< Previous30 „Sfântul şi Marele Sinod” ca să ajungă la vederea luminii ce va răsări în inimile lor. Scrie: „Şi avem cuvântul prorocesc mai întărit, la care bine faceţi luând aminte, ca la o fă- clie ce străluceşte în loc întunecos, până când va străluci ziua şi Luceafărul va răsări în inimile voastre” (2 Petru 1: 19). Aceasta este adevărata teologie a Sfinţilor, după cum învaţă tot corifeul Apostolilor, Petru: „Pentru că niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omu- lui, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21). Referirea aceasta a Apostolului Petru arată cea mai puternică relaţie dintre Proroci, Apostoli și Sfinţi de-a lungul veacurilor, pe care îi însuflă Duhul Sfânt, se împărtășesc de Lumina dumnezeiască a Dumnezeului Tre- imic și sunt cu adevărat de Dumnezeu însuflaţi și adevăraţi conducători ai poporului lui Dumnezeu. Nu vorbesc în „basme meșteşugite”, lucru pe care îl fac ereticii, ci sunt „cei ce au văzut cu ochii lor slava Lui”, și devin adevăraţi teologi în Biserică și purtători ai Cincizecimii. Toată această teologie a văzătorilor de Dumnezeu a pătruns în hotărâ- rile Sinoadelor Locale și Ecumenice, în limbajul liturgic și în rugăciunile Tainelor Bisericii. Este ceea ce a spus fericitul întru pomenire Părinte Ghe- orghi Florovski, că există o legătură statornică între lex credendi și lex orandi. Acesta este limbajul teologic comun al Sfinţilor. De fiecare dată când o te- ologie se rupe de legătura cu teologia hotărârilor Sinoadelor Ecumenice și cu teologia vieţii liturgice și a Tainelor Bisericii, este o teologie secularizată și nu exprimă taina Cincizecimii, ci niște „basme meșteșugite”. Negreșit, Sfinţii Părinţi, de-a lungul veacurilor, mai cu seamă Părinţii veacului al IV-lea, au folosit o terminologie diferită pentru a răspunde teo- logilor eretici ai epocii lor, însă teologia lor empirică era unitară. Nu există nici o deosebire între Proroci, Apostoli și Părinţi în ce privește „cuvântul necreat”, însă deosebirea consta în „cuvântul și sensul creat”. Dacă cineva nu poate să înţeleagă această deosebire esenţială, nu poate să înţeleagă nici ce este teologia ortodoxă. Aceasta este Cincizecimea în istorie, și acești teologi sunt oamenii Cincizecimii. Și dacă nu avem experienţă revelată, cel puţin să urmăm fi- del experienţa și învăţătura Sfinţilor văzători de Dumnezeu, și să înaintăm „potrivit celor teologhisite cu dumnezeiască însuflare de Sfinţi și potrivit cugetului evlavios al Bisericii” (Sinodiconul Ortodoxiei). Sfântul și Marele Sinod va avea loc, conform programului, în ziua Cincizecimii, iar noi ne rugăm ca la acest Sinod să fie prezenţi episcopi care cel puţin să urmeze învăţătura Sfinţilor îndumnezeiţi. Între providenţă şi eşec 31 2. Curentele teologice contemporane Din nefericire, în afara curentului teologic ortodox al Sfinţilor văzători de Dumnezeu, care sunt continuarea Cincizecimii de-a lungul veacurilor, au apărut și alte curente teologice – și să sperăm că nu acestea vor pre- domina la Sfântul și Marele Sinod, care va avea loc în ziua Cincizecimii. În comunicarea mea către Sinodul Bisericii Greciei, intitulată „Criza teologică și urmările acesteia în viaţa bisericească de fiecare zi”, după ce am expus care este teologia Bisericii ortodoxe în expresia ei autentică, în continuare am prezentat felul cum a fost alterată teologia de către teologia scolastică, de teologia criticii biblice și de teologia rusă mai veche, și am dat exemple concrete de abatere teologică. De asemenea, la congresul care a avut loc chiar aici, organizat de Sfânta Mitropolie a Pireului în 2012, am susţinut o comunicare cu titlul „Teologia postpatristică din perspectivă eclesială”, și am prezentat esenţa teologiei postpatristice și felul cum este aplicată în gândirea eclesială contemporană. Nu doresc să