rugăciune: „Pomenește, Doamne, Sfânta, Soborniceasca și Aposto leas ca Biserică de la un capăt la altul al lumii, spre des tră marea schismelor și a ereziilor și pentru biruinţa ortodoxiei celei nepătate și ne- prihănite, aleasa Ta Mireasă”.Luptele Prorocilor pentru curăţia credinţei în Iahve Mitropolitul Gortinei şi Megalopolisului, Ieremia, Profesor emerit de Vechiul Testament al Facultăţii de Teologie a Universităţii Kapodistriene de Stat din Atena Înaltpreasfinţiţi Părinţi, Preoţi împreună-slujitori, Preacuvioși monahi și monahii, Onoraţi profesori și popor ales al lui Dumnezeu, Mulţumesc pentru cinstea care mi s-a oferit, de a vor bi și smerenia mea la conferinţa aceasta, care a fost or ganizată din pricina neliniștii Părinţilor ierarhi, preoţi și monahi și a profesorilor teologi, și din dorinţa de a întări cugetul ortodox al poporului lui Dumnezeu. Titlul co mu ni cării mele este „Luptele Prorocilor pentru curăţia credinţei în Iahve”. Subiectul acesta este deosebit de însemnat, este întregul Vechi Testament, și, pentru că nu poate fiepuizat în cadrele restrânse ale unei omilii de 20 de minute, așa cum prevede programul pentru vorbitori, voi spune doar câteva lucruri generale despre acest subiect și vă rog să le ascultaţi. 1. După cum ne este cunoscut, Moise, în acea dum ne zeiască vedere pe care a avut-o pe Muntele Sinai, a pri mit Legea lui Dumnezeu pe care a predat-o israeliţilor. Această așa-numită „religie mozaică” israeliţii au păstrat-o curată pe tot parcursul călătoriei lor prin pustie, dar când au intrat în Canaan, au găsit cultura înfloritoare a cananeilor, cu religia lor politeistă. Această religie cana nee își avea zeii locali, dar adora și o mul- ţime de zei babi lo nieni și egipteni. Pentru că zeii principali ai cananeilor erau Baal și Astarta, zei ai fertilităţii, de aceea și cultul ca naneilor era unul orgiastic. Deci, israeliţii, acum, după ce s-au instalat în Canaan, au preluat de la cananeeni cultura, dar au preluat și elemente ale religiei și cultului lor. La în ceput, această influenţă era una exterioară. Cu alte cuvinte, is- raeliţii, săvârșind cultul lor, imitau modul de adorare al ca naneilor, folo- sind și ei reprezentări ale lui Dumnezeu sculp tate în lemn și se închinau lui Dumnezeu pe înălţimi, pe dealuri și munţi, așa cum făceau cananeii Între providenţă şi eşec 53 (vezi Jude cători 8: 2, 9: 6, 17: 1-, 18: 30- etc., 1 Regi 9:12-). Mai târziu, însă, a crescut pericolul pentru religie, pentru că israe li te nii nu primeau doar o in- fluenţă exterioară din partea ca na neilor, ci și una interioară. L-au amestecat pe Dumnezeul lor, pe Iahve, cu dumnezeii cananeilor. Astfel, în poporul lui Israel s-a creat o altfel de religie, care, pe de o parte, avea la bază ele- mente mozaice, amestecate însă cu ele men te și ale altor religii, dumnezei și divinităţi ca re erau adorate în Canaan. Sincretism! Ecumenism! Acest tip de religie este numit de specialiști „religie po pu lară”. În paralel, deci, cu religia mozaică autentică, avem și „religia populară” creată în popor, adică religia mozaică alterată de forme de religiozitate străine. 