repet aceleași subiecte, însă îi trimit pe cei interesaţi la comunicările respective. Aici doresc doar să atrag atenţia că teologia spe- culativă a ereticilor antici ai secolelor III și IV a pătruns în spaţiul apusean al Imperiului Roman și, odată cu trecerea timpului, s-a format o teologie aparte, care a fost numită teologia franco-latină sau scolastică. Această teologie s-a sprijinit mai ales pe opiniile lui Platon și Aristotel, după cum se vede din opera lui Toma d’Aquino, Summa Theologica. Apoi, protestanţii au respins teologia scolastică și au interpretat și continuă să interpreteze textele biblice printr-o metodă specială – adică, în esenţă, au respins me- toda ermineutică a vederii dumnezeiești pe care o aplicau Părinţii Bisericii și aplică metode care sunt folosite în domeniul istoriei, al istoriei compa- rate a religiilor și al filosofiei. În fond, examinează mediul în care a trăit fiecare Proroc, fără a face deosebirea între cuvintele necreate și cuvintele, sensurile și reprezentările create. În continuare, aceste curente, alături de idealismul german, au pătruns în Rusia, și acolo, în secolul XIX, s-a format o teologie specială, numită teologia rusă, care a promovat în multe aspecte elementele existenţialiste, și al cărei centru este astăzi Institutul Teologic rus „Saint Serge” de la Paris. Observând curentele teologice și gândirea care predomină azi în lu- mea teologică, tragem concluzia că sunt influenţate de neoscolastică, de biblismul protestant, de idealismul german, de slavofilism și existenţia- lism, care s-au diferenţiat în multe aspecte de tradiţia biblică și patristică ortodoxă. Este important de subliniat că Părintele Gheorghi Florovski a luptat împotriva acestei contrafaceri a tradiţiei patristice. Părintele Gheorghios 32 „Sfântul şi Marele Sinod” Dragas, ucenic al acestuia, a atras atenţia că Părintele Florovski, în toate prelegerile sale, sublinia două aspecte: în primul rând, că teologia patris- tică empirică a Răsăritului Ortodox se diferenţiază de teologia scolastică sau raţionalistă a Apusului. În al doilea, că este eronată această confruntare a teologiei biblice cu teologia dogmatică sau patristică – confruntare ce, din nefericire, s-a acutizat în Apus. Caracteriza această teologie formată în cercurile academice, cu aceste două aspecte ale ei, ca fiind o „pseudomor- foză”, pe de altă parte insista că în Biserica ortodoxă există o continuitate neîntreruptă de la Proroci, la Apostoli și Părinţii secolului IV, și până la Părinţii secolelor următoare, până la Sfântul Grigorie Palama și la Părinţii Filocalici. În toată această perioadă ortodoxă există o identitate a teologiei cu metodologia. Această linie teologică a continuat-o și cel mai bun ucenic al Părintelui Gheorghi Florovski, Părintele Ioannis Romanidis, care sublinia că experi- enţa vederii lui Dumnezeu este baza teologiei ortodoxe și că, atunci când teologia academică se rupe de curăţire, luminare și îndumnezeire, este anti-bisericească și cu tendinţe eretice. De asemenea, în ce privește falsa distincţie dintre erminia biblică și experienţa și dogmatica Sfinţilor Părinţi, Părintele Ioannis Romanidis sublinia unitatea și acordul dintre Proroci, Apostoli și Părinţi. Este definitoriu cazul Părintelui Ioannis Romanidis, și de aceea voi face o scurtă referire la acesta. A crescut și a studiat la marile centre ale cunoașterii din Apus. A învăţat, ca elev de gimnaziu și apoi ca student, teologia scolastică a lui Toma d’Aquino. Apoi a studiat la mari teologi biblici metoda „criticii biblice” de cercetare a textelor biblice. Mai mult, a cunoscut îndeaproape teologia rusă la Institutul rus „Saint Serge”. Însă, atunci când a ajuns la studiul și cunoașterea învăţăturii Părinţilor Bisericii și a cunoscut învăţătura Sfântului Grigorie Palama, mai cu seamă a Părinţi- lor Filocalici, și tradiţia niptică a Sfântului Munte, a adus o foarte profundă critică teologiei apusene. Cunoștea mai bine ca oricare altul gândirea te- ologică apuseană, dar și esenţa isihasmului ortodox, de aceea și înţelegea foarte bine influenţele pe care le-a primit teologia ortodoxă de la curentele teologice apusene. El însuși nu era unul care să stea închis într-un birou sau într-o încă- pere, ci a participat la aproape toate dialogurile teologice contemporane ca reprezentant al Bisericii, oferind un cuvânt teologic bine ţintit, așa cum se vede din expunerile și textele sale, și a fost, de asemenea, și membru al delegaţiei de observatori a Patriarhiei Ecumenice la Conciliul Vatican II. Cunoștea, deci, foarte sigur pe el, gândirea teologică apuseană și influ- enţele pe care le-a exercitat această teologie, mai ales teologia rusă, asu- pra teologilor ortodocși contemporani de școală. De aceea și era un critic Între providenţă şi eşec 33 formidabil al tuturor acestor curente teologice. Am în vedere anumite texte critice încă inedite, pe care le voi publica mai târziu și care vor provoca o puternică impresie. Acesta este motivul pentru care toţi cei care se revendică de la tradiţii teologice străine îl ironizează, îl discreditează, îl combat, așa cum fac, de altfel, cu oricine altcineva urmează tradiţia patristică. Dar, orice ar face aceștia, teologia Părintelui Ioannis Romanidis – care este teologia Biseri- cii, adică a Prorocilor, a Apostolilor și a Părinţilor – va dăinui în Biserică, pentru că ea exprimă însăși viaţa Bisericii. Părintele Ioannis Romanidis a avut ocazia să studieze la cele mai mari centre teologice ale epocii sale și, în consecinţă, a avut ocazia să devină mare în cele ale lumii, dar, ca un alt Moise – care „când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului, socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât como- rile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire” (Evrei 11:24-26) – i-a refuzat și el pe cei puternici după puterea lumii, și i-a susţinut pe smeriţii monahi isihaști și teologia lor. Fiind capadocian, se înrudea duhovnicește cu Sfântul Vasilie cel Mare, capadocianul. Acesta, conform propriei sale mărturisiri, și-a cheltuit multă vreme din viaţă în deșertăciune, și-a zădărnicit tinereţile în vanitate și, când s-a ridicat „ca dintr-un somn adânc”, și-a îndreptat privirile „către minunata lumină a adevărului Evangheliei”. Și, după ce a văzut inutilita- tea înţelepciunii mai-marilor veacului acestuia, care se va sfârși, s-a tânguit pentru jalnica-i viaţă și s-a rugat să i se dăruiască punerea mâinilor, ca să fie învăţat în dogmele bunei credinţe. Astfel, s-a dus la monahii care vieţuiau în Alexandria, în restul Egiptului, în Palestina, Celesiria și Meso- potamia, ca să fie învăţat în tradiţia isihastă de nevoinţă. De ce am făcut toată această referire la Marele Vasilie și la Părintele Ioannis Romanidis? Pentru că mulţi teologi și clerici contemporani im- portanţi și reputaţi se bucură să studieze operele marilor teologi după lume, se mulţumesc că sunt elogiaţi de teologii apuseni și sunt prezentaţi ca mari teologi și în Biserică, câtă vreme, totodată, ei subminează metoda sigură a teologiei ortodoxe, care este tradiţia isihastă și, în consecinţă, îi dispreţuiesc pe teologii empirici contemporani, care sunt continuatori ai Prorocilor, Apostolilor și Părinţilor. Și acest lucru merită semnalat, pentru că textele pe care le elaborează teologii contemporani spre a fiaprobate de Sfântul și Marele Sinod au primit influenţe de la gândirea apuseană. Acest lucru se vede și în teologie, și în terminologie. Pe mine mă interesează și terminologia, atunci când 34 „Sfântul şi Marele Sinod” aceasta se îndepărtează de limbajul Sinoadelor Ecumenice și de limbajul liturgic