2. După cum e ușor de înţeles, situaţia creată a ge nerat reacţii de împo- trivire. Iar împotrivirea aceasta a venit din partea cercurilor și grupurilor de adepţi ai religiei mo zaice autentice. Acum apar Prorocii. În mod clar, Prorocii apar în epoca lui Samuil (sec. al XI-lea). În această epocă, Prorocii noștri sunt menţionaţi ca cete de Proroci. Dar, dacă în epoca lui Samuil Prorocii se prezintă în cete, va trebui să atribuim apariţia Prorocilor izolaţi unei epoci mult mai vechi, așa încât să existe timpul în care Prorocii izolaţi s-au reunit și s-au adunat în cete. Un mic cerc de adepţi adevăraţi ai reli- giei mozaice ne sunt prezentaţi în ju rul Deborei, care este numită în mod expres „prorociţă” (Judecători 4: 4) și lucrează în numele lui Iahve! Mult mai important este însă cercul preoţilor de la locul de închinare din Silo. În anii despre care vorbim, locul de închinare din Silo constituie centrul în jurul căruia se adunau preoţii și Prorocii continuatori ai tradiţiei mozaice. Și din acest cerc a provenit marele judecător și Proroc Samuil. Samuil a constatat că întregul Israil se îndepărtase de religia mozaică autentică și de aceea devine misionar și străbate toată ţara, din Miţpa în Betel și din Betel în Ghil gal, din Ghilgal în Rama și iarăși la Miţpa (1 Regi 7: 6, 7: 16), propovăduind întoarcerea la credinţa părintească. Însă anii trec, Samuil îmbătrânește și vede că duhul sincre tismului este puternic, de aceea, din strădania lui pentru păstrarea credinţei în popor trece la un act de mare însem nătate pentru Israil, la întemeierea regatului lui Israil. În te meierea instituţiei regatului nu s-a realizat numai în ve derea luptei împotriva dușmanilor vecini lui Israil, ci și din motive religioase. Samuil s-a gândit că opoziţia firească a noului regat faţă de popoarele vecine va contribui și la opo ziţia faţă de religia acestor popoare și opoziţia aceasta ar putea ţine departe curentul sincretismului și ar ajuta la revenirea religiei mozaice. Astfel, deci, Samuil l-a uns pe Saul ca prim rege al lui Israil, aces- ta fiind un simpatizant al cercurilor de proroci. Ca om politic însă, Saul a văzut că, pentru a-și menţine puterea ca rege, nu poate veni în con tradicţie cu acest construct religios sincretic al popo rului, de aceea și pare să urmeze 54 „Sfântul şi Marele Sinod” linia acestuia. Nu putea însă să se împotrivească nici puternicului Samuil, de aceea se mișcă între acești doi poli (vezi acţiunile lui contra dic torii la 1 Regi 14: 3, 14: 35, 14: 41, 13: 12, 28: 3.9, 18, 19: 13, 29: 9-, 18:22, 9-.). Astfel, s-a creat un nou tip de religie, „religia oficialilor”, care înclină și către re- ligia tradiţională mozaică, dar nici nu se împotrivește „religiei po pulare”. Saul a văzut, deci, religia din perspectiva obiec tivelor sale politice și a vrut să o subordoneze poli ti cii! De aceea, Samuil, în cele din urmă l-a renegat pe Saul și a trecut la o altă alegere, la David; David, care provenea din cercurile de păstori, era în mod vădit adept al religiei mozaice, de aceea și vedem că are o relaţie strânsă și colaborează cu Prorocii Gad și Natan. 