al Bisericii. De exemplu, expresia „demnitatea și sacralitatea persoanei umane”, care a pătruns în textele teologice și eclesiale, este destul de problematică și periculoasă din punct de vedere teologic. Caracterul periculos se vede în aceea că, în afara faptului că acești teologi nu fac distincţia între necreat și creat, și corelează firea cu necesitatea, precum și voinţa cu persoana, în același timp substituie termenul scripturistic referitor la om ca „după chipul” și „după asemănarea” lui Dumnezeu, cu rezultatul că limitează cuvântul la drepturile omului, care sunt interpretate totdeauna după bu- nul plac. Nu sunt împotriva Sfântului și Marelui Sinod, dacă aceasta se pune în acord cu teologia și metodologia Sinoadelor Ecumenice. Dacă un Sinod are posibilitatea să se ridice la înălţimea Sinoadelor pe baza cărora s-a alcătuit Sinodiconul Ortodoxiei, care se citește în Duminica Ortodoxiei, atunci acest Sinod este cu adevărat Sfânt și Mare. Concluzia este că orice Sinod Ortodox, pentru a fiSfânt și Mare, trebuie să se ocupe de subiecte dogmatice, iar la Sinod să participe Părinţi îndum- nezeiţi, sau cel puţin să participe cei care acceptă teologia și metodologia dogmelor și tradiţiile bunei credinţe și urmează Sfinţilor Părinţi, fără să îi răstălmăcească. Altfel, nu este Sinod Ortodox.Întrebări privitoare la Sfântul și Marele Sinod Mitropolitul Pavlos de Glifada Înaltpreasfinţiţi arhierei invitaţi și împreună-episcopi, Preasfinţite Păstor al Bisericii Locale, Mitropolit de Pireu și Faliro, Serafim, preacinstite și mult onorate preșe dinte al primei sesiuni, Părinte Gheorghios Metallinós, prea cinstiţi părinţi și împreună-slujitori, preacuvioși monahi și monahii, binecredincioși creștini și iubiţi ascultători ai Postului de Radio al Bisericii Pireului, Convocarea unui Sinod al Episcopilor a funcţionat dintotdeauna în spaţiul Bisericii ca popas pe parcursul du hovnicesc al pliromei creștine, ca semn al cercetării și con știinţei de sine, ca prilej de reașezare a rânduielilor ce pri vesc mântuirea omului căzut. Îmbarcarea în siguranţă a creștinilor în corabia noetică a Bisericii, care străbate ma rea acestui răstimp finit în care trăim, constituie garanţia trecerii în siguranţă din lumea aceasta către realitatea veșnică. Prin urmare, Sfântul și Marele Sinod programat pen tru iunie anul acesta este chemat să fie consemnat în is to rie ca un popas de suflet folosi- tor al Trupului Bisericii și ca un demers de confirmare a dreptei credinţe. Ca episcop al Bisericii lui Hristos, cu răspunderea care îmi revine în faţa creștinilor eparhiei mele, dar și în faţa întregului po por al lui Dumnezeu, mă aflu astăzi împreună cu dum nea voastră, pentru a expune public anu- mite neliniști ale noas tre privitoare la convocarea acestui sinod. Pentru faptul că mi s-a acordat posibilitatea de a vor bi de la aceas- tă tribună datorez multe mulţumiri organi za torilor prezentei conferinţe, aleșilor vorbitori și, întâi de toate, luptătorului Mitropolit al Pireului, care a avut ideea organizării acestei conferinţe. În urmă cu 45 de ani, în 1971, Sfântul Iustin Popo vici, acest mare Sfânt contemporan al Balcanilor, a scris către Sfântul Sinod al Bisericii Sârbe: „În Biserica în care Dumnezeu-Omul înseamnă totul și toate, nimic nu este în găduit să se rânduiască după om, după tradiţia oamenilor, după datele lumii, iar nu după Hristos. Dacă problemele contemporane ale Bisericii Ortodoxe nu se soluţionează cu Dumnezeu-Omul și după modul dumne- zeiesc-omenesc, apos tolic și al Sfinţilor Părinţi, este cu neputinţă a fisolu- ţionate în chip ortodox și bineplăcut lui Dumnezeu”. Și sublinia Sfântul 36 „Sfântul şi Marele Sinod” Iustin: „Eu, personal, în condiţiile de azi, nu văd să existe cu adevărat o nevoie stringentă pentru con vocarea Sinodului Ecumenic. Dacă însă există, mo men tul prezent este nepotrivit în istoria Bisericii noastre”. Și se pune întrebarea: S-a schimbat ceva în ultimii ani, așa încât astăzi să fie necesară și de dorit convocarea Sfântului și Marelui Sinod? Dar des- pre faptul că nu este necesară convocarea unui asemenea Sinod vorbește și Cu viosul Filothei Zervakos, mare nevoitor și apărător al ortodoxiei se- colului al XX-lea, la care am avut binecuvân ta rea aparte de a mă spovedi de cinci ori și ca elev al li ce u lui istoric din Ermoupoli, din Syros, și ca preot predicator al Fundaţiei Panelene Evanghelistria, din insula Tinos. Spunea Cuviosul Gheronda: „Credem că este întru totul de prisos convocarea Si- nodului Ecumenic pentru niște chestiuni asupra cărora au luat hotărâri prin Sfintele Ca noane Dumnezeieștii Apostoli și de Dumnezeu înţelepţiţii Părinţi și Învăţători ai Bisericii”. Cu adevărat, pe ordinea de zi a ședinţelor Comisiilor Presinodale, care tot au loc de foarte mulţi ani, întâlnim su biecte care au fost deja soluţionate în Tradiţia Bisericii noas tre, pentru care însă, deși nu era necesar, s-au con- sumat de multe ori discuţii și întruniri interortodoxe. Cele două subiecte „Taina căsătoriei și impedimentele la aceasta” și „Însemnătatea postului și ţinerea acestuia astăzi”, care pro centual corespund unei treimi din su- biectele de pe ordinea de zi a Sinodului, nu sunt oare subiecte soluţionate deja de secole? Deci, prima noastră problematizare este: în ce mă sură este astăzi de dorit și necesară convocarea unui ase menea Sinod? A doua noastră neliniște, plină de semne de între ba re, este următoarea: la Sfântul și Marele Sinod care ur mea ză a se întruni, se va face o delimitare a credinţei orto do xe de feluritele erezii și înșelări? Transpare așa ceva din texte? De ce la Comisiile Presinodale nu s-a procedat la recunoașterea celor două însemnate Sinoade antipapis ta șe, adică a Sinodului VIII Ecumenic și a Sinodului IX Ecu menic, care au dat dreptate Sfântului Fotie cel Mare și, respectiv, Sfântului Grigorie Palama? Faptul că din punct de vedere sino- dal totul rămâne sub semnul incertitudinii nu zdruncină oare credibilitatea teologică a Sfântului și Ma relui Sinod? Fraţii noștri împreună-episcopi, Ierótheos al Naf pak tosului și Ieremia al Gortinei, amândoi reputaţi luptă tori ai credinţei, fuseseră desemnaţi să susţină în plenul Si nodului Bisericii Greciei două comunicări despre Sinodul VIII, respectiv despre Sinodul IX Ecumenic, dar în cele din urmă nu au mai avut posibilitatea să vorbească. S-au ostenit atâta și, în cele din urmă, rezultatul a fost nul, pen tru că nu au mai fost lăsași să-și susţină comunicările. Eu, personal, am votat să fie citite comunicările lor, ca și alţi Între providenţă şi eşec 37 fraţi episcopi, dar, din nefericire, majoritatea episcopilor au respins acest lucru. Nu cunosc. Cel ce are minte să în ţe leagă cele ce spun. Deci, întrebarea crucială este cum va fiabordat su biec tul „Relaţiile Bi- sericii Ortodoxe cu restul lumii crești ne”, pe care l-au votat Conferinţele Presinodale? Va avea loc o delimitare corectă de erezii sau se vor adeveri te me rilor unor teologi reputaţi? Profesorul universitar și apărător al teologiei orto do xe, alesul și mult preţuitul împreună-liturghisitor al nostru, părintele Gheorghios Me- tallinós, care și prezidează în a cest moment prima sesiune a conferinţei noastre, a scris mai demult: „Se pregătește acest Sinod, ca să ne conducă, după cum citim și vedem, la acceptarea papismului și a pro testantismului ca forme autentice de creștinism. Asta e tragic. Mă rog să nu se întâmple niciodată acest lucru. Dar într-acolo ne conduc lucrurile. Dacă, deci, se întru neș te Sinodul Panortodox, care, în fapt, pentru noi va avea caracter de Sinod Ecumenic, dacă se întrunește, deci, și nu acceptă