3. Pentru subiectul nostru ne interesează epoca Pro rocului Ilie (sec. al IX-lea î.Hr.). În această epocă, „religia oficialilor”, așa cum a fost numită, nu numai că se aplecase către „re ligia populară”, dar se și identificase cu aceasta și a venit, deci, într-o confruntare extrem de dură cu religia mozai- că. Acest lucru s-a întâmplat, pentru că acum s-a adăugat și un alt motiv în favoarea sincretismului, anume căsătoriile mix te ale regilor. Regele statului israilit, Ahab, s-a căsăto rit cu fiica regelui fenicienilor, Izabela, și a constru- it pen tru aceasta un templu al lui Baal, un templu de mari dimensiuni, dimpreună, desigur, și cu jertfelnicul de ri goare (4 Regi 10:19-, 16: 32). Dar și tatăl lui Ahab, Omri, dorind prietenia cu arameii, a permis crearea în capitală, în Samaria, a unui cartier al sirienilor, care au construit aici un altar al dumnezeilor străini (3 Regi 21: 34). Și acum avem luptele dure ale prorocului Ilie îm po triva regelui Ahab. Prorocul s-a întâlnit cu regele, care s-a tulburat din pricina prezenţei lui și s-a repezit la el nu mindu-l „cel ce aduci nenorociri peste Israil”!… Așa l-a numit Ahab pe Ilie, pentru că prin cuvântul și întreaga sa lucrare, Prorocul îl împiedica pe rege să își împli- nească lucrarea sa vătămătoare. Dar și Prorocul, răspunzându-i pe măsură, l-a numit pe Ahab „cel ce strică pe Israil” (vezi 3 Regi capitolele 17-18) 1 ! În confuzia care se crease în Israilul lui Iahve prin cultul lui Baal, pro- rocul Ilie este cel care a pus corect problema: Dumnezeu este ori Iahve, ori Baal! Un al treilea nu mai încape! Este ca și cum am spune azi: Ori noi, or- todocșii, suntem Biserică, ori papistașii! Una este Biserica. Ilie, cu o râvnă peste măsură, cu un entuziasm inegalabil, pe care îl insuflă reminiscenţele acelei epoci mozaice idea le, se sârguiește să arate că Iahve este adevăratul Dum ne zeu și își asumă în acest sens o luptă înverșunată împotriva lui Baal. Pentru Prorocul Ilie este inadmisibil ca Iahve să fie adorat dimpreună cu Baal. Este ca și cum șchioapătă cineva de ambele picioare. „Până când veţi șchiopăta de ambele picioare” (3 Regi 18:21), le spunea Prorocul isra i li ţilor, 1 Β. Βέλλα, Θρησκευ τικαί Προσω πι κό τητες, vol. I, p. 138. Între providenţă şi eşec 55 pentru că dimpreună cu Iahve adorau și alţi dum ne zei, sau, altfel spus, erau ecumeniști! 4. Un alt Proroc, care a urmat după Ilie, Osea, nu mește fără niciun echi- voc „curvie”. Introducerea în cult și a unui alt dumnezeu sau a altor dum- nezei și adorarea acestora con comitent (ecumenism) cu adorarea singuru- lui Dumne zeu! Pentru subiectul nostru, este foarte interesantă învă ţă tura Prorocului Osea, dar ea poate fiînţeleasă doar din per spectiva episodului său personal familial. Îl povestesc pe scurt, în câteva cuvinte, pentru că este cheia de inter pre ta re a întregii sale cărţi, având o legătură directă cu subiectul meu. Prorocul s-a însurat cu o femeie, Gomer. La început, această femeie era credincioasă, dar apoi a devenit amanta altuia. Prorocul și-a dat seama, dar, pentru că o iubea pe Gomer, o îngăduia, nădăjduind la pocăin- ţa ei. Când însă, în cele din urmă, a văzut că nu se îndreaptă, a alungat-o de la casa sa. Dar atunci, Gomer, departe de ca sa soţului ei, s-a pocăit și i s-a făcut dor de Osea, de bărbatul ei legiuit, și s-a întors cu pocăinţă la el. Iar Pro rocul a primit pocăinţa ei și a luat-o din nou ca soţie a sa. Ușor de înţeles este acest episod, însă Prorocul a văzut această peripeţie a sa familială cu ochi prorocesc, ca în chi puind cele ce aveau să se petreacă în Israil. În cele ce voi spune acum este cuprinsă toată cartea Prorocului Osea. As cultaţi: așa cum Prorocul, dintre toate femeile a ales una și a încheiat cu ea legământul căsătoriei, la fel și Dumnezeu, dintre toate neamurile, a ales un neam, pe Israil, cu care a încheiat