Sinoadele Ecu- menice VIII și IX, va fiun pseudo-sinod”. Suntem, deci, și noi de acord că Sfântul și Marele Sinod din Creta, va fijudecat și după următorul criteriu: va recunoaște cele două Sinoade Ecumenice, VIII și IX, sau le va ignora? A treia problematizare a noastră este următoarea: Sfântul și Marele Sinod va condamna teoriile teologice ecu meniste fără precedent în tradiţia Bisericii, inedite și născocite, asupra cărora s-a atras atenţia de către repu- taţi teologi în diferite texte ale lor? Poziţiile și învăţăturile eretice despre Biserica cea Una și în același timp divizată, despre sincretismul dog ma tic intercreștin și interreligios, despre bisericile su rori, despre „ramurile” Bisericii, despre cei doi plămâni, vor fi oare condamnate sau adoptate? Oare invitaţia de a fide faţă la ședinţa de deschidere și de încheiere a Sinodului ca observatori (citez din textul Sinaxei Întâistătătorilor de la Chambésy, din ianuarie 2016) „reprezentanţi ai Bisericilor și Confesiunilor crești ne”, nu predispune la ce e mai rău pentru Ortodoxie? Cu alte cuvinte, sunt numiţi ca „observatori” papistași, protestanţi, an- ticalcedonieini și monofiziţi, toţi ereticii osân diţi de conștiinţa bisericească, de Părinţi și de Sinoa dele Ecumenice. Dar, în viaţa bimilenară a Bisericii noastre, la Sinoa de le Locale sau Ecu- menice, niciodată nu au existat „obser vatori”. Doar la cele două Concilii de la Vatican a apărut regimul „observatorilor”! Sfântul și Marele Sinod, fiind mai înaltă expresie a Bisericii înseși, poate să aibă ca mo del practicile, metodele și mașinaţiunile papistașe? Îmi aduc aminte de răposatul Întâistătător al Bisericii noastre, de Ar- hiepiscopul Atenei, Serafim, într-o inter ven ţie a sa la prăznuirea sinodală 38 „Sfântul şi Marele Sinod” a Sfântului Fotie, de la Sfân ta Mănăstire Penteli, unde a pus întrebarea retorică: „Bi se ri ca papistașă este Biserică? Cum este Biserică, din moment ce s-a rupt în 1054 și îi are și pe uniaţi?”. Noi, în să, din păcate, continuăm să atribuim acestei formaţiuni papistașe caracterizarea de „Biserică” și să îi tolerăm pe uniaţi. Vă redau o scenă care a avut loc în urmă cu niște ani în Spania, la o întâlnire dintre ortodocși și catolici, pe care a deconspirat-o un membru al misiunii ortodoxe. Mi tro politul care era șeful delegaţiei ortodoxe a pro- testat ve he ment, când a înţeles că din delegaţia papistașilor făcea par te episcopul unit al Atenei. Într-o convorbire telefonică pe care a avut-o cu întâistătătorul său, întrebând cum să se poarte, a primit următoarea indi- caţie: „Să nu mai pro tes tezi și să nu se mai repete o asemenea observaţie”. Doresc și mă rog să nu existe tendinţe similare la Ma rele Sinod. Ne neliniștește profund hotărârea ca fiecare Biserică Locală să fie re- prezentată de 24 de episcopi cel mult, plus întâistătătorul acesteia, și ca fiecare Biserică să deţină doar un vot. Potrivit Sfintei noastre Tradiţii și după modelul Sinoadelor Ortodoxe de-a lungul timpului, participarea tu turor Episcopilor este considerată absolut necesară pentru convocarea unui Sinod Sfânt și Mare, iar nu alegerea doar a 24 de Episcopi cel mult, plus Întâistătătorul lor. Considerăm, de asemenea, cu totul străină faţă de practica ortodoxă acordul presinodal ca fiecare Biserică Locală să aibă un singur vot. Dintot- deauna, fiecare episcop deţine un vot, nu fiecare Biserică Locală. În ciuda a ces tor aspecte, care reprezintă poziţiile mele personale, Sfân tul Sinod al Bisericii Greciei a hotărât alcătuirea și tri miterea delegaţiei sinodale a celor 24 de episcopi, care îl vor însoţi pe Preafericitul Arhiepiscop al Atenei și Pre ședinte al Sfântului Sinod. La ultima ședinţă a Sfântului Sinod mi-am exprimat în mod public dezacordul faţă de modul alegerii celor 24 de Episcopi. Întrucât s-a subli- niat de multe ori în plenul Sinodului că membrii delegaţiei vor trebui să fie arhierei specialiști în anumite domenii, iar nu alţii, oarecare, am pus întrebarea: în anul 325, la Sinodul I Ecumenic, cei 318 Părinţi de Dumnezeu purtători erau toţi specialiști în ceva sau aveau vreo instruire universitară? Sfântul Spiridon – patronul orașului dumneavoastră, Preasfinţite Mitro- polit al Pireului – cu ce cunoștinţe enciclopedice l-a zdrobit pe Arie? Cu o simplă cărămidă a săvârșit minunea și cu Ortodoxia vieţii lui! Uităm de harul Preasfântului Duh și trecem cu vederea strigătele rugăciunii fierbinţi, precum cea a Prorocului Ie re mia: „Strigă către Mine și Eu îţi voi răspunde” (Ieremia 33: 3) sau a Regelui Proroc David: „Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu!” (Ps. 129: 1). Între providenţă şi eşec 39 Puternic a fost și glasul pe care l-au ridicat și mulţi alţi Arhierei. Este chiar spre cinstea unor ierarhi care, deși fuseseră incluși pe lista iniţială a celor 24 de membri ai delegaţiei Bisericii Elene, s-au retras curajos, fără îndoială, pentru că nu au fost de acord cu prevederea respectivă a regula- mentului de întrunire a Sfântului și Marelui Sinod. Probabil altfel ar fistat lucrurile, dacă ar fiexistat o informare la timp și detaliată a Trupului Bisericii, cu atât mai mult a celor mai mulţi episcopi și a Sinoadelor Bi se ri ci lor Locale, cu privire la importantele lucrări ale Sino- du lui ce urmează să aibă loc. Nici măcar episcopii iluștri ai Bisericii Greciei nu au avut parte de o informare ele men ta ră cu privire la cele întâmplate la întâlnirile preliminarii. Acest lucru nu constituie oare o lipsă a Bisericii noastre? După aceste puţine gânduri și neliniști, cu titlu ori en ta tiv între multe altele, pe care aleșii vorbitori le vor pre zenta cu îndrăzneală la conferinţa de azi, dar și în multe alte locuri, chem poporul credincios la neîncetată prive ghe re și rugăciune, așa încât, pe durata desfășurării Sfân tu lui și Ma- relui Sinod să fie evitate eventuale eșecuri, con fu zii și schisme. Atragem atenţia că, în cazul în care Sfântul și Ma re le Sinod se va do- vedi cu adevărat un Sfânt Sinod al Sfin ţi lor Părinţi, îl vom accepta. Dacă, însă, va infirma sau „co recta” hotărârile Sinoadelor Ecumenice precedente sau ale Sinoadelor Locale și ale Părinţilor Bisericii, care au primit valoare ecumenică, atunci singura noastră alegere va fisă respingem acest sinod. Ne punem nădejdea în mila și dragostea Ziditorului Sfintei noastre Biserici, a Mântuitorului nostru Iisus Hris tos și în înţelepciunea și dum- nezeiasca luminare a Prea sfin ţiţilor Ierarhi care vor participa la Sinod, așa încât șe dinţele care vor avea loc în Creta și hotărârile care vor fida te pu- blicităţii să se miște pe calea pe care au trasat-o Apostolii și Părinţii noștri de Duh purtători. În sfârșit, vă rog să îmi permiteţi, și îmi cer iertare pentru aceasta, să vă prezint două precizări semnificative pentru discuţia noastră. Pururea pomenitul Profesor de Dogmatică, Ioannis Karmíris, într-o zi, la curs, ne-a spus: „Unire cu papistașii nu se poate face. Unitate, poate, doar ca relaţii de prietenie, nu pe baza ecumenismului. Pa pa nu poate, la o mie de ani după Schisma din 1054, să renege tot ce a spus până azi. Este o chestiune de egoism. Îi vor spune adepţii lui: De atâţia ani îţi baţi joc de noi? Ne con- duceai, de fapt, pe un drum fals?”. Aceste cuvinte ni le-a spus profesorul, comentând întâlnirea Patriarhului Atenagora cu Papa la Ierusalim. Iar a doua, ca unul ce după tată sunt de origine din slă vita Smirni și m-am născut și am trăit în orașul Er mou poli din insula Syros, am avut cea mai tristă experienţă a fanatismului papistașilor. Majoritatea clerici- lor comuni tă ţii papistașe a Greciei, indiferent de treapta căreia îi apar ţin, Next >