legământ pe Muntele Sinai. Așa cum la început Go mer a fost credincioasă bărbatului ei, la fel și Israil la început a fost credincios Dumnezeului său – atunci, pe dru mul său prin pustie, în epocă ideală a mozaismului, po trivit Prorocului Osea, din punct de vedere religios; de ace ea în cartea Prorocului se și vorbește mult despre pustie. Dar, la fel cum mai apoi femeia prorocului s-a lepădat de bărbatul ei legiuit și a iubit un altul, tot la fel și Israil s-a lepădat de Iahve, cu Care a încheiat un legământ strict pe muntele Sinai, și s-a îndreptat către idoli. Și, la fel cum pro rocul tolera adulterul femeii sale, pentru că o iubea, la fel și Dumnezeu tolerează acum apostazia poporului său, pentru că așteaptă pocăinţa sa. Dar, la fel cum Prorocul a alungat-o pe femeia sa, pentru că nu vedea pocăinţa ei, la fel și Dumnezeu îl va alunga pe Israil din casa Sa și îl va duce în robie în Asiria. Aici avem prorocia Prorocului Osea despre distrugerea poporului de către puternicii asi rieni și exilul acestuia, lucru care s-a întâmplat în 722 î.Hr. Dar Prorocul, mânat de întâmplarea fericită din viaţa sa, de pocăinţa femeii sale, nu încheie istoria lui Israil cu robia acestuia, ci, nădăjduind și la pocăinţa acestuia, prorocește întoarcerea lui din pribegie în pământul părintesc. 56 „Sfântul şi Marele Sinod” 5. În aceeași epocă, adică în secolul al VIII-lea î.Hr., avem și un alt cu- vânt, chiar mai puternic, despre intensi fi ca rea sincretismului în Israil, des- pre așa-numita „politică a alianţelor”. Se referă la faptul că statul israilit, mult slăbit, pentru a putea să se confrunte cu inamicii care îl ame nin ţau, a încheiat alianţe cu diferite state puternice. Însă în a cea epocă o alianţă presupunea și acceptarea zeilor nea mu lui respectiv. Din acest motiv și Prorocii erau foarte ostili acestei politici a alianţelor și îi opreau pe regii lui Israil de la acest demers al lor, pentru că era primejduită credinţa. Pentru Proroci era de preferat să se distrugă neamul, decât să se piardă sau să se strice credinţa poporului. Este, cu alte cuvinte, exact ceea ce îi scria pururea fericitul Sfânt Părinte Epifanie Theodorópoulos Patriarhului Athena go ra: „De mii de ori este de preferat” – îi scria – „să se dezră dă cineze tronul is- toric al Constantinopolului și să se in sta leze în vreo insulă pustie a Egeii, și chiar mai bine să se scufunde cu totul în adâncurile Bosforului, decât să se facă fie și cea mai mică abatere de la linia de aur a Pă rin ţi lor, care strigă într-un glas: «Nu este loc de compromis în cele ale credinţei»”. Deci, din acest motiv și Prorocii erau împotriva partidelor filo-asiriene sau filo- egiptene ale lui Israil, care, prin reprezentanţii lui, alerga la aceste po poare pentru a încheia alianţe. Demersul acesta, de altfel, trăda și necredinţă faţă de atotputernicul Dumnezeu Iahve, și, în fapt, tăgăduirea Lui, odată ce accepta condiţia ali an ţei de a-i recunoaște pe dumnezeii statului aliat. De aceea, și Prorocul Isaia spune cu tulburare și durere: „Vai celor ce se pogoară în Eghipet pentru ajutor! …………………………………. n-au nădăjduit în Sfântul lui Israil, nici n-au căutat pe Iahve. …………………………………. Eghiptenii sunt oameni nu Dumnezeu, caii sunt trupuri, iar nu duh” (Isaia 31:1-3). 6. Potrivit acestora, și Isaia numește Ierusalimul „curvă”, pentru că pe lângă Iahve se închină și altor dum ne zei. Într-un cuvânt al său de tânguire, Prorocul Îl înfă ţișează pe Iahve spunând cu întristare: „Cum s-a făcut curvă cetatea cea credincioasă, Sionul, cea plină de jude ca tă, întru care a adormit dreptatea, și acum sunt uci gași” (1:21). Și din același motiv, al amestecării cultului lui Iahve cu cel al dumnezeilor străini (despre ecume nism, cu alte cuvinte), prorocul spune: „cârciumarii tăi ames tecă vinul cu apă” (1: 22). Între providenţă şi eşec 57 7. Însă, cel mai rău dintre toate este că această că dere religioasă a mai- marilor politici și a poporului era ur mată și de preoţii și prorocii mincinoși. Răul acesta se în tâmpla atunci când cele sfinte deveneau „regești” și intrau în puterea regelui. Astfel, mulţi preoţi ai religiei israilite, pentru a se face plăcuţi regelui și a-și obţine interesele ma teriale, nu aveau puterea să se împotrivească împăratului, ci îi susţineau tactica. „Pentru că păstorii și-au ieșit din minţi”, așa cum spune prorocul Ieremia (10:21). Ade vă ra ţii Proroci ai lui Iahve, cei ce urmau credinţa mozaică au tentică, poartă acum un răz- boi pe mai multe fronturi, nu doar împotriva politicienilor, dar și împotri- va liderilor re ligioși, a preoţilor și chiar a însuși marelui Arhiereu. Din lipsă de timp, menţionez doar un pasaj, care se păstrează în cartea prorocului Isaia. Scena se desfășoară cel mai pro babil în curtea lui Solomon sau în vre- un loc de închinare, unde, după oferirea unei jertfe, a avut loc o cină foarte lu xoasă cu nenumărate cărnuri și vinuri, la care mâncau și beau preoţii și prorocii mincinoși dimpreună cu liderii po litici. La această prea plăcută cină, s-a înfăţișat Isaia, care i-a mustrat spunând că „aceștia cu vinul au rătăcit, pentru băutură beţivă au rătăcit, preotul și prorocul și-au ieșit din minţi pentru beţie”. Le-a mai spus că mesele lor sunt pli ne de „mâncăruri necurate”. Consider că această ulti mă expresie, „mâncăruri necurate”, dă de înţeles că a ceas tă cădere religioasă înaintase foarte mult, încât odată cu jertfele aduse lui Iahve erau oferite jertfe și altor zei și de aceea junghierile acestea pentru jertfe străine sunt nu mi te necurate. Acest lucru îl tulbură cel mai mult pe Pro ro cul nostru, anume faptul că închinarea lui Iahve se îmbina cu închinarea și jertfele pentru alţi dumnezei. La această mustrare a Prorocului avem și răspunsul liderilor politici și al prorocilor mincinoși către Prorocul nostru, pe care aceștia l-au numit unul dintre „cei înţărcaţi de lapte”, dintre „cei smulși de la ţâţe” (Isaia 28: 7-9). Prin aceste expresii, tră dătorii și liderii care îl batjocoresc pe Israil (Isaia 28: 7-9) au vrut să îl umilească pe proroc, numindu-l prunc, fără minte, unul care nu știe să vorbească, cu alte cuvinte, în predicile sale spune lucruri copilărești. Acesta este sensul răspunsului acestor batjocoritori, după cum se vede clar din următoarea expresie ambivalentă, „Căci ţav, laţav, ţav, laţav, cav lacav, cav lacav, zeher șam, zeher șam” (Isaia 28: 10). În acest pasaj, observăm că întregul verset este îm pletit în jurul silabei „ţav” și „cav”. În ordinea alfabetului ebraic, știm că litera „ţadi” precedă imediat lui „kof”. Deci, prin cuvântul acesta, e ca și cum prorocii mincinoși ar vrea să îi spună lui Isaia că este un analfabet, că abia acum învaţă abc-ul și cum, deci, îndrăznește el, un copil anal fa bet, să îi mustre pe oficialii și stăpânii lui Israil? Să menţionăm, deci, cu acest prilej că Prorocul Isaia, așa cum dovedește cartea sa, prin înţelesurile înalte și lim ba aleasă pe care o folosește, era foar- te învăţat, era, se pa re, după cum presupun ermineuţii, medic de profesie.58 „Sfântul şi Marele Sinod” Aceeași polemică, ocări și cuvinte ofensatoare au fost aduse și în anii dinainte Prorocului Osea. Poporul, atras, desigur, de liderii săi, spunea despre prorocul Osea că „aiurează” și este „nebun”. Și, mai mult chiar, organi zau comploturi, ca să-l omoare. Prorocul însuși, descriind prigoa- nele și suferinţele, la care era supus din pricina pre di cii sale, spune într-un pasaj: „Israel (îmi) strigă: «Prorocul este un nebun, omul insuflat aiurează!» …………….. Prorocul află pretutindeni laţuri întinse… Ei întind capcane pe toate drumurile, capcane în templul lui Dumnezeu” (Osea 9: 7-8). 8. Iubit auditoriu, mi-am încheiat smeritul cuvânt, având deplina simţi- re că nu am dezvoltat suficient su biec tul meu, ci doar l-am atins, și anume superficial. Cel ce studiază Vechiul Testament cunoaște din sfintele cărţi luptele îndârjite ale Prorocilor pentru păstrarea religiei lui Iahve, așa cum El Însuși a predat-o pe muntele Sinai; de asemenea, se vede și din articolele publicate de mine polemica dură îm potriva Prorocilor, polemică din partea liderilor religioși și politici pentru predica lor, care trâmbiţa în societatea apos tată a lui Israil întoarcerea la religia părintească. Sfânta istorie se repetă, se reia și urmează același ciclu. Astfel, vedem acest lucru în istoria Bisericii noastre. Totdeauna, credinţa noastră ortodo- xă s-a confruntat cu această primejdie a alterării și falsificării adevărului aces teia de către învăţăturile mincinoase ale ereticilor. Dar, așa cum știm, Dumnezeu totdeauna a scos la iveală Proroci, care, prin învăţătura lor, în scris sau prin viu grai, și prin sfânta lor viaţă, au ţinut credinţa curată, fără nici cel mai mic element străin, urmând linia potrivit căreia nu încape niciun compromis, nici cel mai mic, în chestiunile de cre din ţă. Și, desigur, nu este cu putinţă să fie falsificată cre dinţa noastră, pentru că aceasta nu este o construcţie ome nească, care să poată fimodificată, ci își are originea în Dum nezeu și de aceea este veșnică, pentru că este adevă ra tă. Și, desigur, azi vedem multe mișcări trădătoare, mai multe însă decât oricând altă- dată. Și azi, „vinul tău este amestecat cu apă”, așa cum spunea prorocul Isaia despre prorocii mincinoși ai epocii sale. Dar, amintim protago niștilor acestor mișcări că „greu este să izbești cu piciorul în ţepușă” (Fapte 9: 5)! Îi mulţumim lui Dumnezeu, deoarece, ca întotdeauna, la fel și azi a dat la iveală Proroci – clerici și mireni, ierarhi și monahi, teologi virtuoși și pu- ternici în cuget –, care dau o mărturie puternică despre credinţa noas tră Între providenţă şi eşec 59 ortodoxă, împotriva canaanizării, despre care am vorbit, adică, împotriva ecumenismului. Luptătorii de azi pentru credinţa noastră ortodoxă ne amintesc prin puterea lor de Prorocul Miheia, care, în ciuda războiului pe care i-l purtau contemporanii săi pentru a-l face să tacă, spunea: „Iar eu mulţumită Duhului lui Dumnezeu sunt plin de putere, de drep- tate şi de tărie, ca să vădesc fărădelegea lui Iacov şi păcatul lui Israel” (Miheia 3: 8).Next >